Platon din Ancira: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Mucenicia: completări)
m
Linia 20: Linia 20:
 
Sf. Platon s-a născut în Galatia antică (o regiune din Asia Mică situată pe platoul Anatoliei, al cărei nume provine de la triburile celtice ale „galatilor”, înrudite cu cele din Galia, sosite în jurul anului 300 î.Hr.), în cetatea Ancyra. Era fratele Sf. [[Mucenic]] Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în credința cea adevărată.
 
Sf. Platon s-a născut în Galatia antică (o regiune din Asia Mică situată pe platoul Anatoliei, al cărei nume provine de la triburile celtice ale „galatilor”, înrudite cu cele din Galia, sosite în jurul anului 300 î.Hr.), în cetatea Ancyra. Era fratele Sf. [[Mucenic]] Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în credința cea adevărată.
  
Chiar înainte de a ajunge la o vârstă desăvârșită, s-a arătat desăvârșit în faptele cele bune, căci era bărbat înțelept, deși era tânăr cu anii, dar cu înțelepciunea era bătrân. El a propovăduit cu îndrăzneală pe [[Hristos]], Preaveșnicul Dumnezeu şi îi învăța pe oameni să cunoască adevărul şi să se întoarcă de la înșelăciunea idolească la Dumnezeu.<ref>[http://www.ortodoxia.md/proloagele-sfintilor-si-a-sfintelor/69-proloagele-sfintilor-i-a-sfintelor/3818-sfantul-mucenic-platon Proloagele Sfinților și a Sfintelor: Sfântul Mucenic Platon]</ref> Din această cauză a fost prins de necredincioşi şi dus la judecată înaintea „ighemonului”<ref>Ighemón (din grecescul ἠγεμών, ''hegemon''): guvernator, dregător, ocârmuitor.</ref> Agripin.
+
Chiar înainte de a ajunge la o vârstă desăvârșită, s-a arătat desăvârșit în faptele cele bune, căci era bărbat înțelept, deși era tânăr cu anii, dar cu înțelepciunea era bătrân. El a propovăduit cu îndrăzneală pe [[Hristos]], Preaveșnicul Dumnezeu şi îi învăța pe oameni să cunoască adevărul şi să se întoarcă de la înșelăciunea idolească la Dumnezeu.<ref name="ortodoxia.md">[http://www.ortodoxia.md/proloagele-sfintilor-si-a-sfintelor/69-proloagele-sfintilor-i-a-sfintelor/3818-sfantul-mucenic-platon Proloagele Sfinților și a Sfintelor: Sfântul Mucenic Platon]</ref> Din această cauză a fost prins de necredincioşi şi dus la judecată înaintea „ighemonului”<ref>Ighemón (din grecescul ἠγεμών, ''hegemon''): guvernator, dregător, ocârmuitor.</ref> Agripin.
  
 
La începutul judecării, guvernatorul Agripin, remarcând frumusețea tânărului adus la el și cunoscând faptul că avea o avere substanțială, a încercat să îl atragă prin lingușiri și momeli. El l-a întrebat pe tânărul Platon: „''Toată lumea se veseleşte de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dânşii?''” Sfântul i-a răspuns însă: „''Voi aţi rătăcit, lăsând pe Dumnezeul Care a făcut cerul şi pămîntul şi toată podoaba lor şi vă închinaţi pietrei şi lemnului celui putred, lucrului făcut de mâini omeneşti''”, iar la întrebările despre nume și locul nașterii a răspuns scurt și răspicat: „''Sunt creştin!”''<ref>[http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-platon Doxologia.ro: Viața Sfântului Mucenic Platon]</ref>
 
La începutul judecării, guvernatorul Agripin, remarcând frumusețea tânărului adus la el și cunoscând faptul că avea o avere substanțială, a încercat să îl atragă prin lingușiri și momeli. El l-a întrebat pe tânărul Platon: „''Toată lumea se veseleşte de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dânşii?''” Sfântul i-a răspuns însă: „''Voi aţi rătăcit, lăsând pe Dumnezeul Care a făcut cerul şi pămîntul şi toată podoaba lor şi vă închinaţi pietrei şi lemnului celui putred, lucrului făcut de mâini omeneşti''”, iar la întrebările despre nume și locul nașterii a răspuns scurt și răspicat: „''Sunt creştin!”''<ref>[http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-platon Doxologia.ro: Viața Sfântului Mucenic Platon]</ref>
Linia 27: Linia 27:
 
În cursul judecării sale de către guvernatorul Agripin, Sf. Platon a refuzat să abjure apartenența sa la creștinism și a continuat să propovăduiască credința în singurul, adevăratul Dumnezeu. Dacă a văzut ighemonul că nu a reușit să îi schimbe credința, prin ademeniri, l-a amenințat că îl va supune la cazne. Cu toate acestea, Sfântul Platon a rămas neclintit în credința sa.<ref name="Pemptousia">[http://www.pemptousia.ro/2013/11/sfantul-mare-mucenic-platon-18-noiembrie/ Pemptousia.ro: Sfântul Mare Mucenic Platon – 18 noiembrie]</ref>
 
În cursul judecării sale de către guvernatorul Agripin, Sf. Platon a refuzat să abjure apartenența sa la creștinism și a continuat să propovăduiască credința în singurul, adevăratul Dumnezeu. Dacă a văzut ighemonul că nu a reușit să îi schimbe credința, prin ademeniri, l-a amenințat că îl va supune la cazne. Cu toate acestea, Sfântul Platon a rămas neclintit în credința sa.<ref name="Pemptousia">[http://www.pemptousia.ro/2013/11/sfantul-mare-mucenic-platon-18-noiembrie/ Pemptousia.ro: Sfântul Mare Mucenic Platon – 18 noiembrie]</ref>
  
Ighemonul Agripin i-a spus: „Nu ţi se cuvine ţie, Platoane, a învăţa pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâţi, iar cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpând de moarte”. Dar Sf. Platon a răspuns: „Eu mă supun Împăratului meu, Căruia Îi şi ostăşesc şi aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moştenitor al Împărăţiei celei veşnice”. Ighemonul a mai zis: „Socoteşte, Plataone, ce-ţi este mai de folos: a fi viu sau a muri?” Platon a răspuns însă: „Domnul poartă grijă de cele ce-mi sunt de folos”.<ref>http://www.ortodoxia.md/proloagele-sfintilor-si-a-sfintelor/69-proloagele-sfintilor-i-a-sfintelor/3818-sfantul-mucenic-platon</ref>
+
Ighemonul Agripin i-a spus: „Nu ţi se cuvine ţie, Platoane, a învăţa pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâţi, iar cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpând de moarte”. Dar Sf. Platon a răspuns: „Eu mă supun Împăratului meu, Căruia Îi şi ostăşesc şi aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moştenitor al Împărăţiei celei veşnice”. Ighemonul a mai zis: „Socoteşte, Plataone, ce-ţi este mai de folos: a fi viu sau a muri?” Platon a răspuns însă: „Domnul poartă grijă de cele ce-mi sunt de folos”.<ref name="ortodoxia.md"/>
  
 
==Moaștele==
 
==Moaștele==

Versiunea de la data 19 august 2014 14:14

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Sf. Mare Mucenic Platon
Sf. Mare Mucenic Platon
Date personale
Naștere a doua jumătate a sec. III d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 306 d.Hr.
Localizare Galatia, în Asia Mică (provincie romană)
Naționalitate
Date cult
Tip Mare Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 18 noiembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate


Sfântul Mare Mucenic Platon a trăit la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, în cetatea Ancyra Galatiei (actuala Ankara, capitala Turciei moderne) din provincia romană Asia Minor (Asia Mică). Era fratele Sf. Antioh (pomenit pe 16 iulie). A pătimit şi a fost martirizat în timpul marii persecuţii împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 18 noiembrie.

Viața

Sf. Platon s-a născut în Galatia antică (o regiune din Asia Mică situată pe platoul Anatoliei, al cărei nume provine de la triburile celtice ale „galatilor”, înrudite cu cele din Galia, sosite în jurul anului 300 î.Hr.), în cetatea Ancyra. Era fratele Sf. Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în credința cea adevărată.

Chiar înainte de a ajunge la o vârstă desăvârșită, s-a arătat desăvârșit în faptele cele bune, căci era bărbat înțelept, deși era tânăr cu anii, dar cu înțelepciunea era bătrân. El a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, Preaveșnicul Dumnezeu şi îi învăța pe oameni să cunoască adevărul şi să se întoarcă de la înșelăciunea idolească la Dumnezeu.[1] Din această cauză a fost prins de necredincioşi şi dus la judecată înaintea „ighemonului”[2] Agripin.

La începutul judecării, guvernatorul Agripin, remarcând frumusețea tânărului adus la el și cunoscând faptul că avea o avere substanțială, a încercat să îl atragă prin lingușiri și momeli. El l-a întrebat pe tânărul Platon: „Toată lumea se veseleşte de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dânşii?” Sfântul i-a răspuns însă: „Voi aţi rătăcit, lăsând pe Dumnezeul Care a făcut cerul şi pămîntul şi toată podoaba lor şi vă închinaţi pietrei şi lemnului celui putred, lucrului făcut de mâini omeneşti”, iar la întrebările despre nume și locul nașterii a răspuns scurt și răspicat: „Sunt creştin!”[3]

Mucenicia

În cursul judecării sale de către guvernatorul Agripin, Sf. Platon a refuzat să abjure apartenența sa la creștinism și a continuat să propovăduiască credința în singurul, adevăratul Dumnezeu. Dacă a văzut ighemonul că nu a reușit să îi schimbe credința, prin ademeniri, l-a amenințat că îl va supune la cazne. Cu toate acestea, Sfântul Platon a rămas neclintit în credința sa.[4]

Ighemonul Agripin i-a spus: „Nu ţi se cuvine ţie, Platoane, a învăţa pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâţi, iar cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpând de moarte”. Dar Sf. Platon a răspuns: „Eu mă supun Împăratului meu, Căruia Îi şi ostăşesc şi aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moştenitor al Împărăţiei celei veşnice”. Ighemonul a mai zis: „Socoteşte, Plataone, ce-ţi este mai de folos: a fi viu sau a muri?” Platon a răspuns însă: „Domnul poartă grijă de cele ce-mi sunt de folos”.[1]

Moaștele

Imnografie

Tropar, glasul I, Podobie: Ceată îngerească...[4]

Doimea cea strălucită a vestiților purtători de biruințe a slăvit luminat Sfânta Treime, Platon cel cu nume mare și Roman cel de Dumnezeu însuflat, carii s-au nevoit și pe vrăjmaș neputincios l-au făcut, pentru aceasta totdeauna se roagă pentru noi Singurului Iubitor de oameni.

Condacul Sfântului Platon, glasul al 3-lea, Podobie: Fecioara astăzi...

Sfântă pomenirea ta lumea veselește, chemând pre toți întru prea cinstită Biserica ta. Unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări și cu luminări. Pentru aceasta, Platone, strigăm: mântuiește de vrăjmași pre poporul tău, Sfinte.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Platon se zugrăvește sub chipul unui „tânăr de vârstă, fără de barbă, care prin sabie se săvârșește”.[5]

Note

  1. 1,0 1,1 Proloagele Sfinților și a Sfintelor: Sfântul Mucenic Platon
  2. Ighemón (din grecescul ἠγεμών, hegemon): guvernator, dregător, ocârmuitor.
  3. Doxologia.ro: Viața Sfântului Mucenic Platon
  4. 4,0 4,1 Pemptousia.ro: Sfântul Mare Mucenic Platon – 18 noiembrie
  5. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 190. ISBN 973-99692-0-8