Pilat din Pont

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 6 aprilie 2010 14:41, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (completări)
Salt la: navigare, căutare

Pilat din Pont (mai rar numit "Ponţiu Pilat", după latin. Pontius Pilatus) a fost al cincilea procurator (guvernator) al provinciei romane Iudeea, între anii 26-36 d.Hr. În timpul guvernării sale a avut loc procesul intentat de Sanhedrin (Sinedriu, în transcrierea românească) Domnului Iisus Hristos.

Cei mai mulţi istorici consideră că a fost prezentat intenţionat favorabil în Evanghelii, spre a nu irita puterea romană, dar că în realitate a fost un personaj dur, lipsit de scrupule, incompetent şi lipsit de tact (după Iosif Flavius şi Filon). Chiar de la începutul mandatului său i-a ofensat pe iudei, introducând în Ierusalim stindardele care purtau chipul împăratului, lucru evitat de procuratorii dinaitea lui. După şase zile de proteste ale iudeilor care au sfidat amenințarea cu moartea, Pilat a cedat și a dispus să fie retrase toate însemnele imperiale din oraș. Mai târziu nu a ezitat să folosească banii templului pentru construirea unui apeduct destinat îmbunătățirii aprovizionării cu apă a Ierusalimului. Mii de iudei au protestat împotriva acestui proiect, cu ocazia sosirii lui Pilat la Ierusalim la o sărbătoare. Pilat a ordonat intervenția armatei și mulți protestari au fost uciși atunci. În general se crede că această revoltă a fost provocată de galileenii menționați în (Luca 13, 1 - 2).

Pilat și-a pierdut postul în anul 36 d.Hr., fiind acuzat de uciderea mai multor samariteni, care se adunaseră pe Muntele Garizim la chemarea unui fals Mesia.
Despre soarta sa ulterioară se cunoaşte puţin, circulând mai multe variante, neverificate până astăzi. După unii s-ar fi sinucis în anul 37 d.Hr., spre a scăpa de mânia împăratului Tiberius, pentru faptul că L-a condamnat la moarte pe Iisus. După alţii şi-ar fi luat viaţa, de frica noului împărat Caligula (37-41 d.Hr.). O altă legendă susţine ca trupul său neînsufleţit ar fi fost aruncat în apele Tibrului, la Roma.

Unii cercetători însă tind să-i acorde şi o alură filosofică: "Ce este adevărul?" (Ioan 18, 38) nu ar fi o simplă întrebare retorică goală a unei brute, ci întrebarea a unuia care era preocupat de problema filosofică a adevărului, fără să înţeleagă, desigur, că se află în faţa Adevărului însuşi.