Petru Athonitul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Cuviosul Petru Athonitul

Cuviosul părintele nostru Petru Athonitul a fost un călugăr sihastru care a trăit în Muntele Athos în secolele VII-VIII după unii[1] sau în secolele VIII-IX după alții[2]. Este considerat în mod simbolic primul monah care a viețuit în Sfântul Munte Athos[3]. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 12 iunie.

Viața

Petru s-a născut în secolul al IX-lea, la Constantinopol, din părinți nobili. A participat la campania armatei bizantine împotriva saracenilor, dar a fost luat captiv și închis la Samarra, în Siria; aceasta este, fără îndoială, aceeași închisoare în care au fost deținuți cei patruzeci și doi de mucenici din Amoreea (prăznuiți la 6 martie). Eliberat din închisoare prin rugăciunile Sfântului Nicolae și Sfântului Simeon, primitorul de Dumnezeu, el a fugit la Roma, unde a devenit călugăr, apoi a venit la Muntele Athos, unde a trăit într-o peșteră ca un pustnic, suferind multe ispite de la cel rău, dar bucurându-se de ajutorul sfânt al Maicii Domnului. A răposat în pace și este comemorat pe 12 iunie.

Din Sinaxar:

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: "Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?" Iar apărătoarea lumii a răspuns: "În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti". Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Imnografie

Slujba cuviosului Petru Athonitul a fost compusă de sfântul Iosif Imnograful (+ 3 aprilie), în jurul anului 840.

Stihiri de la vecernie la „Doamne strigat-am”:

Cu dumnezeiescul Petru de un nume, și următor cu adevărat și râvnei credinței, prin bună cinstire, părtaș pre tine te cunoaștem cuvioase. Căci numai pre cel bun ai iubit, și dumnezeieștile porunci ale Aceluia, ai dorit părinte, și sufletul ți-ai înfrumusețat cu bunătățile. Pentru aceasta te lăudăm pre tine și te fericim.
Cuvioase părinte prea fericite, câștigând prin umilința sufletului răbdare adevărată și dragoste nestricată, nezdrobită nădejde și desăvârșită smerenie, locaș dumnezeiescului Duh te-ai făcut, a căruia străluciri arătat întru sine le-al primit, și oamenilor a doua lumină te-ai văzut, prin cuvioșia vieții.
Cuvioase părinte de Dumnezeu insuflate, întru mulți ani pre pământ, cu nearătare fiind ascuns, te-ai cunoscut duhovnicește prin semne și minuni, căci ai izvorât miruri bine mirositoare, arătând celor ce te doresc pre tine, strălucirea ce locuiește întru tine, și sfințenia și darul cu adevărat al dumnezeiescului Duh.

Note

  1. Viața sfântului pe situl OCA: https://oca.org/saints/lives/2017/06/12/101697-venerable-peter-of-mt-athos
  2. P. Macarie de la Simonos Petras, în Sinaxarul său, consideră că slujba compusă în în cinstea cuviosului de către Iosif Imnograful, către anul 840, ar permite situarea datei adormirii sfântului în primii ani ai secolului al IX-lea.
  3. „Sfântul Petru Athonitul este considerat a fi primul locuitor al Athosului, dar aceasta în mod simbolic, căci în Athos existau probabil sihaștrii de mai multă vreme. Când sfântul Eftimie cel Nou (prăznuit la 15 octombrie) ajunge, în anul 843, venind din Olimpul Bitiniei, Athosul era deja reputat ca fiind un loc prielnic pentru viața sihăstrească” - Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras.

Surse