Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Petroniu (Florea) al Sălajului

PS Petroniu al Sălajului
Petroniu Florea.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Zalău
Titlul   Episcop
Formulă de adresare   Preasfinția Voastră
Perioada   2008 - prezent
Predecesor   -
Succesor   -
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   10 martie 1968
Hirotonire episcopală   1 octombrie 2000, la Oradea
Episcopi consecratori   IPS Andrei (Andreicuț)
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Arhiereu-vicar al Eparhiei Oradiei, cu titulatura „Sălăjanul” (2000-2008)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   30 noiembrie 1965
Locul nașterii     Târgu Mureș
Data morții  
Locul morții  

Preasfințitul Petroniu (Florea) (n. 30 noiembrie 1965, Târgu Mureș) este un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, episcop al Sălajului (din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului).

Biografie

Petru Florea s-a născut în 1965 la Târgu Mureș, părinții săi fiind Traian și Fira Florea. Cursurile școlii elementare și prima treaptă de liceu le-a urmat la Târgu Mureș, apoi, între anii 1983-1988, a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

A fost admis la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, în urma examenului de admitere susținut în iulie 1988. În octombrie 1990, s-a transferat la nou-înființata Facultate de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în iunie 1993, ca șef de promoție. Teza sa de licență a fost: „Moise la interferența realității istorice și a reflecțiilor patristice”.[1]

A urmat cursuri de limba greacă modernă în cadrul secției de Filologie a Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic, Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul „excepţional” (anul universitar 1993-1994), iar în perioada iunie 1994 – decembrie 1998 a fost doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Salonic. La 15 decembrie 1998, și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Literatura patrologică românească în secolul XX”, obținând calificativul „excepțional”.[1]

A fost hirotonit diacon la 10 aprilie 1999, iar pe 11 aprilie a fost hirotonit preot celibatar, pe seama Catedralei arhiepiscopale din Alba Iulia. La 4 iunie 2000 a primit distincția de iconom stavrofor, iar la 27 iunie 2000 a fost tuns în monahism de către IPS Andrei, arhiepiscopul Alba Iuliei, fiind închinoviat la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, care are regim de mănăstire și schimbându-i-se numele din Petru în Petroniu. În aceeași zi a fost ridicat la rangul de protosinghel.[1]

Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei

La 12 septembrie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei. Hirotonirea și instalarea sa ca arhiereu-vicar al Eparhiei Oradiei, cu titulatura Petroniu Sălăjanul, a avut loc în ziua de 1 octombrie 2000, la Oradea, în prezența IPS Andrei, arhiepiscopul Alba Iuliei.[2]

În septembrie 2002, a participat la cel de-al treilea congres internațional organizat de Patriarhia Ecumenică, în insula Leros (Grecia), cu tema Ορθοδοξία και οικουμένη („Ortodoxia și lumea”).

Ca ierarh, a efectuat vizite pastorale, misionare și ecumenice în diverse țări ale lumii, precum: Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii. Din noiembrie 2003 a devenit reprezentantul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Comisia Mixtă Internațională de Dialog Teologic Ortodox-Catolic.

Între anii 2001 și 2007 s-a ocupat de lucrările de ridicare a catedralei episcopale din Oradea și de renovare ale Centrului Eparhial. În perioada 2002-2005 a predat cursuri de „Formare duhovnicească” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Oradea.[1]

Episcop al Sălajului

La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop titular al Episcopiei Sălajului, întronizarea sa ca întâistătător al acestei eparhii având loc la 13 aprilie 2008, în catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău.[1]

Ca episcop a sfințit piatra de temelie pentru 44 de biserici, a târnosit 123 lăcașuri de cult, a resfințit 181 de biserici, a hirotonit 228 diaconi, 216 preoți și 4 arhierei (în sobor) și a prezidat 88 de conferințe preoțești. De asemenea, a ridicat clădirea sediului eparhial al Episcopiei Sălajului, sediu al cărui paraclis a fost târnosit la 14 septembrie 2013.[1]

Lucrări publicate - selecție

  • Opera exegetică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Editura Academos, Târgu-Mureș, 1998
  • Virtuțile la părinții filocalici, Editura Universității din Oradea, 2001
  • Icoana ortodoxă, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului, 2002
  • Calea mântuirii, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2003
  • Cuvintele Domnului, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2004
  • Aleșii lui Dumnezeu, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2005
  • Merinde pentru suflet, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2006
  • Nestemate din comoara credinței, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea
  • Cuvintele Apostolilor, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2008
  • Episcopia Sălajului – începuturi, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2014
  • Cuvintele vieții, Editura Episcopiei Sălajului Credință și viață în Hristos, Zalău, 2014
  • Literatura Patrologică Românească în secolul XX, Editura Episcopiei Sălajului Credință și viață în Hristos, Zalău, 2015
  • Împărăția Mea nu este din lumea aceasta, Editura Episcopiei Sălajului Credință și viață în Hristos, Zalău, 2016
  • Tinere, dă-Mi inima ta, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2017
  • Casnicii lui Dumnezeu, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2017
  • Episcopia Sălajului: primele pastorale, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2017
  • Mari sfinți români, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2018
  • Teologie sistematică și Istorie bisericească, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2019
  • Pildele Domnului Iisus Hristos, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2020
  • Dumnezeu și îngerii în viziunea Sfinților Părinți, Editura Episcopiei Sălajului „Credință și viață în Hristos”, Zalău, 2021

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 Biografia Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Episcopia Sălajului, accesat la 10 august 2021
  2. Stelian Radu Cacuci, Prea Sfințitul Petroniu Sălăjanul, 25 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro, accesat la 13 august 2021

Legături externe