Pentarhia: Diferență între versiuni
(→Istoric: traducere-partial) |
(→Istoric: traducere) |
||
| Linia 19: | Linia 19: | ||
*[[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]] - Sf. Ap. [[Apostolul Petru|Petru]] | *[[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]] - Sf. Ap. [[Apostolul Petru|Petru]] | ||
*[[Biserica Romei|Roma]] - Sf. Ap. Petru | *[[Biserica Romei|Roma]] - Sf. Ap. Petru | ||
| − | *[[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] - [[Apostolul Marcu|Marcu]] | + | *[[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] - Sf. Ap. [[Apostolul Marcu|Marcu]] |
| − | *[[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] - [[Apostolul Andrei (cel Întâi chemat)|Andrei]] | + | *[[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] - Sf. Ap. [[Apostolul Andrei (cel Întâi chemat)|Andrei]] |
| + | După cucerirea arabă din secolul al VII-lea și după ce bizantinii pierd coridorul Roma-Ravenna, [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]] este singura care rămâne în siguranță, în capitala Imperiului Roman; [[Biserica Romei|Papa de la Roma]] era independent (a se vedea articolul: [[Grigorie cel Mare]]), Ierusalimul și Alexandria se găseau sub stăpânire arabă, iar Antiohia a rămas timp de sute de ani un teritoriu de graniță, victimă a războaielor permanente între Imperiul Bizantin și Califatul arab. De asemeni, în timpul Evului Mediu, centrul de gravitație al creștinătății s-a deplasat către nord, în timp ce majoritatea creștinilor din Egiptul și Siria aflate sub dominație musulmană erau [[Biserici Orientale Ortodoxe|necalcedonieni]] care nu acceptau nici autoritatea Romei, nici pe cea a Constantinopolului. Consecința tuturor acestor schimbări istorice și de ordin politic a fost aceea că modelul ideal originar, care presupunea cooperarea celor cinci mari centre administrative ale creștinătății s-a îndepărtat tot mai mult de realitate. | ||
| + | |||
| + | ==Sursa== | ||
| + | *[[en:Pentarchy]] | ||
| − | |||
| − | |||
[[es:Pentarquía]] | [[es:Pentarquía]] | ||
| − | |||
[[Categorie:Istoria Bisericii]] | [[Categorie:Istoria Bisericii]] | ||
[[Categorie:Jurisdicţii]] | [[Categorie:Jurisdicţii]] | ||
Versiunea de la data 8 decembrie 2007 19:06
| Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
Pentarhia este un sistem de organizare bisericească a Bisericii primului mileniu, cuprinzând cel cinci partriarhii zise tradiţionale sau vechi: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, şi Ierusalim.
Sistemul Pentarhiei, precum şi ordinea canonică în diptice a celor cinci patriarhii au fost formulate şi fixate în timp, la mai multe sinoade ecumenice sau locale:
- Sinodul II Ecumenic - canoanele ...
- Sinodul IV Ecumenic - canoanele ...
- Sinodul VI Ecumenic - canoanele ...
Potrivit acestei ordini canonice (taxis), episcopul Bisericii Romei se află în această poziție nu în virtutea vreunui primat asupra Bisericii universale, ci ca primul dintre egali ("primus inter pares").
Aceste mari centre ale creștinismului primar, întemeiate de Sfinții Apostoli, erau considerate fiecare în regiunea în care se găsea ca autorități în viața Bisericii, iar în cele din urmă episcopii lor au început să fie considerați întâistătători în respectivele teritorii. Membrii Pentarhiei au participat cu toții, într-un fel sau altul, la Sinoadele Ecumenice și inclusiv la al patrulea Sinod de la Constantinopol (numit de unii Sinodul VIII Ecumenic), deci din anul 325 până în anul 880. Relațiile dintre aceștia, în ciuda divergențelor și rivalităților care au mai apărut, erau în general frățești, în duhul respectului egalității dintre ei și al sobornicității.
Istoric
După Înălțarea Domnului, apostolii s-au despărțit pentru a propovădui Evanghelia întregii lumi. Fiecare din ei a întemeiat Biserici locale. Unii din cei mai cunoscuți ucenici ai Domnului Iisus Hristos au întemeiat patriarhatele care au format mai apoi Pentarhia:
- Ierusalim - Sf. Ap. Iacov
- Antiohia - Sf. Ap. Petru
- Roma - Sf. Ap. Petru
- Alexandria - Sf. Ap. Marcu
- Constantinopol - Sf. Ap. Andrei
După cucerirea arabă din secolul al VII-lea și după ce bizantinii pierd coridorul Roma-Ravenna, Patriarhia de Constantinopol este singura care rămâne în siguranță, în capitala Imperiului Roman; Papa de la Roma era independent (a se vedea articolul: Grigorie cel Mare), Ierusalimul și Alexandria se găseau sub stăpânire arabă, iar Antiohia a rămas timp de sute de ani un teritoriu de graniță, victimă a războaielor permanente între Imperiul Bizantin și Califatul arab. De asemeni, în timpul Evului Mediu, centrul de gravitație al creștinătății s-a deplasat către nord, în timp ce majoritatea creștinilor din Egiptul și Siria aflate sub dominație musulmană erau necalcedonieni care nu acceptau nici autoritatea Romei, nici pe cea a Constantinopolului. Consecința tuturor acestor schimbări istorice și de ordin politic a fost aceea că modelul ideal originar, care presupunea cooperarea celor cinci mari centre administrative ale creștinătății s-a îndepărtat tot mai mult de realitate.
