Paznicul ușii: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (a redenumit Paznicul uşii în Paznicul ușii: diacritice noi (cu virgulă))
m (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.)
 
Linia 1: Linia 1:
 
{{Format:Cler}}
 
{{Format:Cler}}
'''Paznicul uşii''' sau '''uşierul''' este unul din [[ordinele mici|ordinele clericale mici]] din [[Biserica Ortodoxă|Biserica creştină]], acum dispărut. În Biserica primelor veacuri, sarcina păzitorului uşii era aceea de a închide şi deschide uşile bisericii, de a păzi clădirea bisericii şi de asigura că nici o persoană nebotezată nu se mai găsea şi nu mai putea intra în biserică în vremea [[Sfânta Liturghie|Liturghiei credincioşilor]].  
+
'''Paznicul ușii''' sau '''ușierul''' este unul din [[ordinele mici|ordinele clericale mici]] din [[Biserica Ortodoxă|Biserica creștină]], acum dispărut. În Biserica primelor veacuri, sarcina păzitorului ușii era aceea de a închide și deschide ușile bisericii, de a păzi clădirea bisericii și de asigura că nici o persoană nebotezată nu se mai găsea și nu mai putea intra în biserică în vremea [[Sfânta Liturghie|Liturghiei credincioșilor]].
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
În epoca romană, uşierii erau bărbaţi – de obicei sclavi – care erau însărcinaţi cu paza intrării în casă. Majoritatea romanilor din clasele înalte aveau un ''ostiarius'', un paznic ale căror îndatoriri erau considerate ca inferioare sarcinilor celorlalţi sclavi domestici.
+
În epoca romană, ușierii erau bărbați – de obicei sclavi – care erau însărcinați cu paza intrării în casă. Majoritatea romanilor din clasele înalte aveau un ''ostiarius'', un paznic ale căror îndatoriri erau considerate ca inferioare sarcinilor celorlalți sclavi domestici.
În vremea [[persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiilor]] din epoca romană, când liturghia se oficia prin casele credincioşilor, era necesar să fie preluată această tradiţie seculară, pentru a-i proteja pe atât pe credincioşi cât şi [[Sfintele Taine]]. Paznicii uşilor sunt amintiţi pentru prima dată într-o scrisoare a [[papă|Papei]] Corneliu către [[episcop]]ul Fabiu de [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], datând din anul 251, în care acesta scria că la Roma erau 46 de [[preot|preoţi]], şapte [[diacon]]i, şapte [[subdiacon]]i, 42 de [[acolit|acoliţi]] şi 52 de [[exorcist|exorcişti]], [[citeţ]]i şi paznici ai uşilor.{{ref|1}}  
+
În vremea [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuțiilor]] din epoca romană, când liturghia se oficia prin casele credincioșilor, era necesar să fie preluată această tradiție seculară, pentru a-i proteja pe atât pe credincioși cât și [[Sfintele Taine]]. Paznicii ușilor sunt amintiți pentru prima dată într-o scrisoare a [[papă|Papei]] Corneliu către [[episcop]]ul Fabiu de [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], datând din anul 251, în care acesta scria că la Roma erau 46 de [[preot|preoți]], șapte [[diacon]]i, șapte [[subdiacon]]i, 42 de [[acolit|acoliți]] și 52 de [[exorcist|exorciști]], [[citeț]]i și paznici ai ușilor.{{ref|1}}
  
După cum stă scris în ''Liber Pontificalis'', un paznic al uşilor pe nume Romanus a suferit [[mucenic]]ia în anul 258, cam în acelaşi timp cu Sf. [[Laurenţiu Romanul]].{{ref|2}}
+
După cum stă scris în ''Liber Pontificalis'', un paznic al ușilor pe nume Romanus a suferit [[mucenic]]ia în anul 258, cam în același timp cu Sf. [[Laurențiu din Roma]].{{ref|2}}
 +
 
 +
În viața Bisericii mai există momente când se mai amintește de însărcinarea paznicilor ușilor. Astfel, înainte de rostirea [[Crezul]]ui, diaconul sau preotul rostește cu glas tare: ''Ușile! Ușile! Cu înțelepciune să luăm aminte.'' În mod tradițional, în acest moment al slujbei, toți necredincioșii sau [[catehumen]]ii rămași în biserică trebuiau să iasă afară. Aceste cuvinte erau porunca pe care clericii o dădeau paznicilor de a încuia biserica.
  
În viaţa Bisericii mai există momente când se mai aminteşte de însărcinarea paznicilor uşilor. Astfel, înainte de rostirea [[Crezul]]ui, diaconul sau preotul rosteşte cu glas tare: ''Uşile! Uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte.'' În mod tradiţional, în acest moment al slujbei, toţi necredincioşii sau [[catehumen]]ii rămaşi în biserică trebuiau să iasă afară. Aceste cuvinte erau porunca pe care clericii o dădeau paznicilor de a încuia biserica.
 
 
==Note==
 
==Note==
 
*{{Notă|1}} Eusebius, ''Historia Ecclesiastica'', VI, 43. [http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf201.iii.xi.xliii.html]
 
*{{Notă|1}} Eusebius, ''Historia Ecclesiastica'', VI, 43. [http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf201.iii.xi.xliii.html]

Versiunea curentă din 25 octombrie 2016 09:08

Acest articol face parte din seria
Cler
Antiochian local synod.jpg
Ordinele mari
EpiscopPreotDiacon
Ordinele mici
SubdiaconCiteț
CantorAcolit
Ordine dispărute
HorepiscopExorcist
Paznicul ușiiDiaconiță
Titluri episcopale
PatriarhCatolicos
ArhiepiscopMitropolit
VicarTitular
Titluri preoțești
ProtopopParoh
ProtosinghelSachelar
IconomIconom stavrofor
Titluri diaconale
Arhidiacon
ProtodiaconIerodiacon
Titluri monahale
Arhimandrit
StarețEgumenEconom
Adiacente
HirotonieAxios
Veșminte
Formule de adresare
Distincții bisericești
ExarhVicar
Editați această casetă


Paznicul ușii sau ușierul este unul din ordinele clericale mici din Biserica creștină, acum dispărut. În Biserica primelor veacuri, sarcina păzitorului ușii era aceea de a închide și deschide ușile bisericii, de a păzi clădirea bisericii și de asigura că nici o persoană nebotezată nu se mai găsea și nu mai putea intra în biserică în vremea Liturghiei credincioșilor.

Istoric

În epoca romană, ușierii erau bărbați – de obicei sclavi – care erau însărcinați cu paza intrării în casă. Majoritatea romanilor din clasele înalte aveau un ostiarius, un paznic ale căror îndatoriri erau considerate ca inferioare sarcinilor celorlalți sclavi domestici. În vremea persecuțiilor din epoca romană, când liturghia se oficia prin casele credincioșilor, era necesar să fie preluată această tradiție seculară, pentru a-i proteja pe atât pe credincioși cât și Sfintele Taine. Paznicii ușilor sunt amintiți pentru prima dată într-o scrisoare a Papei Corneliu către episcopul Fabiu de Antiohia, datând din anul 251, în care acesta scria că la Roma erau 46 de preoți, șapte diaconi, șapte subdiaconi, 42 de acoliți și 52 de exorciști, citeți și paznici ai ușilor.1


După cum stă scris în Liber Pontificalis, un paznic al ușilor pe nume Romanus a suferit mucenicia în anul 258, cam în același timp cu Sf. Laurențiu din Roma.2


În viața Bisericii mai există momente când se mai amintește de însărcinarea paznicilor ușilor. Astfel, înainte de rostirea Crezului, diaconul sau preotul rostește cu glas tare: Ușile! Ușile! Cu înțelepciune să luăm aminte. În mod tradițional, în acest moment al slujbei, toți necredincioșii sau catehumenii rămași în biserică trebuiau să iasă afară. Aceste cuvinte erau porunca pe care clericii o dădeau paznicilor de a încuia biserica.

Note

  • 1 Eusebius, Historia Ecclesiastica, VI, 43. [1]
  • 2 Liber Pontificalis, ed. Duchesne, I, 155. XXV, 3

Sursa