Pax Romana

Imperiul Roman în cea mai mare extindere a sa, după cuceririle lui Traian

Pax Romana' ("pacea romană" în latină, numită și Pax Augustus) este numele pe care istoricii îl dau unei lungi perioade de relativă linişte în zona mediteraneană în primele două secole după Hristos în Imperiul Roman, între aproximativ anul 27 î.Hr. și anul 180 d.Hr., sau de la domnia lui August până la cea a lui Marc Aurelian.

Iisus Hristos s-a născut în timpul împărăţiei lui Augustus, care a făcut să trăiască împreună într-un singur imperiu multe popoare și populații ale vremii. Unii părinţi ai Bisericii au făcut conexiuni teologice între Pax Romana şi Divina Providenţă care a făcut să existe această lungă perioadă de linişte cu scopul de a facilita răspândirea Evanghelie lui Iisus Hristos, şi prin aceasta, adevărata pace (pax) a lui Dumnezeu pe pământ, sau Pax Christi.

În plus, Pax Romana a fost, de asemenea, un fenomen care s-a manifestat ca pregătire pentru prima venire a Domnului pe pământ, la care se referă Sfintele Scripturi în care El este numit "Domn al păcii" (Isaia 9:5-6).

Pax Romana

Conceptul de Pax Romana ca fenomen istoric a fost prima dată prezentat de istoricul englez Edward Gibbon în lucrarea Declinul şi căderea Imperiului Roman, unde el afirmă existenţa unei perioade de moderaţie şi pace sub August şi urmaşii acestuia.

Domnia lui August a fost celebrată de poeţi (în special Virgil) ca o nouă epocă – zorii unei epoci de aur. Imperiul se extindea în toate domeniile: drept, cultură, arte, umanitate, putere militară, renaştere religioasă. Economia se dezvolta, templele erau pline – oricare şi fiecare cult nou avea posibilitatea să ridice un templu la Roma. Reforma era pretutindeni–reforma manierelor–reforma religiei–reforma republicii.

August a aşezat fundaţia pentru această perioadă de concordie, care s-a extins, de asemenea, în Africa de Nord şi Persia. Gibbon prezintă cucerirea Britaniei de către Claudiu şi cuceririle lui Traian ca fiind excepţii la această politică de moderaţie şi pune sfârşitul acestei perioade la momentul morţii lui Marc Aurelian în 180 d.Hr..

Pax Romana se caracterizează printr-o intensă romanizare a lumii apusene, inclusiv răspândirea sistemului legislativ care adus legea şi ordinea în provincii şi care formează baza multor sisteme legislative din zilele noastre. Artele şi arhitectura au înflorit, împreună cu comerţul şi economia. Reţelele de drumuri bune şi sigure şi de rute maritime sigure s-au îmbunătăţit considerabil, se făceau mari deplasări libere de oameni şi amestecuri de culturi, dar la la fel de mult, exista o mare toleranţă faţă de alte culte. Alfabetul roman devine baza alfabetului lumii apusene iar apeductele încep să aducă apă din munţi în oraşele romane.

Romanii au numit Pax Romana ca "Epoca fericirii". Era împlinirea misiunii Romei - crearea unui stat al lumii care să ofere pace, securitate, civilizaţie ordonată şi domnia legii. Oraşele Imperiului Roman aveau rolul de centre ale civilizaţiei greco-romane, care s-a răspândit până la cele mai îndepărtate limite ale lumii mediteraneene. Cetăţenia romană, acordată treptat, a fost extinsă, în cele din urmă, la aproape toţi oamenii liberi printr-un edict din anul 212 d.Hr..

Pax Romana ca Voie Divină (Pax Christi)

Doxastikon de la vecernia Nasterii Domnului

Răspândirea Creştinismului în anul 325 d.Hr. (albastru închis); Răspândirea Creştinismului în anul 600 d.Hr. (albastru deschis)

Doxastikon de la Vecernia Crăciunului, atribuită călugărului din secolul al IX-lea pe nume Casian, afirmă o conexiune directă între imperiul mondial al Romei şi recapitularea umanităţii în Hristos. Pax Romana este, astfel, făcută să coincidă cu Pax Christi:

Când August domnea singur pe pământ, multe regate ale omului au dispărut: şi când Tu te-ai făcut om din Preacurata Fecioară, mulţi zei idolatri au fost distruşi. Oraşele lumii au trecut sub un singur stăpânitor iar naţiunile au venit la credinţa într-un singur Dumnezeu suveran. Oamenii erau înscrişi prin decretul cezarului iar noi, credincioşii, eram înscrişi în Numele lui Dumnezeu, când Tu, Dumnezeul nostru, te făceai om. Mare este mila Ta: Slavă Ţie.

Eusebiu de Cezareea

Pe lângă acestea, părintele Bisericii de la începutul secolului al IV-lea, Eusebiu de Cezareea scrie că la porunca expresă a lui Dumnezeu, două rădăcini ale binecuvântării, Imperiul Roman şi doctrina pietăţii creştine, au lucrat împreună pentru folosul oamenilor:

Când acest instrument al răscumpărării noastre, cel de trei ori sfânt trup al lui Hristos, care s-a dovedit el însuşi superior oricărei fraude satanice şi liber de diavol, atât în cuvânt cât şi în faptă, a fost ridicat dintr-o dată pentru desfiinţarea diavolilor străvechi şi în semn al victoriei sale peste puterile întunericului; puterea acestor spirite malefice a fost distrusă într-o clipă. Diversele forme de guvernare, tiraniile şi republicile, asediile oraşelor şi devastarea ţărilor cauzate de acestea, s-au oprit acum, iar Unul Dumnezeu a fost propovăduit întregii omeniri. În acelaşi timp, o putere universală, imperiul Romei, s-a ridicat şi a înflorit, în timp ce ura implacabilă şi îndelungată a unei naţiuni împotriva alteia a fost acum îndepărtată: şi aşa cum cunoaşterea unui singur Dumnezeu şi un singur fel de religie şi mântuire, chiar doctrina lui Hristos, a fost făcută cunoscută omenirii întregi, tot aşa în aceeaşi perioadă, întreaga domnie a Imperiului Roman a fost investită într-o singură suveranitate, o pace profundă a coborât asupra lumii. Şi astfel, la porunca expresă a aceluiaşi Dumnezeu, două rădăcini ale binecuvântării, Imperiul Roman şi doctrina pietăţii creştine, au lucrat împreună pentru folosul oamenilor.

Origen

Origen of Alexandria, începutul secolului al III-lea, a fost un scriitor prolific şi, în principal, un cărturar al Bibliei care a afirmat cu mult zel inspiraţia, integritatea şi canonicitatea Scripturilor. El a găsit în textele biblice un sens literal, moral şi alegoric şi a devenit faimos pentru aplicarea celui din urmă. De asemenea, el a identificat lucrarea Divinei Providenţe a lui Dumnezeu de-a lungul perioadei numite Pax Romana cu scopul de a răspândi Evanghelia lui Hristos şi, cu aceasta, adevărata pace a lui Dumnezeu pe pământ sau Pax Christi.

Căci dreptatea a venit în zilele Lui, si există pace din belşug, care a început odată cu naşterea Lui, Dumnezeu pregătind popoarele pentru învăţătura Sa astfel că încât aveau atunci un singur prinţ, regele romanilor, şi nu putea fi mult mai greu apostolilor lui Iisus, care doreau o unitate între naţiuni cauzată de existenţa multor regate, să îndeplinească sarcina încredinţată lor de Stăpânul, când El le-a spus "Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile." Mai ales este sigur că Iisus s-a născut în timpul domniei cezarului August care a unit sub conducerea sa multe populaţii ale pământului. Existenţa atâtor regate trebuie să fi fost un impediment pentru răspândirea învăţăturii lui Iisus în întreaga lume, nu doar pentru motivele menţionate, dar şi datorită nevoii oamenilor de pretutindeni de a se angaja în război şi de a lupta pentru ţara lor, aceasta fiind starea timpurilor înainte de August sau chiar mai îndepărtate,...Aşadar cum a fost posibil ca Evanghelia Păcii, care nu permite oamenilor răzbunarea împotriva inamicilor, să se răspândească în toată lumea, fără ca la venirea lui Iisus un spirit mai blând să fie introdus pretutindeni la conducerea lucrurilor?

În plus, se remarcă faptul că mai târziu, în Imperiul Roman, marile reglementări juridice, cum sunt Codex Theodosianus (d.Hr. 438) şi Codex Justianianus (d.Hr. 529-534) au avut introduse în legi principiile creştine oficializate. Acest fapt a influenţat puternic Canonul Bisericii Apusene şi legislaţia civilă din Europa medievală.

Biblic

Profeţia din Isaia 9:5-6 (Septuaginta) se referă la venirea pe pământ a Domnului:

Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.

În Ieremia 34:3-6 (Septuaginta), Domnul afirmă stăpânirea Sa asupra pământului:

'Iată ce zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, aşa să spuneţi stăpânilor voştri: "Eu am făcut pământul şi pe om şi vieţuitoarele cele de pe faţa pământului cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu cel puternic şi l-am dat cui am vrut. Şi acum voi da toate ţările acestea în mâna lui Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, ba şi fiarele câmpului le voi da lui spre slujbă; Toate popoarele vor sluji lui şi fiului lui şi fiului fiului lui, până când îi va veni vremea şi lui şi tării lui; ii vor sluji popoare multe şi regi mari. Dacă vreun popor sau vreun regat nu va voi să-i slujească lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul său sub jugul regelui Babilonului, pe acel popor îl voi pedepsi cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, până-l voi stârpi cu mâna lui, zice Domnul..."'

În Ioan 19:11 Însuşi Domnul afirmă iarăşi acest lucru când îi spune lui Pilat din Pont:

"N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus."

Criticism istoric

Fiind spuse cele de mai sus, unul din lucrurile ironice este acela că în timpul Pax Romana Creştinismul a fost puternic persecutat în tot Imperiul Roman. Deoarece dimensiunea Imperium Romanum a fost asociată cu ideea de Pax Romana, Pax Romana la rândul ei a fost asociată cu obligativitatea acceptării cultului împăratului roman, în ciuda oricărei toleranţe religioase a romanilor, de care avem cunoştinţă.Totuşi, în ciuda acestora, curentul principal l-a constituit creşterea şi misiunea Bisericii lui Hristos şi victoria obţinută de Biserică în cele din urmă, până la urmă Imperiul Roman fiind creştinat.

De asemenea, în ciuda numelui, perioada nu a fost lipsită de conflicte armate, deoarece împăraţii trebuiau să reprime frecvent rebeliuni. În această perioadă au avut loc atât încăierări de frontieră cât şi războaie romane. Traian s-a angajat într-o serie de campanii împotriva parţilor în timpul domniei lui iar Marc Aureliu a petrecut ultima sa decadă guvernare, în întregime, luptând împotriva triburilor germanice. Cu toate acestea, interiorul imperiului a rămas, în mare parte, neatins de război. Pax Romana a fost o epocă de relativă linişte în care Roma nu a avut parte de războaie civile majore, cum au fost vărsările de sânge nesfârşite din secolul al III-lea dHr., nici invazii serioase sau ucideri, cum au fost cele din Al Doilea Război Punic, trei secole înainte.

Rezumat

În conformitate cu înţelegerea mai adâncă a părinţilor Bisericii, Pax Romana a fost aproape o metaforă şi o purtătoare pentru Pax Christi. Mitropolitul Macarie (Tilirides) al Kenyei a scris că "a fost pax romana care a contat în cea mai mare parte pentru rapiditatea uimitoare cu care credinţa creştină a fost diseminată în toate teritoriile aflate sub guvernare romană."

În Noul Testament, Sfântul Apostol Luca, scriind în Cartea Faptelor, nu prezintă ordinea Imperiului Roman şi autorităţile acestuia într-o lumină negativă aşa cum face Revelaţia lui Ioan, ci, frecvent, într-o lumină pozitivă, evidenţiind câţiva factori importanţi:

Pentru Sfântul Apostol Luca, deşi Pax Romana este numai un fenomen dialectic care va trebui înlocuit curând cu Pax Christi, este totuşi o situaţie mai bună decât opusul acesteia, constând în războaie între naţiuni sau anarhie şi suferinţele care urmează după răscoalele revoluţionare....Sfântul Luca menţionează că uneori justiţia, administraţia şi armata imperiale îi protejează pe misionarii creştini iar relatările sale despre felul cum Sfântul Pavel se foloseşte de cetăţenia sa, insistenţa acestuia ca legea romană să fie respectată întocmai (Fapte 16:19-39; 25:9-10) şi despre apelul lui Pavel la Cezar (Fapte 25:10-12) par să reflecte relativa apreciere a Sfântului Luca faţă de ordinea imperială, în ciuda esenţei diabolice a acestuia şi căderilor accidentale.

Iisus Hristos şi nu August este autorul păcii şi al răspândirii Evangheliei lui Dumnezeu. În epistola Sfântului Apostol Petru către ofiţerul roman Corneliu din Cezareea, din Fapte 10:34-43, el intenţionează în mod clar să-l facă pe Corneliu şi pe colegii romani ai acestuia să înţeleagă că "Iisus Hristos - El este Domnul a toate", nu Augustus sau succesorii lui, ci Domnul este cel care a adus Evanghelia în pace.

A se vedea și

• Naşterea Domnului
• Constantin cel Mare
• Labarum

Legături externe

Wikipedia

• Ara Pacis
• Christianization: Early Christianity (pre-Nicaean)
• Christianization: Late Antiquity (4th-6th centuries) (Christianization of the Roman Empire).

Alte lecturi

• Ramsay MacMullen. Christianizing the Roman Empire: (A.D. 100-400). New Haven and London: Yale University Press, 1984. ISBN 9780300036428
• Seyoon Kim. "An Appreciation of Pax Romana." in: Christ and Caesar: The Gospel and the Roman Empire in the Writings of Paul and Luke. Wm. B. Eerdmans Publishing, Sept. 15 2008. pp.177-179. ISBN 978-0802860088

Surse

• Dimitri E. Conomos. Byzantine Hymnography and Byzantine Chant. Hellenic College Press: Brookline, Massachsetts, 1984.
• Eusebius Pamphilus of Caesarea. Oration in Praise of the Emperor Constantine Pronounced on the Thirtieth Anniversary of His Reign. Ch.16, 3-4. The Early Church Fathers (38 Vols.)
• Origen. Against Celsus. Book 2, Ch.30. The Early Church Fathers (38 Vols.)
• "Pax Romana." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica 2009 Ultimate Reference Suite. Chicago: Encyclopædia Britannica, 2009.
• James T. Dennison, Jr. Pax Romana, Pax Christi: Luke 2:1-20. The Online Journal of Biblical Theology. April 23, 1987.
• Jürgen Moltmann, R. A. Wilson. The crucified God: the cross of Christ as the foundation and criticism of Christian theology. Fortress Press, 1993.
• Marvin Perry, Margaret Jacob, James Jacob. Western Civilization: Ideas, Politics, and Society - from 1600. Volume 2 of Western Civilization. 9th Edition. Cengage Learning, 2008.
• Seyoon Kim. "An Appreciation of Pax Romana." in: Christ and Caesar: The Gospel and the Roman Empire in the Writings of Paul and Luke. Wm. B. Eerdmans Publishing, Sept. 15 2008. pp.177-179.
• Pax Romana at Wikipedia.
• Pax Romana at Conservapedia.
• Pax Romana at UNRV History.
• Rev. Dr. Nicon D. Patrinacos (M.A., D.Phil. (Oxon)). A Dictionary of Greek Orthodoxy - Λεξικον Ελληνικης Ορθοδοξιας. Light & Life Publishing, Minnesota, 1984.
• The Orthodox Study Bible. St. Athanasius Academy of Orthodox Theology. Elk Grove, California, 2008.