Paulin de Nola: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
 
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
Sfântul '''Paulin de Nola''' (lat. ''Meropius Pontius Anicius Paulinus'' : n. 353 - m. 431) a fost un [[episcop]] şi [[teolog]] din Occident, [[Praznic|prăznuit]] de Biserica Ortodoxă la data de [[22 iunie]] şi la [[23 ianuarie]].
+
[[Fișier:Saint_Paulinus_of_Nola.jpg|thumb|220px]]
 +
Sfântul '''[[Paulin]] de Nola''' (lat. ''Meropius Pontius Anicius Paulinus''; n. 353 - m. 431) a fost un [[episcop]] și [[teolog]] din Occident, [[Praznic|prăznuit]] de [[Biserica Ortodoxă]] la [[22 iunie]] și la [[23 ianuarie]].
  
==Viaţa==
+
==Viața==
Sfântul părintele nostru Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocraţie romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania şi în Spania. A primit o educaţie rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai cunoscut orator al acelei vremi şi a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeţi ai creştinătăţii latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au şi fost încredinţate înalte sarcini politice: a devenit membru al Senatului, a primit demnitatea de consul şi chiar sarcina de guvernator al Campaniei (379-380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărţindu-şi timpul între administrarea afacerilor sale și activităţile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. [[7 august]]) şi cu Sfântul [[Martin de Tours]] (cf. [[11 noiembrie]]), care îl vindecă de o boală la ochi, precum şi un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influenţa salutară a lui Delfin, Episcop al oraşului Bordeaux, îl făcură să conştientizeze zădărnicia vieţii sale mondene şi să se îndrepte către [[Dumnezeu]]. După ce este [[botez]]at de [[Crăciun]] în anul 389 de către Delfin, Paulin a început de îndată să ducă o viaţă ascetică şi să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.
+
Sfântul părintele nostru Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocrație romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania și în Spania. A primit o educație rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai cunoscut orator al acelei vremi și a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeți ai creștinătății latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au și fost încredințate înalte sarcini politice: a devenit membru al Senatului, a primit demnitatea de consul și chiar sarcina de guvernator al Campaniei (379-380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărțindu-și timpul între administrarea afacerilor sale și activitățile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. [[7 august]]) și cu Sfântul [[Martin de Tours]] (cf. [[11 noiembrie]]), care îl vindecă de o boală la ochi, precum și un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influența salutară a lui Delfin, Episcop al orașului Bordeaux, îl făcură să conștientizeze zădărnicia vieții sale mondene și să se îndrepte către [[Dumnezeu]]. După ce este [[botez]]at de [[Crăciun]] în anul 389 de către Delfin, Paulin a început de îndată să ducă o viață ascetică și să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.
  
Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit [[preot]] împotriva voinţei sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuţile (393). În timpul acestei şederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori şi mai adânc credinţa şi renunţarea sa la lume şi începu să îşi vândă averea pentru a câştiga bunurile cereşti. "Cu ajutorul bogăţiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta [[crucea]]; cu toate bunurile mele pământeşti am plătit nădejdea [[cerul]]ui ; căci [[nădejdea]] şi [[credinţa]] valorează mai mult decât bogăţiile trupului". Apoi, întorcându-se în Aquitaine, îşi eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obţinuţi din vânzarea pământurilor şi caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri şi a-i ajuta pe cei nevoiaşi. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul [[Ambrozie]] (cf. [[7 decembrie]]), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admiraţia pe care mulţi i-o purtau pentru încreştinarea lui atrase invidie din partea unor înalte feţe preoţeşti, însuşi Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocraţiei, cei rămaşi păgâni îi considerau această viaţă în [[pocăinţă]] drept o extravaganţă, reproşând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toţi oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul [[Ieronim]] îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viaţa ascetică.
+
Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit [[preot]] împotriva voinței sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuțile (393). În timpul acestei șederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori și mai adânc credința și renunțarea sa la lume și începu să își vândă averea pentru a câștiga bunurile cerești. "Cu ajutorul bogățiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta [[crucea]]; cu toate bunurile mele pământești am plătit nădejdea [[cerul]]ui ; căci [[nădejdea]] și [[credința]] valorează mai mult decât bogățiile trupului". Apoi, întorcându-se în Aquitaine, își eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obținuți din vânzarea pământurilor și caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri și a-i ajuta pe cei nevoiași. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul [[Ambrozie]] (cf. [[7 decembrie]]), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admirația pe care mulți i-o purtau pentru încreștinarea lui atrase invidie din partea unor înalte fețe preoțești, însuși Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocrației, cei rămași păgâni îi considerau această viață în [[pocăință]] drept o extravaganță, reproșând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toți oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul [[Ieronim]] îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viața ascetică.
  
Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, în Campania<ref>Campania este o regiune din Italia de sud, învecinată cu Marea Tireniană; numele său provine din latină: ''Campania felix'' („pământul norocos”).</ref>, unde organiză o comunitate de asceţi, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soţia sa, cu care de când se convertise trăia ca frate şi soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăinţă din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi şi legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor şi imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulţimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor şi cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea şi el tot atâţia vizitatori, aristocraţi evlavioşi sau asceţi, precum Sfânta Melania cea Bătrână şi apoi nepoata sa Sfânta [[Melania Romana|Melania cea Tânără]]. Deşi retras şi ducând o viaţă de pocăinţă, Paulin nu îşi abandonă activitatea poetică şi continuă să întreţină o vastă corespondenţă cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alţii Sfântul [[Augustin de Hipona|Augustin]], Sfântul Ambrozie şi Sfântul [[Sulpiciu Sever]], precum şi cu înalte personalităţi din Galia şi de la Roma cărora le insufla virtuţile [[Evanghelie]]i.
+
Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, în Campania<ref>Campania este o regiune din Italia de sud, învecinată cu Marea Tireniană; numele său provine din latină: ''Campania felix'' („pământul norocos”).</ref>, unde organiză o comunitate de asceți, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soția sa, cu care de când se convertise trăia ca frate și soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăință din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi și legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor și imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulțimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor și cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea și el tot atâția vizitatori, aristocrați evlavioși sau asceți, precum Sfânta Melania cea Bătrână și apoi nepoata sa Sfânta [[Melania Romana|Melania cea Tânără]]. Deși retras și ducând o viață de pocăință, Paulin nu își abandonă activitatea poetică și continuă să întrețină o vastă corespondență cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alții Sfântul [[Augustin de Hipona|Augustin]], Sfântul Ambrozie și Sfântul [[Sulpiciu Sever]], precum și cu înalte personalități din Galia și de la Roma cărora le insufla virtuțile [[Evanghelie]]i.
  
În anul 409 fu numit Episcop de Nola şi îşi îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola şi îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălţă această rugăciune : "Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginţii mei, căci Tu ştii unde sunt toate bunurile mele". Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tânărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : "Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânie. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viaţa sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercaţi uşurare. Nu era nimeni dintre cei depărtaţi de el care să nu-şi dorească să se apropie de dânsul şi nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să îşi dorească să nu se mai despartă niciodată de el". Înşişi împăraţii aveau o atât de mare consideraţie pentru el încât îl convocară la un Sinod ţinut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenţi la succesiunea Papei Zosima (419).
+
În anul 409 fu numit Episcop de Nola și își îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola și îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălță această rugăciune : "Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginții mei, căci Tu știi unde sunt toate bunurile mele". Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tânărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : "Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânie. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viața sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercați ușurare. Nu era nimeni dintre cei depărtați de el care să nu-și dorească să se apropie de dânsul și nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să își dorească să nu se mai despartă niciodată de el". Înșiși împărații aveau o atât de mare considerație pentru el încât îl convocară la un Sinod ținut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenți la succesiunea Papei Zosima (419).
  
Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinţii Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunţa apropiata sa izbăvire. Sluji [[Dumnezeiasca Liturghie]], pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze şi chemă la Sfânta [[Împărtăşanie]] pe toţi penitenţii pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o [[rugăciune]] fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providenţial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce şi-a luat rămas bun de la feţele bisericeşti rostind urări de pace, îşi dădu [[suflet]]ul în mâinile Domnului, în noaptea de [[22 iunie]] 431.  
+
Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinții Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunța apropiata sa izbăvire. Sluji [[Dumnezeiasca Liturghie]], pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze și chemă la Sfânta [[Împărtășanie]] pe toți penitenții pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o [[rugăciune]] fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providențial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce și-a luat rămas bun de la fețele bisericești rostind urări de pace, își dădu [[suflet]]ul în mâinile Domnului, în noaptea de [[22 iunie]] 431.  
  
Sfintele sale [[moaşte]] se odihnesc astăzi în catedrala de la Nola şi în biserica Sf. Apostol Bartolomeu din Roma.
+
Sfintele sale [[moaște]] se odihnesc astăzi în catedrala de la Nola și în biserica Sf. Apostol Bartolomeu din Roma.
  
 
==Opera==
 
==Opera==
===Corespondenţă===
+
===Corespondență===
 
Proza e alcătuită din 51 Scrisori scrise între 394-413. Sunt autentice:
 
Proza e alcătuită din 51 Scrisori scrise între 394-413. Sunt autentice:
  
Linia 42: Linia 43:
 
Opera poetică cuprinde 35 de poeme:
 
Opera poetică cuprinde 35 de poeme:
  
* Poeme în cinstea Sf. Felix - 14 - în fiecare an la [[14 ianuarie]], povestind din viaţa și [[minune|minuni]]le acestuia.
+
* Poeme în cinstea Sf. Felix - 14 - în fiecare an la [[14 ianuarie]], povestind din viața și [[minune|minuni]]le acestuia.
 
* Poemele 10 si 11 - către Ausoniu - despre convertirea autorului la creștinism
 
* Poemele 10 si 11 - către Ausoniu - despre convertirea autorului la creștinism
 
* Poemul 6 - laudă pe Sf. [[Ioan Botezătorul]]
 
* Poemul 6 - laudă pe Sf. [[Ioan Botezătorul]]
Linia 53: Linia 54:
 
A scris în toate formele metrice ale poeziei clasice.
 
A scris în toate formele metrice ale poeziei clasice.
  
Este o poezie educativa, mai ales în ciclul dedicat Sf. Felix.
+
Este o poezie educativă, mai ales în ciclul dedicat Sf. Felix.
  
 
==Note==
 
==Note==

Versiunea curentă din 20 noiembrie 2018 11:32

Saint Paulinus of Nola.jpg

Sfântul Paulin de Nola (lat. Meropius Pontius Anicius Paulinus; n. 353 - m. 431) a fost un episcop și teolog din Occident, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 22 iunie și la 23 ianuarie.

Viața

Sfântul părintele nostru Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocrație romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania și în Spania. A primit o educație rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai cunoscut orator al acelei vremi și a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeți ai creștinătății latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au și fost încredințate înalte sarcini politice: a devenit membru al Senatului, a primit demnitatea de consul și chiar sarcina de guvernator al Campaniei (379-380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărțindu-și timpul între administrarea afacerilor sale și activitățile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) și cu Sfântul Martin de Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum și un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influența salutară a lui Delfin, Episcop al orașului Bordeaux, îl făcură să conștientizeze zădărnicia vieții sale mondene și să se îndrepte către Dumnezeu. După ce este botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, Paulin a început de îndată să ducă o viață ascetică și să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.

Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinței sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuțile (393). În timpul acestei șederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori și mai adânc credința și renunțarea sa la lume și începu să își vândă averea pentru a câștiga bunurile cerești. "Cu ajutorul bogățiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea; cu toate bunurile mele pământești am plătit nădejdea cerului ; căci nădejdea și credința valorează mai mult decât bogățiile trupului". Apoi, întorcându-se în Aquitaine, își eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obținuți din vânzarea pământurilor și caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri și a-i ajuta pe cei nevoiași. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admirația pe care mulți i-o purtau pentru încreștinarea lui atrase invidie din partea unor înalte fețe preoțești, însuși Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocrației, cei rămași păgâni îi considerau această viață în pocăință drept o extravaganță, reproșând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toți oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viața ascetică.

Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, în Campania[1], unde organiză o comunitate de asceți, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soția sa, cu care de când se convertise trăia ca frate și soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăință din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi și legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor și imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulțimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor și cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea și el tot atâția vizitatori, aristocrați evlavioși sau asceți, precum Sfânta Melania cea Bătrână și apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deși retras și ducând o viață de pocăință, Paulin nu își abandonă activitatea poetică și continuă să întrețină o vastă corespondență cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alții Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie și Sfântul Sulpiciu Sever, precum și cu înalte personalități din Galia și de la Roma cărora le insufla virtuțile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola și își îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola și îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălță această rugăciune : "Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginții mei, căci Tu știi unde sunt toate bunurile mele". Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tânărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : "Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânie. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viața sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercați ușurare. Nu era nimeni dintre cei depărtați de el care să nu-și dorească să se apropie de dânsul și nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să își dorească să nu se mai despartă niciodată de el". Înșiși împărații aveau o atât de mare considerație pentru el încât îl convocară la un Sinod ținut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenți la succesiunea Papei Zosima (419).

Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinții Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunța apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze și chemă la Sfânta Împărtășanie pe toți penitenții pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providențial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce și-a luat rămas bun de la fețele bisericești rostind urări de pace, își dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431.

Sfintele sale moaște se odihnesc astăzi în catedrala de la Nola și în biserica Sf. Apostol Bartolomeu din Roma.

Opera

Corespondență

Proza e alcătuită din 51 Scrisori scrise între 394-413. Sunt autentice:

  • a 34-a e o cuvântare despre caritate
  • a 48-a e un fragment
  • a 46-a și a 47-a de asemenea sunt autentice.

Paulin coresponda cu mari scriitori ai vremii: Ambrozie, Augustin, Ieronim, Sulpiciu Sever, Eucher, Niceta de Remesiana.

  • Scrisorile către Sulpiciu Sever - se socotea ucenicul lui Paulin
  • Scrisorile către Augustin - Paulin cere lămuriri în unele probleme teologice.
  • Scrisoarea către Iovius - raportul dintre cultura păgână și creștinism.
  • Scrisoarea 18-a - viata Sf. Victriciu de Rouen
  • Scrisoarea 31-a - aflarea Sf. Cruci de către Sf. Elena
  • Scrisoarea 45-a - elogiul Sf. Melania cea Bătrână.

Proză

Printre operele în proză ale lui Paulin:

  • Panegiric - în cinstea împăratului Teodosie
  • Despre pocăință
  • Despre lauda generală a tuturor martirilor
  • Pătimirea Sf. Genesius de Ades

Opera poetică

Opera poetică cuprinde 35 de poeme:

  • Poeme în cinstea Sf. Felix - 14 - în fiecare an la 14 ianuarie, povestind din viața și minunile acestuia.
  • Poemele 10 si 11 - către Ausoniu - despre convertirea autorului la creștinism
  • Poemul 6 - laudă pe Sf. Ioan Botezătorul
  • Poemele 7, 8, 9 - versifica psalmii 1, 2, 136
  • Poemul 22 - adresat lui Iovius - este un fel de manifest poetic creștin
  • Poemul 25 - scris pentru nunta unui Iulian - inaugurează epitalamul creștin
  • Poemul 17 - adresat lui Niceta de Remesiana - inaugurează propempticonul creștin
  • Poemul 31 - inaugurează consolarea creștină în versuri.

A scris în toate formele metrice ale poeziei clasice.

Este o poezie educativă, mai ales în ciclul dedicat Sf. Felix.

Note

  1. Campania este o regiune din Italia de sud, învecinată cu Marea Tireniană; numele său provine din latină: Campania felix („pământul norocos”).

Surse

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie22.htm