Paulin al II-lea al Antiohiei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 decembrie 2018 13:57, autor: Cristianm (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Paulin al II-lea al Antiohiei, conducător al grupului „eustatienilor”, a fost considerat episcop al Antiohiei de susținătorii săi din 362 și până la moartea sa în 382 sau 383. Paulin nu a fost recunoscut în Orient (și de aceea nu apare în lista patriarhilor Antiohiei), dar a fost recunoscut de Biserica Romei și de Biserica Alexandriei.

Viața și activitatea

În anul 331, episcopul Eustatie al Antiohiei, apărător al credinței ortodoxe de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, a fost depus de un sinod arian sub acuzația de sabelianism și adulter[1], iar susținătorii săi din Antiohia au format un grup de apărători intransigenți ai învățăturii Sinodului de Niceea împotriva arianismului, numiți „eustatieni”. Eustatie este trimis în exil în 331, unde și moare la o dată necunoscută (în 336 sau 337, după unii[2], sau mai târziu de 338, după alții[3]), iar în fruntea grupului „eustatienilor” apare preotul Paulin.

După aproape 30 de ani de tulburări, în anul 360 Sf. Meletie este ales episcop de Antiohia ca un candidat de compromis, cu sprijinul arienilor moderați pe linia lui Acachie de Cezareea, prieten al lui Meletie[4]. Meletie era un om admirat pentru pietatea și moralitatea sa, dar care neacceptând să se compromită printr-o mărturisire ariană, a fost depus și trimis în exil la doar o lună după înscăunare, și înlocuit cu arianul Euzoïos (începutul anului 361). Dar împăratul arian Constanțiu al II-lea a murit la 3 noiembrie 361, iar succesorul său, împăratul păgân Iulian Apostatul, promițând să nu se amestece în problemele interne ale Bisericii creștine, a permis întoarcerea tuturor episcopilor exilați.

Totuși, „eustatienii”, partizani intransigenți ai Sinodului de la Niceea, nu așteptau întoarcerea lui Meletie (primăvara lui 362), pe care-l respingeau ca pe unul ales cu sprijinul arienilor și aprobarea împăratului Constanțiu al II-lea. În acest context, sinodul Bisericii Alexandriei, prezidat de Atanasie al Alexandriei, a trimis un Tom către Antiohieni, prin care îndemna cele două grupuri, „meletienii” și „eustatienii”, să caute împăcare (în jurul lui Meletie, episcop canonic ales, hirotonit și recunoscut), dar „eustatienii” nu vroiau să accepte comuniunea cu Meletie. Tot în 362, episcopul Lucifer de Cagliari se întorcea și el din exil din Egipt și trecând prin Antiohia și constatând că cele două partide nu puteau fi împăcate, l-a hirotonit episcop pe Paulin, declanșând o schismă care avea să dureze cincizeci de ani (până la alegerea lui Alexandru ca episcop al Antiohiei în 413)[5].

Arhiepiscopul Atanasie al Alexandriei, o personalitate importantă a „partidei” niceene în Orient, a recunoscut legitimitatea lui Paulin cu ocazia unei călătorii la Antiohia spre a-l întâlni pe împaratul Iovian în toamna anului 363, cu atât mai mult cu cât „eustatienii” au fost întotdeauna aliații săi în lupta împotriva arianismului. Episcopii Romei îl ignorau și ei pe Meletie; mai mult, după sosirea la Roma a lui Petru al II-lea al Alexandriei, succesorul lui Atanasie I, alungat de arieni, apoi revenit în scaun în timpul împăratului Valens (373), au luat o poziție și mai clară, Damasus I al Romei recunoscându-l pe Paulin ca episcop legitim al Antiohiei.

Cu toate acestea, figurile proeminente ale ortodoxiei, precum Sf. Vasile cel Mare (dar cu excepția notabilă a lui Epifanie de Salamina), îl susțineau în continuare pe Meletie, care a participat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol. Meletie chiar a prezidat la început lucrările sinodului, dar a murit subit în timpul sesiunilor sinodale (381). O soluție, dorită de Biserica Romei și de cea a Alexandriei, ar fi fost ca Paulin să fie recunoscut ca succesor al lui Meletie. Această soluție era susținută și de Grigorie de Nazianz și se pare că au fost făcute demersuri în acest sens. Totuși, succesor al lui Meletie a devenit Sf. Flavian I al Antiohiei, care îl însoțise pe Meletie la sinod și care a reprezentat Biserica Antiohiei până la terminarea acestui sinod. Sf. Flavian a fost consacrat ca Patriarh al Antiohiei la întoarcerea sa în Siria și a fost recunoscut de toți episcopii răsăriteni.

Episcopii apuseni continuau însă să-l considere pe Paulin ca episcop al Antiohiei. În această calitate el l-a hirotonit pe fericitul Ieronim în anul 378 și amândoi au participat la un sinod ce a avut loc la Roma în 382. După consacrarea Sf. Flavian ca episcop al Antiohiei, papa de la Roma a rupt relațiile cu cei doi episcopi care efectuaseră această consacrare (Diodor din Tars și Acachie de Berea).

Înainte de a muri (în anul 382), Paulin l-a desemnat pe preotul Evagrie (un prieten al lui Ieronim) ca succesor al său, perpetuând astfel schisma.

În aceeași perioadă, Sf. Ioan Gură de Aur se străduia să reunifice Biserica Antiohiei în jurul figurii sfântului Meletie: în Omilia depre Sf. Eustatie el îl prezenta pe Sf. Meletie drept urmașul și continuatorul sfântului Eustatie.

Note

  1. Philostorgoius, in Photius, "Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgoius". book 2, chapter 7.
  2. http://www.newadvent.org/cathen/05627b.htm
  3. Pierre Maraval, Le christianisme de Constantin à la conquête arabe, coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997, p. 334-347.
  4. http://ro.orthodoxwiki.org/Meletie_al_Antiohiei
  5. http://en.wikisource.org/wiki/Dictionary_of_Christian_Biography_and_Literature_to_the_End_of_the_Sixth_Century/Paulinus,_bp._Eustathian_party_at_Antioch

Bibliografie

  • Pierre Maraval, Le christianisme de Constantin à la conquête arabe, coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997, p. 334-347.

Surse