Patriarh
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
În mod propriu, în terminologia ortodoxă patriarh (greacă: patriarches, latină: patriarcha) se poate referi la:
- patriarh (Vechiul Testament) - strămoș al lui Iisus Hristos sau persoană sfântă din Vechiul Testament așa cum sunt Avraam, Isac, Iacov și Iosif.
- Patriarh (Istoria Bisericii) - episcop, capul unei Biserici autocefale, președinte al Sfântului Sinod.
Cuvântul Patriarh semnifică tatăl sau șeful unui clan sau al unei familii și este folosit biblic în numeroase pasaje din Vechiul Testament: în cărțile din Septuaginta pentru conducătorii triburilorți în Epistola către Evrei și în Faptele Apostolilor când se fac referiri la Avraam, David și la cei doisprezece fii ai lui Iacov. Cuvântul patriarh a început să fie aplicat treptat și demnitarilor creștini ca titlu onorific în primele secole ale Creștinismului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântul patriarh a început să fie folosit pentru a desemna episcopii remarcabili.
După Sinodul I Ecumenic de la Niceea, a fost stabilită structura organizațională a Bisericii, după modelul diviziunilor administrative ale Imperiului Roman, astfel încât un mitropolit sau episcop al unei mitropoliii a început să desemneze liderul ecleziastic al unei provincii sau mitropolii. Acolo unde espiscopul avea un district administrativ de dimensiuni mari, eparhie, a fost numit exarh. În unele cazuri un episcop putea prezida peste un număr de eparhii, de ex Roma, Antiohia, Constantinopol. La Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din 451, Constantinopolului i s-a acordat jurisdicția peste trei eparhii pe motiv că orașul era "reședința împăratului și a senatului". În plus, Ierusalimul a fost recunoscut la Sinodul de la Calcedon ca fiind un scaun major, important. În 692, Sinodul Quinisext a recunoscut în mod oficial rangul și ordinea scaunelor componente ale Pentarhiei, la acea vreme astfel: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.
În prezent, titlul de patriarh se aplică întâistătătorilor următoarelor Biserici Ortodoxe autocefale:
- Biserica Ortodoxă a Constantinopolului
- Biserica Ortodoxă a Alexandriei
- Biserica Ortodoxă a Antiohiei
- Biserica Ortodoxă a Ierusalimului
- Biserica Ortodoxă Rusă
- Biserica Ortodoxă a Georgiei
- Biserica Ortodoxă Sârbă
- Biserica Ortodoxă Română
- Biserica Ortodoxă Bulgară
Vezi și
Izvoare
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Teologie > Eclesiologie
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Vechiul Testament
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Vechiul Testament > Sfinți din Vechiul Testament
Categorii > Viața Bisericii > Termeni din limbajul bisericesc