Patericul egiptean

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Patericul egiptean este Patericul prin excelenţă şi cuprinde cuvinte folositoare ale monahilor care s-au nevoit în principal în pustiul Egiptului în diferite forme de viață monastică, fie în completă pustnicie, fie în aşezări monastice precum lavra Nitria sau schitul Chiliile.

În el sunt cuprinse întâmplări, pilde, dar mai ales scurte sentinţe (gr. apophthegmata) ale părinţilor din pustiu. Părinţii pustiei dovedeau o măiestrie fără seamă în a-şi apropia sufletul celui care venea la ei şi în a-l călăuzi spre Hristos.

Patericul este "cartea cea mai realistă din toată literatura monahală a Răsăritului" (Bartolomeu Anania).

Cititorul neavizat al Patericului ar putea fi scandalizat de istorisirea unor căderi în păcat, însă Patericul oferă şi cheia ridicării prin pocăinţă. Chiar dacă ne-am depărtat în timp de protagoniştii Patericului nu înseamnă că acesta ar putea fi umbrit sau înlocuit de alte lucrări. Cu toate că se adresează în chip direct monahilor, Patericul nu este fără folos duhovnicesc pentru mireni.

Istoria colecției

Patericul a apărut prin consemnări ale memoriei și prin epistole scrise ucenicilor unor mari bătrâni[1]. Diferite forme de diferite dimensiuni au circulat în diverse cercuri monastice. Cercetătorii tind azi să creadă că nucleul principal al Patericului egiptean îl datorăm comunităţii ucenicilor lui avva Pimen cel Mare, care are cele mai multe apoftegme - peste 200 - în forma actuală a Patericului[2].

Fragmente din Patericul egiptean

Colecția alfabetică

Pentru Avva Antonie

1. Sfântul[3] avva Antonie, şezând odată în deşert, a fost cuprins de acedie şi de o mare întunecare de gânduri. Şi zicea către Dumnezeu: “Doamne, vreau să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile . Ce voi face în necazul meu? Cum mă voi mântui?” Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară, şi a văzut pe cineva ca pe sine şezând şi lucrând, apoi sculându-­se de la lucru şi rugându­-se, apoi iarăşi şezând şi împletind funia, apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea şi încredinţarea lui Antonie. Şi a auzit pe înger zicând-i: “Fă aşa şi te vei mântui”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală; şi făcând aşa se mântuia.

2. [Cronie, preotul Nitriei , ne-a istorisit nouă că] Fericitul Antonie povestea: “Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. Şi am văzut un mare uriaş, care ajungea până la nori. Era negru şi avea mâinile întinse până la cer şi sub el se afla un lac având măsura mării. Şi am văzut suflete zburând ca nişte păsări. Şi cele ce zburau deasupra mâinilor şi capului uriaşului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Şi ajunse la mine un glas care zicea: « Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepţilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului şi ţinerii de minte a răului » ”.

3. Zis-a avva Antonie: “Părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înşişi, şi, făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi, ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înşine, îndată începem a vindeca pe alţii; şi, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), şi auzim de la Domnul: « Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi » (Luca 4, 23)”.

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: “Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei nedrepţi sunt bogaţi, iar cei drepţi săraci?” Şi a venit lui un glas zicând: “Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti”.

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: “Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?” Şi răspunzând bătrânul, a zis lui: “Cele ce­ţi poruncesc ţie, păzeşte­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte­le şi te vei mântui”.

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: “Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă” .

7. Tot acesta a zis: “Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărăţia cerurilor . Căci s-a zis: « Ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască » ”.

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: “Ce să fac?”. Zis-a lui bătrânul: “Să nu te încrezi în dreptatea ta , să nu-ţi pară rău pentru lucru trecut şi să-ţi înfrânezi limba şi pântecele”.

9. Zis-a avva Antonie: “Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: « Oare cine poate să le treacă pe acestea? ». Şi am auzit glas zicându-mi: « Smerenia!»”.

10. Zis-a iarăşi: “Sunt unii care şi-au topit trupurile lor în asceză şi, pentru că n-au avut dreaptă socotinţă , departe de Dumnezeu s-au făcut” .

11. Zis-a iarăşi: “De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim” .

12. Zis-a iarăşi: “Precum peştii, rămânând mult timp pe uscat mor, aşa şi monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria liniştii (isihiei). Trebuie deci ca, precum peştele către mare, aşa şi noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru” .

13. Zis-a iarăşi: “Cel ce şade în pustie şi se linişteşte (trăieşte în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire şi de vedere; şi numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii ”.

14. S-au dus nişte fraţi la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, apariţiile) pe care le vedeau şi să se înveţe de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Şi aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: “Cum a murit măgăruşul pe cale?” Au zis lui: “De unde ştii, avvo?” Iar el le-a zis lor: “Dracii mi-au arătat”. Şi ei au zis lui: “Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, apariţii) şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm?” Şi i-a încredinţat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii; şi s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinţeze pe el că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: “Pune săgeata în arcul tău şi întinde-l”. Şi a făcut aşa. Şi bătrânul i-a zis lui: “Întinde-l încă puţin”. Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis: “Întinde-l şi mai mult”. Şi a zis vânătorul: “De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge”. Zis-a lui bătrânul: “Aşa şi la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe fraţi peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte puţin şi câteodată, a ne pogorî fraţilor”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar fraţii, întărindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe nişte bătrâni călătorind şi slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înştiinţat de aceasta pe avva Antonie. Şi a zis lor: “Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăţi, care, însă, nu ştiu de va ajunge în port”. Şi, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: “De ce plângi, avvo?” Iar bătrânul a zis: “Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeţi până la el şi vedeţi ceea ce s-a făcut”. Deci s-au dus ucenicii şi l-au aflat pe monah şezând pe rogojină şi plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: “Ziceţi bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile şi nădăjduiesc că voi da răspuns”. Şi după cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lăudat de fraţi către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea . Şi, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: “Eşti asemenea unui oraş, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari”.

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: “Roagă-te pentru mine!” Zis-a lui bătrânul: “Nici eu nu te miluiesc, şi nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu ţi vei da silinţa şi nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te”.

19. Au mers odată nişte bătrâni la avva Antonie, şi avva Iosif cu dânşii. Şi vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, şi, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Şi fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: “N-ai aflat încă”. Mai pe urmă de toţi, a zis către avva Iosif: “Tu cum zici că este cuvântul acesta?” Răspuns-a: “Nu ştiu”. Atunci a zis avva Antonie: “Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu ştiu.”

20. S-au dus nişte fraţi de la Schetia la avva Antonie şi, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care şi el voia să meargă; iar fraţii nu-l cunoşteau. Şi şezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părinţilor şi din Scripturi şi pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunşi în port, au aflat că şi bătrânul merge la avva Antonie. Şi după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: “Bună însoţire aţi avut în bătrânul acesta”. A zis şi bătrânului: “Buni fraţi ai aflat cu tine, avvo”. Răspuns-a bătrânul: “Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are uşă, şi cel ce voieşte intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le şi grăiesc.

21. S-au dus nişte fraţi la avva Antonie şi i-au zis: “Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?” Zis-a lor bătrânul: “Aţi auzit Scriptura? Îndeajuns vă este”. Iar ei i-au zis: “Voim să auzim şi de la tine, părinte”. Atunci le-a zis bătrânul: “Evanghelia zice: « de te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: “Nu putem face aceasta”. Zis-a lor bătrânul: “De nu puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiţi (răbdaţi)”. Zis-au lui: “Nici aceasta nu putem”. Zis-a bătrânul: “Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul celei primite”. Şi au zis ei: “Nici aceasta nu putem”. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: “Fă-le lor puţină fiertură, că sunt neputincioşi”. Iar către ei a zis: “Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuinţă”.

22. Un frate, care s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săra-cilor, ţinând puţine pentru sine, a mers la avva Antonie. Şi, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: “De voieşti să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, şi pune-o împrejurul trupului tău gol şi apoi vino aici”. Şi făcând fratele aşa, câinii şi păsările îi rupeau (sfâşiau) trupul. Şi, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâşiat, sfântul Antonie i-a zis: “Cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâşiaţi de dracii care-i luptă”.

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Şi, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Şi rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăşi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: “N-au voit să mă primească, părinte”. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: “O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura şi cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiţi să le aruncaţi în mare”. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

24. A zis avva Antonie: “Socotesc că trupul are o mişcare firească, care-i este înnăscută , dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşă mişcare. Este încă şi o altă mişcare, ce stă în a hrăni şi a încălzi trupul cu mâncări şi cu băuturi, din care căldura sângelui deşteaptă (trezeşte, întărâtă) trupul spre lucrare . Pentru aceasta şi zice Apostolul: « Nu vă îmbătaţi cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Şi iarăşi Domnul în Evanghelie, porunceşte ucenicilor Săi: « Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăţ şi beţie » (Lc. 21, 34). Este încă şi o altă mişcare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti, că trei sunt mişcările trupeşti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei şi a treia de la draci” .

25. Zis-a iarăşi: “Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci ştie că sunt slabi şi nu le pot purta”.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: “Este în oraş oarecine asemenea ţie, doctor de profesie, care din prisosinţa lui dă celor ce au trebuinţă şi în toate zilele cântă « Sfinte Dumnezeule » cu îngerii”.

27. A zis iarăşi: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

28. Au venit nişte fraţi la avva Antonie şi au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj) din Levitic. Deci a ieşit bătrânul în pustie şi a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, ştiindu-i obiceiurile. Şi, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: “Dumne¬zeule, trimite pe Moise ca să mă înveţe cuvântul acesta!” Şi a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvân¬tului n-am înţeles-o”.

29. Trei părinţi aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fieca¬re an. Şi doi îl întrebau pentru gândurile lor şi pentru mântuirea sufle¬tu¬lui, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: “Iată, de atâta timp vii aici şi nimic nu mă întrebi!” Şi răspunzând fratele i-a zis: “Destul îmi este şi numai să te văd, părinte”.

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinţi. Şi i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i i arăta: “Unde este avva Antonie?” Iar acela i-a zis: “În locul unde este Dumnezeu, acolo este el”.

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare şi scu¬lându­se a mers la avva Antonie. Şi au venit fraţii de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) şi să-l ia (dobândească), şi au început să-i zică: “Aşa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâm¬plare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, şi a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi şi venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Şi a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Şi, îndemnaţi (încurajaţi) de Părinţi, l-au luat pe frate la mănăstire.

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum şi cele ce aveau să vină.

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constanţiu ca să meargă la Constantinopol; şi cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: “Oare dator sunt să merg?” “De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie”.

34. Zis-a avva Antonie: “Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci « dragostea scoate afară frica » ”.

35. Acelaşi a zis: “Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ţi aduci aminte de cel ce « omoară şi face viu » (I Regi 2, 6). Să urâţi lumea şi toate cele ce sunt într-însa. Să urâţi toată odihna trupească . Lepădaţi-vă de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte, ce aţi făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecăţii: să flămânziţi, să însetaţi, să umblaţi în haine sărace, să privegheaţi, să va tânguiţi, să plângeţi, să suspinaţi cu inima voastră; să vă încercaţi de sunteţi vrednici de Dumnezeu; să defăimaţi trupul, ca să vă mântuiţi sufletele voastre”.

36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei şi după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: “Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi voiesc unii dintr-înşii să-şi zidească chilii departe, ca să se liniştească, cât porunceşti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?” Iar el a zis: “Să gustăm la ceasul al nouălea şi să ieşim să mergem prin pustie şi să cercetăm cu luare aminte locul”. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el (Amun): “Să facem rugăciune şi să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la aceştia, după ce vor gusta mica lor bucăţică de pâine la ceasul al nouălea, aşa să vie şi cei ce se duc de aici, acelaşi lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alţii”. Şi era depărtarea douăsprezece semne .

37. Zis-a avva Antonie: “Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Aşa şi noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar”.

38. Zis-a iarăşi: “Supunerea cu înfrânare supune fiarele”.

39. Zis-a iarăşi: “Ştiu monahi care, după multe osteneli, au căzut şi întru ieşire din minţi au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor şi amăgindu-se nu au înţeles porunca celui ce a zis: « Întreabă pe tatăl tău şi îţi va da de ştire » (Deut., 32, 7)”.

40. Zis-a iarăşi: “De este cu putinţă, monahul este dator şi câţi paşi face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greşească întru acestea”.

Colecția anonimă tematică

Capitolul I. Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere

23. Oarecine a povestit că nişte filozofi au voit să ispitească pe nişte monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui: vino încoace! Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr şi i-au zis lui: tu, călugăre, bătrâne rău, vino încoace! Iar acela a venit şi l-au lovit filozofii peste obraz, iar el a întors şi pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat şi i s-au închinat lui zicând: iată, acesta cu adevărat este călugăr. Şi punându-l între dânşii, îl întrebau: ce faceţi mai mult decât noi în pustie? Postiţi? Şi noi postim. Privegheaţi? Şi noi priveghem. Ce faceţi dar mai mult decât noi şezând în pustie? Bătrânul le-a răspuns: noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu şi ne păzim mintea. Şi i-au zis aceia: noi aceasta n-o putem face. Şi folosindu-se l-au lăsat.

Capitolul VII. Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești[4]

5. Unui oarecare frate i s-a arătat diavolul într-o noapte, în chip de înger luminat şi i-a zis lui: eu sunt Gavriil şi sunt trimis să-ţi aduc o veste bună. Iar fratele i-a răspuns: cred ca vei fi fost trimis la alţii, căci eu sunt păcătos şi nu sunt vrednic să văd îngeri. Aceasta zicând a pierit vicleanul dinaintea lui şi s-a făcut nevăzut.

6. Spuneau părinţii despre un bătrân oarecare, că şezând în chilia lui şi nevoindu-se spre mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând şi-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, şi-a închis ochii. Zis-a diavolul: pentru ce îţi închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos. Răspuns-a lui bătrânul: eu nu voiesc să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

Note

  1. Printre cele mai evidente exemple sunt apoftegmele care îi privesc pe Arsenie cel Mare - transmise de ucenicii săi Alexandru, Zoil și Daniel -, și Pimen cel Mare - care fiind atât de numeroase (peste 200), sugerează o culegere creată în sânul comunității ucenicilor lui.
  2. Cf. Wilhelm Bousset (Apophthegmata, Tubingen, 1923) şi Dom Lucien Regnault (Les sentences des Pères du désert. Troisième recueil & tables, Solesmes, 1976 - "Introduction", p.8).
  3. Traducere îndreptată de Iulian Nistea, publicată aici cu acordul autorului traducător.
  4. Titlu complet: Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești, cu care amăgește și înșală vrăjmașul pe mulți, vrând să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor