Patericul egiptean
Patericul egiptean este Patericul prin excelenţă şi cuprinde cuvinte folositoare ale monahilor care s-au nevoit în pustiul Egiptului, fie în completă pustnicie, fie în aşezări monastice precum Nitria sau schitul Chiliile.
În el sunt cuprinse întâmplări, pilde, scurte sentinţe ale părinţilor din pustiu. Părinţii pustiei dovedeau o măiestrie fără seamă în a-şi apropia sufletul celui care venea la ei şi a-l călăuzi spre Hristos.
Patericul a apărut prin consemnări ale memoriei, prin epistole scrise ucenicilor. Diferite forme de diferite dimensiuni au circulat în diverse cercuri monastice. Cercetătorii tind azi să creadă că nucleul principal al Patericului egiptean în datorăm comunităţii ucenicilor lui avva Pimen, care are cele mai multe apoftegme în forma actuală a Patericului.
Patericul oferă accesul la înălţimi pe o cale oarecum elementară, mai puţin anevoioasă, dar nu mai puţin mântuitoare.
Patericul este "cartea cea mai realistă din toată literatura monahală a răsăritului" (Bartolomeu Anania).
Cititorul neavizat al Patericului ar putea fi scandalizat de istorisirea unor căderi în păcat, însă Patericul oferă şi cheia ridicării prin pocăinţă. Chiar dacă ne-am depărtat în timp de protagoniştii Patericului nu înseamnă că acesta ar putea fi umbrit sau înlocuit de alte lucrări. Cu toate că se adresează în chip direct monahilor, Patericul nu este fără folos duhovnicesc pentru mireni.
FRAGMENTE DIN PATERICUL EGIPTEAN
CUVINTE FOLOSITOARE ALE SFINIŢILOR BĂTRÂNI CELOR FARĂ DE NUME AŞEZATE ÎN CAPITOLE
CAPITOLUL I. PENTRU FĂRĂ DE GRIJĂ ŞI LINIŞTEA CU TĂCERE
23. Oarecine a povestit că nişte filozofi au voit să ispitească pe nişte monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui: vino încoace! Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr şi i-au zis lui: tu, călugăre, bătrâne rău, vino încoace! Iar acela a venit şi l-au lovit filozofii peste obraz, iar el a întors şi pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat şi i s-au închinat lui zicând: iată, acesta cu adevărat este călugar. Şi punându-l între dânşii, îl întrebau: ce faceţi mai mult decât noi în pustie? Postiţi? Şi noi postim. Privegheaţi? Şi noi priveghem. Ce faceţi dar mai mult decât noi şezând în pustie? Bătrânul le-a răspuns: noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu şi ne păzim mintea. Şi i-au zis aceia: noi aceasta n-o putem face. Şi folosindu-se l-au lăsat.
CAPITOLUL VII. PENTRU MULTE FELURI DE NĂLUCIRI ŞI ÎNŞELĂCIUNI DIAVOLICESTI, CU CARE AMĂGEŞTE ŞI ÎNŞEALĂ VRĂJMAŞUL PE MULŢI, VRÂND SĂ-I SMINTEASCĂ DIN CALEA MÂNTUIRII, SĂ-I DEPĂRTEZE DE DUMNEZEU ŞI SĂ LE FIE ÎN ZADAR OSTENEALA LOR
5. Unui oarecare frate i s-a arătat diavolul într-o noapte, în chip de înger luminat şi i-a zis lui: eu sunt Gavriil şi sunt trimis să-ţi aduc o veste bună. Iar fratele i-a răspuns: cred ca vei fi fost trimis la alţii, căci eu sunt păcătos şi nu sunt vrednic să văd îngeri. Aceasta zicând a pierit vicleanul dinaintea lui şi s-a făcut nevăzut.
6. Spuneau părinţii despre un bătrân oarecare, că şezând în chilia lui şi nevoindu-se spre mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând şi-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, şi-a închis ochii. Zis-a diavolul: pentru ce îţi închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos. Răspuns-a lui bătrânul: eu nu voiesc să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.
