Paisie de la Neamț: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
m (Traduceri din școala paisiană: Adăugare legătură)
 
(Nu s-au afișat 36 de versiuni intermediare efectuate de alți 9 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ
+
{{Sfinti
 +
|nume= Cuviosul Paisie de la Neamț
 +
|Imagine=[[Imagine:Paisius.jpg|290 px|Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț - Portret din secolul al XVII-lea al sfântului Paisie de la Neamț]]
 +
|nastere= [[21 decembrie]] 1722, Poltava, Ucraina
 +
|adormire= [[15 noiembrie]] 1794, [[Mănăstirea Neamț]]
 +
|localizare= Imperiul Rus<br/>Principatele Române
 +
|recunoastere=[[Biserica Ortodoxă Rusă]]<br/>[[Biserica Ortodoxă Română]]
 +
|etnie= ucrainean
 +
|tip= [[cuvios]], [[isihast]]
 +
|canonizare= 1988 ([[Biserica Ortodoxă Rusă]])<br/>1992 ([[Biserica Ortodoxă Română]])
 +
|calendar= [[15 noiembrie]]
 +
|biserici=
 +
|site=
 +
|}}Sfântul [[Cuvios]] '''Paisie (Velicicovschi)''' a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al [[monahism]]ului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea [[Filocalia|Filocaliei]]. Este [[Praznic|prăznuit]] la [[15 noiembrie]].
  
Tropar, glasul al 4-lea
+
== Viața ==
 +
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la [[21 decembrie]], într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era [[protopop|protoiereu]] al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru. Conform Pr. [[Ene Braniște]], Paisie ar putea fi înrudit cu familia Cantemir.
  
Apărătorule al dreptei credinţe şi lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; şi, adunând ceată de ucenici, te-ai aşezat în ţara Moldovei cea binecuvântată şi Mănăstirea Neamţului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
+
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la [[Petru_Movilă#Academia_din_Kiev|Academia Teologică din Kiev]], întemeiată de [[mitropolit]]ul moldovean [[Petru Movilă]]. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în [[Lavra Pecerska|Mănăstirea Pecerska]] (Ucraina), vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la [[Mănăstirea Dălhăuți]].
  
 +
În vara anului 1746 se duce la [[Muntele Athos]], unde se nevoiește ca [[Călugăr|sihastru]] patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul [[Vasile de la Poiana Mărului]], [[duhovnic]]ul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit [[ieromonah]] și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.
  
== Viaţa ==
+
Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la [[Mănăstirea Dragomirna]] ([[ctitorie|ctitoria]] mitropolitului [[Anastasie Crimca]]), unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]], devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de [[Călugăr|monahul]] Rafail.
  
 +
În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la [[Mănăstirea Secu (Neamț, România)|Mănăstirea Secu]], cu încuviințarea Mitropolitului [[Gavriil Callimachi]] și a domnitorului Grigorie Ghica, în data de [[14 octombrie]], împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la [[15 august]] 1779.
  
Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
+
Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie [[stareț]] al [[Mănăstirea Neamț|Mănăstirii Neamț]], el refuză. În cele din urmă însă acceptă și, cu o parte din călugării de la Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind şcoala, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puţină şedere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, şi se stabileşte la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat şi apoi la Mănăstirea Dălhăuţi.
 
În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
 
Din motive binecuvântate, în vara aceluiaşi an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toţi ucenicii săi şi se stabileşte la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.
 
În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupaţie austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi. Aici se nevoieşte patru ani, continuând aceeaşi rânduială de viaţă duhovnicească atonită, ca şi la Dragomirna.
 
Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.
 
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Neamţ - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţa monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obştea Cuviosului Paisie de la Neamţ se aflau mai mulţi călugări, sporiţi duhovniceşte, care aveau darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
 
Spovedania fraţilor obştii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare. Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească.
 
O atenţie deosebită a acordat Cuviosul Paisie de la Neamţ  traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, şirul traducerilor de la Dragomirna şi Secu. Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau scrierile Sfinţilor Părinţi din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte ţări ortodoxe din acea vreme.
 
Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (Š1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamţ. Alt ucenic al său cu viaţă sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (Š1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaiţa şi al altor aşezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum şi al bisericii de pe Muntele Tabor, din ţara Sfântă.
 
Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Influenţa lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamţ, Agapia, Văratec, Bisericani, Râşca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum şi Cernica, Robaia, Căldăruşani etc., din ţara Românească.
 
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi,
 
15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropniţa bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina.
 
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamţ. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamţ, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări.
 
Cu ale lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
  
 +
Timp de cincisprezece ani, Paisie orânduiește cele două mănăstiri unificate Neamț-Secu, făcând din acest loc monahal o adevărată academie patristică, unică la acea vreme.
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
În 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut [[arhimandrit]] pe Paisie a cărui faimă se răspândise în întreaga lume ortodoxă.
[[Categorie:Sfinţi români]]
+
 
 +
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru [[Iisus Hristos]] în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod [[Ștefan cel Mare și Sfânt]]. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit [[isihasm]]ul în Țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.
 +
 
 +
În 1988, Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruse]] l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. În 1992, Sfântul Sinod al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.
 +
 
 +
== Paisianism ==
 +
Paisianismul este un curent monahal înnoitor, inițiat de Paisie în Moldova, în a doua jumătate a sec. XVIII.
 +
===Dragomirna===
 +
Întors din Sfântul Munte și stabilit la mănăstirea Dragomirna care era aproape pustie, Paisie începe organizarea ei într-un spirit cu totul nou.
 +
 
 +
În acest scop întocmește un regulament („îndreptar“) din 28 de puncte, cu rânduieli pentru viețuitorii mănăstirii, deveniți și mai numeroși, fiind nu numai români, ci și slavi (ruși, ucrainieni) pentru care va și rândui ca slujbele să se săvârșească și în limba română și în lb. slavonă.
 +
 
 +
Regulamentul prevedea: viața de obște, ascultare, smerenie, muncă, sărăcie, respectarea „pravilei călugărești“, săvârșirea slujbelor conform Tipicului ș.a.  Un accent deosebit se va pune pe viața culturală, prin lecturi și traduceri din scrierile marilor asceți greci și slavi, ca: [[Antonie cel Mare]], [[Isaia Pustnicul]], [[Petru Damaschin]], [[Marcu Ascetul]], [[Teodor Studitul]], [[Macarie cel Mare]], etc. Paisie întocmește o lucrare despre „Rugăciunea minții“, combătând pe cei care negau valoarea acestei rugăciuni de bază a vieții călugărești.
 +
 
 +
===Paisianismul la Neamț - Secu===
 +
 
 +
După ce este forțat să plece de la Dragomirna în 1775, Paisie își va petrece următorii ani la Secu și Neamt. Așadar, timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la [[chilie]]. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu [[Rugăciunea lui Iisus|Rugăciunea inimii]], vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
 +
 
 +
[[Spovedania]] fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de [[duhovnic]]i, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.
 +
 
 +
Paisie continuă și activitatea culturală (scrieri originale și traduceri din Sfinții Părinți și marii asceți răsăriteni); construiește un spital și mărește numărul chiliilor, căci se aflau acum în mănăstire peste 700 de călugări, unii veniți de pe tot teritoriul românesc (Țara Românească și Ardeal) și din alte țări (bulgari, sârbi, greci, ruși).
 +
 
 +
O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din [[Mănăstirea Neamț]] o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.
 +
 
 +
Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în [[Lavra Peșterilor din Kiev]] și de la [[Mănăstirea Optina (Rusia)|Mănăstirea Optina]] până în sihăstriile din nordul Rusiei.
 +
 
 +
În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar [[ierarh]]i sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din Țara Românească.
 +
 
 +
===Moștenirea paisianismului===
 +
==== Printre români ====
 +
Paisie formase la Neamț o adevărată școală de traducători. Aici s-a tradus, din lb. greacă în slavonă, și Filocalia, pe care mitropolitul rus Gavriil a tipărit-o la Petersburg. Din scrierile lui Paisie s-au păstrat sute de manuscrise și rânduielile vieții monahale stabilite de el s-au răspândit nu numai în mănăstirile de pe teritoriul românesc, ci și de peste hotare (îndeosebi în Rusia, în peste o sută de mănăstiri).
 +
 
 +
Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul [[Iosif Pustnicul]] (†1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul [[Irinarh Roseti]] (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe [[Muntele Tabor]], din [[Ţara Sfântă|Țara Sfântă]]. Unul dintre ucenicii săi, călugărul Platon, a scris „Viața lui Paisie“. Un discipol indirect al lui Paisie a fost marele mitropolit Veniamin Costache al Moldovei, cel care a întemeiat Seminarul de la Socola, Iași.
 +
 
 +
==== În Ucraina și Rusia ====
 +
 
 +
Rânduielile urmate de starețul Paisie în schitul Sfântul Ilie ([[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|Mănăstirea Pantocrator]]) și mai ales în cele trei mănăstiri moldovene pe care le-a cârmuit, au avut o influență binefăcătoare asupra altor mănăstiri și schituri, nu numai din țările române, ci și din Rusia.
 +
 
 +
Ucenici de-ai săi - ruși, bieloruși și ucrainieni - pregătiți de el pentru îndrumarea vieții duhovnicești, s-au răspândit în peste o sută de mănăstiri rusești și ucrainene, ducând pretutindeni același duh nou de viață călugărească. În părțile de nord ale Rusiei, tradițiile paisiene s-au răspândit în mănăstirile [[Mănăstirea Valaam (Rusia)|Valaam]], Solovăț, Alexandru Sfirski și lavra Alexandru Nevski din Petersburg; în centrul Rusiei, la sihăstria Optina, în mănăstirile Briansk, Pesnosa, Simonov și Troița-Serghieva; în sudul Rusiei, în mănăstirile [[Mănăstirea Optina (Rusia)|Optina]], Pesnosa, Simonov și [[Mănăstirea Sfânta Treime-Sfântul Serghie|Troița-Serghieva]] și Novospask, ultimele două în Moscova, iar în sud, la mănăstirile Ploșteansk, [[Lavra Pecerska]] din Kiev, Noul Athos din Caucaz și multe altele (la acestea se adaugă numeroase mănăstiri de maici).
 +
 
 +
Mișcarea spirituală „paisiană” din Rusia a influențat și pe unii din marii gânditori ruși din secolul al XIX-lea (F. Dostoievski, A. Homiakov ș.a.m.d.)
 +
 
 +
==Ucenici==
 +
:''Pentru arborele de ucenicie, a se vedea [[Lista relațiilor de ucenicie]]''.
 +
Cuviosul Paisie, el însuși ucenicul Sfântul Cuvios [[Vasile de la Poiana Mărului]], este cunoscut și pentru ucenicii săi faimoși, printre care se numără atât ucenici direcți cât și ucenici indirecți.
 +
 
 +
'''Ucenici direcți''':
 +
* Sfântul Cuvios [[Onufrie de la Vorona|Onufrie de la Vorona]]
 +
* Sfântul Cuvios [[Gheorghe de la Cernica]]
 +
* Sfântul Cuvios [[Iosif de la Văratec]]
 +
* Sfântul Ierarh [[Grigorie Dascălul]]
 +
* Mitropolitul [[Veniamin Costachi]]
 +
* Ieroschimonahul [[Atanasie Zaharov]]
 +
* Ieroschimonahul [[Ioasaf Apostoliu]]
 +
 
 +
'''Ucenici indirecți''' (prin intermediul altor ucenici ai Cuviosului Paisie):
 +
* Mitropolitul [[Iacob Stamati]]
 +
* Arhimandritul [[Irinarh Roseti]]
 +
* Sfântul Ierarh [[Calinic de la Cernica]]
 +
* Sfântul Cuvios [[Macarie de la Optina]]
 +
* Ieroschimonahul [[Nifon Ionescu]]
 +
* Sfântul Cuvios [[Antipa de la Calapodești]]
 +
* Sfântul Ierarh [[Iosif Naniescu]]
 +
* Schimonahul [[Nectarie Protopsaltul]]
 +
* Episcopul [[Gherasim Safirin]]
 +
 
 +
De asemenea, Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul]] a vrut să părăseasă [[Muntele Athos|Sfântul Munte]] pentru a se alătura ucenicilor Cuviosului Paisie în Moldova dar a fost împiedicat de o furtună.
 +
 
 +
Conform unui călugăr călător pe nume Teofan, „În obștea Cuviosului Paisie trăiau ''peste șapte sute de călugări'' și când se adunau la ascultare, câte o sută sau câte o sută cincizeci de frați, atunci unul din ei citea cuvânt de folos din vreo carte sau vorbea cuvânt ziditor de suflet.” <ref name="vietile">Viețile Sfinților pe luna noiembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Hușilor, 1991-1998</ref>
 +
 
 +
== Traduceri din școala paisiană ==
 +
:''A se vedea și [[Literatura teologică în epoca fanariotă]]''
 +
Conform Viețile Sfinților<ref name="vietile" />:
 +
 
 +
:Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că el a tradus din slavonă în românește puține cărți precum "Cuvintele Sfântului Nil de la Sorsca", întrucât erau mai mulți călugări moldoveni care traduceau din limba greacă decât slavoni. Din limba slavă traduceau numai Cuviosul Paisie împreună cu ieromonahul Dorotei, ucenicul său.
 +
 
 +
:În limba română traduceau cei mai renumiți eleniști moldoveni, precum: Arhimandritul Macarie, mare protopsalt, a tradus Omiliile Sfântului Macarie, Cuvintele Sfântului Isaac Sirulși altele; Ieromonahul Ilaron a tradus Cuvintele Sfântului Calist Catafigiotul, Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare și altele; Cuviosul monah Gherontie, mare elenist, a tradus cinci cărți: Prăvălioara cea mică, Chiriacodromionul, Cazania la toate Duminicile, tipărită în București; Tâlcuire la Evanghelii a Fericitului Teofilact, tipărită la Iași; Teologhiconul (Dogmatica) Sfântului Ioan Damaschin, tipărit la Iași, Chegagrarion al Fericitului Augustin, tipărit la Mânăstirea Neamț și altele.
 +
 
 +
:Cuviosul Ieradiacon Ștefan a tălmăcit Viețile Sfinților pe tot anul, din limba slavonă, tipărite la Mânăstirea Neamț între anii 1807-1815. Cuviosul schimonah Isaac Dascălul a tradus din limba greacă Scara Sfântului Ioan Scărarul și Bogorodicina (Octoihul) Maicii Domnului, care s-au tipărit la Mânăstirea Neamț. Iar din limba slavonă a tălmăcit Tipiconul (Tipicul Sfântului Sava), care s-a tipărit la Iași în anul 1816. Mitropolitul Grigorie Dascălul, alt ucenic al Cuviosului Paisie de la Neamț, a tălmăcit și el numeroase cărți din limba greacă, precum Patericul, Viețile Sfinților și altele pe care le tipărește la București, după ce ajunge mitropolit al Țării Românești (1823-1834).
 +
 
 +
==Imnografie==
 +
 
 +
[[Tropar]], [[glas]]ul al 4-lea:
 +
 
 +
:Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în [[Muntele Athos]]ului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și [[Mănăstirea Neamț]]ului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.
 +
 
 +
Alt '''tropar''', glasul al 2-lea:
 +
 
 +
:Străin fiind pe pământ, ai dobândit patria cerească, pe cei credincioși învățându-i, preacuvioase părinte Paisie, nevoitor al Filocaliei, să-și înalțe mintea către Dumnezeu și din inimă să strige către El: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.
 +
 
 +
[[Condac]], glasul al 8-lea:
 +
 
 +
:Ales râvnitor al vieții călugărești, ca o albină truditoare, cu scrierile Sfinților Părinți ai îndestulat sufletele noastre, pe fiecare povățuindu-l pe calea mântuirii. Pentru aceasta îți strigăm: Bucură-te, Paisie, preaînțelept înnoitor al stăreției duhovnicești în patria noastră.
 +
 
 +
== Note ==
 +
<references />
 +
 
 +
== Surse ==
 +
* [[Ene Braniște]] și [[Ecaterina Braniște]], Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
 +
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
* [http://biserica.org/WhosWho/DTR/P/PaisieVelicicovschi.html Paisie Velicicovschi] - în ''Dicționarul Teologilor Români''
 +
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie15.htm Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea Neamț] - în [http://www.calendar-ortodox.ro/ Calendar-Ortodox.ro]
 +
* [http://secu.mmb.ro/velicicovski.html Cuviosul Paisie Velicicovschi] - pe site-ul [http://secu.mmb.ro/ Mănăstirii Secu]
 +
* [http://paisius-niamets.orthodoxy.ru/ill.html Icoane cu sfântul Paisie]
 +
* [http://www.nistea.com/Acatist_Paisie_Velicicovschi.htm Acatistul Sf. Paisie Velicicovschi]
 +
* [https://www.youtube.com/watch?v=4EDnVaAu3Zg Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț - sfântul care a reînviat Ortodoxia]
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
 +
[[Categorie:Sfinți români]]
 +
[[Categorie:Sfinți ruși]]
 +
[[Categorie:Sfinți ucraineni]]
 +
[[Categorie:Monahism]]
 +
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
 +
 
 +
[[en:Paisius Velichkovsky]]
 +
[[el:Άγιος Παΐσιος Βελιτσκόφσκυ]]
 +
[[fr:Païssi Vélitchkovsky]]

Versiunea curentă din 11 martie 2024 17:01

Cuviosul Paisie de la Neamț
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț - Portret din secolul al XVII-lea al sfântului Paisie de la Neamț
Date personale
Naștere 21 decembrie 1722, Poltava, Ucraina
Mutare la Domnul (†) 15 noiembrie 1794, Mănăstirea Neamț
Localizare Imperiul Rus
Principatele Române
Naționalitate ucrainean
Date cult
Tip cuvios, isihast
Data canonizării 1988 (Biserica Ortodoxă Rusă)
1992 (Biserica Ortodoxă Română)
Prăznuire la data de 15 noiembrie
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Rusă
Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Cuvios Paisie (Velicicovschi) a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Este prăznuit la 15 noiembrie.

Viața

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru. Conform Pr. Ene Braniște, Paisie ar putea fi înrudit cu familia Cantemir.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska (Ucraina), vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.

Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna (ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca), unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.

În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, cu încuviințarea Mitropolitului Gavriil Callimachi și a domnitorului Grigorie Ghica, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la 15 august 1779.

Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie stareț al Mănăstirii Neamț, el refuză. În cele din urmă însă acceptă și, cu o parte din călugării de la Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.

Timp de cincisprezece ani, Paisie orânduiește cele două mănăstiri unificate Neamț-Secu, făcând din acest loc monahal o adevărată academie patristică, unică la acea vreme.

În 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit pe Paisie a cărui faimă se răspândise în întreaga lume ortodoxă.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.

În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.

Paisianism

Paisianismul este un curent monahal înnoitor, inițiat de Paisie în Moldova, în a doua jumătate a sec. XVIII.

Dragomirna

Întors din Sfântul Munte și stabilit la mănăstirea Dragomirna care era aproape pustie, Paisie începe organizarea ei într-un spirit cu totul nou.

În acest scop întocmește un regulament („îndreptar“) din 28 de puncte, cu rânduieli pentru viețuitorii mănăstirii, deveniți și mai numeroși, fiind nu numai români, ci și slavi (ruși, ucrainieni) pentru care va și rândui ca slujbele să se săvârșească și în limba română și în lb. slavonă.

Regulamentul prevedea: viața de obște, ascultare, smerenie, muncă, sărăcie, respectarea „pravilei călugărești“, săvârșirea slujbelor conform Tipicului ș.a. Un accent deosebit se va pune pe viața culturală, prin lecturi și traduceri din scrierile marilor asceți greci și slavi, ca: Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Petru Damaschin, Marcu Ascetul, Teodor Studitul, Macarie cel Mare, etc. Paisie întocmește o lucrare despre „Rugăciunea minții“, combătând pe cei care negau valoarea acestei rugăciuni de bază a vieții călugărești.

Paisianismul la Neamț - Secu

După ce este forțat să plece de la Dragomirna în 1775, Paisie își va petrece următorii ani la Secu și Neamt. Așadar, timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu Rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.

Paisie continuă și activitatea culturală (scrieri originale și traduceri din Sfinții Părinți și marii asceți răsăriteni); construiește un spital și mărește numărul chiliilor, căci se aflau acum în mănăstire peste 700 de călugări, unii veniți de pe tot teritoriul românesc (Țara Românească și Ardeal) și din alte țări (bulgari, sârbi, greci, ruși).

O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din Țara Românească.

Moștenirea paisianismului

Printre români

Paisie formase la Neamț o adevărată școală de traducători. Aici s-a tradus, din lb. greacă în slavonă, și Filocalia, pe care mitropolitul rus Gavriil a tipărit-o la Petersburg. Din scrierile lui Paisie s-au păstrat sute de manuscrise și rânduielile vieții monahale stabilite de el s-au răspândit nu numai în mănăstirile de pe teritoriul românesc, ci și de peste hotare (îndeosebi în Rusia, în peste o sută de mănăstiri).

Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Roseti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din Țara Sfântă. Unul dintre ucenicii săi, călugărul Platon, a scris „Viața lui Paisie“. Un discipol indirect al lui Paisie a fost marele mitropolit Veniamin Costache al Moldovei, cel care a întemeiat Seminarul de la Socola, Iași.

În Ucraina și Rusia

Rânduielile urmate de starețul Paisie în schitul Sfântul Ilie (Mănăstirea Pantocrator) și mai ales în cele trei mănăstiri moldovene pe care le-a cârmuit, au avut o influență binefăcătoare asupra altor mănăstiri și schituri, nu numai din țările române, ci și din Rusia.

Ucenici de-ai săi - ruși, bieloruși și ucrainieni - pregătiți de el pentru îndrumarea vieții duhovnicești, s-au răspândit în peste o sută de mănăstiri rusești și ucrainene, ducând pretutindeni același duh nou de viață călugărească. În părțile de nord ale Rusiei, tradițiile paisiene s-au răspândit în mănăstirile Valaam, Solovăț, Alexandru Sfirski și lavra Alexandru Nevski din Petersburg; în centrul Rusiei, la sihăstria Optina, în mănăstirile Briansk, Pesnosa, Simonov și Troița-Serghieva; în sudul Rusiei, în mănăstirile Optina, Pesnosa, Simonov și Troița-Serghieva și Novospask, ultimele două în Moscova, iar în sud, la mănăstirile Ploșteansk, Lavra Pecerska din Kiev, Noul Athos din Caucaz și multe altele (la acestea se adaugă numeroase mănăstiri de maici).

Mișcarea spirituală „paisiană” din Rusia a influențat și pe unii din marii gânditori ruși din secolul al XIX-lea (F. Dostoievski, A. Homiakov ș.a.m.d.)

Ucenici

Pentru arborele de ucenicie, a se vedea Lista relațiilor de ucenicie.

Cuviosul Paisie, el însuși ucenicul Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, este cunoscut și pentru ucenicii săi faimoși, printre care se numără atât ucenici direcți cât și ucenici indirecți.

Ucenici direcți:

Ucenici indirecți (prin intermediul altor ucenici ai Cuviosului Paisie):

De asemenea, Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul a vrut să părăseasă Sfântul Munte pentru a se alătura ucenicilor Cuviosului Paisie în Moldova dar a fost împiedicat de o furtună.

Conform unui călugăr călător pe nume Teofan, „În obștea Cuviosului Paisie trăiau peste șapte sute de călugări și când se adunau la ascultare, câte o sută sau câte o sută cincizeci de frați, atunci unul din ei citea cuvânt de folos din vreo carte sau vorbea cuvânt ziditor de suflet.” [1]

Traduceri din școala paisiană

A se vedea și Literatura teologică în epoca fanariotă

Conform Viețile Sfinților[1]:

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că el a tradus din slavonă în românește puține cărți precum "Cuvintele Sfântului Nil de la Sorsca", întrucât erau mai mulți călugări moldoveni care traduceau din limba greacă decât slavoni. Din limba slavă traduceau numai Cuviosul Paisie împreună cu ieromonahul Dorotei, ucenicul său.
În limba română traduceau cei mai renumiți eleniști moldoveni, precum: Arhimandritul Macarie, mare protopsalt, a tradus Omiliile Sfântului Macarie, Cuvintele Sfântului Isaac Sirulși altele; Ieromonahul Ilaron a tradus Cuvintele Sfântului Calist Catafigiotul, Exaimeronul Sfântului Vasile cel Mare și altele; Cuviosul monah Gherontie, mare elenist, a tradus cinci cărți: Prăvălioara cea mică, Chiriacodromionul, Cazania la toate Duminicile, tipărită în București; Tâlcuire la Evanghelii a Fericitului Teofilact, tipărită la Iași; Teologhiconul (Dogmatica) Sfântului Ioan Damaschin, tipărit la Iași, Chegagrarion al Fericitului Augustin, tipărit la Mânăstirea Neamț și altele.
Cuviosul Ieradiacon Ștefan a tălmăcit Viețile Sfinților pe tot anul, din limba slavonă, tipărite la Mânăstirea Neamț între anii 1807-1815. Cuviosul schimonah Isaac Dascălul a tradus din limba greacă Scara Sfântului Ioan Scărarul și Bogorodicina (Octoihul) Maicii Domnului, care s-au tipărit la Mânăstirea Neamț. Iar din limba slavonă a tălmăcit Tipiconul (Tipicul Sfântului Sava), care s-a tipărit la Iași în anul 1816. Mitropolitul Grigorie Dascălul, alt ucenic al Cuviosului Paisie de la Neamț, a tălmăcit și el numeroase cărți din limba greacă, precum Patericul, Viețile Sfinților și altele pe care le tipărește la București, după ce ajunge mitropolit al Țării Românești (1823-1834).

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Alt tropar, glasul al 2-lea:

Străin fiind pe pământ, ai dobândit patria cerească, pe cei credincioși învățându-i, preacuvioase părinte Paisie, nevoitor al Filocaliei, să-și înalțe mintea către Dumnezeu și din inimă să strige către El: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Condac, glasul al 8-lea:

Ales râvnitor al vieții călugărești, ca o albină truditoare, cu scrierile Sfinților Părinți ai îndestulat sufletele noastre, pe fiecare povățuindu-l pe calea mântuirii. Pentru aceasta îți strigăm: Bucură-te, Paisie, preaînțelept înnoitor al stăreției duhovnicești în patria noastră.

Note

  1. 1,0 1,1 Viețile Sfinților pe luna noiembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Hușilor, 1991-1998

Surse

  • Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Legături externe