Paisie Aghioritul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Fericitul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A adormit în Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti lângă Tesalonic.


Scurtă însemnare biografică

Fericitul stareţ Paisie, după numele lui din lume Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei la 25 iulie 1924. A venit în Grecia odată cu Schimbarea 1 şi a crescut in Koniţa. Din fragedă vârstă a trăit în nevoinţă; bucuria lui erau Vieţile Sfinţilor, ale căror lupte se nevoia să le simtă cu râvnă mai presus de masură şi cu scumpătate minunată. S-a dedat rugăciunii neîncetate, cultivând în acelaşi timp smerenia şi dragostea. A învăţat meseria de tâmplar ca şi astfel să-L imite pe Hristos. În armată a servit trei ani şi jumătate în timpul [războiului răzvrătiţilor] ca telegrafist.

În tot ceea ce întreprindea, se distingea prin vioiciunea, jertfirea de sine, moralitatea şi harismele lui. După ce şi-a îndeplinit datoria faţă de Patrie a intrat in viaţa monahală, pe care a dorit-o din copilarie.

Fiind el incă mirean avusese cercetări dumnezeieşti, dar în viaţa sa monahală bunăvoinţa Domnului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor către el a atins culmi înalte. A pustnicit in Sfântul Munte, la mănăstirea Stomiu din Koniţa şi la Sinai. A trăit ascuns, s-a dăruit întregii lumi. A îndrumat, a mângâiat, a tămăduit, a odihnit mulţimea oamenilor care alergau la el. Sufletul lui sfinţit s-a umplut cu totul de dragostea dumnezeiască şi chipul său cuvios iradia harul dumnezeiesc. Toată ziua aduna neobosit durerea omenească şi împrăştia mângâierea dumnezeiască.

După dureri martirice, care, precum spunea, l-au folosit aşa cum nu l-au folosit nevoinţele lui pustniceşti de toată viaţa, s-a odihnit în Domnul la 12 iulie 1994 la Sihăstria Sfântului Ioan Evanghelistul de la Suroti-Tesalonic. A fost înmormântat lângă biserica Sfântului Arsenie Capadocianul.


Acatistul Cuviosului Paisie

Acatistul Cuviosului Paisie (canonizarea Fericitului stareţ se află în desfăşurare)