Paisie Aghioritul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Minuni ale Fericitului stareţ Paisie)
Linia 18: Linia 18:
  
 
==Minuni ale Fericitului stareţ Paisie==
 
==Minuni ale Fericitului stareţ Paisie==
La exact 1 an şi 1 zi de la plecarea la Domnul a [[Arhimandritului Sofronie]], pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lăcaşurile cereşti şi un alt sfânt dintre cei mai mari dăruiţi nouă în aceste "timpuri de cernere" dinaintea sfârşitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua naşterii sale pentru [[Împărăţia lui Dumnezeu]], întru pomenirea şi cinstirea sa, vă împărtăşim minunile săvârşite după sfânta sa adormire, extrase din "Viaţa" scrisă de [[Ieromonah]]ul Isaac.
+
La exact 1 an şi 1 zi de la plecarea la Domnul a [[Sofronie (Saharov)|Arhimandritului Sofronie]], pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lăcaşurile cereşti şi un alt sfânt dintre cei mai mari dăruiţi nouă în aceste "timpuri de cernere" dinaintea sfârşitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua naşterii sale pentru [[Împărăţia lui Dumnezeu]], întru pomenirea şi cinstirea sa, vă împărtăşim minunile săvârşite după sfânta sa adormire, extrase din "Viaţa" scrisă de [[Ieromonah]]ul Isaac.
  
 
*[http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/12/minunile-cuviosului-paisie-aghioritul-14-ani-de-la-mutarea-la-cer/ Aici poţi citi căteva din minunile Cuviosului]
 
*[http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/12/minunile-cuviosului-paisie-aghioritul-14-ani-de-la-mutarea-la-cer/ Aici poţi citi căteva din minunile Cuviosului]

Versiunea de la data 2 august 2008 18:26

Cuviosul stareţ Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A adormit în Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti lângă Tesalonic.

Scurtă însemnare biografică

Fericitul stareţ Paisie, după numele lui din lume Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei la 25 iulie 1924. A venit în Grecia odată cu schimbul de populaţie şi a crescut în Koniţa.

Din fragedă vârstă a trăit în nevoinţă; bucuria lui erau Vieţile Sfinţilor, ale căror lupte se nevoia să le simtă cu râvnă mai presus de masură şi cu scumpătate minunată. S-a dedat rugăciunii neîncetate, cultivând în acelaşi timp smerenia şi dragostea. A învăţat meseria de tâmplar ca şi astfel să-L imite pe Hristos. În armată a servit trei ani şi jumătate în timpul războiului răzvrătiţilor ca telegrafist.

În tot ceea ce întreprindea, se distingea prin vioiciunea, jertfirea de sine, moralitatea şi harismele lui. După ce şi-a îndeplinit datoria faţă de Patrie a intrat in viaţa monahală, pe care a dorit-o din copilărie.

Fiind el încă mirean avusese cercetări dumnezeieşti, dar în viaţa sa monahală bunăvoinţa Domnului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor către el a atins culmi înalte.

A pustnicit în Sfântul Munte, la mănăstirea Stomiu din Koniţa şi la Sinai. A trăit ascuns, s-a dăruit întregii lumi. A îndrumat, a mângâiat, a tămăduit, a odihnit mulţimea oamenilor care alergau la el. Sufletul lui sfinţit s-a umplut cu totul de dragostea dumnezeiască şi chipul său cuvios iradia harul dumnezeiesc. Toată ziua aduna neobosit durerea omenească şi împrăştia mângâierea dumnezeiască.

După dureri martirice, care, precum spunea, l-au folosit aşa cum nu l-au folosit nevoinţele lui pustniceşti de toată viaţa, s-a odihnit în Domnul la 12 iulie 1994 la Sihăstria Sfântului Ioan Evanghelistul de la Suroti-Tesalonic. A fost înmormântat lângă biserica Sfântului Arsenie Capadocianul.

Părintele Paisie cel iubitor de Hristos

Minuni ale Fericitului stareţ Paisie

La exact 1 an şi 1 zi de la plecarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie, pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lăcaşurile cereşti şi un alt sfânt dintre cei mai mari dăruiţi nouă în aceste "timpuri de cernere" dinaintea sfârşitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua naşterii sale pentru Împărăţia lui Dumnezeu, întru pomenirea şi cinstirea sa, vă împărtăşim minunile săvârşite după sfânta sa adormire, extrase din "Viaţa" scrisă de Ieromonahul Isaac.

Fericitul Paisie Aghioritul

Troparul Fericitului Paisie Aghioritul (glas I)

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră,
Pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume,
Pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră,
Şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Părintele Paisie şi ucenicul necuvântător

Acatistul Cuviosului Paisie

Fericirile Părintelui Paisie

1. Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează. 5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

16. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

Cuviosul Paisie Aghioritul cu ucnicii

Crâmpeie de viaţă (câteva sfaturi duhovniceşti ale părintelui)

"Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar şi la mare înălţime. Pentru ca cineva să-L “îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare şi să rămână cu el, trebuie să se smerească şi să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalţă până la ceruri şi-l iubeşte foarte mult. “Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte”(Lc. 15, 7), spune Evanghelia".


"Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia - de pildă bărbaţilor bărbăţia şi femeilor dragostea - ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie să uităm niciodată ca avem alături de noi, afară de oameni ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii. Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţa".


"- Gheronda (părinte), la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

- La nobleţe, la nobleţea duhovnicească.
- Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăinţă?
- Nobleţe, nobleţe, ca să fiţi prinşi în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiţi. Dacă aţi şti ce aduce nobleţea, aţi vâna-o zi şi noapte; nici n-aţi mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul nobleţea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreţia lui Dumnezeu."


"- Câte greutăţi întâmpinaţi la Colibă, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede dacă avem dragoste adevărată. În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca şi cum o facem pentru Însuşi Hristos. “Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”"


"- Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?

- Da, pentru că un flămând inţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca. Trăiesc săptămâni în sere, în nişte bărăci de tablă. Să zicem că nu ştii că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dam. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie şi altul să aibă lucruri pe care nu le foloseşte şi să nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: “Am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc“."


"- Părinte, spune-ţi-ne ceva?

- Ce să vă spun?
- Ce vă spune inima...
- Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor."



Părintele Paisie adâncit în rugăciunea către Dulcele Iisus!

Înregistrări audio ale Părintelui Paisie

  • Aceste înregistrări sunt făcute în anul 1982: Apasă aici!


Cărţi ale Părintelui Paisie

Cărţile sunt tipărite la Editura Evanghelismos: www.evanghelismos.ro

Cărţi despre Părintele Paisie

  • "Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul", de ierom. Isaac Aghioritul
  • "Părintele Paisie mi-a spus...", de Athanasios Rakovalis
  • "Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor", de Nicolae Zurnazoglu
  • "Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie", de Dyonysios Farasiotis (puteţi citi şi descărca integral cartea de pe site)

A se vedea şi

Legături externe