Pagina principală

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 aprilie 2008 02:05, autor: FrJohn (Discuție | contribuții) (Francais!)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Ioan Damaschin, ocrotitorul OrthodoxWiki
Bine aţi venit în OrthodoxWiki, o enciclopedie colaborativă ortodoxă. Enciclopedia are în acest moment 2.715 articole), aşa încât orice participare, cât de mică, este binevenită.

Înregistraţi-vă ca să puteţi scrie şi corecta articole.

  • Treceţi prin Cafenea, ca să vedeţi ce se povesteşte, sau
  • Traduceţi (şi, eventual, adaptaţi) un articol din limba engleză, din categoria Articole în limba engleză, propuse pentru a fi traduse, sau
  • Creaţi noi articole legate de Ortodoxie folosind caseta de mai jos (scrieţi numele articolului pe care doriţi să-l creaţi şi daţi "Începeţi un articol nou"):

Sfinţii zilei de 19 octombrie

Sf. Prooroc Ioil
Sf. Mucenic Uar și cei ce erau cu el împreună
Sf. 6 Cuvioși Mucenici din Pustie, care dimpreună cu Sf. Uar s-au nevoit
Sf. Mucenic Sadot și cei dimpreună cu dânsul 120 de mucenici
Sf. Leontie filozoful
Sf. Felix preotul și Eusebie diaconul
Sf. Cuvios Ioan de la Rila făcătorul de minuni, care la muntele Rila s-a nevoit, ocrotitorul Bulgariei
Sf. Cleopatra

Selecţie de articole de calitate

Acatist, Agheasmă, Ammun Egipteanul, Anafură, Anul bisericesc, Apostol, Avva, Biserică, Căţuie, Crăciunul, Cuvios, Duhovnic, Maica Gavrilia (Papaiannis), Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Sfântul Grigorie Palama, Iconostas, Icos, Sf. Ioan Botezătorul, Isihasm, Istoria Bisericii Ortodoxe, Înălţarea Sfintei Cruci, Învierea Domnului, Gheron Iosif Isihastul, Minei, Mucenic, Muntele Athos, Nebun pentru Hristos, sf. Episcop Nicolae (Velimirovici), Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Rugăciuni, Săptămâna Patimilor, Sfânt, Sfinţi, Sfeştania, Sfinţire, Sfinţirea casei, Stareţul Sofronie de la Essex, Sinaxar al Sfinţilor secolului XX, Sfântul Teodor Studitul, Triodul, Tropar, Sf. Vasile cel Mare

Dacă vă place aventura Ortodoxă, încercaţi o pagină ortodoxă aleatoare, ori cele mai noi articole.

Pentru a începe


Propunerile noastre

Navigaţi prin categorii şi prin selecţia noastră:

Oameni: Sfinți, Sfinți Părinți, Sfinți din Noul Testament, Sfinți din Vechiul Testament, Sfinți biblici, Sfinți români, Sfinți ruși, Sfinți egipteni, Sfinți greci, Părinți duhovnicești ai secolului XX, Imnografi, Episcopi, Împărați și regi, Teologi, Scriitori bisericești, Cler, Părinți apostolici, Preoți

Liturgică: Cărți de cult, Obiecte liturgice, Veșminte, Veșminte liturgice, Sărbători, Imnografie, Arhitectura bisericească, Listă de arhaisme în cărțile de cult, Sfânta Liturghie, Arte, Muzică bisericească, Sfintele Taine, Posturi

Spiritualitate: Monahism, Muntele Athos, Viața Bisericii, Ascetism, Mănăstiri, Noul Testament, Vechiul Testament, Biblia, Îngeri, Rugăciuni, Postul Mare

Teologie: Teologi, Apologetică, Erezii, Eclesiologie, Drept canonic

Istoria Bisericii: Cronologii, Istorici ai Antichității creștine, Sinoade, Sinoade ecumenice

Locuri: Biserici, Locuri de pelerinaj, Mănăstiri, Ortodoxia pe țări, Țara Sfântă

Altele: Casa creștinului, Zile din calendar, Liste, Termeni din limbajul bisericesc, Mișcări, curente, grupări neortodoxe, Jurisdicții, Literatură creștină, Bioetică, Instituții de învățământ, Introducere în Creștinismul Ortodox, Nume, Texte

*

Articole importante de făcut sau completat

+ Slavă lui Dumnezeu pentru toate! +

Luaţi-vă Pluginul de căutare pentru Firefox

Nou: Pagină de căutare pan-OrthodoxWiki

Sunteţi curios ce se mai întâmplă în Canalul IRC OrthodoxWiki?

Bannere-link OrthodoxWiki