Pafnutie Egipteanul: Diferență între versiuni
(retragere etichetă) |
m (corr.) |
||
Linia 2: | Linia 2: | ||
==Viața== | ==Viața== | ||
− | Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în pustie. În timpul persecuțiilor lui | + | Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în pustie. În timpul persecuțiilor lui [[Dioclețian]] (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul, neașteptând după aceștia de au fost trimis să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe [[Hristos]] și pentru a primi muceniceștile cazne. |
− | Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în [[Hristos]] Mântuitorul ei înșiși, | + | Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în [[Hristos]] Mântuitorul ei înșiși, faptă pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși a adus la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin ardere de vii. |
− | După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu | + | După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu familia sa, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfătuitor și a întărit în credință pe mulți alți creștini pentru a-l mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii fost au tăiați cu săbiile, alții arși de vii; 546 a fost numărul acestora. |
− | Sfântul însuși a fost aruncat de | + | Sfântul însuși a fost aruncat de călăi într-un râu cu o piatră atârnată de gât, dar minune, s-a arătat plutind acesta la mal cu piatra. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Dioclețian însuși, împăratul ordonând că sfântul să fie răstignit într-un smochin. |
[[Categorie:Sfinți]] | [[Categorie:Sfinți]] | ||
[[Categorie:Mucenici]] | [[Categorie:Mucenici]] |
Versiunea de la data 5 mai 2016 18:34
Sfântul cuvios mucenic Pafnutie Egipteanul și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Dioclețian (284-305). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 25 septembrie.
Viața
Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în pustie. În timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul, neașteptând după aceștia de au fost trimis să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne.
Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în Hristos Mântuitorul ei înșiși, faptă pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși a adus la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin ardere de vii.
După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu familia sa, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfătuitor și a întărit în credință pe mulți alți creștini pentru a-l mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii fost au tăiați cu săbiile, alții arși de vii; 546 a fost numărul acestora.
Sfântul însuși a fost aruncat de călăi într-un râu cu o piatră atârnată de gât, dar minune, s-a arătat plutind acesta la mal cu piatra. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Dioclețian însuși, împăratul ordonând că sfântul să fie răstignit într-un smochin.