Pafnutie Egipteanul: Diferență între versiuni
| Linia 1: | Linia 1: | ||
{{În curs}} | {{În curs}} | ||
| − | Sfântul | + | Sfântul [[cuvios]] [[mucenic]] '''Pafnutie Egipteanul''' și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea, în timpul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuțiilor împotriva creștinilor]] ordonate de împăratul [[Dioclețian]] (284-305). [[Prăznuire|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[25 septembrie]]. |
| − | [[Prăznuire|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[25 septembrie]]. | ||
| + | ==Viața== | ||
| + | Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în pustie. În timpul persecuțiilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul neașteptând după aceștia de au fost trimis să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne. | ||
| + | |||
| + | Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în [[Hristos]] Mântuitorul ei înșiși, fapta pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși adduce la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin ardere de vii. | ||
| + | |||
| + | După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu a sa familia, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfatuirtor și a întărit în credința la mulți alți creștini pentru a-l mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii fost au tăiați cu săbiile alții arși de vii, 546 a fost numărul acestora. | ||
| + | |||
| + | Sfântul însuși a fost aruncat de calai într-un rău cu o piatră atârnată de gât, dar minune s-a arătat plutind acesta la mal cu piatra. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Diocletian însuși, împăratul ordonând că sfântul să fie răstignit într-un smochin. | ||
[[Categorie:Sfinți]] | [[Categorie:Sfinți]] | ||
[[Categorie:Mucenici]] | [[Categorie:Mucenici]] | ||
Versiunea de la data 5 mai 2016 17:18
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Sfântul cuvios mucenic Pafnutie Egipteanul și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor ordonate de împăratul Dioclețian (284-305). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 25 septembrie.
Viața
Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în pustie. În timpul persecuțiilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul neașteptând după aceștia de au fost trimis să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne.
Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachii, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în Hristos Mântuitorul ei înșiși, fapta pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși adduce la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin ardere de vii.
După o vreme Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu a sa familia, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfatuirtor și a întărit în credința la mulți alți creștini pentru a-l mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii fost au tăiați cu săbiile alții arși de vii, 546 a fost numărul acestora.
Sfântul însuși a fost aruncat de calai într-un rău cu o piatră atârnată de gât, dar minune s-a arătat plutind acesta la mal cu piatra. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Diocletian însuși, împăratul ordonând că sfântul să fie răstignit într-un smochin.
