Modificări

Denumirea de ''părinții pustiei'' cuprinde un grup influent de [[Călugăr|eremiți]] și cenobiți (trăitori în [[Chinovie|viața de obşte]]), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deșertul egiptean. Originile monahismului răsăritean și apusean se găsesc în aceste comunități solitare și religioase de asceți. [[Pavel Tebeul]] este primul [[Călugăr|pustnic]] menționat care a stabilit o [[tradiție]] monahală ascetică și de [[contemplație]], iar [[Pahomie cel Mare|Pahomie al Tebaidei]] este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al III-lea, [[Antonie cel Mare]] conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând în Biserică arhetipul monahilor, care părăsesc lumea pentru [[Dumnezeu]], faimă datorată în mare parte și popularei scrieri a sfântului [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]], ''Vita St. Antoni'' (Viața sfântului Antonie). Acești primi monahi au atras numeroși [[ucenic]]i în jurul așezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobișnuit și concentrat de căutare a mântuirii și [[Îndumnezeire|îndumnezeirii]]. Părinților pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală și sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate și adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinților pustiei, sau [[Patericul|Patericele]], între care cea mai populară este [[Patericul egiptean]].<ref>[http://www2.evansville.edu/ecoleweb/glossary/desert.html Definition by Emily K. C. Strand].</ref>

Printre părinții pustiei din ''Patericul egiptean'' se găsesc și câteva maici duhovnicești, numite ''amma'' (echivalentul feminin pentru [[avva]]), între care cele mai celebre sunt amma Sara și amma Sinclitichia.