Părinții pustiei: Diferență între versiuni
| Linia 2: | Linia 2: | ||
{{Spiritualitate}} | {{Spiritualitate}} | ||
| − | '''Părinţii pustiei''' sunt [[monahism|monahi]] fondatori ai comunităţilor monahale din pustia Egiptului, din perioada de început a monahismului, care au fugit din oraşe în căutarea unui mod de viaţă | + | '''Părinţii pustiei''' sunt [[monahism|monahi]] fondatori ai comunităţilor monahale din pustia Egiptului, din perioada de început a monahismului (secolele IV-V), care au fugit din oraşe în căutarea unui mod de viaţă [[ascet]]ic şi solitar, în sălbăticia pustiei. |
==Definiţia oficială== | ==Definiţia oficială== | ||
| − | Denumirea de "părinţii pustiei" cuprinde un grup influent | + | Denumirea de "părinţii pustiei" cuprinde un grup influent de [[eremit|eremiţi]] şi cenobiţi (trăitori în [[viaţa de obşte]]), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deşertul egiptean. Originile monahismului răsăritean şi apusean se găsesc în aceste comunităţi solitare şi religioase de asceţi. [[Pavel al Tebei]] este primul [[pustnic]] menţionat care a stabilit o tradiţie monahală ascetică şi de [[contemplaţie]], iar [[Pahomie cel Mare|Pahomie al Tebaidei]] este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al III-lea, [[Antonie cel Mare]] conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând eroul religios şi al retragerii arhetipale în Biserică, faimă datorată în mare parte şi popularei scrieri a sfântului [[Atanasie de Alexandria|Atanasie cel Mare]], ''Vita St. Antoni''. Aceşti primi monahi au atras numeroşi [[ucenic]]i în jurul aşezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobişnuit şi concentrat de căutare a mântuirii şi [[Îndumnezeire|îndumnezeirii]]. Părinţilor pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală şi sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate şi adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinţilor pustiei, sau [[Pateric]]ele. ([http://www2.evansville.edu/ecoleweb/glossary/desert.html Definition by Emily K. C. Strand].) |
| − | |||
| − | |||
==A se vedea şi== | ==A se vedea şi== | ||
Versiunea de la data 3 aprilie 2009 23:45
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
| Acest articol face parte din seria Spiritualitate ortodoxă | |
| Sfintele Taine | |
| Botezul – Mirungerea Sf. Împărtășanie – Spovedania Căsătoria – Preoția Sf. Maslu | |
| Starea omului | |
| Păcatul – Patima – Virtutea Raiul – Iadul | |
| Păcate | |
| Păcate strigătoare la cer | |
| Păcate capitale | |
| Alte păcate | |
| Păcatele limbii | |
| Virtuți | |
| Virtuțile teologice | |
| Virtuțile morale Înțelepciunea – Smerenia | |
| Etapele vieții duhovnicești | |
| Despătimirea (Curățirea) Contemplația Îndumnezeirea | |
| Isihasm | |
| Trezvia – Pocăința Isihia – Discernământul Mintea | |
| Asceza | |
| Fecioria – Ascultarea Statornicia – Postul Sărăcia – Monahismul | |
| Rugăciunea | |
| Închinarea – Cinstirea Pravila de rugăciune Rugăciunea lui Iisus Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci | |
| Sfinții Părinți | |
| Părinții apostolici Părinții pustiei Părinții capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș | |
| Editați această casetă | |
Părinţii pustiei sunt monahi fondatori ai comunităţilor monahale din pustia Egiptului, din perioada de început a monahismului (secolele IV-V), care au fugit din oraşe în căutarea unui mod de viaţă ascetic şi solitar, în sălbăticia pustiei.
Definiţia oficială
Denumirea de "părinţii pustiei" cuprinde un grup influent de eremiţi şi cenobiţi (trăitori în viaţa de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deşertul egiptean. Originile monahismului răsăritean şi apusean se găsesc în aceste comunităţi solitare şi religioase de asceţi. Pavel al Tebei este primul pustnic menţionat care a stabilit o tradiţie monahală ascetică şi de contemplaţie, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând eroul religios şi al retragerii arhetipale în Biserică, faimă datorată în mare parte şi popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni. Aceşti primi monahi au atras numeroşi ucenici în jurul aşezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobişnuit şi concentrat de căutare a mântuirii şi îndumnezeirii. Părinţilor pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală şi sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate şi adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinţilor pustiei, sau Patericele. (Definition by Emily K. C. Strand.)
