Modificări

Salt la: navigare, căutare

Păcatul nesocotirii părinților

972 de octeți adăugați, 9 aprilie 2013 16:55
m
a redenumit Păcatul nesocotirii părinţilor în Păcatul nesocotirii părinților: diacritice noi (cu virgulă)
{{Spiritualitate didactică}}
'''Nesocotirea părinţilor''' este un [[păcat]] care încalcă porunca a 5-a a [[Decalog]]ului, care ne cere să ne cinstim părinţii. Acest păcat poate îmbrăca forme mai uşoare de la neascultarea sfaturilor, îndemnurilor şi mustrărilor, trecând prin [[furt]] şi putând ajunge până la forme extreme ca blestem, violenţă fizică sau alungare din casă. Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt: citirea [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]], mersul regulat la biserică, sporirea în [[înţelepciunea|înţelepciune]], [[blândeţea|blândeţe]], [[răbdarea|răbdare]], [[pacea|pace]].
==Purtarea copiilor faţă de părinţi==
[[Image:Moise icoană.jpg|thumb|150px|left|Moise profetul, icoană rusească, secolul al XVIII-lea]]Porunca a 5-a a [[Decalog]]ului Decalogului exprimă porunca cinstirii părinţilor . Această cinstire se va face pentru ca zilele noastre să fie lungite de Dumnezeu şi pentru a fi fericiţi.<ref>Exod20.12, Lev 19.3, Deut.5.16, Mt 15 1-9, 19.19, Mc 7.1-12, Lc18.20, Efes.6.2-3 </ref>[[Iisus]] îi învinuieşte pe [[farisei]] că au desfiinţat această poruncă, înlocuind-o, în mod insidios, cu o datină care spune că dacă ,,cine va zice tatălui sau mamei sale: ,,ori cu ce te-aş ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu” nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa “<ref>Mc 7.1-12.`Mt15.1-9 </ref>
Cel care încalcă această poruncă, nesocotind pe tatăl său şi pe mama sa este un fiu blestemat în mijlocul poporului.<ref>Deut 27.16</ref>Copilul care-şi [[furt|fură]] părinţii, zicând că nu e [[păcat]], se face tovarăş cu nimicitorul, adică cu [[diavol|Cel Rău]]<ref>Prov 28.24 </ref>Cel care-şi tratează cu violenţă tatăl şi îşi izgoneşte din casă mama este un fiu ,,care aduce ruşine şi ocară”.<ref>Prov19.26 </ref>Copilul ce-şi [[păcatul vătămării corporalelovirea|loveşte]] sau îşi [[blestem|blestemă]]ă părinţii trebuia pedepsit cu moartea.<ref>Exod 21.15,.17, Lev 20.9 Mc7.10, Prov 20.20, Prov30.11</ref>
Copiii ascultători păzesc poveţele, îndemnurile părinţilor<ref>Prov1.8, 4.1, 6.20,13.1 23.22 </ref>şi ţin cont de mustrările lor<ref>Prov5.12, 6.23, 10.17, 12.1, 13.1, 13.7-8, 15.10, 15</ref>, în timp ce cei nechibzuiţi le ignoră <ref>Prov15.5,20 </ref>Primii îi bucură şi îi înveselesc pe părinţi<ref>Prov-10.1, 15.20, 23.24,25, 29.3</ref>în timp ce ceilalţi sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi<ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>Există însă cazuri în care părinţii îşi pot îndemna la păcat copiii, cum s-a întâmplat cu Irodiada, care a îndemnat-o pe fiica ei să-i ceară lui Irod capul lui [[Ioan Botezătorul]], ca răsplată pentru dansul ei<ref>Mt 14.5-12 </ref>De aceea ascultarea faţă de părinţi trebuie să fie o ascultare ,,în Domnul” adică o ascultare care să nu contrazică credinţa creştină.<ref>Efes 6.2</ref>În cazul în care învăţăturile părinţilor contrazic învăţătura creştină ele trebuie abandonate:Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. (Prov19.27)-.Învăţătura lui Iisus poate fi pricină de dezbinare chiar între membrii familiei naturale.<ref>Lc 12:51-53</ref>Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decît decât pe Mine, nu este vrednic de Mine (aşa cum a făcut fiica Irodiadei care a ascultat-o pe mama sa, făcând astfel un păcat greu) şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît decât pe Mine nu este vrednic de Mine (cum a făcut preotul Eli care a cinstit mai mult pe fiii săi decât pe Dumnezeu şi nu i-a oprit, aceştia nesocotind, din lăcomie, darurile şi jertfele Domnului, pe care şi le însuşeau abuziv<ref>1Regi, cap2</ref>) arată Mântuitorul.
==Purtarea părinţilor faţă de copii==
Părinţii iubitori îşi pedepsesc copiii cu nuiaua îndată, pentru a dezlipi de ei nesăbuinţa, pentru a-i învăţa [[înţelepciunea]], scoţându-le astfel sufletele din locuinţa morţilor. Dacă vor face astfel, copiii le vor aduce părinţilor odihnă şi desfătare sufletească mai târziu.<ref>Prov13.24, Prov 19.18 Prov 22.15., Prov 23.13-14, Prov 29.15-17</ref>
Părinţii buni îi învaţă, îi sfătuiesc şi îi mângâie pe copii, aşa precum spune [[apostolul Pavel|Pavel]] că face cu cei cărora le predică evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu (pe care îi considera copiii lu lui spirituali)<ref>1Tes2.11-12</ref>căci rodul pântecelui reprezintă o răsplată dată de Domnul<ref>Ps127.1-5 </ref>Dragostea de mamă este ilustrată emoţionant în scena judecăţii celor două femei curve de către împăratul [[Solomon]].<ref>1Împ 3.16-28 </ref>Tatăl iubitor este întruchipat de tatăl fiului risipitor care îşi iartă fiul de păcatul de a-şi fi irosit averea cu prostituatele şi se bucură de [[pocăinţă|pocăinţa]] acestuia.<ref>Lc15.11-32</ref> Părinţii ştiu să dea daruri bune copiilor lor.<ref>Mat 7.9-11 Lc11.11-13, Ps102.13</ref>
Părintele care nu poartă grijă de familia lui, şi mai ales de cei din casa lui, (căci uneori copiii nu locuiesc în aceeaşi casă) s-a lepădat prin însuşi acest fapt de [[credinţa|credinţă]], fiind mai rău decât un necredincios.<ref>1Tim5.8</ref>Părinţii au datoria de a nu-şi ,, întărâta la [[mânia|mânie]] copiii pentru că aceştia ,,să nu-şi piardă [[nădejdea]]”, ci sa-i crească în mustrarea şi învăţătura Domnului<ref>Col 3.21, Efes 6.2 </ref>Femeia va fi [[mântuire|mântuită]] prin naşterea de copii, dacă aceştia stăruiesc în credinţă, [[iubirea|dragoste]] şi sfinţenie.<ref>1Tim2.14-15</ref>
Părinţii au datoria de a le lăsa copiilor o anumită agoniseală. Apostolul Pavel arată că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.<ref>2Cor 12:14</ref> Solomon spune că averea şi casa le moştenim de la părinţi.<ref>Prov19.14</ref>Legea moştenirii prevede împărţirea moştenirii între fii, întâiul-născut beneficiind de o parte dublă de moştenire(adică 2/3din total), celorlalţi fii revenindu-le cealaltă treime<ref>Fac25.24-26, Deut 21.16,17, Isaia 38.1, 2Imp20</ref>În lipsa fiilor naturali, moştenitor putea fi un fiu adoptat, care putea fi un slujitor născut în casă, aşa cum se plânge Avraam, că va fi moştenit de Eliezer din Damasc.<ref>Fac15.1-5</ref>În cazul absenţei fiilor legitimi, moştenitoare sunt fiicele (cu condiţia să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei<ref>Num36</ref>, apoi fraţii (dacă nu există fii şi nici fiice) şi apoi fraţii de tată (dacă nu există nici fii, nici fiice şi nici fraţi).<ref>Num 27.1-11</ref>Moştenitorii de drept pot fi dezmoşteniţi, cum s-a întâmplat cu Ruben, care a fost astfel pedepsit pentru că a îndrăznit să se culce cu Bilha, ţiitoarea tatălui său.<ref>Fac 49.1-4 </ref>sau îşi pot pierde singuri acest drept, cum s-a întâmplat cu Esau, care şi-a vândut dreptul de întâi-născut lui Iacob, în schimbul unei ciorbe de linte.<ref>Fac25.29-43 </ref>Orice fată, care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, trebuie să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi.<ref>Num 27.1-11</ref>Tatăl poate decide lăsarea unei părţi din avere şi fetelor, cum face dreptul Iov cu cele trei fete ale sale.<ref>Iov42.15</ref>
14.991 de modificări

Meniu de navigare