Păcat: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
 +
[[en:Sin]]
 
{{Spiritualitate}}
 
{{Spiritualitate}}
 
'''Păcatul''' (lat. ''peccatum'') este călcarea voii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. <ref>''Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă''. Tipărită cu aprobarea Sfântului [[Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti, 2000 ; cap. 77. "Ce este păcatul?"</ref> Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. <ref>Acestea sunt dezvoltate pe sfântul [[apostol]] şi [[evanghelist]] Ioan, în prima sa epistolă sobornicească.</ref>
 
'''Păcatul''' (lat. ''peccatum'') este călcarea voii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. <ref>''Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă''. Tipărită cu aprobarea Sfântului [[Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti, 2000 ; cap. 77. "Ce este păcatul?"</ref> Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. <ref>Acestea sunt dezvoltate pe sfântul [[apostol]] şi [[evanghelist]] Ioan, în prima sa epistolă sobornicească.</ref>

Versiunea de la data 17 noiembrie 2007 19:39


Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Păcatul (lat. peccatum) este călcarea voii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. [1] Păcatul se mai numeşte şi "fărădelege" sau "nelegiuire", pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile, poruncile şi rânduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. [2]

Totuşi, pentru creştini păcatul nu este înţeles într-un sens juridic, sau legic, pentru că toate poruncile şi legiuirile Sale Dumnezeu le-a dat oamenilor din iubire pentru om, încoronarea a creaţiei (Facere 1) şi făcut după chipul şi asemănarea Lui. De asemenea, Iisus Hristos, în Joia Cinei de taină, preziua morţii Sale, a lăsat ca testament ucenicilor Săi: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 34-35; 15, 17)

Sfinţii Părinţi întrevăd trei principale feluri sau nivele ale păcătuirii:

  • cu gândul
  • cu cuvântul
  • cu fapta

Păcatul originar

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi Adevărul nu este întru noi. (I Ioan 1:8)

Orice om care păcătuieşte Îl jigneşte cu bună ştiinţă pe Dumnezeu şi astfel rupe legătura dintre sufletul său şi Dumnezeu. Consecinţa păcatului poate fi:

  • pe plan sufletesc: moartea sufletească (pierderea mântuirii)
  • pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică

Originea păcatului datează încă de la căderea lui Adam şi Eva: "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el (Romani 5:12). Noi moştenim singurul păcat al lui Adam şi Eva, dar sub format de păcătoşenie; toţi suntem "din acelaşi sânge". (Fapte 17:26).

Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Demonii s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu, ca de altfel mulţi oameni.

Trăsăturile păcatului

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este acuzată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este făcut cu voie liberă, adică cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat. Păcatul este făcut în conştinţa legii divine.

Treptele până la căderea în păcat

  1. ispita, atacul, momeala - un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: "Ce-ar fi dacă ai faci şi tu...?" sau prin alţi oameni
  2. însoţirea, pofta - gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
  3. consimţirea - omul acceptă să facă fapta cea rea
  4. înfăptuirea - omul păcătuieşte

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!

Mărimea păcatului

Nimeni nu a putut să nimicească păcatul, în afară de Iisus, "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29) Înfricoşat lucru este pentru păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi Sfânta Sa Lege, dar mai înfricoşat este pentru creştini, care făgăduiesc să-i slujească lui Dumnezeu şi să se lepede de Satana.

Lupta împotriva păcatului

  • Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind.
  • Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi
  • Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate
  • Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
  • Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
  • Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
  • Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm.
  • Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

Orice om:

  • este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
  • este responsabil pentru binele nefăcut, de exemplu:
    1. când îndemnăm pe alţii la păcat
    2. când sfătuim greşit spre păcat
    3. când conlucrăm cu altul la păcat
    4. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
    5. când lăudăm păcatele altora
    6. când dăm ocazia de sminteală spre păcat

Clasificare

  • păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)
  • păcatul personal (păcatul fiecărui om în parte)

Păcatele personale

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea Divină şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei. În afară de Iisus şi Fecioara Maria nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, persistentţa duce la căderi grave, în patimi sau moarte. Păcatele personale grele:

  1. păcatele capitale
  2. păcatele împotriva Sfântului Duh
  3. păcatele strigătoare la cer

Păcatele capitale

Ele izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strâmoşesc. Ele sunt în număr de şapte şi corespund celor şapte patimi

Păcate capitale

  • mândria - izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:
    • Nu se supune superiorilor.
    • Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici.
    • Vorbeşte mult şi cu semeţie.
    • Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude.
    • Se înalţă pe sine şi pe faptele sale.
    • Dispreţuieşte pe ceilalţi.
    • Caută să sară în ochiul celorlalţi.
    • Se laudă cu neruşinare.
    • Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
    • Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
    • Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
    • Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
    • Se bagă în lucruri străine.
    • Este neiubitor şi plin de ură.
  • iubirea de bani are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nebună după lucrurile trecătoare.
  • desfrânarea (curvia) înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrână păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Cassian, desfrânarea are mai multe forme:
    • una lucrată în cadrul unirii dintre cele două persoane de sex opus
    • alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
    • a treia, curvia în suflet şi în mânie
  • invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiurea." Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
  • lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. "De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei.
  • mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. "Eu însă vă zis vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului. (Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:
    • când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. "Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului." (Efeseni 4:26-27)
    • împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
    • mânia se înfăptuieşte prin uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
    • mânia se înfăptuieşte prin desfăimare şi clevetire
    • omul prins de mânie "păcătuieşte şi se laudă cu păcatul".
  • lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. "Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele." (Evrei 6:12). "Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă." (Pilde 15:19). "În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce." (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelele, dese ospeţe, jafuri, călcări de jurământ, jocuri de noroc, înşelăciuni, certuri, bătaie, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

  • păcatele împotriva credinţei: indiferism religios, necredinţa, erezia, lepădarea de Biserică, superstiţia
  • păcatele împotriva nădejdii: deznădejdea, încrederea peste măsură
  • păcatele împotriva dragostei: nepocăinţa până la moarte, nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.

Păcatele făcute împotriva Sfântului Duh sunt o cădere totală de har şi sunt de neiertat.

Păcate strigătoare la cer

Greutatea păcatelor strigătoare la cer reclamă o pedeapsă chiar aici pe pământ. Ele strică însuşi chipul lui Dumnezeu din om şi izvorăsc şi răutate şi premeditare. Ele sunt uciderea, sodomia, asuprerea văduvelor şi orfanilor, lipsa de cinste şi respect faţă de părinţi.

Omule, trezeşte-te!

„Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii, care nu este alta decât păcatul... Rugându-mă "Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici", aud deodată, în urechea dinăuntru, înfruntarea amarnică "nu te ruga de Mine să le dau pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările dacă vor să mai vadă pace pe Pământ"...Lămurit că lucrurile nu stau bine”
(Părintele Arsenie Boca)


Citiţi şi despre

Bibliografie

  • Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă - Stiinţa Sfinţilor Părinţi, Editura Învierea, Timişoara
  • Pr. Stăniloaie, Ascetică şi mistică
  • Sf. Siluan Athonitul, Din iadul patimilor spre raiul virtuţilor
  • Pr. Ioan Teşu, Catehism creştin-ortodox, Părintele Arsenie Boca
  • Ridicarea căsătoriei la înălţime de taină, editura Agaton

Note

  1. Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti, 2000 ; cap. 77. "Ce este păcatul?"
  2. Acestea sunt dezvoltate pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan, în prima sa epistolă sobornicească.