Ortodoxia de rit apusean în secolul al XIX-lea

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 14 noiembrie 2013 11:45, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (ortografie)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria despre
Ortodoxia de rit apusean
Istoric
Secolul al XIX-lea
Secolul XX
Critici
Liturgică
Liturghia Sfântului Grigorie
Liturghia Sfântului Tihon
Liturghia Sfântului Gherman
Ritul de la Sarum
Ritul Galican
Stowe Missal
Asocieri
Vicariatul ritului apusean
Societatea Sfântului Vasile
Biserica Catolică Ortodoxă a Franței
Mănăstiri
Christminster
Sfântul Petroc
Editați această casetă


Acest articol este o cronică istorică a Ritului occidental sau apusean în secolul al XIX-lea.

Începuturi

În 1864, Joseph Julian Overbeck, un fost preot catolic german în vârstă de 44 de ani, care părăsise preoţia, devenise lutera şi se căsătorise, a fost uns cu mir în Biserica Ortodoxă la capela ambasadei Rusiei din Londra. Overbeck era un profesor şi savant siriac din Bonn care fusese deziluzionat de pretenţiile papale de supremaţie. La doi ani după mirungerea sa, el publică lucrarea Ortodoxia catolică şi anglo-catolicismul, în care dezvoltă schema conform căreia îşi va desfăşura activitatea în următorii douăzeci de ani. În 1867, el publică primul număr al periodicului Revista Catolică Ortodoxă, care "ţintea la răspândirea adevărului ortodoxiei catolice în opoziţie cu papismul şi protestantismul, curăţind calea acestuia prin grămezile de gunoi adunate de aceste ultime ambe părţi de-a lungul secolelor." Overbeck considera că atât papalitatea cât şi Biserica Angliei erau pe marginea prăpăstiei.

"Noi suntem apuseni"

În martie 1867, Overbeck a trimis o petiţie membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Rusiei explicând proiectul său şi solicitând înfiinţarea unui rit occidental în comuniune deplină cu ritul răsăritean al Bisericii Ortodoxe, spunând că "noi suntem apuseni...şi trebuie să pledăm pentru dreptul inalienabil de a rămâne apuseni." În septembrie 1867, petiţia, care avea în jur de 122 de semnături—majoritatea clerici tractarieni ("Mişcarea de la Oxford")—a fost trimisă sinodului rus. După primire a fost formată o comisie sinodală, formată din şapte membri sub autoritatea mitropolitului de Saint Petersburg, care l-a invitat pe Overbeck să participe la deliberări. Împreună cu acesta a participat Părintele Eugene Popoff (capelan al ambasadei ruse din Londra), cei doi fiind prezenţi şi în ianuarie 1870 când a fost aprobat proiectul. Lui Overbeck i s-a cerut atunci să trimită o schiţă a liturghiei apusene pentru examinare.

Liturghia dezvoltată de Dr. Overbeck pentru ruşi, provenea din ritul roman din 1570 al Papei Pius al V-lea, dar conţinea, în plus, o scurtă epicleză şi imnul Trisaghion după Gloria, "în amintirea unirii noastre cu Biserica Ortodoxă." Overbeck a trimit schiţa la reîntoarcerea sa în Rusia în 1871. Liturghia a fost examinată şi apoi aprobată în două sesiuni lungi ale comisiei.

Negocieri

În următorii ani, Overbeck s-a dedicat aproape exclusiv dezvoltării mişcării catolicilor vechi din Europa (care intraseră în schismă cu Roma din cauza dogmei infaibilităţii papale promulgate la Conciliul Vatican II), sperând că astfel va găsi un teren favorabil pentru practica liturgică pe care dorea să o stabilească, un rit liturgic apusean în cadrul Bisericii Ortodoxe. În periodicul său, el a polemizat atât cu romano-catolicii cât şi cu anglicanii, dar şi cu convertiţi la ortodoxie care foloseau ritul bizantin.

În 1876, el a reiterat proiectul său şi a emis un Apel către Patriarhii şi Sfintele Sinoade ale Bisericii Catolice Ortodoxe. Trei ani mai târziu, el a călătorit la Constantinopol pentru a se întâlni cu Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea, care i-a dat binecuvântarea să ţină predici şi discursuri în apărarea Ortodoxiei. În august 1881, Biserica Ortodoxă a Constantinopolului a numit o comisie care să examineze proiectul şi a anunţat că "a fost făcută deja o înţelegere privind anumite puncte," recunoscând astfel dreptul Apusului de a avea o biserică şi un rit apusene aşa cum existau înainte de Marea Schismă.

Dezamăgiri

Spre marea dezamăgire a lui Overbeck, alţi paşi înainte nu au mai existat. El sperase să devină preot în Biserica Ortodoxă, dar căsătoria sa de după hirotonirea romano-catolică a fost considerată un impediment, făcându-l inapt pentru preoţia. El a devenit puţin paranoic în ultimii săi ani de viaţă, în special în ceea ce priveşte grecii londonezi pe care îi considera ostili lui. Revista Catolică Ortodoxă şi-a încetat apariţia în 1885 iar şapte ani mai târziu el a admis că proiectul său a eşuat, spunând că avusese "speranţe să fie primit cu bucurie de către toţi ortodocşii adevăraţi, fusese recomandat şi ajutat de Sfintele Sinoade ale Rusiei, României şi Serbiei, aprobat de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, dar, în final, sfărâmat şi distrus de veto-ul sinodului grec!" El a murit în 1905 fără să-şi vadă visul împlinit.

Părintele Georges Florovsky scria: "nu a fost doar un vis fantastic. Întrebarea ridicată de Overbeck a fost pertinentă, chiar dacă însăşi răspunsul său la aceasta a fost confuz exprimat. Şi, probabil, viziunea lui Overbeck a fost mai măreaţă decât interpretarea sa personală."