Ortodoxia de rit apusean în secolul al XIX-lea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} {{Ortodoxiaderitapusean}} This article is a chronicle of the history of the '''Western Rite in the Nineteenth Century'''. ==Beginnings== In 1864, 44-year-old [[Jose...)
 
(ortografie)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{Îmbunătăţire}}
  
 
{{Ortodoxiaderitapusean}}
 
{{Ortodoxiaderitapusean}}
This article is a chronicle of the history of the '''Western Rite in the Nineteenth Century'''.
+
Acest articol este o cronică istorică a '''Ritului occidental sau apusean în secolul al XIX-lea'''.
  
==Beginnings==
+
==Începuturi==
In 1864, 44-year-old [[Joseph Julian Overbeck]], a former German [[Roman Catholic Church|Catholic]] priest who had left the [[priest]]hood, become Lutheran and later married, was [[chrismation|chrismated]] into the [[Orthodox Church]] at the Russian Embassy [[Chapel]] in London. Overbeck was a Syriac scholar and professor in Bonn who had become disillusioned with the papal claims of supremacy. Two years after his chrismation, he published ''Catholic Orthodoxy and Anglo-Catholicism'', in which he developed the schema with which he was about to begin his work for the next twenty years. In 1867, he published the first issue of the ''Orthodox Catholic Review'', a periodical which "aimed at setting forth the truth of Catholic Orthodoxy as opposed to Popery and Protestantism, clearing its way through the heap of rubbish stored up by both parties for centuries past." Overbeck regarded both the Papacy and the Church of England to be on the verge of collapse.
+
În 1864, [[Joseph Julian Overbeck]], un fost preot [[Biserica Romano-Catolică|catolic]] german în vârstă de 44 de ani, care părăsise preoţia, devenise lutera şi se căsătorise, a fost [[mirungere|uns cu mir]] în [[Biserica Ortodoxă]] la [[capelă|capela]] ambasadei Rusiei din Londra. Overbeck era un profesor şi savant siriac din Bonn care fusese deziluzionat de pretenţiile papale de supremaţie. La doi ani după mirungerea sa, el publică lucrarea ''Ortodoxia catolică şi anglo-catolicismul'', în care dezvoltă schema conform căreia îşi va desfăşura activitatea în următorii douăzeci de ani. În 1867, el publică primul număr al periodicului ''Revista Catolică Ortodoxă'', care "ţintea la răspândirea adevărului ortodoxiei catolice în opoziţie cu papismul şi protestantismul, curăţind calea acestuia prin grămezile de gunoi adunate de aceste ultime ambe părţi de-a lungul secolelor." Overbeck considera că atât papalitatea cât şi Biserica Angliei erau pe marginea prăpăstiei.
  
=="We are Westerns"==
+
=="Noi suntem apuseni"==
In March of 1867, Overbeck circulated a petition to the [[Holy Synod]] of the [[Church of Russia]] explaining his designs and requesting the establishment of a Western Rite church in [[full communion]] with the Eastern Rite of the Orthodox Church, saying, "we are Westerns...and must plead an inalienable right to remain Westerns." In September of 1867 the petition, with some 122 signatures—mainly Tractarian clerics (the "Oxford Movement")—was sent to the Russian synod. Upon receipt, a synodal commission was formed, comprising seven members under the Metropolitan of St. Petersburg, inviting Overbeck to attend the deliberations.  Accompanying him was Fr. Eugene Popoff ([[chaplain]] of the Russian embassy in London), and the two were present in January of 1870 when the scheme was approved. Overbeck was then requested to submit a draft of the Western liturgy for examination.
+
În martie 1867, Overbeck a trimis o petiţie membrilor [[Sfântul Sinod|Sfântului Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Rusiei]] explicând proiectul său şi solicitând înfiinţarea unui rit occidental în [[comuniune deplină]] cu ritul răsăritean al Bisericii Ortodoxe, spunând că "noi suntem apuseni...şi trebuie să pledăm pentru dreptul inalienabil de a rămâne apuseni." În septembrie 1867, petiţia, care avea în jur de 122 de semnături—majoritatea clerici tractarieni ("Mişcarea de la Oxford")—a fost trimisă sinodului rus. După primire a fost formată o comisie sinodală, formată din şapte membri sub autoritatea mitropolitului de Saint Petersburg, care l-a invitat pe Overbeck să participe la deliberări. Împreună cu acesta a participat Părintele Eugene Popoff ([[capelan]] al ambasadei ruse din Londra), cei doi fiind prezenţi şi în ianuarie 1870 când a fost aprobat proiectul. Lui Overbeck i s-a cerut atunci să trimită o schiţă a liturghiei apusene pentru examinare.
  
The liturgy which Dr. Overbeck developed for the Russians was based on the 1570 Roman rite of Pope Pius V, but also included a brief [[epiclesis]] and the [[Trisagion]] hymn after the ''Gloria'', "in remembrance of our union with the Orthodox Church." Returning to Russia in January of 1871, Overbeck submitted the rite. In two long sessions of the commission, the liturgy was examined and then approved for use.
+
Liturghia dezvoltată de Dr. Overbeck pentru ruşi, provenea din ritul roman din 1570 al Papei Pius al V-lea, dar conţinea, în plus, o scurtă [[epicleză]] şi imnul [[Trisaghion]] după ''Gloria'', "în amintirea unirii noastre cu Biserica Ortodoxă." Overbeck a trimit schiţa la reîntoarcerea sa în Rusia în 1871. Liturghia a fost examinată şi apoi aprobată în două sesiuni lungi ale comisiei.
  
==Negotiations==
+
==Negocieri==
Over the next few years, Overbeck mainly focused on the development of the Old Catholic movement in Europe (which had gone into [[schism]] from Rome over the new [[dogma]] of [[Papal Infallibility]] promulgated at the First Vatican Council), probably hoping to find fertile ground for the establishment of his liturgical use, a Western liturgical rite within the Orthodox Church. In his magazine, he engaged in polemics with both Roman Catholics and Anglicans, as well as Orthodox converts who used the [[Byzantine rite]].
+
În următorii ani, Overbeck s-a dedicat aproape exclusiv dezvoltării mişcării catolicilor vechi din Europa (care intraseră în [[schismă]] cu Roma din cauza [[dogmă|dogmei]] [[Infaibilitatea papală|infaibilităţii papale]] promulgate la Conciliul Vatican II), sperând că astfel va găsi un teren favorabil pentru practica liturgică pe care dorea să o stabilească, un rit liturgic apusean în cadrul Bisericii Ortodoxe. În periodicul său, el a polemizat atât cu romano-catolicii cât şi cu anglicanii, dar şi cu convertiţi la ortodoxie care foloseau [[ritul bizantin]].
  
In 1876, he reiterated his design and issued an ''Appeal to the Patriarchs and Holy Synods of the Orthodox Catholic Church''. Three years later, he travelled to Constantinople to meet the Ecumenical Patriarch, [[Ioachim III of Constantinople|Ioachim III]], who gave him authorization for delivering sermons and addresses in defense of Orthodoxy. In August of 1881, the [[Church of Constantinople]] appointed a commission to examine the scheme and made the announcement that "an agreement on certain points has already been reached," recognizing the right of the West to have a Western church and rite as had existed before the [[Great Schism]].
+
În 1876, el a reiterat proiectul său şi a emis un ''Apel către Patriarhii şi Sfintele Sinoade ale Bisericii Catolice Ortodoxe''. Trei ani mai târziu, el a călătorit la Constantinopol pentru a se întâlni cu Patriarhul Ecumenic [[Ioachim al III-lea de Constantinopol|Ioachim al III-lea]], care i-a dat binecuvântarea să ţină predici şi discursuri în apărarea Ortodoxiei. În august 1881, [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului]] a numit o comisie care să examineze proiectul şi a anunţat că "a fost făcută deja o înţelegere privind anumite puncte," recunoscând astfel dreptul Apusului de a avea o biserică şi un rit apusene aşa cum existau înainte de [[Marea Schismă]].
  
==Disappointments==
+
==Dezamăgiri==
Much to Overbeck's disappointment, no further developments occurred. He had hoped to be a [[priest]] within the Orthodox Church, but his marriage after his Roman Catholic [[ordination]] was seen as an impediment, rendering him ineligible. He became somewhat paranoid in his later years, especially regarding the Greeks in London as hostile toward him. The ''Orthodox Catholic Review'' ended its run in 1885, and seven years later he admitted that his project had failed, saying that he had had "Hopes entertained with joy by all the truly Orthodox, recommended and pushed forward by the Holy Synods of Russia, Romania, and Serbia, approved by Patriarchs of Constantinople, Alexandria, Jerusalem, but finally crushed and destroyed by the veto of the Greek Synod!" He died in 1905, his dream unfulfilled.
+
Spre marea dezamăgire a lui Overbeck, alţi paşi înainte nu au mai existat. El sperase să devină [[preot]] în Biserica Ortodoxă, dar căsătoria sa de după [[hirotonire]]a romano-catolică a fost considerată un impediment, făcându-l inapt pentru preoţia. El a devenit puţin paranoic în ultimii săi ani de viaţă, în special în ceea ce priveşte grecii londonezi pe care îi considera ostili lui. ''Revista Catolică Ortodoxă'' şi-a încetat apariţia în 1885 iar şapte ani mai târziu el a admis că proiectul său a eşuat, spunând că avusese "speranţe să fie primit cu bucurie de către toţi ortodocşii adevăraţi, fusese recomandat şi ajutat de Sfintele Sinoade ale Rusiei, României şi Serbiei, aprobat de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, dar, în final, sfărâmat şi distrus de veto-ul sinodului grec!" El a murit în 1905 fără să-şi vadă visul împlinit.
  
Fr. [[Georges Florovsky]] wrote: "it was not just a fantastic dream. The question raised by Overbeck was pertinent, even if his own answer to it was confusedly conceived. And probably the vision of Overbeck was greater than his personal interpretation."
+
Părintele [[Georges Florovsky]] scria: "nu a fost doar un vis fantastic. Întrebarea ridicată de Overbeck a fost pertinentă, chiar dacă însăşi răspunsul său la aceasta a fost confuz exprimat. Şi, probabil, viziunea lui Overbeck a fost mai măreaţă decât interpretarea sa personală."
  
[[Category:Western Rite]]
+
[[Categorie:Ritul occidental]]
[[Category:Church History]]
+
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 +
 
 +
[[en: Western Rite in the Nineteenth Century]]

Versiunea curentă din 14 noiembrie 2013 11:45

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria despre
Ortodoxia de rit apusean
Istoric
Secolul al XIX-lea
Secolul XX
Critici
Liturgică
Liturghia Sfântului Grigorie
Liturghia Sfântului Tihon
Liturghia Sfântului Gherman
Ritul de la Sarum
Ritul Galican
Stowe Missal
Asocieri
Vicariatul ritului apusean
Societatea Sfântului Vasile
Biserica Catolică Ortodoxă a Franței
Mănăstiri
Christminster
Sfântul Petroc
Editați această casetă


Acest articol este o cronică istorică a Ritului occidental sau apusean în secolul al XIX-lea.

Începuturi

În 1864, Joseph Julian Overbeck, un fost preot catolic german în vârstă de 44 de ani, care părăsise preoţia, devenise lutera şi se căsătorise, a fost uns cu mir în Biserica Ortodoxă la capela ambasadei Rusiei din Londra. Overbeck era un profesor şi savant siriac din Bonn care fusese deziluzionat de pretenţiile papale de supremaţie. La doi ani după mirungerea sa, el publică lucrarea Ortodoxia catolică şi anglo-catolicismul, în care dezvoltă schema conform căreia îşi va desfăşura activitatea în următorii douăzeci de ani. În 1867, el publică primul număr al periodicului Revista Catolică Ortodoxă, care "ţintea la răspândirea adevărului ortodoxiei catolice în opoziţie cu papismul şi protestantismul, curăţind calea acestuia prin grămezile de gunoi adunate de aceste ultime ambe părţi de-a lungul secolelor." Overbeck considera că atât papalitatea cât şi Biserica Angliei erau pe marginea prăpăstiei.

"Noi suntem apuseni"

În martie 1867, Overbeck a trimis o petiţie membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Rusiei explicând proiectul său şi solicitând înfiinţarea unui rit occidental în comuniune deplină cu ritul răsăritean al Bisericii Ortodoxe, spunând că "noi suntem apuseni...şi trebuie să pledăm pentru dreptul inalienabil de a rămâne apuseni." În septembrie 1867, petiţia, care avea în jur de 122 de semnături—majoritatea clerici tractarieni ("Mişcarea de la Oxford")—a fost trimisă sinodului rus. După primire a fost formată o comisie sinodală, formată din şapte membri sub autoritatea mitropolitului de Saint Petersburg, care l-a invitat pe Overbeck să participe la deliberări. Împreună cu acesta a participat Părintele Eugene Popoff (capelan al ambasadei ruse din Londra), cei doi fiind prezenţi şi în ianuarie 1870 când a fost aprobat proiectul. Lui Overbeck i s-a cerut atunci să trimită o schiţă a liturghiei apusene pentru examinare.

Liturghia dezvoltată de Dr. Overbeck pentru ruşi, provenea din ritul roman din 1570 al Papei Pius al V-lea, dar conţinea, în plus, o scurtă epicleză şi imnul Trisaghion după Gloria, "în amintirea unirii noastre cu Biserica Ortodoxă." Overbeck a trimit schiţa la reîntoarcerea sa în Rusia în 1871. Liturghia a fost examinată şi apoi aprobată în două sesiuni lungi ale comisiei.

Negocieri

În următorii ani, Overbeck s-a dedicat aproape exclusiv dezvoltării mişcării catolicilor vechi din Europa (care intraseră în schismă cu Roma din cauza dogmei infaibilităţii papale promulgate la Conciliul Vatican II), sperând că astfel va găsi un teren favorabil pentru practica liturgică pe care dorea să o stabilească, un rit liturgic apusean în cadrul Bisericii Ortodoxe. În periodicul său, el a polemizat atât cu romano-catolicii cât şi cu anglicanii, dar şi cu convertiţi la ortodoxie care foloseau ritul bizantin.

În 1876, el a reiterat proiectul său şi a emis un Apel către Patriarhii şi Sfintele Sinoade ale Bisericii Catolice Ortodoxe. Trei ani mai târziu, el a călătorit la Constantinopol pentru a se întâlni cu Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea, care i-a dat binecuvântarea să ţină predici şi discursuri în apărarea Ortodoxiei. În august 1881, Biserica Ortodoxă a Constantinopolului a numit o comisie care să examineze proiectul şi a anunţat că "a fost făcută deja o înţelegere privind anumite puncte," recunoscând astfel dreptul Apusului de a avea o biserică şi un rit apusene aşa cum existau înainte de Marea Schismă.

Dezamăgiri

Spre marea dezamăgire a lui Overbeck, alţi paşi înainte nu au mai existat. El sperase să devină preot în Biserica Ortodoxă, dar căsătoria sa de după hirotonirea romano-catolică a fost considerată un impediment, făcându-l inapt pentru preoţia. El a devenit puţin paranoic în ultimii săi ani de viaţă, în special în ceea ce priveşte grecii londonezi pe care îi considera ostili lui. Revista Catolică Ortodoxă şi-a încetat apariţia în 1885 iar şapte ani mai târziu el a admis că proiectul său a eşuat, spunând că avusese "speranţe să fie primit cu bucurie de către toţi ortodocşii adevăraţi, fusese recomandat şi ajutat de Sfintele Sinoade ale Rusiei, României şi Serbiei, aprobat de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, dar, în final, sfărâmat şi distrus de veto-ul sinodului grec!" El a murit în 1905 fără să-şi vadă visul împlinit.

Părintele Georges Florovsky scria: "nu a fost doar un vis fantastic. Întrebarea ridicată de Overbeck a fost pertinentă, chiar dacă însăşi răspunsul său la aceasta a fost confuz exprimat. Şi, probabil, viziunea lui Overbeck a fost mai măreaţă decât interpretarea sa personală."