Ortodoxia de rit apusean în secolul XX

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Acest articol este o cronică a istoriei Ritului occidental în secolul XX.

Start furat

În secolul XX a continuat epopeea Ortodoxiei de rit occidental:

Visul Ortodoxiei occidentale nu a murit odată cu Overbeck. În 1911, un episcop catolic vechi, Arnold Harris Mathew, a intrat într-o unire de scurtă durată cu Patriarhia Antiohiei, sub Mitropolitul Gerasim (Messarah) de Beirut. Chiar dacă această uniune a fost de scurtă durată, a furnizat un model pentru viitoarele grupuri occidentale care vor căuta să se reîntoarcă la Ortodoxie...

Aşa-numitul "Fond du Lac Circus" din noiembrie 1900 (hirotonirea lui Reginald Weller, episcop co-vicara Eparhiei Episcopale Fond du Lac). Sfântul Tihon este în dreapta în spate cu Părintele Sebastian Dabovici (cu barbă şi pălărie) şi preotul bărbierit din spatele său care este Sfântul Ioan Kociurov de Chicago, protomucenic al Revoluţie bolşevice. Faimosul episcop anglo-catolic de Fond du Lac şi prieten apropiat al lui Tihon, Charles Grafton, este aşezat în rândul din faţă, în mijloc.

În 1926, aşa-numita "Biserica Naţională Catolică Poloneză" (păstorită de Părintele Andrew Huszno) (care nu avea mai mult de şase parohii) a fost primită în Biserica Ortodoxă a Poloniei. Acest grup s-a dezvoltat până în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a fost eliminat din cauza agresiunii naziste.[1]

De asemenea, ritul occidental a avut o parohie ortodoxă spre sfârşitul secolului al XIX-lea în SUA:

În 1890, prima comunitate ortodoxă de rit occidental din America de Nord, parohia catolică veche elveţiană din Green Bay, Wisconsin, păstorită de Părintele Joseph Rene Vilatte, a fost primită de Episcopul Vladimir (Sokolovsky).[2] Cu toate acestea, Părintele Vilatte, care s-a dovedit un rătăcitor ecleziastic, şi-a condus la scurt timp parohia înapoi la catolicii vechi.

Episcopalienii

Probabil cel mai bine este cunoscută asocierea Sfântului Tihon de Moscova cu ritul occidental la începutul secolului XX:

Sfântul Tihon (Bellavin), în acea vreme fiind păstorul misiunii ruse din America, a intrat în legătură cu mai mulţi episcopalieni, dintre care, se pare, că mulţi l-au chestionat despre posibilitatea de a adera la Ortodoxie dar cu păstrarea obiceiurilor liturgice anglicane. Tihon a întrebat Sfântul Sinod al Rusiei dacă un astfel de lucru este cu putinţă. El a trimis spre examinare o copie a Cărţii de rugăciuni obişnuite. În 1904, Sfântul Sinod a trimis un răspuns încântător la petiţia Episcopului Tihon, "Observations on the American Book of Common Prayer," admiţând posibilitatea unei astfel de aderări la Ortodoxie, în acelaşi timp precizând foarte clar cum trebuie revizuită Cartea de rugăciuni în manieră ortodoxă. Deşi, Tihon nu a primit de fapt nici un episcopalian în Ortodoxie care să folosească While ritul anglican revizuit, răspunsul sinodal va sluji ca ghid pentru viaţa liturgică de bază a Vicariatului de Rit Occidental în 1958, şi pentru aprobarea "Liturghiei Sfântului Tihon" anglo-catolice în 1977.[3]

Pe lângă acestea, în secolul XX au existat două mişcări importante în cadrul Ortodoxiei de rit occidental, bazate pe principiile stabilite prin lucrările Dr. Overbeck, una în Franţa şi alta în Statele Unite.

Franţa

Episcopul Jean-Nectaire (Kovalevsky) de Saint-Denis şi Sfântul Ioan Maximovici în 1964

Articol principal: Biserica Ortodoxă a Franţei

În 1937, Biserica Ortodoxă Rusă a primit un grup mic păstorit de Louis-Charles (Irénée) Winnaert (1880-1937), cunoscut sub numele de l'Eglise Orthodoxe Occidentale ("Biserica Ortodoxă Occidentală"). Activitatea lui Winnaert a fost continuată, cu unele conflicte ocazionale, de Evgraph Kovalevsky (1905-1970) şi Lucien Chambault, ultimul dintre cei doi supervizând o mică comunitate de benedictini ortodocşi în strada d'Alleray din Paris. În cadrul Biserica Ortodoxă a Franţei|Bisericii Franceze]], Kovalevsky a dezvoltat după 1946 practica galicană pe baza scrisorilor Sfântului Gherman, un episcop de Paris din secolul al VI-lea, dar şi pe baza a numeroase cărţi de cult occidentale. S-a creat astfel Liturghia Sfântului Gherman al Parisului.

De asemenea, arhimandritul Alexis van der Mensbrugghe a fost asociat cu ei, dorind restaurarea vechiului rit roman şi înlocuind adăugirile medievale cu interpolări bizantine şi galicane. Ulterior, Părintele Alexis a fost hirotonit episcop al Bisericii Ruse în 1960, continuându-şi activitatea din cadrul ritului occidental sub auspiciile Patriarhiei Moscovei.

După câţiva ani de izolare, grupul lui Kovalevsky a intrat în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei între 1959 şi 1966, Kovalevsky fiind hirotonit în 1964 episcop sub numele de Jean-Nectaire de Saint-Denis şi primind o încurajare considerabilă din partea Sfântului Ioan Maximovici (la acea vreme reprezentantul ROCOR în Europa occidentală). Moartea Sfântului Ioan în 1966 a constituit o lovitură serioasă pentru aceşti creştini ortodocşi francezi care îl aveau ca patron pe Sfântul Ioan.

În timp ce misiunea de rit occidental a Moscovei se usca şi murea, biserica episcopului Jean a continuat să prospere; totuşi fără protecţie canonică după moartea Sfântului Ioan. Episcopul Jean a decedat în 1970, dar în 1972 Biserica a găsit un nou superior în Biserica Ortodoxă Română. Gilles Bertrand-Hardy a fost hirotonit atunci ca Episcopul Germain de Saint-Denis. În 1993, după un lung conflict cu Sfântul Sinod Român, acesta din urmă şi-a retras binecuvântarea acordată Bisericii Franceze. Patriarhia Română a înfiinţat un protopopiat sub oblăduirea fratelui Episcopului Germain, protopopul Gregoire Bertrand-Hardy pentru a păstori acele parohii care au ales să rămână alături de Patriarhia Română.

Zece parohii care nu au rămas nici cu Germain nici cu România au format Union des Associations Cultuelles Orthodoxes de Rite Occidental (UACORO - Uniunea Asociaţiilor de Cult de Rit Occidental ), iar în 2004 au început negocierile cu Biserica Ortodoxă Sârbă pentru a fi primiţi sub omoforul acesteia, în Eparhia de Franţa şi Europa Occidentală a acesteia.

Statele Unite

Părintele Alexander Turner slujind Mesa

Cel mai prosper şi stabil grup de parohii de rit occidental a apărut ca parte desprinsă în 1930 din Biserica Catolică Ortodoxă Americană, desprindere care a avut loc sub Episcopul Aftimios. În 1932, Episcopul Aftimios a hirotonit un preot episcopalian ca episcop-vicar de Washington şi l-a însărcinat cu parohiile de rit occidental. Cu toate acestea, datorită revoluţiei bolşevice care a sfâşiat unitatea etnică rusă din America, în 1934 grupul Episcopului Aftimios a rămas fără oblăduire canonică.

Grupul de rit occidental, cunoscut sub numele de Societatea preoţilor de mir Sfântul Vasile (SSB), a fost înfiinţată de episcopul de Washington, Ignatius Nichols, ca o societate de rugăciune pentru preoţi şi laici şi care se baza pe citirea zilnică din Breviarul Occidental. Succesorul lui Nichols a fost Alexander Turner. Hirotonit episcop de Nichols în 1939, Turner a păstorit o mică parohie din Muntele Vernon. La adormirea lui Nichols în 1947, Turner a ajuns la concluzia că SSB nu are nici un viitor în afara Ortodoxiei canonice. Prin intermediul Părintelui Paul Schneirla, el a început un dialog neoficial cu Mitropolitul Antony Bashir. Chiar şi înainte de acestea, Turner promovase ideea Ortodoxiei de rit occidental prin intermediul periodicului editat de el Ortodoxia. [4]

În 1961, Societatea a fost primită în Arhiepiscopia Antiohiană Siriană pe baza edictului Mitropolitului Antony din 1958. După primire, Episcopul Alexander Turner a devenit preot canonic al Bisericii Ortodoxe, păstorind grupul de parohii ca Vicar-General până la decesul său în 1971. După adormirea sa, Părintele Paul W.S. Schneirla a devenit Vicar-General.

Pe lângă comunităţile iniţiale asociate cu Societatea, în Vicariatul de Rit Occidental din Arhiepiscopia Antiohiană au fost primite şi mai multe parohii, în special din cauza disoluţiei teologice şi practice a Bisericii Episcopale SUA care a accelerat în a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. În plus, au fost fondate şi câteva misiuni de rit occidental, unele crescând până la statutul de parohie deplină.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă a desfăşurat activităţi de-a lungul timpului în cadrul Ortodoxiei de rit occidental din Statele Unite. Episcopul Dositheus (Ivanchenko) a primit o comunitate de catolici vechi din New York în 1962 sub forma Mănăstirii Mount Royal din Woodstock, NY. Mai târziu, mănăstirea a administrat o capelă în Catedrala Sfântul Nicolae din New York City sub omoforul Arhiepiscopului John (Wendland) al Exarhatului Rus, doar ulterior fiind primită în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei de Arhiepiscopul Nikon (Rklitzsky), în 1975. În 1993, Abatele Augustine (Whitfield) s-a pensionat şi s-a retras în Jacksonville, Florida. Atunci, stareţul de la Mount Royal a înfiinţat Mănăstirea Hristos Mântuitorul sau Christminster pe care a mutat-o în Providence, Rhode Island, sub Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney, şi apoi în Manhattan. În prezent este stareţ Dom James Deschene.

Restul lumii

În Australia şi Noua Zeelandă, activitatea ortodoxă de rit occidental îşi are originea aproape în întregime în comunităţile anglicane şi de structură? anglicană. Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor a reprimit aceste comunităţi sub omoforul propriu, în timp ce comunităţile antiohiene din Australia şi Noua Zeelandă au fost primite atât de Episcopul Gibran, cât şi, ulterior, de Mitropolitul Arhiepiscop Paul.

Alte grupuri mai mici care urmează ritul occidental au fost primite în Biserica Ortodoxă, dar acestea au avut de obicei un impact minor sau uneori şi-au declarat independenţa ulterior primirii lor canonice.

Mai mult, şi Ortodoxia orientală a desfăşurat activităţi de rit occidental. În 1889, patriarhia siriană de Antiohia l-a hirotonit pe Antonio Francisco Xavier Alvarez ca Arhiepiscop de Ceylon, Goa şi India, autorizând o eparhie de rit roman sub autoritatea acestuia. În plus, sirienii l-au hirotonit în 1891 pe Joseph René Vilatte ca arhiepiscop al catolicilor vechi americani.

Mănăstiri Benedictine din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei

Articol Wikipedia: Establishment of the Benedictine Order in the Russian Orthodox Church Outside Russia