Omofor

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 noiembrie 2013 11:54, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (ortografie)
Salt la: navigare, căutare

În tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe, omoforul este unul din veşmintele episcopului şi un simbol al autorităţii sale spirituale şi bisericeşti. Iniţial confecţionat din lână, omoforul este o fâşie de brocard, pe care sunt brodate de obicei cruci şi este purtat în jurul gâtului şi al umerilor, pentru a simboliza oaia rătăcită pe care Bunul Păstor a aflat-o şi a purtat-o pe umeri. Astfel, omoforul simbolizează rolul de păstor al episcopului, ca icoană sau imagine al lui Iisus Hristos.

Clerul și instituțiile bisericești aflate sub autoritatea episcopului sunt adesea numite, în limbajul bisericesc, ca aflându-se ”sub omoforul” său.

Când rânduiala liturgică cere ca omoforul să fie dat jos și pus la loc frecvent, atunci unii episcopi folosesc în locul omoforului obișnuit (numit ”omofor mare”) un omofor mai simplu (numit ”omofor mic”) şi de mai mici dimensiuni, care se poartă precum epitrahilul preotului. În unele locuri, când mai mulți episcopi împreună-slujesc, este obiceiul ca poiestosul (primul în slujire) să folosească omoforul mare, iar ceilalți episcopi să folosească omoforul mic.

Echivalentul omoforului în Biserica Romei poată numele latinesc de pallium.

Sursa