[[File:Medalia Oastei Domnului.jpg|thumb|right|200px|Medalia Oastei Domnului]]'''Oastea Domnului''' este o mişcare mișcare spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţată înființată în anul 1923 la iniţiativa inițiativa Preotului [[Iosif Trifa]]. În prezent, are statutul de asociaţie asociație religioasă ortodoxă, recunoscută de [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]].

==Scopurile asociaţieiasociației==Scopul asociaţiei asociației este încurajarea vieţii vieții religioase creştinecreștine, printr-o viaţă viață duhovnicească intensă, atât individuală cât şi și comunitară, prin organizarea de întruniri periodice, publicarea de materiale ortodoxe destinate publicului larg şi și prin diferite alte metode de catehizare. De asemenea, membrii asociaţiei asociației se angajau în diferite proiecte caritative (ajutorarea săracilor, îngrijirea bolnavilor etc.). Un alt scop important al asociaţiei asociației era prevenirea răspândirii mişcărilor mișcărilor neoprotestante care se dezvoltau în România interbelică.

==Particularităţi Particularități ale Oastei Domnului==Aderarea la Oastea Domnului presupunea adoptarea unor anumite reguli comportamentale, menite să favorizeze o viaţă viață mai curată şi și duhovnicească. Însă modul în care aceste reguli au fost aşezate şi așezate și practicate au făcut încă din primii ani obiectul mai multor critici. <ref> Mitropolit Nicolae Corneanu, „Oastea Domnului – ieri şi și azi”, ''Învierea'', an IX, nr. 4, 15 februarie 1998, pp. 1-2, in ''Pe baricadele presei bisericeştibisericești'', vol. I, ed. Învierea, TimişoaraTimișoara, 2000, pp. 830-835.</ref>

'''Modul de adresare''': Membrii Oastei Domnului se numesc, în limbajul comun, „ostaşi” şi „ostași” și se adresează unul altuia (şiși, uneori, şi celorlalţi și celorlalți din jur) cu apelativele „Frate” şi și „Soră”, pe modelul Apostolilor şi și al primelor secole creştinecreștine, evocând frăţia frăția tuturor în Hristos.

Apelativul de „ostaş „ostaș al Domnului” nu era considerat nou de către Pr. Iosif Trifa, întemeietorul Oastei, şi și nici un apelativ exclusivist, el fiind întemeiat pe mărturia Scripturii şi împărtăşit și împărtășit de toţi creştiniitoți creștinii.<ref> Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-20/ De ce ne numim „ostaşi „ostași ai Domnului”], în ''Ce este Oastea Domnului'', ed. Oastea Domnului, 1996.</ref> El a folosit însă ca motiv de mândrie de unii membri ai Oastei, ca semn care-i distingea de ceilalţi creştiniceilalți creștini, iar această atitudine cu privire la „ostăşia „ostășia în Hristos” a fost criticată.<ref> Arhim. Cleopa Ilie, ''Călăuză în credinţa credința ortodoxă'', ed. Episcopiei Romanului, 2003, pp. 427-429.</ref>

'''Salutul''': Membrii Oastei se salută unul pe celălalt cu salutul ''„- Slăvit să fie Domnul!”'', care primeşte primește răspunsul: ''„-În veci, amin!”''<ref>Aceasta era o formă de salut asemănătoare cu cea practicată în multe comunităţi comunități din [[Biserica Romano-Catolică]] („[[w:Laudetur Iesus Christus|Lăudăm pe Iisus]]! – În veci, amin!”), şi și greco-catolică, practicată şi și în zilele noastre în unele regiuni din România, de exemplu în MaramureşMaramureș. Mai este folosit şi și de unele comunităţi comunități protestante.</ref>

Motivul alegerii acestui salut de către Pr. Iosif Trifa a fost dorinţa dorința sa ca „ostaşii” „ostașii” să se adreseze unul altuia într-un fel care să le aducă aminte de lupta creştinilor creștinilor pentru mântuire şi și ca o formă de mărturisire publică a credinţei creştinecredinței creștine.<ref> Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-23/ Rosturile naţionale naționale ale Oastei Domnului], în ''Ce este Oastea Domnului'', ed. Oastea Domnului, 1996. </ref>

'''Cântările şi și poezia''': Întrucât mai mulţi mulți membri fondatori ai oastei aveau aplecare spre poezie, în rândul Oastei Domnului a proliferat poezia religioasă scrisă în stil popular. Tematica acestor poezii este concentrată pe relaţia relația personală cu Hristos, lupta cu păcatele şi și misiunea creştinilor creștinilor în lume, precum şi și interpretarea poetică a unor pasaje din [[Sfânta Scriptură]]. Multe din aceste poezii au fost transformate în cântări, care sunt intonate la adunările Oastei.<ref>A se vedea, de exemplu, [http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?cat=4 aici] o colecţie colecție de poezii de pe unul din siteurile neoficiale ale asociaţieiasociației, „Comori Nemuritoare”. </ref> Una din criticile adresate „ostaşilor” „ostașilor” este tocmai producţia producția unor cântări cu caracter pietist care ar fi preferate, la adunările Oastei, cântărilor liturgice ortodoxe.<ref>A se vedea de ex. Arhim. Cleopa Ilie, ''Călăuză în credinţa credința ortodoxă'', ed. Episcopiei Romanului, 2003, p. 429 şi și Bogdan Mateciuc, [http://www.odaiadesus.ro/oastea.html Oastea Domnului]</ref>

'''Adunările''': Membrii Oastei se întrunesc periodic, fie în biserici, după Sfânta Liturghie sau alte slujbe bisericeştibisericești, fie în diferite alte case particulare, pentru a asista la predici, conferinţe şi discuţii conferințe și discuții cu caracter duhovnicesc. La aceste întâlniri se intonează frecvent cântările Oastei. Rostul adunărilor Oastei, aşa așa cum era el gândit iniţialinițial, nu era însă acela de a înlocui slujbele bisericeştibisericești, ci de a reprezenta o alternativă la adunările „lumeşti” „lumești” în cârciumi şi și locuri de pierzanie. <ref> Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-16/ Adunările Oastei Domnului], in ''op.cit.''</ref>

Adunarea membrilor Oastei în case particulare a făcut şi și ea obiectul criticilor, mai mulţi mulți autori observând că practica întrunirii în casele particulare era uneori urmată în detrimentul participării la viaţa viața liturgică obişnuită şi obișnuită și uneori fără aprobarea preoţilor preoților locali.<ref>A se vedea Arhim. Cleopa Ilie, ''Călăuză în credinţa credința ortodoxă'', ed. Episcopiei Romanului, 2003; Bogdan Mateciuc, [http://www.odaiadesus.ro/oastea.html Oastea Domnului]</ref> În orice caz, din prezentarea pe care i-o face fondatorul, reiese limpede că aceste adunări erau percepute ca o noutate în Biserică, şi și uneori chiar ca o noutate smintitoare.<ref>Pr. Iosif Trifa, ''loc.cit.''</ref>. Trebuie menţionat menționat însă că, în condiţiile condițiile tensiunii existente între Oastea Domnului şi și o parte din ierarhia bisericească, aprobarea pentru fiecare întrunire nu era uşor ușor de obţinutobținut.

'''Citirea Bibliei''': Ostaşii Ostașii sunt încurajaţi încurajați să citească cu atenţie şi atenție și regularitate Biblia, şi și în special [[Noul Testament]] şi și [[Psaltirea]], şiși, pe cât posibil, să o răspândească, aceasta fiind considerată cartea de căpătâi a creştinilorcreștinilor. <ref>Pr. Iosif Trifa, „[http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-23/ Rosturile naţionale naționale ale Oastei Domnului], ''op. cit.''</ref>

'''Misionarismul laic''': Oastea Domnului este şi și o mişcare mișcare de reactivare a rolului misionar al laicilor, pe baza preoţiei împărăteşti preoției împărătești a tuturor credincioşilorcredincioșilor. Astfel, la adunările Oastei, predică frecvent şi și mireni. Obiceiul în sine este recunoscut în Biserica Ortodoxă, dar în condiţii condiții de supraveghere strictă: mirenii nu pot predica fără binecuvântarea specială a preotului local, iar atât preoţii preoții cât şi și mirenii trebuie să fie sub supravegherea permanentă a episcopului local, pentru a nu exista riscul propagării unor învăţături învățături sau atitudini greşite greșite în Biserică.

'''Voluntariatul''': Oastea Domnului se consideră a fi o mişcare mișcare născută din inspiraţia inspirația dumnezeiască a fondatorilor săi. De aceea, mişcarea mișcarea s-a arătat refractară la instituţionalizarea instituționalizarea spre care o îndemnau autorităţile bisericeştiautoritățile bisericești, apreciind că instituţionalizarea instituționalizarea aducea cu sine riscul scăderii entuziasmului şi iniţialși inițial.

Acest refuz al instituţionalizăriiinstituționalizării, insistenţa insistența pe inspiraţia inspirația dumnezeiască şi importanţa și importanța alimentării entuziasmului au fost privite cu suspiciune de către ierarhia Bisericii Ortodoxe, dar şi și de o parte din preoţi şi credincioşipreoți și credincioși, care priveau această atitudine ca pe o inovaţieinovație<ref> Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-24/ Voluntariatul Oastei Domnului], în ''op.cit.'' ; Traian Dorz, ''Istoria unei jertfe'', Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998</ref> şi și o echivalau cu cea a mişcărilor mișcărilor harismatice care se dezvoltau în aceeaşi aceeași perioadă în lumea catolică şi și în cea protestantă; erau asociaţi asociați îndeosebi cu mişcările mișcările neoprotestante ale vremii.

'''InterdicţiiInterdicții''': Sunt interzise cu desăvârşire desăvârșire membrilor Oastei fumatul şi și înjurăturile. Tinerilor necăsătoriţi necăsătoriți le este interzis consumul de băuturi alcoolice, iar celor căsătoriţi şi căsătoriți și care nu au fost beţivi bețivi înainte de a intra în Oaste li se îngăduie să bea doar rar câte un pahar. Nici unui ostaş ostaș nu era îngăduit să intre în crâşme crâșme (baruri) sau să participe la petreceri susceptibile de a se termina cu excese de băutură, fumat sau vorbe deşartedeșarte. Aceste prevederi, care urmau spiritul [[drept canonic|canoanelor]] şi și pravilelor bisericeşti bisericești nu erau o noutate în Biserică. Abordarea radicală a situaţiei situației avea însă un impact foarte puternic asupra populaţieipopulației, în condiţiile condițiile răspândirii pe scară largă a alcoolismului şi și a dependenţei dependenței de fumat îndeosebi în rândul ţăranilorțăranilor, în România interbelică.<ref>Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-14/ Câteva din opreliştile opreliștile pe care le pune Oastea Domnului], in ''op.cit.'' </ref>

[[File:Medalia Oastei Domnului.jpg|thumb|right|200px|Medalia Oastei Domnului]]'''DistincţiiDistincții''': Pentru membrii Oastei Domnului a fost creat un însemn distinctiv, Medalia sau Crucea Oastei Domnului, de forma unei cruci cu laturile egale şi extremităţile și extremitățile treflate, pe fond roşuroșu, cu bordură exterioară albastră; în cruce este înscris un cerc în interiorul căruia stă scris: „Iar tu te luptă şi și sufere/În Oastea lui Iisus (2 Timotei 2,3)/Ca un bun ostaş ostaș al lui Hristos.” Medalia poate fi purtată de toţi toți membrii Oastei, însă acestora le era cerut să jure că nu mai aveau să o poarte dacă părăseau Oastea.<ref> Pr. Iosif Trifa, [http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-capitol-15/ Medalia (cruciuliţacruciulița) Oastei], in ''op.cit.''</ref>

Istoria Oastei Domnului a fost marcată de tensiuni atât interne, cât şi și cu ierarhia bisericească. Astfel, într-o primă etapă, iniţiativa inițiativa pr. Iosif Trifa de înfiinţare înființare a asociaţiei asociației a fost susţinută susținută fără rezerve de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Tensiunile au apărut, pe de o parte, datorită problemelor de comunicare între membrii asociaţiei şi asociației și respectiv între membrii asociaţiei şi asociației și ierarhia bisericească.

Pe de altă parte, datorită dezvoltării în cadrul asociaţiei asociației a unor manifestări atipice pentru spiritualitatea ortodoxă, mai mulţi mulți ierarhi, preoţi şi credincioşi preoți și credincioși au privit cu rezervă activităţile activitățile Oastei, calificându-le drept pietiste (concentrate pe o spiritualitate emoţionalăemoțională) şi și favorizând un spirit de castă excesiv. Criticii mişcării mișcării considerau totodată că de multe ori membrii acesteia nu respectau îndeajuns disciplina bisericească, organizând adunări separate şi și uneori fără ştirea preoţilorștirea preoților.

Acuzaţia Acuzația adusă Oastei Domnului că ar fi promovat un spirit sectar a fost favorizată şi și de faptul că o parte din membrii asociaţiei asociației din diferite zone ale ţării țării s-au rupt de ierarhia bisericească şi și de Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, devenind asociaţii asociații religioase de sine stătătoare, de tip neoprotestant. TotuşiTotuși, deşi deși tensiunile nu au lipsit, cea mai mare parte a Oastei Domnului a rămas, după reactivarea acesteia în 1990, în sânul Bisericii Ortodoxe şi și sub ascultarea ierarhiei bisericeştibisericești.

Istoria Oastei Domnului începe în anul 1923. Preotul şi și publicistul Iosif Trifa, dorindu-şi și să ajute cât mai mult la o „trezire duhovnicească” a poporului, se roagă stăruitor, iar în noaptea de Anul Nou, primeşte primește gândul înfiinţării înființării unei mişcări mișcări în acest sens. După mărturia pr. Iosif Trifa, aceasta se face din inspiraţie inspirație dumnezeiască. Manifestul mişcării mișcării este publicat în foaia "Lumina Satelor" nr. 1, din ianuarie 1923; „lupta” principală propusă este cea împotriva beţiei şi beției și a înjurăturilor. Pr. Iosif Trifa este adus din parohia Vidra (Arhiepiscopia Sibiului), unde slujea, la Sibiu, acesta fiind sprijinit de mitropolitul Ardealului, IPS Nicolae Bălan.

Obiectivele mişcării mișcării se lărgesc treptat, aceasta transformându-se într-o mişcare mișcare de trezire spirituală, căutând să stimuleze activitatea preoţilor şi viaţa preoților și viața religioasă a poporului. Oastea Domnului începe să se organizeze informal, în jurul Pr. Iosif Trifa. În 1925, acesta, împreună cu un grup de „ostaşi”„ostași”, face un pelerinaj la Ierusalim. În 1929, Pr. Iosif Trifa cumpără Tipografia Oastei Domnului şi și organizează Librăria. Mişcarea Mișcarea începe să ia amploare.

În 1930, situaţia situația Oastei Domnului este prezentată şi și discutată în Adunarea Eparhială de la Sibiu. Mitropolia Sibiului încearcă reorganizarea reorganizarea mişcăriimișcării, în sensul unei instituţionalizări şi instituționalizări și a transformării acesteia într-o asociaţie asociație bisericească mai strict controlată de ierarhia bisericească, mişcare mișcare care îi contrariază pe mulţi mulți dintre membrii mişcăriimișcării, care ţin țin să o păstreze independentă şi și dinamică. Mulţi „ostaşi” Mulți „ostași” percep această reorganizare ca pe o încercare de a reduce influenţa influența pr. Iosif Trifa.

În acelaşi același an ia contact cu mişcarea mișcarea un alt personaj care avea să joace un rol de seamă în mişcarea mișcarea „Oastea Domnului”, poetul şi și publicistul Traian Dorz.

Relaţiile Relațiile dintre Pr. Iosif Trifa şi și mitropolitul Nicolae Bălan devin din ce în ce mai tensionate: fondatorul Oastei i se aduc diferite acuzaţiiacuzații, de la afacerism şi și fraudă la tendinţe tendințe schismatice şi și sectare. Conflictul se escaladează în presa bisericească şi și cea „ostăşească” „ostășească” a vremii, membri ai celor două părţi îşi părți își aruncă reciproc diferite acuzaţiiacuzații. Există totuşi totuși încercări repetate de a ajunge la o înţelegere înțelegere între conducătorii Oastei şi și ierarhia bisericească. În 1934 are loc o nouă reorganizare a Oastei Domnului, vizând o instituţionalizare instituționalizare clară a ei, dar cea mai mare parte a reacţiilor reacțiilor în rândul mişcării mișcării sunt negative.

În 1935 Pr. Iosif Trifa este adus înaintea consistoriului bisericesc, judecat şi și condamnat la caterisire, pentru „nesupunere” faţă față de ierarh. Face apel la Sf. Sinod, însă acesta confirmă sentinţasentința. Deşi îşi Deși își ceruse iertare faţă față de ierarh, la moartea sa din 1938 Pr. Iosif Trifa este înmormântat ca un laic. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ridică sentinţa sentința caterisirii şi și îl reabilitează în septembrie 1990.În 1930 este suspendată revista "Oastea Domnului"; îşi își începe apariţia apariția (la început sporadic) foaia "Isus Biruitorul", care va funcţiona funcționa până în 1937, fiind apoi întreruptă la insistenţele insistențele mitropolitului Nicolae Bălan. Foaia va reapărea în 1946, pentru scurtă vreme. Reînfiinţată Reînființată în 1990 sub numele de "Iisus Biruitorul", este până în prezent revista oficială a Oastei Domnului.

În anii 1930, mişcarea mișcarea a cunoscut mari frământări şi și rupturi interne.

În anul 1937, se face o nouă încercare de a aplana conflictele din sânul Oastei Domnului şi și dintre aceasta şi și ierarhia bisericească. Este convocată Adunarea pe ţară țară a Oastei Domnului. Apare „Moţiunea „Moțiunea din septembrie” a Sfatului general al Oastei (organismul deliberativ principal al mişcăriimișcării): acesta pleda pentru respectarea particularităţilor particularităților Oastei Domnului (voluntariatul, efervescenţa efervescența spirituală, autonomia internă), dar susţinând ataşamentul mişcării faţă susținând atașamentul mișcării față de Biserica Ortodoxă şi și rânduielile sale canonice şi și dogmatice. Se accepta totodată dreptul Mitropolitului Nicolae Bălan de supervizare a tuturor activităţilor activităților Oastei, se renunţa renunța la foaia "Iisus Biruitorul" şi și la drepturile de proprietate asupra tipografiei.

În 1937-1938 apar sporadic diferite foi, suspendate la scurt timp: "Ecoul", "Alarma", "Ostaşul Ostașul Domnului", "Glasul DreptăţiiDreptății", "Armata Domnului Isus Biruitorul".

În 1938, pe [[28 ianuarie]] Tribunalul din Sibiu dă o sentinţă sentință de confiscare a Tipografiei "Oastea Domnului" în favoarea Mitropoliei Sibiului. Se face apel, fără succes. Lovitura este doborâtoare, căci tipăriturile cu caracter spiritual şi publicaţiile și publicațiile Oastei erau printre principalele activităţi activități ale mişcării şi mișcării și cel mai important mod de a ajunge la publicul larg.

Pe 12 februarie 1938, moare pr. Iosif Trifa. La înmormântarea lui se adună foarte mulţi „ostaşi”mulți „ostași”.Tensiunile cu ierarhia bisericească au continuat şi și în anii următori. Situaţia Situația a luat o turnură şi și mai dramatică după instalarea regimului comunist. Statul comunist privea mişcarea mișcarea ca antistatală, sectară şi şovinăși șovină. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române desfiinţează desființează în 1948 Oastea Domnului.

Mulţi ostaşi Mulți ostași au fost arestaţiarestați, judecaţi şi condamnaţi judecați și condamnați la perioade lungi de detenţiedetenție. Mulţi Mulți dintre ei au rezistat eroic şi și o parte au supravieţuit supraviețuit până la amnistia prizonierilor politici din 1964. Membrii Oastei au continuat totuşi totuși să fie urmăriţi şi persecutaţi urmăriți și persecutați de Securitate până la căderea regimului comunist.

Oastea Domnului se reorganizează în 1990, în primul an după căderea comunismului. Îşi Își prezintă de la bun început spre aprobare Statutul către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care îl aprobă, cu unele amendamente, în şedinţa ședința sa din 25 şi și 28 septembrie 1990, ocazie cu care îl reabilitează şi și pe Pr. Iosif Trifa, ridicându-i pedeapsa caterisirii, pe considerentul că acesta îşi își ceruse iertare faţă față de ierarhul său. <ref>Temei 9067/1990, in ''Biserica Ortodoxă Română'', an CVIII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1990, pp. 193-194. </ref>

TotuşiTotuși, după 1990, asociaţia asociația Oastea Domnului a renăscut cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a aprobat şi și statutul Oastei Domnului, cu unele observaţiiobservații, în şedinţa ședința sa din 25, 28 septembrie 1990. Cu aceeaşi aceeași ocazie, Sfântul Sinod l-a reabilitat pe pr. Iosif Trif, ridicând pedeapsa caterisirii acestuia, pe considerentul că acesta îşi își ceruse iertare faţă față de mitropolitul său, IPS Nicolae Bălan. Centrul asociaţiei asociației s-a stabilit la Sibiu, iar organismul conducător al acesteia era Sfatul Frăţesc Frățesc pe ţarățară.

Sfântul Sinod însărcinează periodic câte un episcop pentru a se ocupa de gestionarea relaţiilor relațiilor cu asociaţia asociația Oastea Domnului, recomandând totodată încadrarea activităţilor activităților publicistice şi și a tuturor filialelor locale de către preoţipreoți. Printre ierarhii care au fost responsabili după 1990 de relaţiile relațiile cu Oastea Domnului s-au numărat IPS Serafim (Joantă) al Germaniei, IPS Nicolae (Corneanu) al Banatului, IPS Casian (Crăciun) al Dunării de Jos.

Tensiunile au continuat totuşi şi totuși și după 1989, părţi părți din unele filiale (de ex. din Cluj şi și Simeria) separându-se de corpul principal al asociaţiei şi acţionând asociației și acționând pe cont propriu, ca organisme independente. <ref> Mitropolit Nicolae Corneanu, „Oastea Domnului – ieri şi și azi”, Învierea, an IX, nr. 4, 15 februarie 1998, pp. 1-2, in ''Pe baricadele presei bisericeştibisericești'', vol. I, ed. Învierea, TimişoaraTimișoara, 2000, pp. 830-835.</ref>

*"Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate frățietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile învățăturile Bibliei şi și ale Bisericii. Ne trudim doar să ieşim ieșim din comunul vieţiivieții, să creştem creștem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenţie pretenție dogmatică sau canonică. Nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut şi și nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiinţa ființa regulile existente ale Bisericii" ([[Traian Dorz]], ''Zile şi și adevăruri istorice'', Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 48).

*Ceea ce pare o noutate sunt "cele două caracteristici de bază ale acestei lucrări evanghelice şi și anume: voluntariatul duhovnicesc şi și misionarismul laic" (Traian Dorz, ''Istoria unei jertfe'', Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998, p. 109).

:"Oastea Domnului este o declaraţie declarație de război sufletesc contra vrăjmaşului vrăjmașului diavol, contra întunericului şi și contra răutăţilorrăutăților.

:Oastea Domnului este o armată ce luptă sub steagul şi și conducerea lui Iisus Biruitorul. Domnul este Conducătorul acestei Oşti…Oști…

:Şi Și încă ceva: Oastea Domnului nu e o mişcare mișcare numai contra beţiilor şi bețiilor și înjurăturilor, ci e o Mişcare Mișcare contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţiebeție. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beţiei şi beției și sudalmei, după ce, mai ales, aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viaţa viața trupească şi și sufletească a poporului nostru. Oastea Domnului e o Mişcare Mișcare de renaştere renaștere sufletească, e o Mişcare Mișcare de pătrundere în adâncimile sufleteşti sufletești ale omului, pentru a înţărca înțărca răul de la izvor şi și a porni binele şi și îndreptarea tot de la Izvorul puterii şi și al îndreptării, Care este Iisus Mântuitorul. (Pr. Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului, ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1996).

:…Noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti vieții sufletești în [[Evanghelia]] Mântuitorului, pe renaşterea renașterea cea sufletească la o viaţă viață nouă cu Domnul, pe creşterea şi creșterea și întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii vieții cu aluatul Evangheliei... Fără de acestea, toate regulamentele şi și poruncile sunt "sarcini grele de purtat" (Luca 11, 46); sunt numai "spălarea pe din afară a blidelor" (Luca 11, 39); sunt "litera care omoară", pentru că lipseşte lipsește din ea "duhul care face viu" şi și dă omului dar şi și putere să iasă din păcate (II Cor. 3, 6).

:Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoşi păcătoși la Izvorul îndreptării şi și puterii: la Iisus Mântuitorul. În semnul acesta şiși-a început lupta Oastea Domnului şi și Domnul a binecuvântat Lucrarea Lui"

*"Lucrarea Oastei Domnului este un profet, solia ei este o solie profetică, duhul ei este un duh profetic, scopul ei este un scop profund profetic. Porunca dată ei este să cheme la naşterea nașterea din nou tot poporul nostru şi și să trezească din somnolenţă somnolență la o viaţă viață vie şi și lucrătoare toată Biserica noastră" (Traian Dorz, ''Întâi să fim'', manuscris).

:"Ce specific minunat are Oastea… Ce lucrare curată şi și sfântă, atât prin învăţăturaînvățătura, cât şi și prin scopul ei profund evanghelic şi și profund uman românesc este această Mişcare Mișcare a Oastei Domnului!

:Nimic străin de interesul lui Hristos şi și nimic străin de interesul Neamului şi și al Bisericii nu este în ea. Nimic politic, care să dezbine în partide pe fiii acestui neam. Nimic confesionalist, care să tulbure unitatea Bisericii. Nimic lumesc, care să întineze conştiinţeleconștiințele. Nimic materialist, care să aţâţe ațâțe ura şi și poftele. Nimic interesat, care să-i învrăjbească pe oameni.

:Ci totul numai dăruire curată şi și jertfitoare, cu dragoste şi și lacrimi pentru nobilul scop al mântuirii fiilor acestui Neam. Pentru înduhovnicirea fiilor acestei Biserici. Pentru înstăpânirea reală şi și frumoasă a voii şi și mântuirii lui Dumnezeu peste hotarele şi și peste inimile acestei ţărițări.

:Pentru că numai înnobilaţi înnobilați de aceste transformări evanghelice, noi, ca Neam şi și ca Biserică, vom putea deveni cu adevărat un Popor demn, o Biserică vie, o Familie fericită." (Traian Dorz, ''Zile şi și adevăruri istorice'', Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p.129).

*Arhim. [[Cleopa Ilie]], ''Călăuză în credinţa credința ortodoxă'', ed. Episcopiei Romanului, 2003 * Mitropolit Nicolae Corneanu, „Oastea Domnului – ieri şi și azi”, ''Învierea'', an IX, nr. 4, 15 februarie 1998, pp. 1-2, in ''Pe baricadele presei bisericeştibisericești'', vol. I, ed. Învierea, TimişoaraTimișoara, 2000, pp. 830-835*Pr. [[Iosif Trifa]], ''[http://www.oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului-cuprins/ Ce este Oastea Domnului]'', Sibiu, 1996 (online pe siteul oficial al asociaţiei asociației Oastea Domnului)

==Legăturiexterne==* [http://www.oasteadomnului.ro/referinte/ Mărturii ale unor ierarhi ortodocşi ortodocși români despre Oastea Domnului] (pe siteul oficial al Oastei Domnului)*[http://www.comorinemuritoare.ro '''Comori Nemuritoare'''] - Site neoficial al Oastei Domnului

[[Categorie:MişcăriOastea Domnului]][[Categorie:Mișcări, curente, grupări în cadrul Bisericii Ortodoxe]][[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]][[Categorie:Istoria Bisericii]][[Categorie:Ortodoxia în România]] [[en:Army of the Lord]][[fr:Milice du Seigneur]]