Oastea Domnului

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Oastea Domnului este o mişcare spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţată în anul 1923 la iniţiativa Preotului Iosif Trifa. În prezent, are statutul de asociaţie religioasă ortodoxă, recunoscută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Scopurile asociaţiei

Scopul asociaţiei este încurajarea vieţii religioase creştine, printr-o viaţă duhovnicească intensă, atât individuală cât şi comunitară, prin organizarea de întruniri periodice, publicarea de materiale ortodoxe destinate publicului larg şi prin diferite alte metode de catehizare. De asemenea, membrii asociaţiei se angajau în diferite proiecte caritative (ajutorarea săracilor, îngrijirea bolnavilor etc.). Un alt scop important al asociaţiei era prevenirea răspândirii mişcărilor neoprotestante care se dezvoltau în România interbelică.

Traian Dorz despre Oastea Domnului

• "Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii. Ne trudim doar să ieşim din comunul vieţii, să creştem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenţie dogmatică sau canonică. Nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii" (Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 48).

• Ceea ce pare o noutate sunt "cele două caracteristici de bază ale acestei lucrări evanghelice şi anume: voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic" (Traian Dorz, Istoria unei jertfe, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998, p. 109).

"Oastea Domnului este o declaraţie de război sufletesc contra vrăjmaşului diavol, contra întunericului şi contra răutăţilor.

Oastea Domnului este o armată ce luptă sub steagul şi conducerea lui Iisus Biruitorul. Domnul este Conducătorul acestei Oşti…

Şi încă ceva: Oastea Domnului nu e o mişcare numai contra beţiilor şi înjurăturilor, ci e o Mişcare contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beţiei şi sudalmei, după ce, mai ales, aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viaţa trupească şi sufletească a poporului nostru. Oastea Domnului e o Mişcare de renaştere sufletească, e o Mişcare de pătrundere în adâncimile sufleteşti ale omului, pentru a înţărca răul de la izvor şi a porni binele şi îndreptarea tot de la Izvorul puterii şi al îndreptării, Care este Iisus Mântuitorul.

…Noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti în Evanghelia Mântuitorului, pe renaşterea cea sufletească la o viaţă nouă cu Domnul, pe creşterea şi întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei... Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile sunt "sarcini grele de purtat" (Luca 11, 46); sunt numai "spălarea pe din afară a blidelor" (Luca 11, 39); sunt "litera care omoară", pentru că lipseşte din ea "duhul care face viu" şi dă omului dar şi putere să iasă din păcate (II Cor. 3, 6).

Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoşi la Izvorul îndreptării şi puterii: la Iisus Mântuitorul. În semnul acesta şi-a început lupta Oastea Domnului şi Domnul a binecuvântat Lucrarea Lui"

(Pr. Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului, Ed. Oastea Domnului, 1996, p 9).

"Lucrarea Oastei Domnului este un profet, solia ei este o solie profetică, duhul ei este un duh profetic, scopul ei este un scop profund profetic. Porunca dată ei este să cheme la naşterea din nou tot poporul nostru şi să trezească din somnolenţă la o viaţă vie şi lucrătoare toată Biserica noastră" (Traian Dorz, Întâi să fim, manuscris).

"Ce specific minunat are Oastea… Ce lucrare curată şi sfântă, atât prin învăţătura, cât şi prin scopul ei profund evanghelic şi profund uman românesc este această Mişcare a Oastei Domnului!

Nimic străin de interesul lui Hristos şi nimic străin de interesul Neamului şi al Bisericii nu este în ea.

Nimic politic, care să dezbine în partide pe fiii acestui neam.

Nimic confesionalist, care să tulbure unitatea Bisericii.

Nimic lumesc, care să întineze conştiinţele.

Nimic materialist, care să aţâţe ura şi poftele.

Nimic interesat, care să-i învrăjbească pe oameni.

Ci totul numai dăruire curată şi jertfitoare, cu dragoste şi lacrimi pentru nobilul scop al mântuirii fiilor acestui Neam. Pentru înduhovnicirea fiilor acestei Biserici. Pentru înstăpânirea reală şi frumoasă a voii şi mântuirii lui Dumnezeu peste hotarele şi peste inimile acestei ţări.

Pentru că numai înnobilaţi de aceste transformări evanghelice, noi, ca Neam şi ca Biserică, vom putea deveni cu adevărat un Popor demn, o Biserică vie, o Familie fericită"

(Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p.129).

Istoric

Câteva date mai de seamă de la începutul Oastei:

• 1923 - Noaptea de Anul Nou, apare spontan îndemnul Duhului Sfânt pentru Chemarea la o viaţă nouă, prin Părintele Iosif şi publicată în "Lumina Satelor" nr. 1, din ianuarie 1923;

• 1925 - pelerinajul la Ierusalim, la care participă şi Părintele Iosif cu un grup de fraţi din Oastea Domnului;

• 1929 - Părintele Iosif cumpără Tipografia Oastei Domnului şi organizează Librăria;

• 1930 - "reorganizarea" făcută de Mitropolia Sibiului, spre a diminua activitatea şi rolul Părintelui Iosif. Apare revista "Oastea Domnului", supliment al foii "Lumina Satelor";

• 1934 - a doua "reorganizare", cu acelaşi scop: oficializarea Oastei şi stăvilirea voluntariatului ei duhovnicesc;

• 1935:

- lovitura cea mare dată Lucrării Oastei, spre a o abate din elanul ei duhovnicesc şi spre a o oficializa. Răpirea revistei "Oastea Domnului";

- apare "Isus Biruitorul";

- este suspendată foaia "Isus Biruitorul", după primul număr;

- ruptură în sânul Oastei Domnului. Lupte, polemici, frământări;

- reapare foaia "Isus Biruitorul";

- Părintele Iosif este dat în judecată bisericească pentru "nesupunere" faţă de ierarh. În ziua de 9 mai, după o judecată scurtă, se rosteşte sentinţa: caterisirea. Părintele face apel împotriva acestei scurte şi nedrepte judecăţi;

- a doua judecată, ţinută la Consistoriul Mitropolitan din Sibiu, nu a luat în considerare apelul făcut de Părintele Iosif, ci l-a condamnat din nou tot la caterisire;

- Părintele face din nou apel, de astă dată la Sf. Sinod din Bucureşti, arătând ce nedreaptă este sentinţa dată împotriva lui pe motive neadevărate şi reafirmându-şi totala sa supunere faţă de învăţătura şi dogmele Bisericii, dar arătând că nu poate renunţa la nimic din ascultarea faţă de Mântuitorul Hristos şi faţă de voluntariatul Oastei Domnului;

- februarie - se fixează data judecării, la Sf. Sinod, fără ca Părintele Iosif să fie înştiinţat. Află din ziare despre ziua judecăţii sale. Se ridică din patul de boală şi merge spre a se apăra;

- martie - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, bazat numai pe o mărturie mincinoasă a Mitropoliei din Sibiu şi, neţinând seama de nici una din dezvinovăţirile Părintelui Iosif, [nici de scrisorile prin care, canonic, el îşi cerea iertare de la ierarhul său - n. ed.], a menţinut sentinţa de la Sibiu şi l-a declarat caterisit definitiv, ameninţându-l şi cu excomunicarea, dacă nu încetează apariţia foii "Iisus Biruitorul";

- în foaia "Isus Biruitorul" nr. 15, din 11 aprilie, el anunţa: "Mi s-a luat numele şi haina de preot...". Şi încheie textul cu cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, care şi el păţise cândva tot aşa: "Sunt gata de mii de ori să-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru voi...". Cu acest număr, foaia "Isus Biruitorul" a fost şi suspendată [până în 1946];

- iulie - apare "Ecoul", la Făgăraş;

• 1937

- 12 septembrie - se ţine marea adunare pe ţară, la Sibiu, pentru aplanarea conflictului de la Oaste. Apare Moţiunea din 12 Septembrie;

- este suspendat şi "Ecoul". Apare "Alarma". Este suspendată şi ea;

- reapare "Ostaşul Domnului". Este suspendat şi acesta;

- apare "Glasul Dreptăţii", la Sibiu;

• 1938

- 28 ianuarie: Tribunalul Sibiu dă o sentinţă de confiscare a Tipografiei "Oastea Domnului" în favorul Mitropoliei Sibiului. Se face apel împotriva acestui proces nedrept;

- Părintele Iosif se zbate între moarte şi viaţă;

- apare ultimul număr din foaie, scris de Părintele, cu tâlcul "Oaia săracului", de la II Samuel, cap. 12, ca un răspuns la sentinţa de confiscare a Tipografiei;

- Februarie, 12. Sufletul Părintelui Iosif trece la odihna cerească, petrecut de mii de fraţi şi prieteni veniţi din ţară şi de peste hotare;

- peste o lună, în 15 martie, este suspendat şi "Glasul Dreptăţii";

- în 15 iulie apare "Armata Domnului Isus Biruitorul". Dar este suspendată şi ea.

Dispute legate de Oastea Domnului

Istoria Oastei Domnului a fost marcată de tensiuni atât interne, cât şi cu ierarhia bisericească. Astfel, într-o primă etapă, iniţiativa pr. Traian Dorz de înfiinţare a asociaţiei a fost susţinută fără rezerve de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Tensiunile au apărut, pe de o parte, datorită problemelor de comunicare între membrii asociaţiei şi respectiv între membrii asociaţiei şi ierarhia bisericească.

Pe de altă parte, datorită dezvoltării în cadrul asociaţiei a unor manifestări atipice pentru spiritualitatea ortodoxă, mai mulţi ierarhi, preoţi şi credincioşi au privit cu rezervă activităţile Oastei, calificându-le drept pietiste (concentrate pe o spiritualitate emoţională) şi favorizând un spirit de castă excesiv. Criticii mişcării considerau totodată că de multe ori membrii acesteia nu respectau îndeajuns disciplina bisericească, organizând adunări separate şi uneori fără ştirea preoţilor.

Acuzaţia adusă Oastei Domnului că ar fi promovat un spirit sectar a fost favorizată şi de faptul că o parte din membrii asociaţiei din diferite zone ale ţării s-au rupt de ierarhia bisericească şi de Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, devenind asociaţii religioase de sine stătătoare, de tip neoprotestant.

Situaţia s-a agravat odată cu caterisirea fondatorului ei, pr. Iosif Trifa, în 1935, iar după instalarea regimului comunist, asociaţia a fost interzisă şi membrii ei persecutaţi şi urmăriţi de Securitate.

Totuşi, după 1990, asociaţia Oastea Domnului a renăscut cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a aprobat şi statutul Oastei Domnului, cu unele observaţii, în şedinţa sa din 25, 28 septembrie 1990 (Temei 9067/1990, in Biserica Ortodoxă Română, an CVIII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1990, pp. 193-194). Cu aceeaşi ocazie, Sfântul Sinod l-a reabilitat pe pr. Iosif Trif, ridicând pedeapsa caterisirii acestuia, pe considerentul că acesta îşi ceruse iertare faţă de mitropolitul său, IPS Nicolae Bălan.

Sfântul Sinod însărcinează periodic câte un episcop pentru a se ocupa de gestionarea relaţiilor cu asociaţia Oastea Domnului, recomandând totodată încadrarea activităţilor publicistice şi a tuturor filialelor locale de către preoţi.

Surse

• Traian Dorz, Istoria unei jertfe - Vol. I
• Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credinţa ortodoxă, ed. Episcopiei Romanului, 2003, ed. a IV-a, ISBN 973-0-00568-0, pp. 427-434.

Legături

• Site oficial - scurt istoric
• Comori Nemuritoare - Site neoficial al Oastei Domnului
• [1] - Oastea Domnului în Dmoz
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Oastea_Domnului