Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Nil Sorski (Nil de la Sora)

Nil din Sora, sau Nil Sorski (în rusește Нил Сорский), a fost conducătorul unei așezământ monastic de obște din secolul 15 care a aparținut unei mișcări care s-a opus posesiunii bisericești a pământului, mișcare cunoscută sub numele de non-posesorii. Deși nu a fost canonizat oficial, el este sărbătorit ca și un sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă. Ziua sa se sărbătorește pe 7 mai, când se aniversează trecerea sa la Domnul.

Viața

Născut în jurul anului 1443, cu numele de mirean Nikolai Maikov (în rusește Николай Майков), Nil a avut cel mai probabil origine țărănească. Unii cercetători i-au atribuit origini nobile, dar el se descria pe el însuși ca și poselyanin (”țăran”, în rusă). Nu se cunosc multe despre primii lui ani de viață. Atât succesiunea cronologică a vieții sale, cât și a călătoriilor efectuate sunt sumar cunoscute. A intrat în viața mănăstirească de tânăr, iar schima (haina) monahală a îmbrăcat-o din tinerețe. Inițial Nil s-a alăturat mănăstirii Sfântului Chiril de Belozersk (Lacul Alb), al cărui fondator, Chiril de Beloozero, a fost cunoscut ca un susținător curentului împotriva deținerii de pământ bisericesc, și care a refuzat satele oferite cadou de către nobilii credincioși.

Nu este cunoscut cât de mult a stat Nil la Belozersk, dar a plecat la un moment dat cu ucenicul său, Inocențiu (care a devenit Inocențiu de Komel) către Muntele Athos în Grecia, unde au fost primiți mănăstirea rusească. În Athos, Nil s-a dedicat ani întregi citirii, traducerii și studiului sfinților părinți. Totodată, în Athos a dezvoltat practica rugăciunii inimii, având pe Iisus drept centru al devotamentului său contemplativ. Se crede că a vizitat mănăstirile apropiate înainte de întoarcerea la mănăstirea Sfântului Chiril din Rusia, unde a pus în practică învățăturile dobândite în Sfântul Munte. Și-a construit o chilie în afara mănăstirii, dar rugăciunile sale erau întrerupte constant de persoane care doreau să stea lângă el și să îi ceară sfaturi de folos. Drept urmare, a plecat din mănăstire.

Deoarece a găsit că în cadrul vieții într-o mănăstire mare este dificil de dus o viață isihastă, Sfântul Nil a adus în Rusia din Muntele Athos conceptul de viață în comunități mai mici, schituri, ca și a treia formă de viață monahală, pe lângă cele două deja existente: comunitățile cenobitice și viața pustnicească. În această formă de monahism - schitul de obște -, Nil căuta o viață solitară în care monahii puteau să își onoreze făgăduințele călugărești mai bine, și să evite orice formă de corupere materialistă care se poate atașa de mănăstirile mari care dețin pământ, sate, robi etc. Schitul său a început să fie clădit din jurul anului 1473, pe malul Râului Sora, lângă Belozersk. În curând, mulți i-au urmat calea și s-au dus să trăiască alături de el în isihie (liniștire). Acestor postulanți Nil le cerea devotament față de Dumnezeu, și ascultare față de regulile schitului. Se socotea pe dânsul ca și egal față de cei care îi cereau sfatul, și nu a cerut pentru el nici un titlu sau statut spiritual superior.


Although the lives of the monks were centered around prayer and devotional work, Nilus and the monks of the skete each was responsible for their own upkeep and sustenance. Nilus required that monks participate in productive labor and spoke in support of monastic reforms on a basis of a secluded and modest lifestyle. The monks also took upon themselves copying and correcting the translated church texts in the existing manuscripts. Nilus was thought to have had compiled a compendium of the lives of the saints, which is lost.

Deși viețile monahism erau centrate ]n jurul rugăciunii și muncii făcute de bunăvoie, Nil și cu alți monahi ai schitului erau responsabilii proprii pentru purtarea de grijă. Nil a cerut călugărilor să participe în forme de muncă participative și susținea reformele monahale care să aibă bază drept izolarea și viața modestă. Monahii și-au însușit munca de copiere, traducere și corectare a textelor bisericești din manuscrisele existente. Se bănuiește că Nil a avut un comendiu cu viețile sfinților, care s-a pierdut.

Nilus, his followers, and disciples lived a simple, relatively obscure, and peaceful life, far different from the large and wealth monastic institutions that had become a part of the Russian culture. For Nilus, these developments were signs of the Church losing its way, as greed and lust for power and control grew within the church hierarchy. His teachings differed from the norms of church life of the time. He developed mystical and ascetical ideas along the lines of hesychasm that asked believers to concentrate on their inner world and personal experiences of faith as means for achieving unity with God.

Nil alături de ucenicii săi și de cei care îi urmau sfaturile trăiau o viață simplă, relativ tainică și pașnică, mult diferit de marea și bogata viață monastică instituționalizată care a devenit parte integrantă din cultura rusească. Pentru Nil, această dezvoltare au reprezentat semne de îndepărtare a Bisericii de la calea cea dreaptă, deoarece lăcomia și setea de putere și control creștea pe măsură ce se înainta în ierahia bisericească. Învățăturile sale erau diferite de normele bisericii din vremea vieții sale. El a dezvoltat idei mistice și ascetice alături cu practici isihaste care cereau credincioșilor să se concentreze pe lumea interioară și pe experiența personală a credinței ca mod de a apropiere de Dumnezeu.


In the latter part of the fifteenth century a small group of intellectual eccleasitics centered around Novgorod began to criticize the church for its excesses. Since these people seemed to assert a return to Old Testament interpretations they were called Judaizers. Among the positions voiced by this group was criticism of the growth in wealth and landholding by the monasteries and the Church. They sought return to a simpler type of spiritual and devotional life. In 1487, Archbishop Gennady of Novgorod learned of this group, which was considered heretical. and began to move to eliminate them, as he considered that Moscow clerical and political authorities were not taking them seriously. In 1490, after the death of Archbishop Gerontius of Moscow, an opponent of Gennady, a synod was called to consider the matter. As the meeting of the synod neared, Abp. Gennady found an ally in the person of Abbot Joseph Volotsky, of the large Volokolamsk Monastery, who supported large monastery holding and held strong ideas how apostates should be treated, including death for the leaders of the Judaizers and imprisonment for others.

În ultima parte a secolului 15, un grup mic de intelectuali ai bisericii adunați în jurul orașului Novgorod au început să critice biserica pentru excesele sale. Dearece acești oameni păreau că revin la Vechiul Testament, aceste interpretări erau considerate iudaice. Printre elementele criticate de acest grup erau creșterea bogăției cât și a deținerii de pământ de către mănăstiri și biserică. Ei cereau întoarcerea la o viață mai simplă și mai devotată. În 1487, Arhiepiscopul Ghenadie de Novgorod a auzit de acest grup, considerat eretic. În 1490, după moartea arhiepiscopului Gherontie al Moscovei, un adversar al lui Ghenadie, a fost convocat sinod pentru a analiza problema. Pe măsură ce întâlnirea sinodului se apropia, arhiepiscopul Ghenadie a găsit un aliat pe monahul Iosif Voloțki al marii mănăstiri Volokamsk, care deținea mari bogății bisericești, și susținea prin idei clare cum să fie tratați apostații, inclusiv moartea capilor iudaicilor sau întemnițarea altora.

At the Synod of 1490, Nilus and Paisius Yaroslavov opposed both the secular persecution and ecclesiastic trial of heretics and apostates, and questioned the church’s role in bringing them back to the church other than through admonition, prayer, and example. Nilus resolutely opposed capital punishment. His position was a revolutionary approach outside the traditional standards of the day, including those of western Christianity. At the close of the Synod only a few priests were condemned and defrocked without being executed. After the Synod closed, Nilus and his followers returned to the wilderness, to their lives of prayerful contemplation and a return to God.

La sinodul din 1490, Nil și Paisie Yaroslavov s-a opus ambelor direcții, împotriva persecuției seculare și judecata bisericească a ereticilor și apostaților, și au dezbătut rolul bisericii de a îi aduce înapoi in biserică prin alte metode decât amenințarea, prin rugăciune sau exemplu. Nil s-a opus pedepsei capitale. Această decizie era un mod revoluționar pentru standardele vremii, inclusiv pentru creștinii din Apus. La încheierea sinodului, doar câțiva preoți au fost condamnați și caterisiți fără să fie executați. După închiderea adunării sinodului, Nil și credincioșii săi s-au întors în sălbăticie, la viețile lor de contemplare în rugăciune și întoarcere la Dumnezeu.

Nilus continued his efforts against monastic landownership at the Synod of 1503. At the Synod, held in Moscow, he questioned the existence of monastic estates. At the time the monastic real estate comprised about one third of the territory of the entire Russian state. He further voiced that this wealth was responsible for demoralizing the monastic communities in Russia. He spoke in favor of the policy of Ivan III to secularize monastic lands. In this view he was supported by the monks and elders of the St Cyril of Belozersk monastery and his disciple Vassian Patrikeyev.

Nil a continuat eforturile sale împotriva deținerii de pământ bisericesc la sinodul din 1503. La acest sinod, ținut la Moscova, el a pus la îndoială existența domeniilor monastice. La acel timp, domeniul monastic cuprindea o treime din totalul teritorului Statului Rus. El a mai susținut că această bogăție este responsabilă pentru demoralizarea comunităților monastice din Rusia. El a susținut politica lui Ivan al III-lea pentru secularizarea pământurilor bisericești. În această privință. el a fost susținut de către monahii și stareții din Mănăstirea Sfântul Chiril de Belozersk și discipolul său Vassian Patrikeyev.

However, after Nilus’ death, Joseph and his supporters prevailed and persecutions of the Judaizers were instituted. As a fallout of this dispute, two views emerged over the issue of church property, one that followed the austere life of Nilus and his followers, the ‘‘non-processors’’ and the others that followed Joseph and supported the ownership of property, the ‘‘processors’‘.

Oricum, după moartea lui Nil, Iosfi și suporterii lui au ajuns la putere iar persecuțiile împotriva iudaicilor au fost reglementate. Ca un efect negativ al acestei dispute, s-au format două curente referitor la proprietatea bisericii, unul care susținea viața austeră al lui Nil și discipolilor lui, iar altul ‘‘non-posesorii’’, și altul care urma ideile lui Iosif și care apăra dreptul la proprietate, ‘‘posesorii’‘.

While Joseph’s position, with the power of the secular as well as clerical worlds, came to dominate the Russian culture, the life of the non-possessors served to moderate the excesses of the possessors. Nilus did not live long enough to see the end of the struggle that was continued by his successors Patrikeyev and Artemis. Datorată poziției susținute de Iosif, cât și datorată puterii seculare și clericale, aceasta a ajuns să domine cultura rusească, iar viața non-posesorilr a servit ca model împotriva exceselor posesorilor. Nil nu a trăit îndeajuns pentru a vedea sfârșitul luptei care a fost continuată de succesorii săi Patrikeyev și Artemis.

Nilus died on May 7, 1508, at the age of seventy five, leaving in his will instructions for a simple burial and regimen for the continued life in the skete after his death: It has always been my earnest striving as far as my strength allowed to receive no honor or praise in this monastery life, so be it after my death. I beg all to pray for my sinful soul, and I ask pardon from all as I forgive all. May God pardon us all.

Nilus a murit în data de 7 Mai 1508, la vârsta de 75, și a lăsat în testamentul său intrucțiuni simple pentru înmormantare cât și de administrarea vieții de obște după moartea sa: Întotdeauna m-am străduit din toate puterile mele să nu primesc nici o onoare sau recunoștință în viața monahală, și așa doresc să rămână după moartea mea. Vă rog pe toți să vă rugați pentru sufletul meu păcătos, și vă cer iertare cum vă iert și eu toate. Să dea Domnul să ne ierte pe toți

Referințe

Despre Nil Sorski, în engleză:

  • David M. Goldfrank, “Recentering Nil Sorskii: The Evidence from the Sources", Russian Review 66, No. 3 (2007): 359–376.
  • ‘‘Nil Sorsky: The Complete Writings’‘. George Maloney, ed. and trans. (Mahwah, NJ: Paulist Press, 2003).
  • David M Goldfrank, "Burn, Baby, Burn: Popular Culture and Heresy in Late Medieval Russia", The Journal of Popular Culture 31, no. 4 (1998): 17–32
  • Andrei Pliguzov, "Archbishop Gennadii and the Heresy of the 'Judaizers'", Harvard Ukrainian Studies 16(3/4) December 1992: 269-288
  • George Vernadsky, "The Heresy of the Judaizers and the Policies of Ivan III of Moscow", Speculum, Vol. 8, No. 4 (Oct., 1933): 436-454.

Legături externe