Nil Sorski: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(propunere de traducere din engleza)
 
m (Anularea modificării 46575 făcute de Sîmbotin (Discuție)eroare tastatura)
 
(Nu s-au afișat 14 versiuni intermediare efectuate de alți 7 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
[[Imagine:StNilusOfSora.jpg|right|thumb|250px|<center>Nil Sorski (Nil din Sora)</center>]]
 +
Sfântul Cuvios '''Nil Sorski''' (în rusește Нил Сорский) sau '''Nil din Sora''' a fost unul dintre întemeietorii vieții monahale de [[schit]] (idioritmice) din Rusia, în secolul al XV-lea, precum și al mișcării care a contestat legitimitatea existenței proprietăților bisericești (în principal funciare), mișcare cunoscută sub numele de ''non-posesori''. Deși nu a fost [[Proslăvire|canonizat]] oficial, el este [[Praznic|sărbătorit]] ca [[sfânt]] în [[Biserica Ortodoxă Rusă]] pe [[7 mai]], ziua trecerii lui la Domnul.
  
[[Image:StNilusOfSora.jpg|right|thumb|200px|Nilus of Sora]]
+
==Viața==
'''Nilius of Sora''', also '''Nil Sorsky''' and '''Nil Sorski''', in Russian:  Нил Сорский, was a leader in the establishment in Russia of [[skete]] style [[monasticism]] in the fifteenth century and of a movement that opposed ecclesiastic ownership of land, a movement known as ''non-possessors''. While not formally glorified, he is venerated as a [[saint]] in the Church of Russia. His [[feast day]] is on the anniversary of his death on [[May 7]].
 
  
==Life==
+
Născut în jurul anului 1443, cu numele de mirean Nikolai Maikov (în rusește Николай Майков), Nil a avut cel mai probabil origine țărănească. Unii cercetători i-au atribuit origini nobile, dar el se descria pe el însuși ca și ''poselyanin'' („țăran”, în rusă). Nu se cunosc multe despre primii lui ani de viață. Atât succesiunea cronologică a vieții sale, cât și a călătoriilor efectuate sunt cunoscute doar sumar. A intrat în [[Monahism|viața mănăstirească]] de tânăr, iar schima (haina) monahală a îmbrăcat-o din tinerețe. Inițial Nil s-a alăturat mănăstirii Sfântului Chiril de Belozersk (Lacul Alb), al cărui fondator, Chiril de Belozero, a fost cunoscut ca un susținător curentului care se împotrivea ca mănăstirile să aibă în proprietate pământuri; astfel, el refuzase satele oferite cadou de către unii nobili credincioși.
Born to the world around the year 1443 as Nikolai Maikov (in Russian: Николай Майков), Nilus was probably of peasant origin. While some writers have attributed to him noble origins, he described himself as ''poselyanin'' (rural inhabitant). Little is known of his early years. The chronology of his life and travels are sketchy. He entered monastic life early and was [[tonsure]]d while still a youth. He joined the [[monastery]] of St Cyril of Belozersk (White Lake) whose founder Cyril of Beloozero was known to be hostile toward monastic landownership, and who had rejected villages offered to him by devout nobles.  
 
  
It is not known how long he stayed at Belozersk, but he departed at some point and traveled with his disciple, Innocent (who became St Innocent of Komel), to [[Mount Athos]] in Greece where they were accepted into the Russian monastery. At Athos, Nilus began years of dedicated reading, translation, and study of the church fathers. Also, at Athos he further developed his practice of “mental prayer”, with the Jesus Prayer the center of his contemplative devotion. He is thought to have visited nearby monasteries before  returning again to the St Cyril monastery in Russia where he put into use the spirit of Greek monasticism. He built a cell outside the cloister, but found his devotions and contemplations were constantly interrupted by people seeking his  advice and company. So, he moved further from the monastery.
+
===În Sfântul Munte===
 +
Nu se știe cât de mult a stat Nil la Belozersk, dar a plecat la un moment dat cu [[ucenic]]ul său, Inocențiu (care a devenit Inocențiu de Komel) către [[Muntele Athos]] în Grecia, unde au fost primiți la mănăstirea rusească a [[Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos)|Sf. Pantelimon]]. În Athos, Nil s-a dedicat ani întregi citirii, traducerii și studierii scrierilor [[Sfinții Părinți|Sfinților părinți]]. Totodată, în Athos a aprofundat practica [[Rugăciunea lui Iisus|rugăciunii inimii]], făcând din chemarea Numelui lui Iisus centrul rugăciunii sale contemplative. Se crede că a vizitat și mănăstirile apropiate de la Sf. Munte.
  
Having found shortcomings with large monastery, Nilus brought to Russia the concept of smaller  communities, sketes, as a third form of [[monasticism|monastic]] life other than large [[cenobitic]] communities and solitary eremetric monastic life. In this form of monasticism Nilus looked to life of voluntary solitude in which monastics could honor their vows more fully and avoid the corruption of materialism prevalent in the land owning monasteries. It was along the Sora River, near Belozersk, that he started his skete about 1473. Others soon followed and joined him in this isolation, and of these he demanded devotion to God and obedience to the rules of the Skete. He looked upon himself as the equal of those who sought his council and did not claim any titles or superior spiritual status.
+
===Întoarcerea în Rusia și întemeierea aici a vieții monahale idioritmice===
 +
S-a întors apoi la mănăstirea Sfântului Chiril din Rusia, unde a pus în practică învățăturile dobândite în Sfântul Munte. Și-a construit o [[chilie]] în afara mănăstirii, dar [[rugăciuni]]le sale erau întrerupte constant de persoane care doreau să stea lângă el și să îi ceară sfaturi de folos. Drept urmare, a plecat din mănăstire.
  
Although the lives of the [[monk]]s were centered around prayer and devotional work, Nilus and the monks of the skete each was responsible for their own upkeep and sustenance. Nilus required that monks participate in productive labor and spoke in support of monastic reforms on a basis of a secluded and modest lifestyle. The monks also took upon themselves copying and correcting the translated church texts in the existing manuscripts. Nilus was thought to have had compiled a compendium of the lives of the [[saint]]s, which is lost.  
+
Deoarece a găsit că în cadrul vieții într-o mănăstire mare este dificil de dus o [[Isihasm|viață isihastă]], Sfântul Nil a adus în Rusia din Muntele Athos rânduiala vieții în comunități mai mici sau [[schit]]uri – o a treia formă de viață monahală, pe lângă cele două deja existente: comunitățile cenobitice și viața pustnicească (eremitică). Sf. Nil vedea în această formă de monahism șansa unei vieți mai solitare în care [[Călugăr|monahii]] puteau să își respecte mai deplin făgăduințele (voturile) călugărești, evitând ispita materialismului la care erau expuse mănăstirile mari care dețineau pământuri, sate, robi etc.  
  
Nilus, his followers, and disciples lived a simple, relatively obscure, and peaceful life, far different from the large and wealth monastic institutions that had become a part of the Russian culture. For Nilus, these developments were signs of the Church losing its way, as greed and lust for power and control grew within the church hierarchy. His teachings differed from the norms of church life of the time. He developed mystical and ascetical ideas along the lines of hesychasm that asked believers to concentrate on their inner world and personal experiences of faith as means for achieving unity with God.
+
Și-a întemeiat schitul în jurul anului 1473, pe malul Râului Sora, lângă Belozersk. În curând, mulți l-au urmat și s-au dus să trăiască alături de el în isihie (liniștire). Acestor postulanți Nil le cerea evlavie față de Dumnezeu și ascultare față de regulile schitului. Se socotea pe dânsul drept egal cu cei care îi cereau sfatul și nu a cerut pentru sine nici un titlu, nici nu a pretins că s-ar fi aflat pe vreo treaptă spirituală superioară.
  
In the latter part of the fifteenth century a small group of intellectual eccleasitics centered around [[Novgorod]] began to criticize the church for its excesses. Since these people seemed to assert a return to Old Testament interpretations they were called ''Judaizers''. Among the positions voiced by this group was criticism of the growth in wealth and landholding by the monasteries and the Church. They sought return to a simpler type of spiritual and devotional life. In 1487, [[Archbishop]] Gennady of Novgorod learned of this group, which was considered heretical. and began to move to eliminate them, as he considered that Moscow clerical and political authorities were not taking them seriously. In 1490, after the death of Archbishop Gerontius of Moscow, an opponent of Gennady, a [[synod]] was called to consider the matter. As the meeting of the synod neared, Abp. Gennady found an ally in the person of [[Abbot]] [[Joseph of Volokolamsk|Joseph Volotsky]], of the large Volokolamsk Monastery, who supported large monastery holding and held strong ideas how apostates should be treated, including death for the leaders of the Judaizers and imprisonment for others.  
+
Deși viețile [[călugăr]]ilor erau centrate în jurul [[Rugăciunea|rugăciunii]] și nevoințelor duhovnicești, Nil și ceilalți [[Călugăr|monahi]] ai [[schit]]ului se îngrijeau fiecare de nevoile proprii de zi cu zi, ca în viața călugărească „de sine” sau ''idioritmică''.
  
At the Synod of 1490, Nilus and Paisius Yaroslavov opposed both the secular persecution and ecclesiastic trial of heretics and apostates, and questioned the church’s role in bringing them back to the church other than through admonition, prayer, and example. Nilus resolutely opposed capital punishment. His position was a revolutionary approach outside the traditional standards of the day, including those of western Christianity. At the close of the Synod only a few [[priest]]s were condemned and defrocked without being executed. After the Synod closed, Nilus and his followers returned to the wilderness, to their lives of prayerful contemplation and a return to God.  
+
Mai apoi, Nil a cerut călugărilor să participe la forme de muncă care să le aducă minime beneficii, astfel încât să nu fie dependenți de proprietăți, cum era cazul marilor mănăstiri. În acest sens, el susținea reformele monahale care să aibă la bază o viața monahală retrasă (isihastă) și modestă. Astfel, în mod practic, monahii din comunitatea lui Nil și-au însușit munca de copiere, traducere și corectare a textelor bisericești din manuscrisele existente. Se crede că Nil ar fi compilat un compendiu cu viețile [[sfinți]]lor, dar care s-ar fi pierdut.
 +
 +
Alături de ucenicii săi și de cei care îi urmau sfaturile, Sf. Nil trăia o viață simplă, mai degrabă retrasă și liniștită, foarte diferită de viața din mănăstirile mari și bogate care deveniseră parte integrantă a culturii rusești. Pentru Nil, această evoluție a mănăstirilor mari era un semn de îndepărtare a Bisericii de la calea cea dreaptă, deoarece în rândurile ierarhiei bisericeaști creșteau astfel lăcomia și setea de putere și control. Învățăturile Sf. Nil erau diferite de viața obișnuită a Bisericii din vremea vieții sale.
  
Nilus continued his efforts against monastic landownership at the Synod of 1503. At the Synod, held in Moscow, he questioned the existence of monastic estates. At the time the monastic real estate comprised about one third of the territory of the entire Russian state. He further voiced that this wealth was responsible for demoralizing the monastic communities in Russia. He spoke in favor of the policy of Ivan III to secularize monastic lands. In this view he was supported by the monks and elders of the St Cyril of Belozersk monastery and his disciple Vassian Patrikeyev.  
+
El a aprofundat unele idei mistice și ascetice inspirate din practica isihastă, cerând credincioșilor să se concentreze pe lumea lăuntrică și pe experiența personală a credinței ca mod de a ajunge la unirea cu Dumnezeu.
  
However, after Nilus’ death, Joseph and his supporters prevailed and persecutions of the Judaizers were instituted. As a fallout of this dispute, two views emerged over the issue of church property, one that followed the austere life of Nilus and his followers, the ‘‘non-processors’’ and the others that followed Joseph and supported the ownership of property, the ‘‘processors’‘.  
+
===Disputa „iudaizanților”===
 +
În ultima parte a secolului al XV-lea, un mic grup de intelectuali clerici cu centrul în orașul Novgorod au început să critice Biserica pentru excesele sale. Deoarece aceștia păreau să propună întoarcerea la unele interpretări [[Vechiul Testament|vetero-testamentare]], aceștia au fost numiți „iudaizanți”. Printre problemele criticate de acest grup se aflau creșterea averilor și a proprietăților funciare mănăstirești și bisericești. Ei cereau întoarcerea la o viață de o mai mare simplitate și evlavie. În anul 1487, Arhiepiscopul Ghenadie de Novgorod a auzit de acest grup, considerat eretic și a căutat să ia măsuri spre a-i elimina, considerând că autoritățile bisericești și politice nu le luau îndeajuns de în serios. În 1490, după moartea arhiepiscopului Gherontie al Moscovei, un adversar al lui Ghenadie, a convocat un [[sinod]] pentru a analiza problema. Întrunirea sinodului se apropia; atunci arhiepiscopul Ghenadie și-a găsit un aliat în persoana starețului [[Iosif de Volokolamsk |Iosif (Voloțki)]] al marii mănăstiri din Volokamsk, care deținea mari bogății bisericești, și care considera că „apostații” trebuiau tratați cu maximă asprime, cerând pedeapsa cu moartea pentru capii „iudaizanților” și întemnițarea altora care se făceau vinovați de o asemenea atitudine.
  
 +
La sinodul din 1490, Sf. Nil și Paisie Iaroslavov s-au opus atât persecutării de către autoritățile politice cât și judecării ereticilor și apostaților de către un tribunal ecleziastic, contestând autoritatea Bisericii de a a-i aduce înapoi în biserică prin alte metode decât mustrarea, rugăciunea sau exemplul personal. Nil s-a opus cu îndârjire aplicării pedepsei capitale. Poziția lui era un fel revoluționar de a privi lucrurile, pentru standardele vremii, inclusiv pentru creștinii din Apus. La încheierea sinodului, doar câțiva preoți au fost condamnați și caterisiți, dar nu au fost executați. După închiderea ședinței sinodului, Nil și ucenicii săi s-au întors în sălbăticie, la viețile lor de rugăciune contemplativă și la Dumnezeu.
  
 +
===Disputa privind proprietățile bisericești===
 +
Sf. Nil a continuat să militeze împotriva dreptului mănăstirilor de a deține pământ la Sinodul din 1503. La acest sinod, ținut la Moscova, el a pus la îndoială legitimitatea existenței marilor domenii monastice. La acea vreme, domeniile monastice acopereau o treime din teritoriul statului rus. El a mai susținut că bogăția era responsabilă pentru starea de demoralizare a comunităților monastice din Rusia. El a susținut politica lui Ivan al III-lea de secularizare a pământurilor mănăstirești. El a fost susținut în acest demers de monahii și stareții din Mănăstirea Sfântul Chiril de Belozersk și de ucenicul său Vassian Patrichieiev.
  
While Joseph’s position, with the power of the secular as well as clerical worlds, came to dominate the Russian culture, the life of the non-possessors served to moderate the excesses of the possessors. Nilus did not live long enough to see the end of the struggle that was continued by his successors Patrikeyev and Artemis.
+
Totuși, după moartea lui Nil, Iosif și susținătorii lui au avut câștig de cauză și s-a hotărât persecutarea iudaizanților. Ca urmare a acestei dispute s-au format două curente de opinie cu privire la proprietatea bisericească: unul care susținea viața austeră al lui Nil și a ucenicilor lui – „non-posesorii” – și un altul care urma ideile lui Iosif și care apăra legitimitatea proprietăților bisericești – „posesorii”.  
  
Nilus died on May 7, 1508, at the age of seventy five, leaving in his will instructions for a simple burial and regimen for the continued life in the skete after his death: ''It has always been my earnest striving as far as my strength allowed to receive no honor or praise in this monastery life, so be it after my death. I beg all to pray for my sinful soul, and I ask pardon from all as I forgive all. May God pardon us all.''
+
În timp ce, cu sprijinul puterii seculare și al autorității bisericești, poziția susținută de Iosif a ajuns predominantă în cultura rusă, exemplul dat de viața modestă a ''non-posesorilor'' – a Sf. Nil și a ucenicilor săi – a reușit să ducă la moderarea exceselor celor dintâi. Nil nu a mai trăit îndeajuns pentru a vedea sfârșitul luptei care a fost continuată de succesorii săi, Patrichieiev și Artemie.
  
==References==
+
===Trecerea la Domnul===
*:On Nil Sorsky, see David M. Goldfrank, “Recentering Nil Sorskii: The Evidence from the Sources," ‘‘Russian Review’’ 66, No. 3 (2007): 359–376.
 
*:‘‘Nil Sorsky: The Complete Writings’‘. George Maloney, ed. and trans. (Mahwah, NJ: Paulist Press, 2003).
 
*:David M Goldfrank, "Burn, Baby, Burn: Popular Culture and Heresy in Late Medieval Russia," The Journal of Popular Culture 31, no. 4 (1998): 17–32
 
*:Andrei Pliguzov, "Archbishop Gennadii and the Heresy of the 'Judaizers'" Harvard Ukrainian Studies 16(3/4) December 1992: 269-288
 
*:George Vernadsky, "The Heresy of the Judaizers and the Policies of Ivan III of Moscow," Speculum, Vol. 8, No. 4 (Oct., 1933): 436-454.
 
  
==External links==
+
Sf. Nil a murit în data de 7 Mai 1508, la vârsta de 75 de ani, lăsând în testamentul său indicația de a i se face o înmormântare simplă, precum și îndrumări cu privire la administrarea vieții schitului după moartea lui:
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Nil_Sorsky  Nil Sorsky]
+
:''Întotdeauna m-am străduit din toate puterile mele să nu primesc nici o cinstire sau laudă în viața aceasta monahală, și așa doresc să rămână și după moartea mea. Vă rog pe toți să vă rugați pentru sufletul meu păcătos, și vă cer iertare tuturor și vă iert și eu toate. Domnul să ne ierte pe toți.''
*[http://essenes.net/nilus.html  Nilus Sora]
 
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=101310 OCA:Nilus of Sora]
 
  
[[Category: Saints]]
+
==Referințe==
[[Category: Russian Saints]]
+
Despre Nil Sorski, în engleză:
[[Category: Monastics]]
+
*David M. Goldfrank, "Recentering Nil Sorskii: The Evidence from the Sources", ''Russian Review'' 66, No. 3 (2007): 359–376.
 +
*"Nil Sorsky: The Complete Writings". George Maloney, ed. and trans. (Mahwah, NJ: Paulist Press, 2003).
 +
*David M Goldfrank, "Burn, Baby, Burn: Popular Culture and Heresy in Late Medieval Russia", ''The Journal of Popular Culture'' 31, no. 4 (1998): 17–32
 +
*Andrei Pliguzov, "Archbishop Gennadii and the Heresy of the 'Judaizers'", ''Harvard Ukrainian Studies'' 16(3/4) December 1992: 269-288
 +
*George Vernadsky, "The Heresy of the Judaizers and the Policies of Ivan III of Moscow", ''Speculum'', Vol. 8, No. 4 (Oct., 1933): 436-454.
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
 
 +
*(en) [http://en.wikipedia.org/wiki/Nilus_of_Sora Nil Sorsky]
 +
*(en) [http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=101310 OCA:Nilus of Sora]
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți ruși]]
 +
[[Categorie:Monahi]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
  
 
[[en:Nilus of Sora]]
 
[[en:Nilus of Sora]]

Versiunea curentă din 7 mai 2018 13:41

Nil Sorski (Nil din Sora)

Sfântul Cuvios Nil Sorski (în rusește Нил Сорский) sau Nil din Sora a fost unul dintre întemeietorii vieții monahale de schit (idioritmice) din Rusia, în secolul al XV-lea, precum și al mișcării care a contestat legitimitatea existenței proprietăților bisericești (în principal funciare), mișcare cunoscută sub numele de non-posesori. Deși nu a fost canonizat oficial, el este sărbătorit ca sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă pe 7 mai, ziua trecerii lui la Domnul.

Viața

Născut în jurul anului 1443, cu numele de mirean Nikolai Maikov (în rusește Николай Майков), Nil a avut cel mai probabil origine țărănească. Unii cercetători i-au atribuit origini nobile, dar el se descria pe el însuși ca și poselyanin („țăran”, în rusă). Nu se cunosc multe despre primii lui ani de viață. Atât succesiunea cronologică a vieții sale, cât și a călătoriilor efectuate sunt cunoscute doar sumar. A intrat în viața mănăstirească de tânăr, iar schima (haina) monahală a îmbrăcat-o din tinerețe. Inițial Nil s-a alăturat mănăstirii Sfântului Chiril de Belozersk (Lacul Alb), al cărui fondator, Chiril de Belozero, a fost cunoscut ca un susținător curentului care se împotrivea ca mănăstirile să aibă în proprietate pământuri; astfel, el refuzase satele oferite cadou de către unii nobili credincioși.

În Sfântul Munte

Nu se știe cât de mult a stat Nil la Belozersk, dar a plecat la un moment dat cu ucenicul său, Inocențiu (care a devenit Inocențiu de Komel) către Muntele Athos în Grecia, unde au fost primiți la mănăstirea rusească a Sf. Pantelimon. În Athos, Nil s-a dedicat ani întregi citirii, traducerii și studierii scrierilor Sfinților părinți. Totodată, în Athos a aprofundat practica rugăciunii inimii, făcând din chemarea Numelui lui Iisus centrul rugăciunii sale contemplative. Se crede că a vizitat și mănăstirile apropiate de la Sf. Munte.

Întoarcerea în Rusia și întemeierea aici a vieții monahale idioritmice

S-a întors apoi la mănăstirea Sfântului Chiril din Rusia, unde a pus în practică învățăturile dobândite în Sfântul Munte. Și-a construit o chilie în afara mănăstirii, dar rugăciunile sale erau întrerupte constant de persoane care doreau să stea lângă el și să îi ceară sfaturi de folos. Drept urmare, a plecat din mănăstire.

Deoarece a găsit că în cadrul vieții într-o mănăstire mare este dificil de dus o viață isihastă, Sfântul Nil a adus în Rusia din Muntele Athos rânduiala vieții în comunități mai mici sau schituri – o a treia formă de viață monahală, pe lângă cele două deja existente: comunitățile cenobitice și viața pustnicească (eremitică). Sf. Nil vedea în această formă de monahism șansa unei vieți mai solitare în care monahii puteau să își respecte mai deplin făgăduințele (voturile) călugărești, evitând ispita materialismului la care erau expuse mănăstirile mari care dețineau pământuri, sate, robi etc.

Și-a întemeiat schitul în jurul anului 1473, pe malul Râului Sora, lângă Belozersk. În curând, mulți l-au urmat și s-au dus să trăiască alături de el în isihie (liniștire). Acestor postulanți Nil le cerea evlavie față de Dumnezeu și ascultare față de regulile schitului. Se socotea pe dânsul drept egal cu cei care îi cereau sfatul și nu a cerut pentru sine nici un titlu, nici nu a pretins că s-ar fi aflat pe vreo treaptă spirituală superioară.

Deși viețile călugărilor erau centrate în jurul rugăciunii și nevoințelor duhovnicești, Nil și ceilalți monahi ai schitului se îngrijeau fiecare de nevoile proprii de zi cu zi, ca în viața călugărească „de sine” sau idioritmică.

Mai apoi, Nil a cerut călugărilor să participe la forme de muncă care să le aducă minime beneficii, astfel încât să nu fie dependenți de proprietăți, cum era cazul marilor mănăstiri. În acest sens, el susținea reformele monahale care să aibă la bază o viața monahală retrasă (isihastă) și modestă. Astfel, în mod practic, monahii din comunitatea lui Nil și-au însușit munca de copiere, traducere și corectare a textelor bisericești din manuscrisele existente. Se crede că Nil ar fi compilat un compendiu cu viețile sfinților, dar care s-ar fi pierdut.

Alături de ucenicii săi și de cei care îi urmau sfaturile, Sf. Nil trăia o viață simplă, mai degrabă retrasă și liniștită, foarte diferită de viața din mănăstirile mari și bogate care deveniseră parte integrantă a culturii rusești. Pentru Nil, această evoluție a mănăstirilor mari era un semn de îndepărtare a Bisericii de la calea cea dreaptă, deoarece în rândurile ierarhiei bisericeaști creșteau astfel lăcomia și setea de putere și control. Învățăturile Sf. Nil erau diferite de viața obișnuită a Bisericii din vremea vieții sale.

El a aprofundat unele idei mistice și ascetice inspirate din practica isihastă, cerând credincioșilor să se concentreze pe lumea lăuntrică și pe experiența personală a credinței ca mod de a ajunge la unirea cu Dumnezeu.

Disputa „iudaizanților”

În ultima parte a secolului al XV-lea, un mic grup de intelectuali clerici cu centrul în orașul Novgorod au început să critice Biserica pentru excesele sale. Deoarece aceștia păreau să propună întoarcerea la unele interpretări vetero-testamentare, aceștia au fost numiți „iudaizanți”. Printre problemele criticate de acest grup se aflau creșterea averilor și a proprietăților funciare mănăstirești și bisericești. Ei cereau întoarcerea la o viață de o mai mare simplitate și evlavie. În anul 1487, Arhiepiscopul Ghenadie de Novgorod a auzit de acest grup, considerat eretic și a căutat să ia măsuri spre a-i elimina, considerând că autoritățile bisericești și politice nu le luau îndeajuns de în serios. În 1490, după moartea arhiepiscopului Gherontie al Moscovei, un adversar al lui Ghenadie, a convocat un sinod pentru a analiza problema. Întrunirea sinodului se apropia; atunci arhiepiscopul Ghenadie și-a găsit un aliat în persoana starețului Iosif (Voloțki) al marii mănăstiri din Volokamsk, care deținea mari bogății bisericești, și care considera că „apostații” trebuiau tratați cu maximă asprime, cerând pedeapsa cu moartea pentru capii „iudaizanților” și întemnițarea altora care se făceau vinovați de o asemenea atitudine.

La sinodul din 1490, Sf. Nil și Paisie Iaroslavov s-au opus atât persecutării de către autoritățile politice cât și judecării ereticilor și apostaților de către un tribunal ecleziastic, contestând autoritatea Bisericii de a a-i aduce înapoi în biserică prin alte metode decât mustrarea, rugăciunea sau exemplul personal. Nil s-a opus cu îndârjire aplicării pedepsei capitale. Poziția lui era un fel revoluționar de a privi lucrurile, pentru standardele vremii, inclusiv pentru creștinii din Apus. La încheierea sinodului, doar câțiva preoți au fost condamnați și caterisiți, dar nu au fost executați. După închiderea ședinței sinodului, Nil și ucenicii săi s-au întors în sălbăticie, la viețile lor de rugăciune contemplativă și la Dumnezeu.

Disputa privind proprietățile bisericești

Sf. Nil a continuat să militeze împotriva dreptului mănăstirilor de a deține pământ la Sinodul din 1503. La acest sinod, ținut la Moscova, el a pus la îndoială legitimitatea existenței marilor domenii monastice. La acea vreme, domeniile monastice acopereau o treime din teritoriul statului rus. El a mai susținut că bogăția era responsabilă pentru starea de demoralizare a comunităților monastice din Rusia. El a susținut politica lui Ivan al III-lea de secularizare a pământurilor mănăstirești. El a fost susținut în acest demers de monahii și stareții din Mănăstirea Sfântul Chiril de Belozersk și de ucenicul său Vassian Patrichieiev.

Totuși, după moartea lui Nil, Iosif și susținătorii lui au avut câștig de cauză și s-a hotărât persecutarea iudaizanților. Ca urmare a acestei dispute s-au format două curente de opinie cu privire la proprietatea bisericească: unul care susținea viața austeră al lui Nil și a ucenicilor lui – „non-posesorii” – și un altul care urma ideile lui Iosif și care apăra legitimitatea proprietăților bisericești – „posesorii”.

În timp ce, cu sprijinul puterii seculare și al autorității bisericești, poziția susținută de Iosif a ajuns predominantă în cultura rusă, exemplul dat de viața modestă a non-posesorilor – a Sf. Nil și a ucenicilor săi – a reușit să ducă la moderarea exceselor celor dintâi. Nil nu a mai trăit îndeajuns pentru a vedea sfârșitul luptei care a fost continuată de succesorii săi, Patrichieiev și Artemie.

Trecerea la Domnul

Sf. Nil a murit în data de 7 Mai 1508, la vârsta de 75 de ani, lăsând în testamentul său indicația de a i se face o înmormântare simplă, precum și îndrumări cu privire la administrarea vieții schitului după moartea lui:

Întotdeauna m-am străduit din toate puterile mele să nu primesc nici o cinstire sau laudă în viața aceasta monahală, și așa doresc să rămână și după moartea mea. Vă rog pe toți să vă rugați pentru sufletul meu păcătos, și vă cer iertare tuturor și vă iert și eu toate. Domnul să ne ierte pe toți.

Referințe

Despre Nil Sorski, în engleză:

  • David M. Goldfrank, "Recentering Nil Sorskii: The Evidence from the Sources", Russian Review 66, No. 3 (2007): 359–376.
  • "Nil Sorsky: The Complete Writings". George Maloney, ed. and trans. (Mahwah, NJ: Paulist Press, 2003).
  • David M Goldfrank, "Burn, Baby, Burn: Popular Culture and Heresy in Late Medieval Russia", The Journal of Popular Culture 31, no. 4 (1998): 17–32
  • Andrei Pliguzov, "Archbishop Gennadii and the Heresy of the 'Judaizers'", Harvard Ukrainian Studies 16(3/4) December 1992: 269-288
  • George Vernadsky, "The Heresy of the Judaizers and the Policies of Ivan III of Moscow", Speculum, Vol. 8, No. 4 (Oct., 1933): 436-454.

Legături externe