Nil Ascetul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 noiembrie 2012 16:16, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (praznuire, in intro; identificar istorica si nota.)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Nil Ascetul sau Nil Pustnicul este un ascet creştin care a trăit în secolul al V-lea, a fost stareţ al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai şi autor al unor tratate de spiritualitate. Prăznuirea sa se face pe 12 noiembrie.

Viaţa

Originar din Ancira, în Galatia (Asia Mică), sfântul Nil a fost în lume prefect (eparh) al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (401-450). S-a căsătorit cu o creştină binecredincioasă, şi a avut doi copii, un băiat şi o fată. După câţiva ani, când copiii au crescut, cei doi soţi s-au hotărât de comun acord să plece la pustie într-o viaţă de isihie. Au trăit ca pustnici în regiunea Muntelui Sinai, mergând la priveghere şi la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai doar în duminici şi sărbători, după cum era obiceiul vieţii pustniceşti.

Când barbarii au atacat şi jefuit mănăstirea, mulţi monahi au fost omorâţi, dar fiul sfântului Nil, Teodul, a fost cruţat din cauza tinereţii lui şi luat în sclavie. După aceasta, sfântul Nil s-a stabilit la mănăstire, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Aici şi-a continuat ostenelile şi luptele duhovniceşti, dar a şi scris mai multe tratate de ascetică, printre care "Filosofia Duhului Sfânt". Din scrierile sale se desprind şi unele aspecte ale vieţii lui şi a familiei sale. De asemenea, prin scrierile sale a fost un apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui ucenic a şi fost. Dumnezeu i-a dat bucuria să-şi revadă fiul spre sfârşitul vieţii.

A fost cleric şi stareţ al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai.

Potrivit tradiţiei, moaştele sfântului Nil, dimpreună cu ale fiului său Teodul şi dimpreună cu moaştele altor pustnici au fost aduse de împăratul Iustin al II-lea (565-578) sub masa altarului din biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel a marelui orfelinat (Orfanotrofion) întemeiat de acesta la Constantinopol, în zona Acropolei oraşului.[1]

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nile, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Zburdările cele aprinzătoare de patimi de la trup despărţindu-le, Nile fericite, cu priveghetoare rugăciunea ta le-ai tăiat. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, scapă-mă din toate primejdiile, ca să strig ţie: Bucură-te, Părinte a toată lumea!

Scrieri

Note

  1. Timothy S. Miller, The Orphans of Byzantium, Child Welfare in the Christian Empire, Catholic University of America Press, 2003. Ruinele orfelinatului se găsesc în apropiere de intrarea în palatul Topkapî (a se vedea:Constantinople:Orphanage of St. Paul).