Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Nifon Rusailă: Diferență între versiuni

(Pagină nouă: {{În curs}} '''Nifon Rusailă''' (pe numele de mirean '''Nicolae Rusailă'''; n. 1789, București - d. 5 mai 1875, București) a fost Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|...)
 
(Bibliografie: +categ.)
 
(Nu s-au afișat 20 de versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
+
{{Cutie Biografie Episcopi
'''Nifon Rusailă''' (pe numele de mirean '''Nicolae Rusailă'''; n. 1789, București - d. [[5 mai]] 1875, București) a fost [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al Ungro-Vlahiei]] (1849-1865), și [[Primat|Mitropolit primat]] al României între anii 1865-1875.
+
| Nume = IPS Nifon Rusailă
 +
| Imagine = [[Fișier:Nifon Rusaila.jpg|thumb|250 px|center]]
 +
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
 +
| Reşedinţă = București
 +
| Formulă = IPS
 +
| Titlul = [[Întâistătător|Mitropolit primat]] al României
 +
| Perioada = 1865-1875
 +
| Predecesor = -
 +
| Succesor = [[Calinic Miclescu]]
 +
| Hirotonire preot = 1826
 +
| Hirotonire episcop = 24 octombrie 1842
 +
| Consecratori =
 +
| Titluri precedente = [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al Ungro-Vlahiei]] (1850-1865)
 +
| Funcţii = Președinte al Senatului României
 +
| Data naşterii = 1789
 +
| Locul naşterii = București
 +
| Data morţii = [[5 mai]] 1875
 +
| Locul morţii = {{flag|Romania}}București
 +
|}}'''Nifon Rusailă''' (pe numele de mirean '''Nicolae Rusailă'''; n. 1789, București - d. [[5 mai]] 1875, București) a fost [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al Ungro-Vlahiei]] (1850-1865) și [[Întâistătător|Mitropolit primat]] al României între anii 1865-1875.
  
 
==Viața==
 
==Viața==
 +
Născut în anul 1789, la București, Nicolae Rusailă a urmat cursurile școlii de la [[Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari]], apoi, în 1809, s-a alăturat obștii [[monah]]ale de la [[Mănăstirea Cernica]], unde a îmbrăcat schima monahală cu numele de '''Nifon'''. A fost [[Hirotonie|hirotonit]] [[ierodiacon]], iar în 1826 [[ieromonah]].
 +
La [[1 februarie]] 1827 a fost numit [[Iconom stavrofor (preot)|iconom stavrofor]] și [[protosinghel]] la Episcopia Râmnicului. În 1836 episcopul Neofit al Râmnicului l-a promovat la rangul de [[arhimandrit]]. După ce [[Neofit al II-lea|Neofit]] a ajuns mitropolit, l-a numit pe Nifon, la [[19 decembrie]] 1839, [[stareț]] al [[Mănăstirea Cozia|Mănăstirii Cozia]].
  
 +
La sfârșitul anului 1841, Nifon Rusailă este numit [[vicar]] al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. În urma intervenției mitropolitului Neofit pe lângă patriarhul Constantinopolului, la 24 octombrie 1842 Nifon Rusailă a fost hirotonit arhiereu titular al Sevastiei, păstrându-și funcția de vicar al mitropoliei.
 +
 +
În timpul Revoluției de la 1848 a fost numit locțiitor al Episcopiei Râmnicului (ianuarie 1848 - septembrie 1850), iar după retragerea mitropolitului Neofit a condus, ca vicar, Mitropolia Ungro-Vlahiei (11 august 1849 - 14 septembrie 1850).
 +
 +
La [[14 septembrie]] 1850 a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, [[Întronizare|intronizarea]] sa având loc la [[8 octombrie]] 1850. Seminariile teologice eparhiale, închise în cursul revoluției din 1848, au fost redeschise în anul 1851. În 1852 a înființat o nouă tipografie la București, în care au fost reeditat aproape toate cărțile de slujbă bisericească. A refăcut cu cheltuiala sa câteva lăcașuri de închinare (Mănăstirea Zamfira, Schitul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea etc.) și a ridicat din temelie biserica din Letca Nouă (în fostul județ Vlașca).
 +
 +
Mitropolitul Nifon Rusailă a făcut parte, ca reprezentant al clerului, din Divanul Ad-Hoc al Țării Românești, adunarea consultativă convocată la 8 octombrie 1857, prezidând lucrările acestuia. Printre hotărârile adoptate de această adunare în 1858 se numărau: respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente, convocarea unei Adunări obștești pe o bază electorală „după datinele cele mai vechi ale țării”,
 +
unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România, principe străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării și altele.<ref name="Focseneanu">Eleodor, Focșeneanu, ''Istoria constituțională a României 1859-1991'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992,  pp. 17-18.</ref> De asemenea, Nifon Rusailă a prezidat și Adunarea electivă a Țării Românești, care l-a ales domnitor pe Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, realizându-se astfel „de facto” Unirea Principatelor Române.<ref name="Focseneanu"/> Mitropolitul Nifon Rusailă a fost ales (în 1864) președinte al Senatului României, devenind astfel primul președinte al acestui important for politic al noului stat român.<ref>[https://www.senat.ro/default.aspx?Sel=5D4155D7-92C4-4D42-8446-2F549BBD6339 ''Senatul în istoria României – o onorantă tradiție democratică''], Senat.ro, accesat 9 octombrie 2019</ref><ref>[http://patriarhia.ro/patriarhul-romaniei-la-aniversarea-a-150-de-ani-de-la-infiinarea-senatului-romaniei-6033 ''Patriarhul României la aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului României''], 17 iunie 2014, ''Patriarhia.ro'', accesat 9 octombrie 2019</ref> În această calitate el l-a întâmpinat la București, pe data de [[10 mai]] 1866, pe prințul Carol de Hohenzollern, care a depus, în aceeași zi, jurământul de credință ca domnitor al Principatelor Unite.
 +
 +
La data de [[11 ianuarie]] 1865 devine [[Întâistătător|Mitropolit primat]] al României, păstorind [[Biserica Ortodoxă Română]] până la moartea sa (1875). În această perioadă (1872) s-a promulgat „Legea organică pentru alegerea de mitropoliți și episcopi și pentru constituirea Sfântului Sinod”, de o importanță crucială pentru consolidarea [[autocefalie]]i [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]]. La 17 noiembrie 1872 a înființat, din banii săi, un al doilea seminar la București, cu 4 clase, care i-a purtat numele. Acest seminar s-a întreținut - până în 1948 - din fondurile lăsate de mitropolit și din veniturile moșiei de la Letca Nouă.
 +
 +
Mitropolitul Nifon Rusailă a trecut la cele veșnice pe [[5 mai]] 1875, în București, fiind înmormântat la [[Mănăstirea Cernica]]. A rămas în istorie ca primul întâistătător al Bisericii românești autocefale și ca primul președinte al Senatului României, fiind o personalitate bază în realizarea unirii principatelor române și crearea statului român modern.
 +
 +
==Note==
 +
<small><references /></small>
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
Linia 11: Linia 46:
 
{{start box}}
 
{{start box}}
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
înainte=Neofit al II-lea|
+
înainte=[[Neofit al II-lea]]|
titlu=[[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al al Ungro-Vlahiei]]|
+
titlu=[[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al Ungro-Vlahiei]]|
ani=1849 - 1875|
+
ani=1850 - 1875|
 
după=[[Calinic Miclescu]]}}
 
după=[[Calinic Miclescu]]}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
 +
{{Patriarhi BOR}}
  
 +
[[Categorie:Ierarhi români]]
 
[[Categorie:Mitropoliți români]]
 
[[Categorie:Mitropoliți români]]
 +
[[Categorie:Mitropolia Munteniei și Dobrogei]]

Versiunea curentă din 1 iunie 2023 15:47

IPS Nifon Rusailă
Nifon Rusaila.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  București
Titlul   Mitropolit primat al României
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1865-1875
Predecesor   -
Succesor   Calinic Miclescu
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1826
Hirotonire episcopală   24 octombrie 1842
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Mitropolit al Ungro-Vlahiei (1850-1865)
Alte funcții   Președinte al Senatului României
Date personale
Data nașterii   1789
Locul nașterii   București
Data morții   5 mai 1875
Locul morții    București
Nifon Rusailă (pe numele de mirean Nicolae Rusailă; n. 1789, București - d. 5 mai 1875, București) a fost Mitropolit al Ungro-Vlahiei (1850-1865) și Mitropolit primat al României între anii 1865-1875.

Viața

Născut în anul 1789, la București, Nicolae Rusailă a urmat cursurile școlii de la Biserica „Sfinții Voievozi” - Oțetari, apoi, în 1809, s-a alăturat obștii monahale de la Mănăstirea Cernica, unde a îmbrăcat schima monahală cu numele de Nifon. A fost hirotonit ierodiacon, iar în 1826 ieromonah. La 1 februarie 1827 a fost numit iconom stavrofor și protosinghel la Episcopia Râmnicului. În 1836 episcopul Neofit al Râmnicului l-a promovat la rangul de arhimandrit. După ce Neofit a ajuns mitropolit, l-a numit pe Nifon, la 19 decembrie 1839, stareț al Mănăstirii Cozia.

La sfârșitul anului 1841, Nifon Rusailă este numit vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. În urma intervenției mitropolitului Neofit pe lângă patriarhul Constantinopolului, la 24 octombrie 1842 Nifon Rusailă a fost hirotonit arhiereu titular al Sevastiei, păstrându-și funcția de vicar al mitropoliei.

În timpul Revoluției de la 1848 a fost numit locțiitor al Episcopiei Râmnicului (ianuarie 1848 - septembrie 1850), iar după retragerea mitropolitului Neofit a condus, ca vicar, Mitropolia Ungro-Vlahiei (11 august 1849 - 14 septembrie 1850).

La 14 septembrie 1850 a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, intronizarea sa având loc la 8 octombrie 1850. Seminariile teologice eparhiale, închise în cursul revoluției din 1848, au fost redeschise în anul 1851. În 1852 a înființat o nouă tipografie la București, în care au fost reeditat aproape toate cărțile de slujbă bisericească. A refăcut cu cheltuiala sa câteva lăcașuri de închinare (Mănăstirea Zamfira, Schitul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea etc.) și a ridicat din temelie biserica din Letca Nouă (în fostul județ Vlașca).

Mitropolitul Nifon Rusailă a făcut parte, ca reprezentant al clerului, din Divanul Ad-Hoc al Țării Românești, adunarea consultativă convocată la 8 octombrie 1857, prezidând lucrările acestuia. Printre hotărârile adoptate de această adunare în 1858 se numărau: respectarea vechilor capitulații dintre țările române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente, convocarea unei Adunări obștești pe o bază electorală „după datinele cele mai vechi ale țării”, unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România, principe străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării și altele.[1] De asemenea, Nifon Rusailă a prezidat și Adunarea electivă a Țării Românești, care l-a ales domnitor pe Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, realizându-se astfel „de facto” Unirea Principatelor Române.[1] Mitropolitul Nifon Rusailă a fost ales (în 1864) președinte al Senatului României, devenind astfel primul președinte al acestui important for politic al noului stat român.[2][3] În această calitate el l-a întâmpinat la București, pe data de 10 mai 1866, pe prințul Carol de Hohenzollern, care a depus, în aceeași zi, jurământul de credință ca domnitor al Principatelor Unite.

La data de 11 ianuarie 1865 devine Mitropolit primat al României, păstorind Biserica Ortodoxă Română până la moartea sa (1875). În această perioadă (1872) s-a promulgat „Legea organică pentru alegerea de mitropoliți și episcopi și pentru constituirea Sfântului Sinod”, de o importanță crucială pentru consolidarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. La 17 noiembrie 1872 a înființat, din banii săi, un al doilea seminar la București, cu 4 clase, care i-a purtat numele. Acest seminar s-a întreținut - până în 1948 - din fondurile lăsate de mitropolit și din veniturile moșiei de la Letca Nouă.

Mitropolitul Nifon Rusailă a trecut la cele veșnice pe 5 mai 1875, în București, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. A rămas în istorie ca primul întâistătător al Bisericii românești autocefale și ca primul președinte al Senatului României, fiind o personalitate bază în realizarea unirii principatelor române și crearea statului român modern.

Note

  1. 1,0 1,1 Eleodor, Focșeneanu, Istoria constituțională a României 1859-1991, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992, pp. 17-18.
  2. Senatul în istoria României – o onorantă tradiție democratică, Senat.ro, accesat 9 octombrie 2019
  3. Patriarhul României la aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului României, 17 iunie 2014, Patriarhia.ro, accesat 9 octombrie 2019

Bibliografie