Nifon Niculescu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(infocasetă)
m (retragere etichetă)
 
(Nu s-au afișat 14 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
 
 
{{Cutie Biografie Episcopi
 
{{Cutie Biografie Episcopi
 
| Nume = PS Nifon al Dunării de Jos
 
| Nume = PS Nifon al Dunării de Jos
Linia 20: Linia 19:
 
| Locul morţii = București
 
| Locul morţii = București
 
|}}
 
|}}
'''Nifon Niculescu''' (pe numele de mirean '''Nicolae Niculescu'''; n. [[1 iulie]] 1858, București – d. [[27 februarie]] 1923, București) a fost un [[ierarh]] român, [[episcop]] al [[Arhiepiscopia Dunării de Jos|Dunării de Jos]] între anii 1909-1922.<ref name=pacurariu>Pr. Prof. Dr. [[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 340. ISBN 973-45-0409-6</ref><ref>[https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/episcopul-nifon-niculescu-ierarh-misionar-si-patriot-165187.html Ionuț-Daniel Barbu, ''Episcopul Nifon Niculescu, ierarh misionar și patriot''], 1 septembrie 2021, ''Ziarul Lumina'', accesat la 7 octombrie 2021</ref>
+
'''Nifon Niculescu''' (pe numele de mirean '''Nicolae Niculescu'''; n. [[1 iulie]] 1858, București – d. [[27 februarie]] 1923, București) a fost un [[ierarh]] român, [[episcop]] al [[Arhiepiscopia Dunării de Jos|Dunării de Jos]] între anii 1909-1922.<ref name=pacurariu>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', 2002, p. 340.</ref><ref name=barbu>[https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/episcopul-nifon-niculescu-ierarh-misionar-si-patriot-165187.html Ionuț-Daniel Barbu, ''Episcopul Nifon Niculescu, ierarh misionar și patriot''], 1 septembrie 2021, ''Ziarul Lumina'', accesat la 7 octombrie 2021</ref>
  
 
==Viața==
 
==Viața==
 +
S-a născut în București, la 1 iulie 1860, fiind botezat cu numele '''Nicolae'''. Din inscripția păstrată pe crucea mormântului său, rezultă că părinții lui se numeau Nicolae și Maria, iar bunicii din partea tatălui ori a mamei, trecuți și ei pe monument, au purtat prenumele Vișan și Dumitra.<ref name=barbu/>
 +
 +
După studiile primare de la Școala „Silvestru”, care funcționa pe lân­gă cunoscuta biserică bucureștea­nă cu [[hram]]ul Sf. Silvestru, a urmat cursurile Seminarului Central între 1872-1880. S-a căsă­torit în anul 1881 și, după mai multă vreme în care fusese [[Cantor|cântăreț de strană]] și canonarh la Biserica Krețulescu din centrul Capitalei, a fost [[Hirotonie|hirotonit]] [[diacon]]. După doi ani a fost hirotonit preot la  „Biserica Albă” (frumosul lăcaș de pe Calea Victoriei, cu hramul Sf.Nicolae). Dar, la numai o zi sau două de la bucuria primirii harului [[preoție]]i, soția sa, preoteasa Teodora, fiica preotului protoiereu Vasile Popp de la Biserica „Sfânta Vineri” - Herasca, s-a stins din viață, deși era foar­te tânără. Spre mângâierea distinselor familii preoțești îndoliate, [[slujba de înmormântare]] a fost să­vârșită de [[episcop]]ul Inochentie Ploieșteanul, la Biserica Albă.<ref name=barbu/>
 +
 +
Până în anul 1895, a primit, pe rând, ascultările de [[Protopop|protoiereu]], revizor eclesiastic și însemnata funcție de director al Cancelariei Mitropolitane a Ungro-Vlahiei. În 1895 s-a [[călugăr]]it la [[Mănăstirea Cernica]], primind numele monahal '''Nifon'''. Cu o bogată experiență didactică și administrativ-bisericească, foarte talentat psalt, caligraf și liturghisitor, a fost remarcat de Mitropolitul Primat [[Ghenadie Petrescu]], care l-a propus pentru treapta [[Arhiereu|arhieriei]].<ref name=pacurariu/> A fost ales arhi­ereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura '''Nifon Ploieștea­nul''', la [[3 martie]] 1895 și [[Hirotonirea unui episcop|hirotonit]] în ziua [[Praznice Împărătești|prăznuirii]] [[Buna Vestire|Bunei Vestiri]] ([[25 martie]]), în [[Catedrala Patriarhală din București|Catedrala Mitropoliei]], de către IPS [[Ghenadie Petrescu]], PS Silvestru Bălănescu al Hușilor și PS Partenie Clinceni al Dunării de Jos.<ref name=barbu/>
 +
 +
La [[22 martie]] 1909 a fost ales episcop al Dunării de Jos, unde a păstorit până la [[1 ianuarie]] 1922. Eparhia Dunării de Jos, cu reședința la Galați, avea în acea perioadă o jurisdicție foarte întin­să din punct de vedere geografic, incluzând județele Covurlui, Brăila, Tulcea și Con­stanța, precum și județele Caliacra și Durostor din Cadrilater (după anul 1913).<ref name=barbu/> În decursul celor 13 ani în care a fost în fruntea aceastei eparhii, a manifestat o grijă pastorală susținută, mai ales în regiunea multicon­fesională a Dobrogei, unde a cercetat frecvent [[Parohie|parohiile]] și [[Mănăstire|mănăstirile]], hirotonind noi slujitori ai bisericii. A preluat construirea catedralei episcopale din Galați, aflată în stadiu de șantier, de la înain­tașul său, IPS [[Pimen Georgescu]], care fusese ales [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|mitropolit al Moldovei]], încununând această lucrare de căpătâi cu evenimentul [[Târnosire|târnosirii]] săvârșite la 6 august 1917, chiar la apogeul bătăliei de la Mărășești (tunurile care trăgeau acolo se auzeau și în Galați).<ref name=barbu/>
 +
 +
În perioada păstoririi sale, au fost refăcute [[Mănăstire|așezămintele monahale]] de la Celic-Dere și Cocoș (în Dobrogea), precum și mai multe biserici din satele întregii eparhii, la unele dintre ele contribuind chiar cu fonduri proprii.<ref name=barbu/>
 +
 +
Renumit liturghisitor și bun cunoscător al muzicii psaltice, a publicat o ''Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci'' (București, 1902). De asemenea, a publicat lucrări despre morala creștină și a susținut numeroase conferințe și cuvântări, multe dintre acestea fiind apoi tipărite.<ref name=pacurariu/>
 +
 +
La 8 decembrie 1920, a avut loc un atentat cu bombă în Senatul României, prin care bolșevicii au vrut să destabilizeze monarhia și statul român. Bomba a ucis trei senatori și a rănit alți trei, printre care Episcopul Oradiei, Roman Ciorogariu, și Episcopul Dunării de Jos, Nifon Niculescu (în Regatul României, ierarhii erau senatori de drept).<ref name=basilica>[https://basilica.ro/povestea-deshumarii-osemintelor-episcopului-nifon-niculescu-al-dunarii-de-jos/ ''Povestea deshumării osemintelor Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos''], 23 septembrie 2021, ''Basilica.ro'', accesat la 4 noiembrie 2021</ref> După atentat, PS Nifon a fost operat de trei ori, iar Regele Ferdinand l-a vizitat la spital. Din nefericire, starea sănătății sale ere iremediabilă, din această cauză fiind nevoit să se retragă din [[Scaunul episcopului|scaunul episcopal]] la 1 ianuarie 1922.<ref name=pacurariu/>
 +
 +
A trecut la cele veșnice pe data de 27 februarie 1923, la București, fiind înmormântat la 1 martie 1923 în Cimitirul Bellu. Înmormântarea sa a avut o aură de funeralii naționale, pentru că Episcopul Nifon era văzut ca o victimă întârziată a atentatului cu bombă de la Senat, când fusese grav rănit. La prohodirea lui au participat Mitropolitul Primat [[Miron Cristea]], Mitropolitul Moldovei [[Pimen Georgescu]] și alți ierarhi și oficiali de rang înalt.<ref name=basilica/>
 +
 +
În 2021, an închinat de [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]] comemorării celor adormiți întru Domnul, [[Arhiepiscopia Dunării de Jos]] a organizat, în perioada 24-26 septembrie, o serie de manifestări prilejuite de strămutarea rămășițelor pământești ale Episcopului Nifon Niculescu de la Cimitirul Bellu din București la Catedrala arhiepiscopală din Galați, unde au fost depuse în cripta special pregătită.<ref>[https://www.agerpres.ro/culte/2021/09/23/galati-manifestari-consacrate-aducerii-osemintelor-episcopului-nifon-niculescu-al-dunarii-de-jos--784209 ''Galați: Manifestări consacrate aducerii osemintelor Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos''], 23 septembrie 2021, ''Agerpres.ro'', la 4 noiembrie 2021</ref>
  
 
==Lucrări publicate - selecție==
 
==Lucrări publicate - selecție==
 +
* ''Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci'', București, 1902
 +
* ''Viețile Sfinților'' (12 volume)
 +
* ''Mântuirea păcătoșilor''
 +
* ''Mângâietorul celor întristați''
 +
* ''Catehismul ortodox''
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 30: Linia 51:
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
 +
* Pr. Prof. Dr. [[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6
  
 
[[Categorie:Ierarhi români]]
 
[[Categorie:Ierarhi români]]

Versiunea curentă din 4 noiembrie 2021 16:06

PS Nifon al Dunării de Jos
Nifon Niculescu.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Galați
Titlul   Episcop
Formulă de adresare   Preasfinția Voastră
Perioada   1909-1922
Predecesor   -
Succesor   -
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1883
Hirotonire episcopală   25 martie 1895, la București
Episcopi consecratori   IPS Ghenadie Petrescu
PS Silvestru Bălănescu al Hușilor
PS Partenie al Dunării de Jos
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Arhi­ereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura „Ploieștea­nul” (1895-1909)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   1 iulie 1858
Locul nașterii     București
Data morții   27 februarie 1923
Locul morții   București

Nifon Niculescu (pe numele de mirean Nicolae Niculescu; n. 1 iulie 1858, București – d. 27 februarie 1923, București) a fost un ierarh român, episcop al Dunării de Jos între anii 1909-1922.[1][2]

Viața

S-a născut în București, la 1 iulie 1860, fiind botezat cu numele Nicolae. Din inscripția păstrată pe crucea mormântului său, rezultă că părinții lui se numeau Nicolae și Maria, iar bunicii din partea tatălui ori a mamei, trecuți și ei pe monument, au purtat prenumele Vișan și Dumitra.[2]

După studiile primare de la Școala „Silvestru”, care funcționa pe lân­gă cunoscuta biserică bucureștea­nă cu hramul Sf. Silvestru, a urmat cursurile Seminarului Central între 1872-1880. S-a căsă­torit în anul 1881 și, după mai multă vreme în care fusese cântăreț de strană și canonarh la Biserica Krețulescu din centrul Capitalei, a fost hirotonit diacon. După doi ani a fost hirotonit preot la „Biserica Albă” (frumosul lăcaș de pe Calea Victoriei, cu hramul Sf.Nicolae). Dar, la numai o zi sau două de la bucuria primirii harului preoției, soția sa, preoteasa Teodora, fiica preotului protoiereu Vasile Popp de la Biserica „Sfânta Vineri” - Herasca, s-a stins din viață, deși era foar­te tânără. Spre mângâierea distinselor familii preoțești îndoliate, slujba de înmormântare a fost să­vârșită de episcopul Inochentie Ploieșteanul, la Biserica Albă.[2]

Până în anul 1895, a primit, pe rând, ascultările de protoiereu, revizor eclesiastic și însemnata funcție de director al Cancelariei Mitropolitane a Ungro-Vlahiei. În 1895 s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, primind numele monahal Nifon. Cu o bogată experiență didactică și administrativ-bisericească, foarte talentat psalt, caligraf și liturghisitor, a fost remarcat de Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu, care l-a propus pentru treapta arhieriei.[1] A fost ales arhi­ereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura Nifon Ploieștea­nul, la 3 martie 1895 și hirotonit în ziua prăznuirii Bunei Vestiri (25 martie), în Catedrala Mitropoliei, de către IPS Ghenadie Petrescu, PS Silvestru Bălănescu al Hușilor și PS Partenie Clinceni al Dunării de Jos.[2]

La 22 martie 1909 a fost ales episcop al Dunării de Jos, unde a păstorit până la 1 ianuarie 1922. Eparhia Dunării de Jos, cu reședința la Galați, avea în acea perioadă o jurisdicție foarte întin­să din punct de vedere geografic, incluzând județele Covurlui, Brăila, Tulcea și Con­stanța, precum și județele Caliacra și Durostor din Cadrilater (după anul 1913).[2] În decursul celor 13 ani în care a fost în fruntea aceastei eparhii, a manifestat o grijă pastorală susținută, mai ales în regiunea multicon­fesională a Dobrogei, unde a cercetat frecvent parohiile și mănăstirile, hirotonind noi slujitori ai bisericii. A preluat construirea catedralei episcopale din Galați, aflată în stadiu de șantier, de la înain­tașul său, IPS Pimen Georgescu, care fusese ales mitropolit al Moldovei, încununând această lucrare de căpătâi cu evenimentul târnosirii săvârșite la 6 august 1917, chiar la apogeul bătăliei de la Mărășești (tunurile care trăgeau acolo se auzeau și în Galați).[2]

În perioada păstoririi sale, au fost refăcute așezămintele monahale de la Celic-Dere și Cocoș (în Dobrogea), precum și mai multe biserici din satele întregii eparhii, la unele dintre ele contribuind chiar cu fonduri proprii.[2]

Renumit liturghisitor și bun cunoscător al muzicii psaltice, a publicat o Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci (București, 1902). De asemenea, a publicat lucrări despre morala creștină și a susținut numeroase conferințe și cuvântări, multe dintre acestea fiind apoi tipărite.[1]

La 8 decembrie 1920, a avut loc un atentat cu bombă în Senatul României, prin care bolșevicii au vrut să destabilizeze monarhia și statul român. Bomba a ucis trei senatori și a rănit alți trei, printre care Episcopul Oradiei, Roman Ciorogariu, și Episcopul Dunării de Jos, Nifon Niculescu (în Regatul României, ierarhii erau senatori de drept).[3] După atentat, PS Nifon a fost operat de trei ori, iar Regele Ferdinand l-a vizitat la spital. Din nefericire, starea sănătății sale ere iremediabilă, din această cauză fiind nevoit să se retragă din scaunul episcopal la 1 ianuarie 1922.[1]

A trecut la cele veșnice pe data de 27 februarie 1923, la București, fiind înmormântat la 1 martie 1923 în Cimitirul Bellu. Înmormântarea sa a avut o aură de funeralii naționale, pentru că Episcopul Nifon era văzut ca o victimă întârziată a atentatului cu bombă de la Senat, când fusese grav rănit. La prohodirea lui au participat Mitropolitul Primat Miron Cristea, Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu și alți ierarhi și oficiali de rang înalt.[3]

În 2021, an închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării celor adormiți întru Domnul, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, în perioada 24-26 septembrie, o serie de manifestări prilejuite de strămutarea rămășițelor pământești ale Episcopului Nifon Niculescu de la Cimitirul Bellu din București la Catedrala arhiepiscopală din Galați, unde au fost depuse în cripta special pregătită.[4]

Lucrări publicate - selecție

  • Carte de muzică bisericească pe psaltichie și pe note liniare pentru trei voci, București, 1902
  • Viețile Sfinților (12 volume)
  • Mântuirea păcătoșilor
  • Mângâietorul celor întristați
  • Catehismul ortodox

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, 2002, p. 340.
  2. 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 2,6 Ionuț-Daniel Barbu, Episcopul Nifon Niculescu, ierarh misionar și patriot, 1 septembrie 2021, Ziarul Lumina, accesat la 7 octombrie 2021
  3. 3,0 3,1 Povestea deshumării osemintelor Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos, 23 septembrie 2021, Basilica.ro, accesat la 4 noiembrie 2021
  4. Galați: Manifestări consacrate aducerii osemintelor Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos, 23 septembrie 2021, Agerpres.ro, la 4 noiembrie 2021

Bibliografie

  • Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6