Nicolae Steinhardt

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 noiembrie 2018 13:58, autor: Cristianm (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Nicolae Steinhardt.jpg

Părintele Nicolae Steinhardt (1912-1989) a fost doctor în drept constituțional, scriitor, publicist și critic literar, originar din comuna Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creștinism în închisoarea de la Jilava, și se va călugări după punerea sa în libertate.

Viața

La 29 iulie 1912 se naște în comuna Pantelimon de lângă București, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea militară.

Studiile

Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la scoală „Clemența”) și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numărau Constantin Noica, Mircea Eliade, Aşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Nicu Steinhardt, Primejdia mărturisirii, pp. 171-172). Își ia bacalaureatul în 1929.

După 1929 frecventează cenaclul literar "Sburătorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an.

Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră "până la botez, evenimentul cel mai de seamă" (Jurnalul fericirii, p. 121).

Începutul activității literare

În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic În genul ... tinerilor, în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, iar în 1937 Illusion et réalités juives. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare și sub influența lui Emanuel Neuman.

Între anii 1934-1935 publică diverse articole la Revista burgheză.

Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.

În 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944).

Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea și Viața românească. Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.

Încarcerarea

Arestarea

În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".

Botezul

Acest eveniment înlătură "orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire" (Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoți uniți și unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).

Jurnalul fericirii

Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.

Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.

Eliberarea

Este supus rigorilor detenției din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Darvari, își desăvârșește taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.

Reluarea activității literare

După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc. În urma acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește Marele Premiu al Criticii literare).

Perioada de mănăstire

După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimite la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.

În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

Moartea

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturisește: "Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereții mele". Iar Părintele Mina îi răspunde: "Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum".

Boala se agravează și este obligat să-și întrerupă călătoria și să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

În ajunul morții sale, Ioan Pintea și Virgil Ciomoș au trecut pe la mănăstire și au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea și alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.

La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.

Opera

Volume proprii

  • Antisthius, În genul... tinerilor, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1934
  • N. Steinhardt, Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit (teză de doctorat la Universitatea Bucureşti, 1934)
  • N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception catholique du Judaisme, 1935
  • N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives, 1937
  • N. Steinhardt, Între viaţă şi cărţi, Editura Cartea Românească, 1976, fără localitate, fără ISBN
  • N. Steinhardt, Incertitudini literare, Editura Dacia, Colecţia Discobolul, Cluj-Napoca, 1980, fără ISBN
  • N. Steinhardt, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului, Editura Albatros, Bucureşti, 1982, fără ISBN
  • N. Steinhardt, Critică la persoana întîi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, fără ISBN
  • N. Steinhardt, Escale în timp şi spaţiu, sau Dincolo şi dincolo de texte, Editura Cartea românească, 1987, fără localitate, fără ISBN
  • N. Steinhardt, Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi, Editura Eminescu, "Biblioteca Eminescu", Bucureşti, 1988
  • N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (reeditat de mai multe ori, ISBN ediţia 1994: ISBN 973-35-0364-9 )
  • Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia), Dăruind vei dobîndi - Cuvinte de credinţă, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992, fără ISBN
  • N. Steinhardt (pe copertă) [ediţie anastatică: Antisthius, În genul... tinerilor, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1934], Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0
  • N. Steinhardt, Cartea împărtăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, ISBN 973-96825-3-7
  • N. Steinhardt, Călătoria unui fiu risipitor, Editura Adonai, 1995, fără localitate, ISBN 973-97030-3-8
  • N. Steinhardt (Antisthius), În genul lui Cioran, Noica, Eliade..., Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, ISBN 973-28-0655-9 (reeditare a: Antisthius, În genul...tinerilor, 1934)
  • Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, Editura Humanitas (Colecţia "Memorii/Jurnale/Convorbiri"), Bucureşti, 1998, ISBN 973-28-0896-9 (ediţia I la Editura revistei Literatorul, Bucureşti, 1992) (reeditat 2003, ISBN 973-50-0662-6 )
  • N. Steinhardt, Ispita lecturii, Editura Dacia (Colecţia "Discobolul"), Cluj-Napoca, 2000, ISBN 973-35-1025-4
  • N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii, Editura Dacia (Colecţia "Homo religiosus"), Cluj-Napoca, ediţia a III-a, 2000, ISBN 973-35-0994-9 (ediţia I în 1993)
  • N. Steinhardt, Drumul către isihie, Editura Dacia (Colecţia "Discobolul"), ediţia a doua, Cluj-Napoca, 2001 (în descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale 2000), ISBN 973-35-0993-0 (ediţia I în 1999)
  • N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983), Editura Humanitas, Bucureşti, 2000
  • N. Steinhardt, Eu însumi şi alţi câţiva (eseuri noi şi vechi), Editura Dacia (Colecţia "Discobolul"), Cluj-Napoca, 2001, ISBN 973-35-1182-X
  • Arşavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomaţie, Editura Dacia (Colecţia "Alternative"), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1306-7
  • N. Steinhardt, Monologul polifonic - ediţia întâi: Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, ISBN 973-35-0185-9 ; ediţia a doua: Editura Dacia (Colecţia "Discobolul"), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1338-5
  • N. Steinhardt, Eseu romanţat asupra neizbînzii, Editura Timpul, Iaşi, 2003, ISBN 973-612-067-8
  • N. Steinhardt, Între lumi - Convorbiri cu Nicolae Băciuţ, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1994, ISBN 973-9168-05-1
  • N. Steinhardt, Între lumi, Editura Dacia (Colecţia "Alternative"), Cluj-Napoca, 2001 (reeditare)

Alte contribuţii literare

  • Cuvânt înainte la cartea Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu şi abisul ontologic, Editura Aarhus, Olanda, 1988; Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, ISBN 973-44-0125-4
  • N. Steinhardt, Autobiografie, apărută în ziarul "Ziua" (nr. 913/21-22 iunie 1997) şi în "România literară", nr. 46/19-25 noiembrie 1997

Traduceri făcute de Nicolae Steinhardt

Traduceri din engleză în română

  • James Barlow, Personalul de la 1 la 6, (1971)
  • David Storey, Viaţa sportivă, (1972)
  • Max Oliver Lacamp, Focurile mâniei, (1972)
  • Rudyard Kipling, Stalky et comp., (1977)
  • Gaston Boissier, Cicero şi prietenii săi, (1977)
  • Robert Graves, Eu, Claudius, Zeul..., (1979)
  • Sherwood Anderson, Winesburg în Ohio, Editura Romhelion, 1993, fără localitate, ISBN 973-9052-21-5

Traduceri din română în franceză

  • Vies des moines de Moldavie. Enseignements et apophtegmes des grands spirituels de l'Eglise Orthodoxe de Roumanie aux 19e et 20e siècles par le Père Ioanichie Bălan - Traduction du texte roumain par le Père Nicolas Steinhardt. Monastère de Chevetogne, 1986.

Traduceri în alte limbi a volumului Jurnalul fericirii

  • italiană: Diario della felicità (traducere de Gabriella Bertini Carageani), EDB, Bologna 1996
  • franceză: Journal de la félicité (traducere de Marily Le Nir, cu o prefaţă de Olivier Clément), 1996, ISBN 92-3-203209-0 si ISBN 2-86829-070-1 , Arcantère Éditions / Éditions UNESCO, reeditat în 1999 cu ISBN 2-86829-0728
  • greaca
  • spaniola

Articole şi studii despre N. Steinhardt şi opera sa

  • colectiv de autori, Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959-1989, Nemira, 2005
  • Stoica Anamaria, Jurnalul fericirii şi isihasmul (lucrare de licenţă, Universitatea Bucureşti, 2005)
  • Pr. Ioan Velcherean, Monahul Nicolae Steinhardt (lucrare de licenţă, Universtitatea "1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia, 2003)
  • Ardeleanu, George, Nicolae Steinhardt. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, Braşov
  • Monica Pillat, "Jurnalul fericirii", în Revista de istorie şi teorie literară, an XL, nr. 1-2/1992, Editura Academiei Române
  • Arhimandrit Serafim Man, "N. Steinardt, intelectualul-monah", în revista Limba şi literatura română, an XXV, nr. 1 (ianuarie-martie), Bucureşti, 1996
  • Virgil Bulat, "Cuvânt înainte" la volumul Monologul polifonic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.
  • Olivier Clément, "Préface" la volumul Journal de la félicité, Arcantère / UNESCO, Cluj-Napoca, 1995.

Legături externe