Modificări

Salt la: navigare, căutare

Nicolae Steinhardt

92 de octeți adăugați, 13 decembrie 2019 05:51
m
Legături externe: cheie de sortare
[[Fișier:Nicolae Steinhardt.jpg|thumb|250px]]
Părintele '''Nicolae Steinhardt''' (1912-1989) a fost doctor în drept constituţionalconstituțional, scriitor, publicist şi și critic literar, originar din comuna Pantelimon, judeţul județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creştinism creștinism în închisoarea de la Jilava, şi și se va [[călugăr]]i după punerea sa în libertate.
==ViaţaViața==La [[29 iulie]] 1912 se naşte naște în comuna Pantelimon de lângă BucureştiBucurești, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie [[Evrei|evreiască]]. Tatăl său, inginerul şi și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăşti şi Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea militară.
===Studiile===
Între anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii școlii primare (în particular şi și la şcoala „Clemenţa”scoală „Clemența”) şi și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numărau Constantin Noica, [[Mircea Eliade]], Aşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu şș.a. Singurul elev de [[confesiune]] mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creştinăcreștină, cu [[preot]]ul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaş papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Nicu Steinhardt, ''Primejdia mărturisirii'', pp. 171-172). Îşi Își ia bacalaureatul în 1929.
După 1929 frecventează cenaclul literar "Sburătorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.
Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră "până la [[botez]], evenimentul cel mai de seamă" (''Jurnalul fericirii'', p. 121).
===Începutul activităţii activității literare===În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic ''În genul ... tinerilor'', în 1935 – ''Essai sur la conception catholique du Judaisme'', iar în 1937 ''Illusion et réalités juives''. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare şi și sub influenţa influența lui Emanuel Neuman.
Între anii 1934-1935 publică diverse articole la Revista burgheză.
Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.
În [[1939]] revine în ţară şi țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii acțiunii de "purificare etnică" declanşată declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni privațiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundaţiilor Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică şi și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ denunț al lui George Călinescu. În acelaşi același timp, mai colaborează la ''Universul literar'', ''Libertatea'' şi și ''Viaţa Viața românească''. Printre scriitorii săi favoriţi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi și 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuniprivațiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti intelectualității românești interbelice.
===Încarcerarea===
====Arestarea====
În 1958 este arestat Constantin Noica şi și grupul său de prieteni din care făceau parte şi și Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova şș.a. La [[31 decembrie]] 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia acuzația de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".
====Botezul====
Acest eveniment înlătură "orice dubiu, şovăialășovăială, teamă, lene, descumpănire" (''Primejdia mărturisirii'', p. 178) şi grăbeşte și grăbește luarea deciziei de a se boteza. La [[15 martie]] 1960, în închisoarea Jilava, [[ieromonah]]ul basarabean [[Mina Dobzeu]] îl boteazã botează întru [[Iisus Hristos]], naş naș de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef șef de cabinet al mareşalului mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi preoți romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi preoți uniți și unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. ''Jurnalul fericirii'').
====Jurnalul fericirii====
Episodul dă naştere cărţii naștere cărții [[Jurnalul fericirii]], care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 şi și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţarățară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio ''Europa Liberă'' între anii 1988 şi și 1989.
Temându-se de noi intervenţii intervenții din partea SecurităţiiSecurității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoş Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică ''Jurnalul'' în 1991, iar în 1992 cartea primeşte primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.
====Eliberarea====
Este supus rigorilor detenţiei detenției din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma graţierii grațierii generale a deţinuţilor deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenţiedetenție, la [[schit]]ul bucureştean bucureștean [[Darvari]], îşi desăvârşeste își desăvârșește [[Botez|taina botezului]] prin [[mirungere]] şi și primirea [[Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie|sfintei împărtăşaniiîmpărtășanii]].
===Reluarea activităţii activității literare===După 1964, la insistenţele insistențele prietenilor săi C. Noica şi și Al. Paleologu, reintră în viaţa viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viaţa Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenţească studențească etc. În urma acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de eseuri şi și critică literară: "Între viaţă şi cărţiviață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primeşte primește Marele Premiu al Criticii literare).
===Perioada de mănăstire===
După moartea tatălui său (1967) începe să-şi și caute o [[mănăstire]]. În [[1975]] vine la mănăstirea unde se afla [[ieromonah]]ul [[Mina Dobzeu]], însă [[episcop]]ul Partenie refuză să-i permită şedereașederea, aşa așa încât părintele Mina îl trimite la [[arhiepiscop]]ul [[Teofil Herineanu]] de la Cluj-Napoca şi și la episcopul [[Iustinian Chira]] de la MaramureşMaramureș. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la [[Mănăstirea Rohia]] unde zăboveşte zăbovește 3 zile. Cadrul natural şi și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de [[16 august]] 1980 este tuns în monahism la [[mănăstirea Rohia]] de către episcopul Iustinian Chira şi și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. [[Arhimandrit]]ul [[Serafim Man]], [[stareţstareț]]ul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viaţa viața mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte povățuiește pelerinii, predică), iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: ''Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, SolemnităţiiSolemnității, Exuberanţei şi Exuberanței și Patetismului'' (1982), ''Critică la persoana întâi'' (1983), ''Escale în timp şi spaţiuși spațiu'' (1987) şi și ''Prin alţii alții spre sine'' (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
===Moartea===
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi și N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseştemărturisește: "Tare mă supără nişte niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii tinereții mele". Iar Părintele Mina îi răspunde: "Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creştinism şi creștinism și te-ai botezat, ţiți-a iertat păcatele personale şi și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi iarăși un botez prin care ţiți-a iertat toate păcatele. Fii liniştit liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi îți aduce tulburare ca să n-ai linişte liniște nici acum".
Boala se agravează şi și este obligat să-şi și întrerupă călătoria şi și să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, [[30 martie]] 1989.
În ajunul morţii morții sale, Ioan Pintea şi și Virgil Ciomoş Ciomoș au trecut pe la mănăstire şi și au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi și alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.
*[http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Nicolae_Steinhardt-un_Don_Quijote_din_Est_0_668333627.html Nicolae Steinhardt, un Don Quijote din Est], 23 martie 2012, Monica Andronescu, ''Adevărul''
{{DEFAULTSORT:Steinhardt, Nicolae}}[[Categorie:Părinţi duhovniceşti Părinți duhovnicești ai secolului XX|Steinhardt, Nicolae]][[Categorie:Convertiţi Convertiți la Ortodoxie]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Monahi]]
[[Categorie:Preoți]]
[[Categorie:Scriitori bisericești]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare