Nicolae I al Romei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(traducerea introducerii)
(+imagine)
 
(Nu s-au afișat 2 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
[[Fișier:Pope Nicholas I.jpg|right|180px]]
−
'''Nicolae I al Romei''', numit și '''Nicolae cel Mare''', a fost [[episcop]] al Romei („[[Papă]]”) între anii 858-867. Afirmația sa că papa Romei are autoritate suzerană asupra tuturor creștinilor în chestiuni de credință și morală a adus o puternică opoziție din partea Bisericilor Răsăritene. Sprijinul său față de [[Ignatie al Constantinopolului|patriarhul Ignatie]], care fusese înlăturat din funcție în favoarea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie I cel Mare]] a înrăutățit serios relațiile dintre Roma și [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]].
+
'''Nicolae I al Romei''', numit și '''Nicolae cel Mare''', a fost [[episcop]] al Romei („[[Papă]]”) între anii 858-867. Afirmația sa că papa Romei are autoritate suzerană asupra tuturor creștinilor în chestiuni de credință și morală a adus o puternică opoziție din partea Bisericilor Răsăritene. Sprijinul său față de [[Ignatie al Constantinopolului|Patriarhul Ignatie]], care fusese înlăturat din funcție în favoarea [[Fotie cel Mare|Patriarhului Fotie I cel Mare]] a înrăutățit serios relațiile dintre Roma și [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
−
Nicholas was born about the year 800, the son of the Defensor Theodore. Having received education at the Lateran, Nicholas entered the service of the church at an early age. He was made a [[subdeacon]] by [[Sergius II of Rome|Pope Sergius II]] and [[ordination|ordained]] a [[deacon]] by [[Leo IV of Rome|Leo IV]]. After the death of Pope [[Benedict III of Rome|Benedict III]] on [[April 7]], 858, Nicholas was elected pope on [[April 24]] while Holy Roman Emperor Louis II was present in Rome and exerted his influence upon the election. The emperor was also present for Nicholas' [[consecration]] and [[enthronement]] in St. Peter's [[Basilica]].  
+
Nicolae s-a născut în jurul anului 800, fiul lui Teodore, Defensorul. După ce a primit educație la Lateran, Nicolae a intrat în slujba Bisericii la o vârstă fragedă. A fost făcut [[subdiacon]] de către Papa Serghie al II-lea și [[Hirotonie|hirotonit]] [[diacon]] de către Leon al IV-lea. După moartea Papei Benedict al III-lea la [[7 aprilie]] 858, Nicolae a fost ales [[papă]] la [[24 aprilie]], în timp ce Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Ludovic al II-lea, se afla la Roma și a exercitat influență asupra alegerii. Împăratul a fost prezent și la consacrarea și [[Întronizare|întronizarea]] lui Nicolae în Biserica San Pietro.
  
−
Nicholas became pope in a western Europe that was loosing its integrity, approaching anarchy, and in an environment in which even Christian morality was despised. In this world Pope Nicholas appeared as a conscientious representative of the primacy in the Church, filled with a high conception of his mission for the vindication of Christian morality and the defense of God's law against powerful [[bishop]]s. Against erring hierarchs, Pope Nicholas took firm action to forced their recognition of the prerogatives of the papal [[see]], using [[excommunication]] when necessary.  
+
Nicolae a devenit papă într-o Europă occidentală care își pierdea integritatea, se apropia de anarhie și într-un mediu în care chiar și moralitatea creștină era disprețuită. În acest context, Papa Nicolae a apărut ca un reprezentant conștiincios al primatului Bisericii, plin de o înaltă concepție a misiunii sale de apărare a moralității creștine și a legii lui [[Dumnezeu]] împotriva episcopilor puternici. Împotriva ierarhilor rătăciți, Papa Nicolae a luat măsuri ferme pentru a-i forța să recunoască prerogativele [[Scaunul episcopului|scaunului]] papal, utilizând [[Excomunicare|excomunicarea]] atunci când a fost necesar.
  
−
Notable were his actions against [[Archbishop]] John of Ravenna who, in addition to harsh treatment of his subordinate bishops and [[priest]]s, resorted to forging documents to support his claims against the Roman see. Brought before a [[synod]] of bishops in Rome, John submitted, but soon again colluded with the archbishops of Trier and Cologne, forcing another excommunication before submitting again. Against Archbishop Hincmar of Reims, Nicholas asserted his right to hear final appeals from bishops who were in conflict with the see of Reims concerning important legal causes (''causae majores''). In 861, Bp. Rothad of Soissons appealed to Pope Nicholas his [[deposition]] by the Synod of Soissons over the objections of Abp. Hincmar, who finally acknowledged the prerogatives of the papal see.
+
De remarcat sunt acțiunile sale împotriva [[Arhiepiscop|Arhiepiscopului]] Ioan de Ravena, care, pe lângă tratamentul aspru al episcopilor și [[Preot|preoților]] săi subordonați, a recurs la falsificarea documentelor pentru a-și susține pretențiile împotriva scaunului roman. Adus înaintea unui [[sinod]] de episcopi la Roma, Ioan s-a supus, dar s-a răzvrătit din nou alături de arhiepiscopii din Trier și Köln, forțând o altă excomunicare înainte de a se supune din nou. Împotriva Arhiepiscopului Hincmar de Reims, Nicolae și-a afirmat dreptul de a primi apeluri finale de la episcopii care erau în conflict cu scaunul din Reims cu privire la cauze legale importante (lat. ''causae majores''). În 861, Episcopul Rothad de Soissons a apelat la Papa Nicolae împotriva destituirii sale de către Sinodul de la Soissons, în pofida obiecțiilor Arhiepiscopului Hincmar, care în cele din urmă a recunoscut prerogativele scaunului papal.
  
−
Nicholas maintained the same zeal in other efforts to maintain ecclesiastical discipline, especially as regarding marriage laws. Among the aristocracy, he had placed Count Boso's wife Ingiltrud, who deserted him, under ban after she refused the command by Pope Nicholas to return to her husband.  
+
Nicolae a menținut aceeași zel și în alte eforturi de a menține disciplina bisericească, în special în ceea ce privește legile privind [[căsătoria]]. Printre aristocrați, el a pus sub [[anatema]] soția Contelui Boso, Ingiltrud, care l-a părăsit, după ce a refuzat porunca Papei Nicolae de a se întoarce la soțul ei.
  
−
In the midst of the controversies between the emperor and patriarchs of Constantinople, Nicholas placed himself as the divinely appointed ruler of the Church when, in 857, Photius was enthroned after Patriarch Ignatius was allegedly deposed. Calling the action illegal, he called upon the eastern patriarchs and all their bishops to refuse recognition to Photius. Then, in April, 863, he called a Roman [[synod]] that excommunicated Patr. Photius. According to [[Francis Dvornik|Dvornik]], Patr. Ignatius had actually resigned, making Patr. Photius a legitimate patriarch.
+
În mijlocul conflictelor dintre împărat și [[Patriarh|patriarhii]] din [[Constantinopol]], Nicolae s-a așezat ca un conducător divin al Bisericii când, în 857, [[Fotie]] a fost întronat după ce Patriarhul [[Ignatie al Constantinopolului|Ignatie]] a fost presupus a fi destituit. Considerând acțiunea ilegală, el a cerut patriarhilor din Orient și toți episcopii lor să refuze recunoașterea lui Fotie. Apoi, în aprilie 863, a convocat un sinod roman care l-a excomunicat pe Patriarhul Fotie. Conform istoricului Francis Dvornik, Patriarhul Ignatie se retrăsese de fapt, făcându-l pe Patriarhul Fotie un patriarh legitim.
  
−
Nicholas encouraged the [[missionary]] activity of the Roman Church. In the Balkans in 863, he encouraged Prince Boris of Bulgaria, who had been converted with his people to Christianity by Greek missionaries, to come under the Roman see. But, in the end Boris joined the Eastern Church.  
+
Nicolae a încurajat activitatea misionară a [[Biserica Romei|Bisericii Romane]]. În Balcani, în 863, l-a încurajat pe Prințul [[Boris al Bulgariei]], care fusese convertit împreună cu poporul său la creștinism de misionari greci, să se alăture scaunului roman. Cu toate acestea, la sfârșit, Boris s-a alăturat Bisericii de Răsărit.
  
−
In his own personal life, Nicholas was guided by a spirit of earnest Christian [[asceticism]] and piety. He rebuilt and endowed several [[church]]es and was esteemed by the Roman citizens.  
+
În viața sa personală, Nicolae a fost ghidat de un spirit de [[asceză]] și evlavie creștină sinceră. A reconstruit și a dotat mai multe biserici și a fost apreciat de cetățenii romani.
  
−
Pope Nicholas died on [[November 13]], 867.
+
Papa Nicolae a murit la [[13 noiembrie]] 867.
  
  
Linia 28: Linia 28:
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
−
==Sources==
+
==Surse==
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/11054a.htm  Catholic Encyclopedia: Pope St. Nicholas I]
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/11054a.htm  Catholic Encyclopedia: Pope St. Nicholas I]
 
*[[Wikipedia: Pope_Nicholas_I]]
 
*[[Wikipedia: Pope_Nicholas_I]]
 
*[http://www.cfpeople.org/Books/Pope/POPEp106.htm  St. Nicholas I, the Great]
 
*[http://www.cfpeople.org/Books/Pope/POPEp106.htm  St. Nicholas I, the Great]
  
−
==External links==
+
==Legături externe==
 
*[http://www.orthodoxchristianity.net/index.php?option=com_content&view=article&catid=14:articles&id=22:which-councils-are-ecumenical  Francis Dvornik: Which Councils are Ecumenical?]
 
*[http://www.orthodoxchristianity.net/index.php?option=com_content&view=article&catid=14:articles&id=22:which-councils-are-ecumenical  Francis Dvornik: Which Councils are Ecumenical?]
  
  
−
[[Category: Bishops]]
+
[[Category:Episcopi]]
−
[[Category: Popes of Rome]]
+
[[Category:Papi ai Romei]]
−
[[Category:9th-century bishops]]
 
  
 
[[en:Nicholas I of Rome]]
 
[[en:Nicholas I of Rome]]

Versiunea curentă din 19 octombrie 2023 06:44

Pope Nicholas I.jpg

Nicolae I al Romei, numit și Nicolae cel Mare, a fost episcop al Romei („Papă”) între anii 858-867. Afirmația sa că papa Romei are autoritate suzerană asupra tuturor creștinilor în chestiuni de credință și morală a adus o puternică opoziție din partea Bisericilor Răsăritene. Sprijinul său față de Patriarhul Ignatie, care fusese înlăturat din funcție în favoarea Patriarhului Fotie I cel Mare a înrăutățit serios relațiile dintre Roma și Constantinopol.

Viața

Nicolae s-a născut în jurul anului 800, fiul lui Teodore, Defensorul. După ce a primit educație la Lateran, Nicolae a intrat în slujba Bisericii la o vârstă fragedă. A fost făcut subdiacon de către Papa Serghie al II-lea și hirotonit diacon de către Leon al IV-lea. După moartea Papei Benedict al III-lea la 7 aprilie 858, Nicolae a fost ales papă la 24 aprilie, în timp ce Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Ludovic al II-lea, se afla la Roma și a exercitat influență asupra alegerii. Împăratul a fost prezent și la consacrarea și întronizarea lui Nicolae în Biserica San Pietro.

Nicolae a devenit papă într-o Europă occidentală care își pierdea integritatea, se apropia de anarhie și într-un mediu în care chiar și moralitatea creștină era disprețuită. În acest context, Papa Nicolae a apărut ca un reprezentant conștiincios al primatului Bisericii, plin de o înaltă concepție a misiunii sale de apărare a moralității creștine și a legii lui Dumnezeu împotriva episcopilor puternici. Împotriva ierarhilor rătăciți, Papa Nicolae a luat măsuri ferme pentru a-i forța să recunoască prerogativele scaunului papal, utilizând excomunicarea atunci când a fost necesar.

De remarcat sunt acțiunile sale împotriva Arhiepiscopului Ioan de Ravena, care, pe lângă tratamentul aspru al episcopilor și preoților săi subordonați, a recurs la falsificarea documentelor pentru a-și susține pretențiile împotriva scaunului roman. Adus înaintea unui sinod de episcopi la Roma, Ioan s-a supus, dar s-a răzvrătit din nou alături de arhiepiscopii din Trier și Köln, forțând o altă excomunicare înainte de a se supune din nou. Împotriva Arhiepiscopului Hincmar de Reims, Nicolae și-a afirmat dreptul de a primi apeluri finale de la episcopii care erau în conflict cu scaunul din Reims cu privire la cauze legale importante (lat. causae majores). În 861, Episcopul Rothad de Soissons a apelat la Papa Nicolae împotriva destituirii sale de către Sinodul de la Soissons, în pofida obiecțiilor Arhiepiscopului Hincmar, care în cele din urmă a recunoscut prerogativele scaunului papal.

Nicolae a menținut aceeași zel și în alte eforturi de a menține disciplina bisericească, în special în ceea ce privește legile privind căsătoria. Printre aristocrați, el a pus sub anatema soția Contelui Boso, Ingiltrud, care l-a părăsit, după ce a refuzat porunca Papei Nicolae de a se întoarce la soțul ei.

În mijlocul conflictelor dintre împărat și patriarhii din Constantinopol, Nicolae s-a așezat ca un conducător divin al Bisericii când, în 857, Fotie a fost întronat după ce Patriarhul Ignatie a fost presupus a fi destituit. Considerând acțiunea ilegală, el a cerut patriarhilor din Orient și toți episcopii lor să refuze recunoașterea lui Fotie. Apoi, în aprilie 863, a convocat un sinod roman care l-a excomunicat pe Patriarhul Fotie. Conform istoricului Francis Dvornik, Patriarhul Ignatie se retrăsese de fapt, făcându-l pe Patriarhul Fotie un patriarh legitim.

Nicolae a încurajat activitatea misionară a Bisericii Romane. În Balcani, în 863, l-a încurajat pe Prințul Boris al Bulgariei, care fusese convertit împreună cu poporul său la creștinism de misionari greci, să se alăture scaunului roman. Cu toate acestea, la sfârșit, Boris s-a alăturat Bisericii de Răsărit.

În viața sa personală, Nicolae a fost ghidat de un spirit de asceză și evlavie creștină sinceră. A reconstruit și a dotat mai multe biserici și a fost apreciat de cetățenii romani.

Papa Nicolae a murit la 13 noiembrie 867.


Casetă de succesiune:
Nicolae I al Romei
Precedat de:
Benedict al III-lea 		Papă al Romei
858 - 867 		Urmat de:
Adrian al II-lea



Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Nicolae_I_al_Romei&oldid=54717”