Nicolae (Condrea) al celor două Americi

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Înaltpreasfințitul Nicolae (Condrea), Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

Înaltpreasfințitul Nicolae (Condrea) (n. 15 aprilie 1967, Constanța) este un călugăr și cleric al Bisericii Ortodoxe Române, din anul 2016 Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.

Repere biografice

Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae s-a născut la data de 15 aprilie 1967 din părinții Nicolae și Victoria, amândoi trecuți la Domnul, în orașul Constanța. A urmat școala elementară în orașul natal între anii 1973-1981. Primele două clase de liceu le-a frecventat la Liceul de matematică-fizică din Constanța după care s-a transferat la Liceul de Metrologie din București de unde a obținut bacalaureatul în 1985. După absolvirea Liceului a trecut prin stagiul militar obligatoriu în anii 1985-1986.

Simțind tot mai mult chemarea preoțească și vocația monahală s-a decis să răspundă acestei chemări și să urmeze acestei vocații. În anul 1988 a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu, singura de atunci care admitea absolvenți de Liceu. În urma terminării cu succes a cursurilor celor patru ani și-a susținut teza de licență în teologie cu subiectul Ecleziologia euharistică a Mitropolitului Ioan Zizioulas. Începând din mai 1993, după susținerea cu succes a examenului de admitere la cursurile de doctorat ale aceleiași Facultăți, Părintele Nicolae urmează până în 1994 cursurile de doctorat sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, timp în care a pregătit următoarele lucrări de seminar:

1) Inconștientul colectiv la C.G. Jung privit din punct de vedere al teologiei morale ortodoxe.
2) Cunoașterea de sine după Scara Sf. Ioan Sinaitul.
3) Jertfa lui Hristos și jertfa credincioșilor după Sf. Chiril al Alexandriei.

Pentru a se întreține material între anii 1992-1994 a fost profesor de religie în București unde se stabilise încă din timpul Liceului.

În anul 1994 primește o bursă de studii la Universitatea Marc Bloch din Strasbourg unde urmează studii aprofundate la Facultatea de Teologie Catolică, studii pe care le încheie în iunie 1995. Între 1995-2001 frecventează cursurile de doctorat la aceeași Facultate unde, la 10 noiembrie 2001, își susține teza de doctorat cu subiectul Probleme de psihologie la Evagrie Ponticul obținând titlul de doctor în teologie.

În timpul anilor de studii, pentru a combina teoria cu practica, studiul cu slujirea preoțească, s-a hotărât să intre în rândul clerului fiind hirotonit în primăvara anului 1997 diacon și apoi preot celib de către IPS Mitropolit Serafim al Germaniei și Europei Centrale cu binecuvântarea căruia a înființat și a slujit la parohia Nașterea Domnului din Stuttgart. Activitatea misionară în timpul acestor ani printre credincioșii români stabiliți în împrejurimile orașului Stuttgart a îmbinat astfel slujirea lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor. Tot în această perioadă, Părintele Nicolae a fost reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române în Comisia de dialog pentru Integrare Europeană din cadrul Conferinței Bisericilor Europene (Bruxelles).

După primirea înaltului titlu academic la încheierea studiilor, Părintele Nicolae s-a întors în țară și a depus, la 18 decembrie 2001, voturile monahale la mânăstirea Radu Vodă din București. De atunci și până la venirea în America a fost secretar patriarhal.

Alegerea, hirotonia și intronizarea ca arhiepiscop (2002)

Delegații preoți și mireni la Congresul special electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America și Canada, ținut la 9 martie 2002 la parohia Sf. Treime din Troy, Michigan, l-au ales pe Părintele Nicolae Condrea în scaunul vacant de Arhiepiscop. Se încheia atunci un proces care a durat mai mulți ani, proces declanșat odată cu retragerea la pensie și apoi trecerea la cele veșnice a IPS Arhiepiscop Victorin. IPS Mitropolit Teofan al Olteniei și apoi IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională au fost pe rând locum tenens al scaunului de Arhiepiscop. Comisia electorală specială a propus două nume, P. Cuv. Protosinghel Nicolae Condrea și P. Cuv. Ierom. Casian Tunaru, Consiliului Eparhial convocat în septembrie 2001, Consiliu care a aprobat lucrarea Comisiei și a recomandat convocarea Congresului electoral special pentru alegerea de Arhiepiscop. Congresul a fost condus de IPS Mitropolit Iosif. Cei 109 delegați au ales, după mai multe tururi de scrutin, pe Părintele Nicolae Condrea. În ședința din 13 martie 2002, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat, în unanimitate, această alegere și a acordat Părintelui Nicolae rangul de Arhimandrit.

Hirotonirea și intronizarea noului Arhiepiscop-ales a avut loc în cadrul celui de-al 71-lea Congres anual al Arhiepiscopiei, găzduit de Parohia Sf. Ioan Botezătorul din Montreal, Canada între 12 și 14 iulie 2002. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, însoțit de o importantă delegație de ierarhi, preoți, diaconi și reprezentanți ai presei, a prezidat ceremoniile legate de acest eveniment. Din soborul ierarhilor slujitori la Sf. Liturghie și la hirotonia noului ales au făcut parte: IPS Mitropolit Sotirios al Mitropoliei Ortodoxe Grecești din Canada, IPS Mitropolit Theodosie al Bisericii Ortodoxe din America (OCA), IPS Mitropoliți Teofan al Olteniei, Serafim al Germaniei și Europei Centrale și de Nord, Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române din America de sub jurisdicția OCA, PS Episcop Nicholas al Episcopiei Grecești de Detroit, PS Episcop Seraphim de Ottawa (OCA) și PS Episcop Ioan al Covasnei și Harghitei. Acestora s-au adăugat preoții Arhiepiscopiei, precum și preoți și diaconi invitați din România, dar și reprezentanți ai altor jurisdicții ortodoxe din America. Prezența Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist cât și a înalților ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericilor Ortodoxe Surori au accentuat importanța acestui eveniment istoric ce a marcat începutul unei noi pagini în istoria Arhiepiscopiei.

IPS Arhiepiscop Nicolae a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară pe continentul american. Această activitate cuprinde în primul rând vizite pastorale în parohii pentru a cerceta, încuraja și organiza activitatea misionară și administrativă a acestora. În al doilea rând, activitatea misionară cuprinde participarea IPS Nicolae la slujbe și întâlniri pan-ortodoxe și ecumenice. Ca și membru al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, IPS Nicolae participă regulat la ședințele Sf. Sinod și ale Adunării Naționale Bisericești.

Ridicarea la demnitatea de Mitropolit și Intronizarea (2016)

Al 80-lea Congres al Arhiepiscopiei desfășurat între 1-3 iulie 2016 la parohia Învierea Domnului din Hamilton, Ontario, Canada a adoptat hotărâri istorice pentru organizarea românilor ortodocși din cele două Americi, respectiv:

a. Înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei;
b. Înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, care să cuprindă cele două eparhii: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii și Episcopia Ortodoxă Română a Canadei;
c. Propunerea de ridicare la demnitatea de Mitropolit a Arhiepiscopului ortodox român al celor două Americi.
d. nominalizarea PS Episcop Vicar Ioan Casian de Vicina pentru slujirea de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.

Aceste hotărâri ale Congresului de la Hamilton au fost confirmate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 28-29 octombrie 2016. Ceremonia de ridicare la demnitatea de Mitropolit a Arhiepiscopului ortodox român al celor două Americi a avut loc în Catedrala Patriarhală din București în data 30 octombrie în prezența PF Patriarh Daniel, a membrilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a preoților și reprezentanților parohiilor din SUA și Canada.

Ceremonia de intronizare a noului Mitropolit a avut loc pe 30 aprilie 2017 la Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago, IL, imediat după săvârșirea Sf. Liturghii. Sf. Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal alături de IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, IPS Mitropolit Nicolae, PS Episcop Ioan Casian, Episcop ales al Canadei și alți șase arhierei din partea celorlalte Biserici Ortodoxe Surori din zona metropolitană Chicago și nu numai: IPS Mitropolit Nicholas al Mitropoliei Grecești de Detroit, PS Episcop Longin al Episcopiei Sârbești de New Gracanica și Midwest America, IPS Arhiepiscop Peter al Episcopiei Midwest (ROCOR), PS Demetrios de Mokissos al Mitropoliei Grecești de Chicago, PS Anthony de Toledo (Arhiepiscopia Antiohiană). La Sf. Liturghie a asistat si IPS Mitropolit Iakovos al Mitropoliei Grecești de Chicago. La slujbă au participat preoți și delegați ai parohiilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii, alături de alți preoți și credincioși din SUA și Canada.

Participări la conferințe

  • 5 august 2002, Conferința organizată la Washington de Consiliul Ecumenic al

Bisericilor pe tema ”Beyond 11 sept. Implications for US Churches and the World.”

  • 5 mai 2004, al 39-lea Congres Internațional de Studii Medievale, Universitatea de Vest din Kalamazoo; prezentarea lucrării „Evagrie Ponticul ca și sursă spirituală pentru psihologia modernă”;
  • 6 mai 2005, al 40-lea Congres Internațional de Studii Medievale, Kalamazoo; lucrarea „Patima Acediei în teologia ascetică a lui Evagrie Ponticul”;
  • 27 aprilie 2006, Conferință pentru pace organizată de comunitatea St. Egidio la Washington cu ocazia celei de-a 20-a aniversări; prezentarea lucrării „Reflecții asupra temei Scriptură, spiritualitate, umanism”;
  • 7 decembrie 2007, Union Theological Seminary, New York, prima ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi; prezentarea lucrării „Monahismul în Egiptul secolului al IVlea”;
  • 7 februarie 2009, Departamentul de Studii Teologice al Universității Concordia din Montreal, a II-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate ortodoxă al Arhiepiscopiei cu tema: ”Părinții Capadocieni. Teologie și spiritualitate pentru secolul al 21-lea”.
  • 12 decembrie 2009, Union Theological Seminary de la Universitatea Columbia, Simpozion organizat de Biserica Ortodoxă Română Sf. Nicolae din New York pentru a sărbători aniversarea de 25 de ani a parohiei și a 100 de ani de la nașterea Părintelui Vasile Vasilachi, Simpozion cu tema ”Întreita dragoste de Dumnezeu, Biserică și Neam.”
  • 6 martie 2010, Universitatea St. Thomas, St. Paul, Minnesota, a III-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă al Arhiepiscopiei; prezentarea lucrării „Ousia și Hypostasis în Crezul de la Niceea.”
  • 5 martie 2011, Institutul Metropolitan Andrey Sheptytsky la Saint Paul University, Ottawa, Ontario, Canada, a IV-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă al Arhiepiscopiei cu tema: ”Tainele, căi ale sfințeniei.”
  • 17 martie 2012, Facultatea de Teologie Holy Cross, Brooklyne, MA, SUA, a V-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxã organizat de Arhiepiscopie cu titlul ”Taina Sf. Maslu și grija față de bolnavi”.
  • 13 aprilie 2013, Trinity College (University of Toronto), Toronto, Ontario, Canada, a VI-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxã organizat de Arhiepiscopie cu titlul: ”Sf. Împărați Constantin și Elena și moștenirea lor. Credința creștină în contextul libertății. Dinamica transformativă a Bisericii între responsabilitate socială și angajament creștin.”
  • 22 martie 2014, Universitatea Duquesne din Pittsburgh, SUA, a 7-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele douã Americi cu tema: “Biserica, model al comuniunii – o perspectivã euharisticã”.
  • 16 aprilie 2016, Universitatea Fordham – Centrul de Studii Creștin Ortodoxe, New York, SUA, a 9-a ediție a Simpozionului de Spiritualitate Ortodoxă al Arhiepiscopiei cu tema:”Educația religioasă a tinerilor. Înțelepciune din tradiția creștinã pentru societatea contemporanã.”

Întâlniri cu Episcopii ortodocși români din diaspora

  • 15 -20 aprilie 2004, Limours, Franța – sediul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională.
  • 10-16 mai 2005 - Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, Rives Junction, Michigan, SUA.
  • 22–25 noiembrie 2010, Roma – sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
  • 7-8 noiembrie 2016, Limours, Franța – sediul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională.

Întâlniri pan-ortodoxe

Membru SCOBA

În perioada iulie 2002 – mai 2010, IPS Nicolae a fost membru al Conferinței Permanente a Episcopilor Ortodocși Canonici din America (SCOBA) și a participat regulat la ședințele acestui for.

Membru al Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA

Din mai 2010, IPS Nicolae este membru al Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală devenită în aprilie 2014, Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii. Din iulie 2010, IPS Nicolae este președintele Comitetului pentru organizare canonică regională a Adunării Episcopilor. În această calitate a participat și a prezentat proiectele Comitetului la următoarele întâlniri ale Adunării Episcopilor:

  • 26-28 mai 2010, New York – prima întâlnire a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală
  • 25-26 mai 2011, Chicago – Adunarea Episcopilor II.
  • 10-12 septembrie 2012, Chicago – Adunarea Episcopilor III.
  • 17 - 19 septembrie 2013, Chicago – Adunarea Episcopilor IV.
  • 16 - 18 septembrie 2014, Dallas – Adunarea Episcopilor V.
  • 15 - 17 septembrie 2015, Chicago – Adunarea Episcopilor VI.
  • 4 - 6 octombrie 2016, Detroit – Adunarea Episcopilor VII.

Episcop de legătură cu IOCC

În cadrul activităților Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii, IPS Nicolae a fost desemnat episcop de legătură între Adunare și IOCC, organizația de caritate internațională a ortodocșilor din America. În această calitate, IPS Nicolae este membru ex oficio al Comitetului de directori ai IOCC și participă la ședințele Comitetului și alte evenimente ale organizației.

Conferința Canadiană a Episcopilor Ortodocși

Din 2006, IPS Nicolae este membru al Conferința Canadiană a Episcopilor Ortodocși. În această calitate a participat la toate întâlnirile anuale ale Conferinței din 2006 până în 2015 ținute la sediul Mitropoliei Grecești din Toronto.

Conferința Episcopilor Ortodocși din America Latină

Ca și responsabil al parohiilor ortodoxe românești de pe continentul sud american, IPS Nicolae este membru al Conferinței Episcopilor Ortodocși din America Latină. Astfel, a participat la următoarele întâlniri:

  • 6 - 7 noiembrie 2012, Caracas, Venezuela.
  • 21 - 23 ianuarie 2016, Mexico City, Mexic.

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (2016)

IPS Nicolae a făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, 18-26 iunie 2016, Creta.

Întâlniri inter-creștine

Dialogul cu episcopii romano-catolici din SUA

Ca și membru al Conferinței Permanente a Episcopilor Ortodocși Canonici din America (SCOBA), IPS Nicolae a participat la dialogul pe teme pastorale dintre Episcopii Ortodocși și Episcopii Romano-Catolici din SUA, respectiv la următoarele întâlniri:

  • 21 – 23 iunie 2006 – Washington, DC.
  • 3-5 octombrie 2007 – St. Augustine, Florida.

Dialogul a fost reluat în anul 2016, IPS Nicolae fiind din nou parte a grupului din partea Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii și a participat la întâlnirea din 1-2 iunie 2017 de la Detroit, Michigan.

Dialogul cu episcopii romano-catolici din Canada

IPS Nicolae a fost invitat să facă parte și din grupul de dialog al Episcopilor Ortodocși cu Episcopii Catolici din Canada. Astfel, IPS Nicolae a participat la toate întâlnirile anuale pe teme pastorale ale grupului de dialog între anii 2009-2014 ținute la Toronto, Ontario.

CEB 2006

13–23 februarie 2006, Porto Alegre, Brazilia – IPS Nicolae a participat la cea de-a IX-a Adunare Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor ca membru în cadrul delegației BOR.

Distincții

  • 7 februarie 2004 – Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Comandor categoria G ”Culte” conferit de Președintele României Ion Iliescu.
  • 24 aprilie 2014 - Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Mare ofițer categoria G ”Culte” conferit de Președintele României Traian Băsescu.

Surse