Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Nicodim de la Tismana

Sf. Nicodim de la Tismana
Sf. Nicodim cel Sfințit de la Tismana
Date personale
Naștere în jurul anului 1320,
Prilep, Macedonia
Mutare la Domnul (†) 26 decembrie 1406,
Mănăstirea Tismana
Localizare   Țara Românească
Naționalitate
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 1955
Prăznuire la data de 26 decembrie
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Nicodim de la Tismana a fost călugăr și arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și a mănăstirii Vișina pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxie și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei. Prăznuirea lui se face la 26 decembrie.

Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca sfânt, mare făcător de minuni”. Prof. dr. Emilian Popescu (Prefața [1])

Contextul istoric

După ce romano-catolicii s-au rupt de Biserica Ortodoxă în Marea Schismă din 1054, au urmat conflicte politico-religioase, inclusiv o activitate de prozelitism din partea romano-catolicilor pe teritoriul țării românești. Astfel, în secolul al XIV-lea la granița dintre Țara Românească, Serbia și Ungaria aveau loc lupte politico-religioase.

S-a susținut ca Nicodim ar fi venit la noi din pricina turcilor, în urma biruinței lor de la Crmen (septembrie 1371). Dar, conform Pr. Prof. Mircea Păcurariu, adevăratul motiv al venirii sale în Țara Românească trebuie căutat în ocuparea pentru câțiva ani a Vidinului (inclusiv regiunea Craina) de către regele Ludovic cel Mare al Ungariei (1342—1382). În 1366, teritoriile cucerite au fost organizate într-un «banat al Bulgariei». Dar concomitent cu organizarea sa politică-militară, se desfășura și o puternică acțiune de catolicizare, dusă de franciscani, nu numai aici, ci și în ținuturile înconjurătoare. Dacă Nicodim se afla în acest timp într-o mănăstire din Craina, eventual ca egumen, era firesc ca în împrejurările date, să fi avut de suferit, fapt care a determinat trecerea lui în Țara Românească. În orice caz, stăpânirea ungară asupra Vidinului a încetat din 1369. Cu toate acestea, primejdia catolică a rămas. Dovadă este scrisoarea papei Urban V din 19 ianuarie 1370, prin care felicita pe doamna Clara — cea de-a doua soție (catolică) a lui Nicolae Alexandru — pentru convertirea fiicei sale, Țarina Bulgariei, soră vitregă a lui Vlaicu Vodă.

Așadar, chiar după revenirea Vidinului în stăpânirea bulgară în 1369, era necesară reafirmarea credinței ortodoxe, inclusiv prin întemeierea de mănăstiri. Acestea erau totodată și locul unde se formau funcționarii cancelariilor domnești și locuri de refugiu.

Date biografice

Știrile pe care le avem asupra originii, copilăriei, tinereții și, în genere, asupra întregii vieți a lui Nicodim până la venirea lui în Țara Românească sunt foarte sărace și adesea contradictorii. Nicolae Iorga și Victor Brătulescu au susținut că Nicodim se trăgea dintr-o familie de aromâni din părțile Prilepului, în Macedonia (azi in Macedonia de Nord). Învățatul sârb Djordje Radojičić din Novi Sad susținea că s-a născut în Prilepac, o cetate în apropiere de Novo Brdo, celebru centru minier din Serbia medievală, din tată valah și mamă sârboaică, înrudită cu cneazul Lazăr al Serbiei, părere pe care o împărtășește și Pr. Prof Mircea Păcurariu, adăugând că „așa se explică de ce a venit el în părțile noastre și s-a dovedit atât de atașat de poporul român”[2].

Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este că s-a născut prin 1320[3].

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Decani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Decani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creștinesc, și crescut întru buna pedepsire, și temere de D-zeu și a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinții lui la învățătura cărții. și isteț fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și gramatica cea slovenească, foarte bine și desăvârșit” [4].

În 1335 Nicodim întâlnește monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Decani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viață. Pleacă la Muntele Athos pentru a-și desăvârși instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primește numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obștii călugărești de la Hilandar.

Cel târziu în 1370, Nicodim ajunge în Țara Românească, știindu-se că în 1371-1372 deja s-a terminat zidirea Mănăstirii Vodița ridicată de Nicodim. N-ar fi exclus ca odată cu Nicodim să fi venit în țară și unii dintre monahii români trăitori la Athos, de care făcea amintire și hrisovul ctitoricesc dat Cutlumușului în 1369[2].

În 1375 Nicodim este solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbești. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut arhimandrit.

Se stinge din viață în 26 decembrie 1406 și a este înmormântat în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat, un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse, se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru [1], la Tismana rămânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă.

Activitatea Sfântului Nicodim înainte de a veni în Țara Românească

La Muntele Athos își face ucenicia în atelierele unde se scriau și se traduceau producții literare, însușindu-și limbile greacă și slavonă. Se inițiază în arta de la Muntele Athos, caligrafie, pictură (miniatură), și câteva meșteșuguri (arhitectură, zidărie, tâmplărie, argintărie).

În timp ce era la Muntele Athos are o viziune divină în care i se cerea să construiască o mănăstire lângă o cascadă. Ca urmare se întoarce în Serbia, unde, după legendă, întemeiază mănăstirile Manastirica (Mănăstirița), la granița dintre Macedonia și Kosovo și Vratna din Negotin. Tot lui i se atribuie și clădirea unei biserici la Saina, ținutul Cladova de pe Valea Timocului

Activitatea Sfântului Nicodim în Țara Românească

În 1369[1] Nicodim este chemat în Țara Românească, pentru a întemeia o mănăstire. Răspunde solicitării cu entuziasm, urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singur Dunărea înot (!) în zona Porțile de Fier în dreptul localităților Tachia (pe malul drept al Dunării) și Orșova (pe malul stâng).

Întemeierea Mănăstirii Vodița

Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Țara Românească Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Sprijinit de Domnitorul Vladislav I al Țării Românești (1364 - 1377), al cărui unchi era. În anul 1370 începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea Mănăstirii Vodița, lângă satul Vârciorova, construcție care a continuat până în 1375.

Printr-un hrisov din 1372, Vlaicu Vodă rânduia ca după moartea lui Nicodim „să nu aibă voie niciun domn să așeze în locul acela pe cârmuitor, nici arhiereu, nici altul nimeni, ci precum spune chir Nicodim și cum va orândui, așa să ţie călugării cei de acolo și singuri să-și puie cârmuitor”[2]. Prin aceste prevederi, mănăstirea devenea o samovlastie, adică o ctitorie de sine stătătoare, scoasă de sub orice autoritate din afară, încât se conducea numai prin propriul ei sobor, practică folosită și la Athos de unde Sfântul Nicodim a adus-o în Ţara Românească.

Întemeierea Mănăstirii Tismana

În 1376 cel târziu, Vodița era cuprinsă în noua unitate militară administrativă ungară, care era banatul de Severin. Pe deasupra, sub oblăduirea Doamnei Clara, a doua soție a lui Nicolae Alexandru și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă acționau misionari papali. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În acest scop ei hotărăsc întărirea graniței prin înființarea de mănăstiri ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se putea face de la Mănăstirea Vodița, al cărei amplasament nu era potrivit pentru acoperirea necesităților comunității ortodoxe. Nicodim începe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează Oltenia subcarpatică, căutările sale ducând la inițierea ridicării mai multor mănăstiri și biserici, cum au fost mănăstirile de la Gura Motrului și Vișina (la Gura Sadului), bisericile de la Coșuștea, Jidoștița și cea de pe malul râului Topolnița și schitul de pe Valea Aninoasei.

Plecând din Aninoasa ajunge la Gropșani (astăzi Vânăta, Gorj), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei în sus ajunge la o mică cascadă, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiri. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca stareț pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Nicodim fiind deja arhimandrit, mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, fiind „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară.

Trebuie reţinut și faptul că prin 1383—1384 Severinul reintra în stăpînirea Țării Românești. Dintr-un act al lui Dan I, reiese că la data emiterii lui obștea condusă de Nicodim stăpânea două mănăstiri și reintrase în posesia tuturor satelor și veniturilor Vodiței (se amintea de „călugării din amândouă mănăstirilie”, care „să fie de sine stătători”.)

De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377 - 1383), Dan I (1383 - 1386) și Mircea cel Bătrân (1386 - 1418) al căror sfetnic a fost Cuviosul Nicodim. De asemenea, într-un hrisov din 27 iunie 1387 emis de Mircea cel Bătrân, se prevedea ca vieţuitorii din mănăstirile Vodiţa și Tismana „să fie de sine stătători și, după moartea cârmuitorului lor, să nu le pună pe nimeni cârmuitor, nici eu însumi, Mircea voievod, nici altul dintre cei de după mine, ci numai ei înșiși să aleagă pe cine vor binevoi, nici să strice orânduiala și datina lui Nicodim și porunca mea”. Aceleași prevederi există și într-un hrisov datat, cu probabilitate, la 11 mai 1399, când îi făcea o nouă danie de cinci sate. Printr-un alt hrisov (fără dată), îi făcea o danie de opt sate, întărind și daniile anterioare și reamintind dreptul călugărilor de a-și alege singuri conducătorul. Printr-un hrisov din 1406, cele două mănăstiri primeau unele sate din Serbia, de la despotutul sârb Ștefan Lazarevici.

Aceste numeroase danii, mai ales în sate, au făcut ca Tismana să devină una din cele mai înstărite mănăstiri din țară. În ce privește Vodiţa, este amintită pentru ultima dată într-un hrisov al lui Radu cel Frumos, din 8 iulie 1464. Proprietăţile ei au trecut treptat în stăpânirea Tismanei.

Activitatea teologică și culturală

Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice.

În ultimii ani ai vieții, între 1400 - 1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, a cărei ctitorire îi este atribuită, ș unde între anii 1404 - 1405 a caligrafiat și miniat un Tetraevanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text tradus de Mitropolitul Tit Simedrea este: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”.

Minunile Sfântului Nicodim

Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim [1]:

  • Viziunile care le-a avut privind înființarea mănăstirilor;
  • Trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească;
  • Întâmplarea de la Ponoare, în care blestemul lui Nicodim aruncat asupra localnicilor reluctanți s-a împlinit;
  • Darul tămăduirii, de care a beneficiat și o fiică, care suferea de epilepsie, a împăratului Sigismund al Ungariei;
  • Transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân;
  • Mersul prin foc, care a condus la convertirea la ortodoxism a împăratului Sigismund, care a primit prin botez numele de Matei.

Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost proslăvit oficial abia după aproape 600 de ani, în 1955, prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind pomenit în calendarul ortodox, cu numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, la 26 decembrie.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Condac, glasul al 8-lea:

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinților și ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinstește pe tine cu credință, Sfinte Nicodim, pe care păzește-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită și netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios și pururea lăudat.

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 Pr. Mihai Zorilă Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, rezumatul lucrării de licență, tipărit în 1991, fără a se menționa editura.
  2. 2,0 2,1 2,2 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  3. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I, București, 1980, p. 288.
  4. Ieromonah ștefan de la Tismana Viața Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Sânțitul, Arhimandritul Lavrei din Sânta Monastire Tismena, 1883, Tipografia Cărților Bisericești, București.

Surse


Legături externe