6.119 modificări
Modificări
→Viața
Intră mai întâi în [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfaptuia cu [[ascultare|supunere]] și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții [[isihasm|isihaste]].
===Scrieri și traduceri===
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa Împărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.
În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "rugaciunea inimii" sau "rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţia|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care incercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu indrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru [[mirean|mireni]], căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desavârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.
Între timp, cartea despre deasa împărtășire suscitase reacții puternice printre călugării care apărau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împartășirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzată de erezie novatoare, cartea este condamnată de Patriarhul Procopie al Constantinopolului. Dar, odată cu instalarea lui Neofit al VII-lea (1789), interdicția a fost suspendata, iar ''Colivazii'' au fost recunoscuți drept adevărații apărători ai Tradiției. Calomnii vulgare și ridicole continuă însă să circule în anumite medii mănăstirești împotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de faptul că ar fi ascuns [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]] în [[culion]]ul sau pentru a putea să se împărtășească mergând. Dar Sfântul prefera să tacă, neașteptând decât de la Dumnezeu încuviințare și plângea rugându-se pentru convertirea celor care se găseau în greșeală în privința pomenirii morților duminica.
Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la [[Muntele Athos ]] pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca Nicodim să preia spre traducere o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise pregătise si sa și să o imbogateasca in îmbogățească în comentarii. Sfântul, pentru care viata si viața și disciplina Bisericii erau mai pretioase prețioase decât propria sa viataviată, se puse pune pe lucru cu indârjireîndârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta această culegere absolut necesara necesară pe care o numi "numește ''Pidalion'' (''Cârma" (PidalionBisericii Ortodoxe''). El lucra lucrează zi si și noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite greșite sau contradictorii, punând in în paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si Părinților și decretele legislatiei bizantine (''nomocanoanele''), dar mai ales imbogatind îmbogățind opera cu un numar număr impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea de aplicare a Canoanelor sale la viata viața Bisericii (Pedalionul ramâne <ref>''Pidalionul'' rămâne cartea canonica ortodoxa canonică ortodoxă cea mai intrebuintata întrebuințată, iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta echivalentă celei a Canoanelor)</ref>. Dupa După ce cartea a fost terminata si trimisa terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea astepta multa așteptă multă vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului patriarhală. Apoi a fost transmisă [[Ieromonah]]ului Teodoret, care sa se gasea in Româniaîn Țările Române, pentru a fi editata editată printr-o subscriptie subscripție a tuturor calugarilor atoniticălugărilor atoniți. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si și al Impartasirii împărtășirii dese, introduse corecturi proprii in în ''Pidalion'', tradând trădând astfel gindirea gândirea autorului si traditia și Tradiția Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta ajunge la cunosțința Sfântului forma ediției apărute la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga acesta, adânc mâhnit, strigă: "Ar fi facut făcut mai bine sa ma loveasca in inima să mă lovească în inimă cu o spada spadă decât sa să adauge sau sa să suprime ceva in aceasta în această carte!".
Cam in aceeasi periioadaîn aceeași perioadă, i se aduse la cunostinta cunoștință faptul ca că manuscrisul operelor complete al ale Sfântului Grigore [[Grigorie Palama ]] (cf. prăznuit la [[14 noiembrie]]) ce fusesera , care fuseseră adunate cu mari dificultati si mare greutate și adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului [[Atanasie din Paros ]] (cf pomenit la [[24 iunie]]) si și a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut reținut la tipograful sau său din Viena si și distrus de austriecii aflati in cautarea aflați în căutarea mesajelor de propaganda revolutionara propagandă revoluționară adresate grecilor de catre către Napoleon Bonaparte. Aceasta Această veste se adauga supararii adăugă supărării sale si il facu sa plânga , făcându-l să plângă amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta în această lucrare de neinlocuit neînlocuit, ci mai ales pentru pierdera pierderea unei asemenea comori.
El redacta atunci un amplu comentariu despre ''Epistolele '' [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]], dupa după Sfântul [[Teofilact al Bulgariei]], precum si comentariul ''Epistolelor Catolice, compuse de asemenea '' <ref> ??? </ref>. Compunea totodată și un comentariu la cele noua ode nouă Ode scripturale , intitulat Gradina ''Grădina Harului si traduse '' și traducea comentariul Psalmilor lui la [[Psalmi]] scris de Eftimie Zigabinos. La fel ca si in în toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea depășea cu mult sarcina unui simplu traducatortraducător. Plecând de la un comentator traditionaltradițional, el il îl completa cu note din abundentaabundență, pline de marturii mărturii ale celorlalti Parinti celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuitnesecătuit, el edita si edită și o selectie selecție a vietilor Sfintilor ''Vieților Sfinților din vechime '' (''Neon Eklogion'') si și ''Noul Martirologiu: culegere a vietilor vieților noilor [[mucenic|Martiri]]'', destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman si datorita careia multi din și datorită căreia mulți dintre cei ce care negau existenta existența lui Dumnezeu s-au convertit si și s-au adaugat adăugat la glorioasa armata armată a Martirilormucenicilor. Plin de grija grijă ca intotdeauna fata întotdeauna față de educatia educația poporului lui Dumnezeu, el compuse compune de asemenea un ''Manual al Bunelor Deprinderi crestine bunelor deprinderi creștine'' (Hristoteia''Hristoitia''), admirabil rezumat al invatamintelor învățăturilor morale ale Sfântului [[Ioan Gura Gură de Aur]].
Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.
