Nicodim Aghioritul

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

 Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.

Icoană a Sfântului Nicodim Aghioritul

Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul a fost un mare teolog și învățător al Bisericii Ortodoxe, reînnoitor al isihasmului, canonist, haghiolog și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de 14 iulie

Viața

Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii.

După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe călugării Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica ascezei și a rugăciunii interioare. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina Părinţilor Bisericii, Mitropolitul Macarie de Corint. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericesti. Acolo îl cunoaște și pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care trăia într-o chilie retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și să ia jugul ușor și blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).

Intră mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfaptuia cu supunere și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții isihaste.

Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei, această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru Everghetinos și pentru Tratatul despre deasa Împărtășire, redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.

După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții Filocaliei, precum și exercițiul intens al Rugaciunii lui Iisus îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski, care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la Muntele Athos și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii in liniște totala, nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la Schitul Kapsala, dependință a mănăstirii Pantocratorului, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împraștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Parinți, el urca repede treptele Scării spirituale.

La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni ucenicul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotarăsc să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul redactează capodopera sa: Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții .

În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (nous) de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "rugaciunea inimii" sau "rugăciunea lui Iisus") , la "plăcerile" spirituale ale contemplației (theoria). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale demonilor, care incercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu indrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește Marea Schimă călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un ucenic, Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.

Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desavârșirea Evangheliei. El redactează apoi Manualul Duhovnicului . El mai compune și o admirabilă Liturghie spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la 12 octombrie și aduna într-o culegere unică, după cele opt glasuri și pentru fiecare zi a săptămânii, canoanele închinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecerniţă în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: Războiul nevăzut de Lorenzo Scuppoli (1589) și Exerciții spirituale , care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.

Între tiimp, cartea despre deasa împartășire suscitase reacții puternice printre călugării care aparau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împartășirii de numai trei sau patru ori pe an <având ca reper probabil deciziile Conciliului de la Trento al Bisericii Catolice care instituise obligativitatea împărtășirii credincioșilor de patru ori pe an</ref>. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Cârma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor. Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

Scrieri

Scrieri ale Sfantului Nicodim Aghioritul în limba română: Cărți publicate:

• Războiul nevăzut
• Paza celor cinci simțuri
• Hristoitia (Bunul moral al creștinului)
• Despre vrăjitorie

Online:

• Cuvant pentru cei ce nazuiesc sa faca Teologie
• Deasa imparatsire cu Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine
• Cuvânt despre Intruparea Domnului
• In mrejele vrajitorilor
• Razboiul nevazut
• Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat

Surse

• Sinaxar 14 iulie
• en:Nicodemus of the Holy Mountain

A se vedea și

• drept canonic
• Pidalionul

Legături externe

• Sinaxar 14 iulie

Traducerea românească este publicată la noi sub numele de Paza celor cinci simțuri, de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT]

Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici

Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime

Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint

considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din Exercițiile spirituale, precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti