Nicodim Aghioritul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(diacritice - partial)
m (el)
 
(Nu s-au afișat 19 versiuni intermediare efectuate de alți 6 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
 
{{diacritice}}
 
 
 
[[Image:StNicodemusOfTheHolyMountain.jpg|160px|thumb|right|Icoană a Sfântului Nicodim Aghioritul]]
 
[[Image:StNicodemusOfTheHolyMountain.jpg|160px|thumb|right|Icoană a Sfântului Nicodim Aghioritul]]
Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, '''Sfântul Nicodim Aghioritul''' a fost un mare [[teolog]] și învățător al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], reînnoitor al [[isihasm]]ului, [[drept canonic|canonist]], [[hagiografie|haghiolog]] și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de [[14 iulie]]
+
Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, '''Sfântul Nicodim Aghioritul''' a fost un mare [[teolog]] și învățător al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], reînnoitor al [[isihasm]]ului, [[drept canonic|canonist]], [[hagiografie|haghiolog]] și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de [[14 iulie]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
  
Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul [[Botez]] și l-au încredințat [[preot]]ului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale [[teologie|științelor sacre]], mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile [[Sfânta Tradiţie|Tradiţiei]] Bisericii.
+
Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul [[Botez]] și l-au încredințat [[preot]]ului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale [[teologie|științelor sacre]], mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile [[Sfânta Tradiţie|Tradiţiei]] Bisericii.
 
 
După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe [[monah|călugării]] Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din [[Muntele Athos|Sfântul Munte]] din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica [[asceză|ascezei]] și a [[Rugăciunea inimii|rugăciunii interioare]]. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina [[Sfinţii Părinţi|Părinţilor Bisericii]], Mitropolitul [[Macarie de Corint]]. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericesti. Acolo îl cunoaște și pe renumitul [[sihastru]] [[Silvestru din Cezareea]], care trăia într-o [[chilie]] retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și să ia jugul ușor și blând al lui [[Iisus Hristos|Hristos]]. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).
 
  
Intră mai întâi în [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfaptuia cu [[ascultare|supunere]] și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții [[isihasm|isihaste]].  
+
După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe [[monah|călugării]] Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din [[Muntele Athos|Sfântul Munte]] din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica [[asceză|ascezei]] și a [[Rugăciunea inimii|rugăciunii interioare]]. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina [[Sfinţii Părinţi|Părinţilor Bisericii]], Mitropolitul [[Macarie de Corint]]. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericești. Acolo îl cunoaște și pe renumitul [[sihastru]] [[Silvestru din Cezareea]], care trăia într-o [[chilie]] retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și ia jugul ușor și blând al lui [[Iisus Hristos|Hristos]]. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).
  
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa Împărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.  
+
Intră mai întâi în [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfăptuia cu [[ascultare|supunere]] și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții [[isihasm|isihaste]].  
  
După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții ''Filocaliei'', precum și exercițiul intens al [[Rugăciunea inimii|Rugaciunii lui Iisus]] îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul [[Paisie Velicikovski]], care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la [[Muntele Athos]] și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii in [[isihie|liniște totala]], nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la [[Schitul Kapsala (Muntele Athos)|Schitul Kapsala]], dependință a [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mănăstirii Pantocratorului]], într-o sihăstrie închinată Sfântului [[Atanasie]], unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împraștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Parinți, el urca repede treptele [[Scara dumnezeiescului urcuş|Scării]] spirituale.  
+
===Scrieri și traduceri===
 +
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.  
  
La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt [[Arsenie din Peloponez]], pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni [[ucenic]]ul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotarăsc să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, [[Episcop]]ul [[Ierotei din Euripos]], Sfântul redactează capodopera sa: ''Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții'' <ref> Traducerea românească este publicată la noi sub numele de ''Paza celor cinci simțuri'', de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT] </ref>.  
+
După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții ''Filocaliei'', precum și exercițiul intens al [[Rugăciunea inimii|Rugăciunii lui Iisus]] îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul [[Paisie Velicikovski]], care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la [[Muntele Athos]] și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii în liniște totală, nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la [[Schitul Kapsala (Muntele Athos)|Schitul Kapsala]], dependință a [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mănăstirii Pantocratorului]], într-o sihăstrie închinată Sfântului [[Atanasie]], unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împrăștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Părinți, el urca repede treptele [[Scara dumnezeiescului urcuş|Scării]] spirituale.  
  
În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "rugaciunea inimii" sau "rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţia|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care incercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu indrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
+
La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt [[Arsenie din Peloponez]], pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni [[ucenic]]ul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotărăsc se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, [[Episcop]]ul [[Ierotei din Euripos]], Sfântul redactează capodopera sa: ''Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții'' <ref> Traducerea românească este publicată la noi sub numele de ''Paza celor cinci simțuri'', de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT] </ref>.  
  
Dupa un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește [[Marea Schimă]] călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un [[ucenic]], Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.
+
În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "Rugăciunea inimii" sau "Rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţia|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care încercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu îndrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
  
Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru [[mirean|mireni]], căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desavârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.  
+
După un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește [[Marea Schimă]] călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un [[ucenic]], Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.
  
Între tiimp, cartea despre deasa împartășire suscitase reacții puternice printre călugării care aparau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împartășirii de numai trei sau patru ori pe an <având ca reper probabil deciziile Conciliului de la Trento al [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Catolice]] care instituise obligativitatea împărtășirii credincioșilor de patru ori pe an</ref>. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul  sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.
+
Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârșitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.  
  
Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise  si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Cârma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".
+
Între timp, cartea despre deasa împărtășire suscitase reacții puternice printre călugării care apărau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împărtășirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzată de erezie novatoare, cartea este condamnată de Patriarhul Procopie al Constantinopolului. Dar, odată cu instalarea lui Neofit al VII-lea (1789), interdicția a fost suspendata, iar ''Colivazii'' au fost recunoscuți drept adevărații apărători ai Tradiției. Calomnii vulgare și ridicole continuă însă să circule în anumite medii mănăstirești împotriva Sfântului Nicodim, mergând până la a-l acuza de faptul că ar fi ascuns [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]] în [[culion]]ul sau pentru a putea să se împărtășească mergând. Dar Sfântul prefera să tacă, neașteptând decât de la Dumnezeu încuviințare și plângea rugându-se pentru convertirea celor care se găseau în greșeală în privința pomenirii morților duminica.
  
Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate  cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati  in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.
+
Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la [[Muntele Athos]] pentru a propune Sfântului Nicodim să preia spre traducere o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregătise  și să o îmbogățească în comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, se pune pe lucru cu îndârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp această culegere absolut necesară pe care o numește ''Pidalion'' (''Cârma Bisericii Ortodoxe''). El lucrează zi și noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele greșite sau contradictorii, punând în paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Părinților și decretele bizantine (''nomocanoanele''), dar mai ales îmbogățind opera cu un număr impresionant de note care furnizează criteriile de aplicare a Canoanelor la viața Bisericii <ref>''Pidalionul'' rămâne cartea canonică ortodoxă cea mai întrebuințată, iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalentă celei a Canoanelor</ref>. După ce cartea a fost terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea așteptă multă vreme binecuvântarea patriarhală. Apoi a fost transmisă [[Ieromonah]]ului Teodoret, care se găsea în Țările Române, pentru a fi editată printr-o subscripție a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor și al împărtășirii dese, introduse corecturi proprii în ''Pidalion'', trădând astfel gândirea autorului și Tradiția Bisericii. Când ajunge la cunostința Sfântului forma ediției apărute la Leipzig in 1800, acesta, adânc mâhnit, strigă: "Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!".
  
Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.
+
Cam în aceeași perioadă, i se aduse la cunoștință faptul că manuscrisul operelor complete ale Sfântului [[Grigorie Palama]] (prăznuit la [[14 noiembrie]]), care fuseseră adunate cu mare greutate și adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului [[Atanasie din Paros]] (pomenit la [[24 iunie]]) și a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese reținut la tipograful său din Viena și distrus de austriecii aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de către Napoleon Bonaparte. Această veste se adăugă supărării sale, făcându-l să plângă amarnic nu numai pentru timpul consumat în această lucrare de neînlocuit, ci mai ales pentru pierderea unei asemenea comori.
  
El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un  comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor. Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.
+
După ce a rămas câtva timp în compania lui Silvestru din Cezareea în chilia [[Vasile cel Mare|Sfântului Vasile]], unde altădată trăise Sfântul [[Teofil Izvorâtorul de Mir]] (prăznuit pe [[8 iulie]]), Nicodim își reia viața singuratică și își continuă lucrarea apostolică. Îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți greoi, se considera cel mai lipsit de însemnătate dintre toți. Nu gătea niciodată și mânca orez fiert sau miere diluata în apa, însoțită de câteva măsline și de fasole muiată. Când era chinuit de o foame puternică, se ducea la vecinii săi la masă; dar cel mai adesea, antrenat în discuții, uita să mănânce. Nu era cunoscut sa aibă alte activități în afară de rugăciune și de studiu. La orice oră din zi sau din noapte putea fi găsit fie aplecat asupra unei cărți fie asupra mesei sale de lucru, fie, cu bărbia înclinată spre partea superioară a trupului, pentru a face să coboare mintea sa în cele mai profunde părți ale inimii și să cheme cu ardoare Sfântul Nume al lui Iisus. Devenise cu totul "rugăciune" și, prin aceasta uniune intimă cu Hristos, Harul dumnezeiesc lăsase în inima sa toată comoara Bisericii. Când scria, era atât de cufundat în ceea ce făcea încât, într-o zi, un călugăr venit să îl viziteze și găsindu-l la lucru îi puse în gură o bucată de pâine proaspătă. Când trecu din nou seara pe la el, îl găsi pe Sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și cum nu și-ar fi dat seama de nimic.
  
Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.
+
El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice [7]. Compunea totodată și un comentariu la cele nouă Ode scripturale, intitulat Grădina Harului și traducea comentariul la Psalmi scris de Eftimie Zigaben. La fel ca în toate celelalte opere ale sale, Sfântul Nicodim depășea cu mult sarcina unui simplu traducător. Plecând de la un comentator tradițional, el îl completa cu note din abundență, pline de mărturii ale celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumărate subiecte. Izvor nesecătuit, el edită și o selecție a Vieților Sfinților din vechime (Neon Eklogion) și Noul Martirologiu: culegere a vieților noilor Martiri, destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman și datorită căreia mulți dintre cei care negau existența lui Dumnezeu s-au convertit și s-au adăugat la glorioasa armată a mucenicilor. Plin de grijă ca întotdeauna față de educația poporului lui Dumnezeu, el compune de asemenea un Manual al bunelor deprinderi creștine (Hristoitia), admirabil rezumat al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
  
Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.
+
Zilnic, toți cei care fuseseră răniți de păcat sau de apostazie (lepădarea de credință), neglijând să ceară ajutor de la episcopi și duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsala pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletului lor. Și nu numai călugări, ci și mireni veniți de departe, astfel încât Sfântul se plângea că nu putea să se mai dedice rugăciunii aşa cum și-o dorea și ar fi vrut să plece din nou într-un loc pustiu și necunoscut. Dar boala îl împiedică de la aceasta. În vârstă de numai 57 de ani, dar epuizat de asceză și de lucrările de editare - care ar putea umple o bibliotecă întreagă - el slăbi într-atât încât nici o sporire a hranei nu putea să îl vindece. Își părăsi atunci sihăstria de la Kapsala pentru a trăi o vreme în chilia prietenilor săi Skurtei, la Karyes (acolo sunt păstrate Moaştele sale, în biserica de curând ridicată în cinstea sa), apoi la unul din vecinii lor, călugăr iconograf. Atunci a redactat el, cu prețul a doi ani de muncă, Sinaxarul [8].
 +
[modificare] Mutarea la Domnul
  
==Scrieri==
+
Se întoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redactă bogatul său Comentariu la canoanele sărbătorilor (Eortodromion) și cel al xxx (Noua Scară) ce se cântă dimineața la Utrenie. Termină această ultimă lucrare în care se regăsește întreaga sa știință teologică și seva sa spirituală, în timp ce era doborât de anemie, își pierduse dinții și devenise aproape surd (1808). Noi calomnii făcuseră ca Atanasie din Paros și alți trei Colivazi să fie condamnați pe nedrept de către Patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului. Sfântul Nicodim nu putu sa îi apere, dar se mulțumi să redacteze o Mărturie de credință.
  
 +
De altfel, starea sa de sănătate nu întârzie să se înrăutățească. După ce a mai revăzut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse: "Doamne, scoate-mă de aici, m-am săturat de lumea aceasta!". Din zi în zi, hemiplegia i se întinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugăciunea lui Iisus, cerându-și iertare de la frați că nu poate să o păstreze în secret. După ce s-a mărturisit și a primit Sfânta Împărtășanie, el luă în mâinile sale Moaștele Sfântului Macarie de Corint și ale li Partenie Skourtaios. Sărutându-le cu lacrimi, spuse : "Ați plecat la ceruri și vă odihniți de virtuțile pe care le-ați cultivat pe pământ, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufăr din cauza păcatelor mele. De aceea, pe voi care sunteți Părinții mei, vă implor să mijlociți pentru mine pe lângă Domnul ca să aibă milă de mine și să mă facă vrednic de locul în care vă găsiţi voi". În timpul nopții strigă: "Mor, mor, aduceți-mi Sfânta Împărtășanie". După ce s-a împărtășit, îl cuprinse o nespusă pace și, încrucișându-și mâinile pe piept, răspunse călugărilor care îl întrebau dacă era la odihnă: "L-am făcut pe Hristos să intre în mine, cum să nu fiu la odihnă?". Când se făcu ziuă, pe 14 iulie 1809, el își dădu sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți strigă: "Era mai bine să fi murit azi o mie de creștini decât Nicodim!". Dar dacă Luceafărul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân o sursă inepuizabilă de învățătură, de mângâiere și de încurajare la plinătatea vieții întru Hristos.
  
 +
==Ediţii în limba română==
  
Scrieri ale Sfantului Nicodim Aghioritul în limba română:
+
Scrieri ale Sfântului Nicodim Aghioritul în limba română (ediții recente):
Cărți publicate:
+
*''Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe'', ed. Credința Strămoșească , f.l., 2007 (la autor este trecut numele Patriarhului Neofit al Constantinopolului)
*''Războiul nevăzut''
+
*''Războiul nevăzut'', Anastasia, București, ???; Egumenița, București, an (ISBN 973-7952-68-5)
*''Paza celor cinci simțuri''
+
*''Paza celor cinci simțuri'', Anastasia, București, 1999 (ISBN 973-9374-33-6) ; Egumenița, București, an (ISBN 978-973-8926-05-9)
*''Hristoitia (Bunul moral al creștinului)''
+
*''Hristoitia (Bunul moral al creștinului)'', Egumenița, București, an ????
*''Despre vrăjitorie''
+
*''Despre vrăjitorie'', traducere din limba greacă de Ion Diaconescu, editura Sophia, București, an 2003 (ISBN 973-8207-82-7)
*
+
*''Carte foarte folositoare de suflet. Sfătuire către duhovnic'', Egumenița, București, an ; Editura Mitropoliei Banatului, an 1997, (ISBN 973-98197-1-0)
*
+
* ''Grădina darurilor. Tâlcuire la Cântarea Maicii Domnului'', editura Sophia, București, an ???
 +
*''Apanthisma. Rugăciunile Sfinților Părinți'', editura Sophia, București, an ???
  
Online:
+
*Cuv. Efthimie Zigaben, Sf. Nicodim Aghioritul, ''Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți'', 2 volume, Egumenița, București, an ????
* [http://www.nistea.com/Nicodim_Aghioritul.htm Cuvant pentru cei ce nazuiesc sa faca Teologie]
+
*Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit Kafsokalivitul, ''Deasa împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine'', traducere de Arhim. Petroniu Tănase, Ed. Reîntregirea [Isvoare duhovnicești], Alba-iulia, an????
* [http://saraca.1plan.net/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm Deasa imparatsire cu Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine]
 
* [http://www.geocities.com/levitki/viata/nicodim.htm Cuvânt despre Intruparea Domnului]
 
* [http://www.sfaturiortodoxe.ro/boala/sfantul-nicodim-aghioritul-in-mrejele-vrajitorilor-boala-bolnav-vindecare-sanatate.htm In mrejele vrajitorilor]
 
* [http://math.arizona.edu/~dumitras/dragos/razboi.html Razboiul nevazut]
 
* [http://scararai.tripod.com/rugaciunea.html Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat]
 
  
 +
==Note==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
Linia 67: Linia 64:
  
 
==A se vedea și==
 
==A se vedea și==
* [[drept canonic]]
+
* [[Drept canonic]]
 
* [[Pidalion]]ul
 
* [[Pidalion]]ul
 +
* [[Isihasm]]
 +
* [[Muntele Athos]]
 +
* [[Filocalia]]
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
 
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie14.htm Sinaxar 14 iulie]
 
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie14.htm Sinaxar 14 iulie]
 +
 +
Mai multe fragmente din opera Sfântului Nicodim Aghioritul se găsesc ''online'', ca de exemplu:
 +
 +
* [http://www.nistea.com/Nicodim_Aghioritul.htm Cuvânt pentru cei ce năzuiesc să facă Teologie]
 +
* [http://saraca.1plan.net/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm Deasa împărtășire cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine]
 +
* [http://www.geocities.com/levitki/viata/nicodim.htm Cuvânt despre Întruparea Domnului]
 +
* [http://www.sfaturiortodoxe.ro/boala/sfantul-nicodim-aghioritul-in-mrejele-vrajitorilor-boala-bolnav-vindecare-sanatate.htm În mrejele vrăjitorilor]
 +
* [http://math.arizona.edu/~dumitras/dragos/razboi.html Războiul nevăzut]
 +
* [http://scararai.tripod.com/rugaciunea.html Că toți creștinii îndeobște trebuie să se roage neîncetat]
 +
* [http://www.foaiaromaneasca.org/index.php/oct-dec-2004/din-invatatura-ortodoxa-santul-nicodim-aghioritul-despre-cele-zece-porunci/ Sfântul Nicodim Aghioritul -  ''Despre cele zece porunci'']
 +
* [http://www.marturisitorortodox.ro/Pidalionul-Sfintele-Canoane-ale-Bisericii-Ortodoxe.html Pidalionul (fragmente)]
 +
 +
{{Imnografie/lat}}
 +
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Sfinți greci]]
 +
[[Categorie:Monahism]]
 +
[[Categorie:Imnografi]]
 +
[[Categorie:Drept canonic]]
 +
 +
[[el:Νικόδημος Αγιορείτης]]
 +
[[en:Nicodemus of the Holy Mountain]]

Versiunea curentă din 30 aprilie 2016 17:15

Icoană a Sfântului Nicodim Aghioritul

Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul a fost un mare teolog și învățător al Bisericii Ortodoxe, reînnoitor al isihasmului, canonist, haghiolog și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de 14 iulie.

Viața

Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii.

După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe călugării Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica ascezei și a rugăciunii interioare. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina Părinţilor Bisericii, Mitropolitul Macarie de Corint. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericești. Acolo îl cunoaște și pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care trăia într-o chilie retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și să ia jugul ușor și blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).

Intră mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfăptuia cu supunere și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții isihaste.

Scrieri și traduceri

Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei, această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru Everghetinos și pentru Tratatul despre deasa împărtășire, redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.

După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții Filocaliei, precum și exercițiul intens al Rugăciunii lui Iisus îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski, care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la Muntele Athos și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii în liniște totală, nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la Schitul Kapsala, dependință a mănăstirii Pantocratorului, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împrăștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Părinți, el urca repede treptele Scării spirituale.

La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni ucenicul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotărăsc să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul redactează capodopera sa: Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții [1].

În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (nous) de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "Rugăciunea inimii" sau "Rugăciunea lui Iisus") [2], la "plăcerile" spirituale ale contemplației (theoria). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale demonilor, care încercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu îndrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.

După un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește Marea Schimă călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un ucenic, Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.

Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea Evangheliei. El redactează apoi Manualul Duhovnicului [3]. El mai compune și o admirabilă Liturghie spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la 12 octombrie și aduna într-o culegere unică, după cele opt glasuri și pentru fiecare zi a săptămânii, canoanele închinate Maicii Domnului cântate la sfârșitul Vecerniei sau la Pavecerniţă în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: Războiul nevăzut de Lorenzo Scuppoli (1589) [4] și Exerciții spirituale [5], care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.

Între timp, cartea despre deasa împărtășire suscitase reacții puternice printre călugării care apărau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împărtășirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzată de erezie novatoare, cartea este condamnată de Patriarhul Procopie al Constantinopolului. Dar, odată cu instalarea lui Neofit al VII-lea (1789), interdicția a fost suspendata, iar Colivazii au fost recunoscuți drept adevărații apărători ai Tradiției. Calomnii vulgare și ridicole continuă însă să circule în anumite medii mănăstirești împotriva Sfântului Nicodim, mergând până la a-l acuza de faptul că ar fi ascuns Sfânta Împărtășanie în culionul sau pentru a putea să se împărtășească mergând. Dar Sfântul prefera să tacă, neașteptând decât de la Dumnezeu încuviințare și plângea rugându-se pentru convertirea celor care se găseau în greșeală în privința pomenirii morților duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodim să preia spre traducere o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregătise și să o îmbogățească în comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, se pune pe lucru cu îndârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp această culegere absolut necesară pe care o numește Pidalion (Cârma Bisericii Ortodoxe). El lucrează zi și noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele greșite sau contradictorii, punând în paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Părinților și decretele bizantine (nomocanoanele), dar mai ales îmbogățind opera cu un număr impresionant de note care furnizează criteriile de aplicare a Canoanelor la viața Bisericii [6]. După ce cartea a fost terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea așteptă multă vreme binecuvântarea patriarhală. Apoi a fost transmisă Ieromonahului Teodoret, care se găsea în Țările Române, pentru a fi editată printr-o subscripție a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor și al împărtășirii dese, introduse corecturi proprii în Pidalion, trădând astfel gândirea autorului și Tradiția Bisericii. Când ajunge la cunostința Sfântului forma ediției apărute la Leipzig in 1800, acesta, adânc mâhnit, strigă: "Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!".

Cam în aceeași perioadă, i se aduse la cunoștință faptul că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama (prăznuit la 14 noiembrie), care fuseseră adunate cu mare greutate și adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (pomenit la 24 iunie) și a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese reținut la tipograful său din Viena și distrus de austriecii aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de către Napoleon Bonaparte. Această veste se adăugă supărării sale, făcându-l să plângă amarnic nu numai pentru timpul consumat în această lucrare de neînlocuit, ci mai ales pentru pierderea unei asemenea comori.

După ce a rămas câtva timp în compania lui Silvestru din Cezareea în chilia Sfântului Vasile, unde altădată trăise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (prăznuit pe 8 iulie), Nicodim își reia viața singuratică și își continuă lucrarea apostolică. Îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți greoi, se considera cel mai lipsit de însemnătate dintre toți. Nu gătea niciodată și mânca orez fiert sau miere diluata în apa, însoțită de câteva măsline și de fasole muiată. Când era chinuit de o foame puternică, se ducea la vecinii săi la masă; dar cel mai adesea, antrenat în discuții, uita să mănânce. Nu era cunoscut sa aibă alte activități în afară de rugăciune și de studiu. La orice oră din zi sau din noapte putea fi găsit fie aplecat asupra unei cărți fie asupra mesei sale de lucru, fie, cu bărbia înclinată spre partea superioară a trupului, pentru a face să coboare mintea sa în cele mai profunde părți ale inimii și să cheme cu ardoare Sfântul Nume al lui Iisus. Devenise cu totul "rugăciune" și, prin aceasta uniune intimă cu Hristos, Harul dumnezeiesc lăsase în inima sa toată comoara Bisericii. Când scria, era atât de cufundat în ceea ce făcea încât, într-o zi, un călugăr venit să îl viziteze și găsindu-l la lucru îi puse în gură o bucată de pâine proaspătă. Când trecu din nou seara pe la el, îl găsi pe Sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și cum nu și-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice [7]. Compunea totodată și un comentariu la cele nouă Ode scripturale, intitulat Grădina Harului și traducea comentariul la Psalmi scris de Eftimie Zigaben. La fel ca în toate celelalte opere ale sale, Sfântul Nicodim depășea cu mult sarcina unui simplu traducător. Plecând de la un comentator tradițional, el îl completa cu note din abundență, pline de mărturii ale celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumărate subiecte. Izvor nesecătuit, el edită și o selecție a Vieților Sfinților din vechime (Neon Eklogion) și Noul Martirologiu: culegere a vieților noilor Martiri, destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman și datorită căreia mulți dintre cei care negau existența lui Dumnezeu s-au convertit și s-au adăugat la glorioasa armată a mucenicilor. Plin de grijă ca întotdeauna față de educația poporului lui Dumnezeu, el compune de asemenea un Manual al bunelor deprinderi creștine (Hristoitia), admirabil rezumat al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Zilnic, toți cei care fuseseră răniți de păcat sau de apostazie (lepădarea de credință), neglijând să ceară ajutor de la episcopi și duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsala pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletului lor. Și nu numai călugări, ci și mireni veniți de departe, astfel încât Sfântul se plângea că nu putea să se mai dedice rugăciunii aşa cum și-o dorea și ar fi vrut să plece din nou într-un loc pustiu și necunoscut. Dar boala îl împiedică de la aceasta. În vârstă de numai 57 de ani, dar epuizat de asceză și de lucrările de editare - care ar putea umple o bibliotecă întreagă - el slăbi într-atât încât nici o sporire a hranei nu putea să îl vindece. Își părăsi atunci sihăstria de la Kapsala pentru a trăi o vreme în chilia prietenilor săi Skurtei, la Karyes (acolo sunt păstrate Moaştele sale, în biserica de curând ridicată în cinstea sa), apoi la unul din vecinii lor, călugăr iconograf. Atunci a redactat el, cu prețul a doi ani de muncă, Sinaxarul [8]. [modificare] Mutarea la Domnul

Se întoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redactă bogatul său Comentariu la canoanele sărbătorilor (Eortodromion) și cel al xxx (Noua Scară) ce se cântă dimineața la Utrenie. Termină această ultimă lucrare în care se regăsește întreaga sa știință teologică și seva sa spirituală, în timp ce era doborât de anemie, își pierduse dinții și devenise aproape surd (1808). Noi calomnii făcuseră ca Atanasie din Paros și alți trei Colivazi să fie condamnați pe nedrept de către Patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului. Sfântul Nicodim nu putu sa îi apere, dar se mulțumi să redacteze o Mărturie de credință.

De altfel, starea sa de sănătate nu întârzie să se înrăutățească. După ce a mai revăzut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse: "Doamne, scoate-mă de aici, m-am săturat de lumea aceasta!". Din zi în zi, hemiplegia i se întinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugăciunea lui Iisus, cerându-și iertare de la frați că nu poate să o păstreze în secret. După ce s-a mărturisit și a primit Sfânta Împărtășanie, el luă în mâinile sale Moaștele Sfântului Macarie de Corint și ale li Partenie Skourtaios. Sărutându-le cu lacrimi, spuse : "Ați plecat la ceruri și vă odihniți de virtuțile pe care le-ați cultivat pe pământ, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufăr din cauza păcatelor mele. De aceea, pe voi care sunteți Părinții mei, vă implor să mijlociți pentru mine pe lângă Domnul ca să aibă milă de mine și să mă facă vrednic de locul în care vă găsiţi voi". În timpul nopții strigă: "Mor, mor, aduceți-mi Sfânta Împărtășanie". După ce s-a împărtășit, îl cuprinse o nespusă pace și, încrucișându-și mâinile pe piept, răspunse călugărilor care îl întrebau dacă era la odihnă: "L-am făcut pe Hristos să intre în mine, cum să nu fiu la odihnă?". Când se făcu ziuă, pe 14 iulie 1809, el își dădu sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți strigă: "Era mai bine să fi murit azi o mie de creștini decât Nicodim!". Dar dacă Luceafărul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân o sursă inepuizabilă de învățătură, de mângâiere și de încurajare la plinătatea vieții întru Hristos.

Ediţii în limba română

Scrieri ale Sfântului Nicodim Aghioritul în limba română (ediții recente):

  • Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe, ed. Credința Strămoșească , f.l., 2007 (la autor este trecut numele Patriarhului Neofit al Constantinopolului)
  • Războiul nevăzut, Anastasia, București, ???; Egumenița, București, an (ISBN 973-7952-68-5)
  • Paza celor cinci simțuri, Anastasia, București, 1999 (ISBN 973-9374-33-6) ; Egumenița, București, an (ISBN 978-973-8926-05-9)
  • Hristoitia (Bunul moral al creștinului), Egumenița, București, an ????
  • Despre vrăjitorie, traducere din limba greacă de Ion Diaconescu, editura Sophia, București, an 2003 (ISBN 973-8207-82-7)
  • Carte foarte folositoare de suflet. Sfătuire către duhovnic, Egumenița, București, an ; Editura Mitropoliei Banatului, an 1997, (ISBN 973-98197-1-0)
  • Grădina darurilor. Tâlcuire la Cântarea Maicii Domnului, editura Sophia, București, an ???
  • Apanthisma. Rugăciunile Sfinților Părinți, editura Sophia, București, an ???
  • Cuv. Efthimie Zigaben, Sf. Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, 2 volume, Egumenița, București, an ????
  • Sf. Nicodim Aghioritul, Neofit Kafsokalivitul, Deasa împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine, traducere de Arhim. Petroniu Tănase, Ed. Reîntregirea [Isvoare duhovnicești], Alba-iulia, an????

Note

  1. Traducerea românească este publicată la noi sub numele de Paza celor cinci simțuri, de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT]
  2. Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici
  3. Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime
  4. Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint
  5. considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din Exercițiile spirituale, precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti
  6. Pidalionul rămâne cartea canonică ortodoxă cea mai întrebuințată, iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalentă celei a Canoanelor

Surse

A se vedea și

Legături externe

Mai multe fragmente din opera Sfântului Nicodim Aghioritul se găsesc online, ca de exemplu:


Imnografia Bisericii Ortodoxe
Cărți și perioade liturgice
Acatistier | Aghiazmatar | Apostol | Ceaslov | Evanghelie | Liturghier | Molitfelnic | Minei | Octoih | Panihidă | Penticostar | Tipic | Triod
Noțiuni de imnografie
Acatist | Aleluia| Antifon | Automelă | Axion | Canon | Catavasie | Cântarea Casianei | Cântarea Maicii Domnului | Condac | Cuvine-se cu adevărat | Doxologie | Ecfonis | Ectenie | Fericirile | Glas | Heruvic | Idiomelă | Icos | Imn | Irmos | Luminândă | Ode biblice | Paraclis | Podobie | Polieleu | Prochimen | Psalmii din Tipic | Stihiră | Stihoavnă | Tropar | Tropar dogmatic | Unule Născut
Imnografi
Andrei Criteanul | Casiana | Cosma Imnograful | Efrem Sirul | Ioan Scolasticul | Iosif Imnograful | Nicodim Aghioritul | Roman Melodul | Teodor Studitul | Matei Vlastares