Modificări

Salt la: navigare, căutare

Nicodim Aghioritul

17 octeți adăugați, 30 aprilie 2016 17:15
m
el
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.
După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții ''Filocaliei'', precum și exercițiul intens al [[Rugăciunea inimii|Rugaciunii Rugăciunii lui Iisus]] îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul [[Paisie Velicikovski]], care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la [[Muntele Athos]] și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii în liniște totală, nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la [[Schitul Kapsala (Muntele Athos)|Schitul Kapsala]], dependință a [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mănăstirii Pantocratorului]], într-o sihăstrie închinată Sfântului [[Atanasie]], unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împrăștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Părinți, el urca repede treptele [[Scara dumnezeiescului urcuş|Scării]] spirituale.
La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt [[Arsenie din Peloponez]], pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni [[ucenic]]ul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotărăsc să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, [[Episcop]]ul [[Ierotei din Euripos]], Sfântul redactează capodopera sa: ''Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții'' <ref> Traducerea românească este publicată la noi sub numele de ''Paza celor cinci simțuri'', de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT] </ref>.
În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "rugaciunea Rugăciunea inimii" sau "rugăciunea Rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţia|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care încercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu îndrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește [[Marea Schimă]] călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un [[ucenic]], Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.
Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desavârșirea desăvârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul sfârșitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.
Între timp, cartea despre deasa împărtășire suscitase reacții puternice printre călugării care apărau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împărtășirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzată de erezie novatoare, cartea este condamnată de Patriarhul Procopie al Constantinopolului. Dar, odată cu instalarea lui Neofit al VII-lea (1789), interdicția a fost suspendata, iar ''Colivazii'' au fost recunoscuți drept adevărații apărători ai Tradiției. Calomnii vulgare și ridicole continuă însă să circule în anumite medii mănăstirești împotriva Sfântului Nicodim, mergând până la a-l acuza de faptul că ar fi ascuns [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]] în [[culion]]ul sau pentru a putea să se împărtășească mergând. Dar Sfântul prefera să tacă, neașteptând decât de la Dumnezeu încuviințare și plângea rugându-se pentru convertirea celor care se găseau în greșeală în privința pomenirii morților duminica.
Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la [[Muntele Athos]] pentru a propune Sfântului Nicodim să preia spre traducere o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregătise și să o îmbogățească în comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, se pune pe lucru cu îndârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp această culegere absolut necesară pe care o numește ''Pidalion'' (''Cârma Bisericii Ortodoxe''). El lucrează zi și noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele greșite sau contradictorii, punând în paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Părinților și decretele bizantine (''nomocanoanele''), dar mai ales îmbogățind opera cu un număr impresionant de note care furnizează criteriile de aplicare a Canoanelor la viața Bisericii <ref>''Pidalionul'' rămâne cartea canonică ortodoxă cea mai întrebuințată, iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalentă celei a Canoanelor</ref>. După ce cartea a fost terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea așteptă multă vreme binecuvântarea patriarhală. Apoi a fost transmisă [[Ieromonah]]ului Teodoret, care se găsea în Țările Române, pentru a fi editată printr-o subscripție a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor și al împărtășirii dese, introduse corecturi proprii în ''Pidalion'', trădând astfel gândirea autorului și Tradiția Bisericii. Când ajunge la cunosțința cunostința Sfântului forma ediției apărute la Leipzig in 1800, acesta, adânc mâhnit, strigă: "Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!".
Cam în aceeași perioadă, i se aduse la cunoștință faptul că manuscrisul operelor complete ale Sfântului [[Grigorie Palama]] (prăznuit la [[14 noiembrie]]), care fuseseră adunate cu mare greutate și adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului [[Atanasie din Paros]] (pomenit la [[24 iunie]]) și a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese reținut la tipograful său din Viena și distrus de austriecii aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de către Napoleon Bonaparte. Această veste se adăugă supărării sale, făcându-l să plângă amarnic nu numai pentru timpul consumat în această lucrare de neînlocuit, ci mai ales pentru pierderea unei asemenea comori.
{{Imnografie/lat}}
[[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinți greci]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Imnografi]]
[[Categorie:Drept canonic]]
[[el:Άγιος Νικόδημος ο Αγιορείτης]]
[[en:Nicodemus of the Holy Mountain]]
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.161 de modificări

Meniu de navigare