Nichifor Leprosul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 ianuarie 2022 22:13, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Nichifor cel Lepros

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul sau Nichifor cel Lepros a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sf. Antim din Chios. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 4 ianuarie.

Viața

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă şi oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închişi obligatoriu într-o colonie de leproşi din insula Spinaloga. Nicolae a reuşit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, şi la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproşi din insula Chios (Hios), Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproşi administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sf. Antim din Chios. În capela Sf. Lazăr a azilului pentru leproşi, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să îşi deschidă inima spre credinţă şi l-au făcut să râvnească la o viaţă de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală şi l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post şi rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el şi părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relaţie de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărţit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reuşit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârşite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în şir, făcea metanii fără număr, dar în acelaşi timp nu vorbea despre acestea şi nu îşi deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, şi-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalţi cântăreţi de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalţi pacienţi rămaşi au fost mutaţi în staţiunea-leprozerie a Sf. Varvara din Aigaleo, la vest de oraşul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul şi ochii îi fuseseră profund afectaţi de boală. În acea vreme, în staţiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalţi pacienţi. În scurt timp, Pr. Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovniceşti.

Mulţi credincioşi au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Ţintuit la pat, chinuit de dureri şi aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugaţi? Şi cum vă rugaţi? ...să vă rugaţi cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă.» Aşa să vă rugaţi.”

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare.

Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârşit proslăvirea Sf. Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.

Imnografie

Tropar (glasul 1; podobie: Locuitor pustiului...):

De ostenelile Cuviosului Nichifor cel Lepros și de bărbăția lui cea întru nevoință s-au minunat îngerii, că a răbdat durerile, precum Iov, slăvind pe Dumnezeu, iar acum a fost încununat de El cu slavă, prin daruri de minuni. Acestuia să cântăm: Bucură-te, povățuitor al monahilor! Bucură-te, vas ales al luminii! Bucură-te, cel ce, prin moaștele tale, reverși bună mireasmă și tămăduiri!

Condac (glasul al 8-lea; podobie: Apărătoare Doamnă...):

Pe nevoitorul cel preaviteaz al stăruinței, pe diamantul cel de nesfărâmat al răbdării, pe cel ce era încercat cu necazul bolii și care totodată slăvea pe Dumnezeu, pe Cuviosul Nichifor cel Lepros să-l lăudăm, zicându-i: Bucură-te, cel ce porți nume de biruință!

Surse

Legături externe