Nicandru și Marcian

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian au trăit în secolele III – IV. Erau ostaşi în armata romană de la Dunăre, încartiruiţi în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea persecuţiei din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa muceniciei. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 8 iunie.

Mucenicia

În anul 298, împăratul Maximian decide eliminarea din armată a ostaşilor creştini, considerând răspândirea creştinismului drept vinovată de decăderea Imperiului Roman.

Sfinţii Nicandru şi Marcian s-au declarat creştini, alături de cu alţi patru sfinţi ostaşi, anume Pasicrat, Valentin, Isihie şi Iuliu, cel din urmă fiind veteran al armatei romane. Ca urmare, au fost aruncaţi în închisoare. Au fost nou îndemnaţi şi apoi ameninţaţi cu chinurile, ca să se lepede de Hristos, dar ei au refuzat. Au fost apoi supuşi la chinuri, ca să se lepede de credinţa lor: au fost înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, puşi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiegele; apoi li s-a turnat apă sărată peste rănile deschise şi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, zdrobindu-li-se astfel feţele. Dar ei au rămas statornici în credinţa în Domnul Iisus Hristos. Atunci împăratul a poruncit să li se taie capetele, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

Sursa

• Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sf. Mc. Nicandru şi Marcian