Nicandru și Marcian: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Sursa)
 
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
'''Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian''' au vieţuit în secolele III – IV, fiind ostaşi în armata romană de la [[Dunăre]] şi făceau serviciul militar în cetatea [[Durostor]].
+
'''Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian''' au trăit în secolele III – IV. Erau ostași în armata romană de la Dunăre, încartiruiți în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea [[persecuții împotriva creștinilor|persecuției]] din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa [[mucenic]]iei. [[Biserica Ortodoxă]] îi [[Praznic|prăznuiește]] pe [[8 iunie]].
  
În urma biruinţei asupra perşilor, împăratul [[Maximian Galeriu]] a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, în anul 298, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. El îi socotea vinovaţi de slăbirea şi decăderea [[Imperiului Roman]].
+
==Mucenicia==
  
Deoarece [[Sfinţi]]i Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi: [[Pasicrat, Valentin]] şi [[Isihie]] şi cu [[veteranul Iuliu]] că sunt creştini,au fost aruncaţi în închisoare din porunca împăratului. După aceea au fost din nou cercetaţi,îndemnaţi şi apoi siliţi să se lepede de [[Hristos]]. Dar ei nevrând aceasta, au fost daţi la chinuri, înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, aruncaţi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiege. După toate aceste chinuri li s-a turnat saramură peste rănile deschise şi apoi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, încât li s-au zdrobit gurile şi obrajii. Ei însă au rămas statornici în credinţa Domnului nostru [[Iisus Hristos]], iar împăratul, văzând că nu mai are ce face, a poruncit să li se taie capetele.
+
În anul 298, împăratul Maximian decide eliminarea din armată a ostașilor creștini, considerând răspândirea creștinismului drept vinovată de decăderea Imperiului Roman.
  
Astfel,cei doi [[Mucenici]] ai lui [[Hristos]] şi-au primit cununa cea neveştejită a măririi, pentru tăria credinţei lor.
+
[[Sfinți]]i Nicandru și Marcian s-au declarat creștini, alături de cu alți patru sfinți ostași, anume [[Pasicrat și Valentin|Pasicrat, Valentin]], [[Isihie de la Durostor|Isihie]] și [[Iuliu Veteranul din Durostor|Iuliu]], cel din urmă fiind veteran al armatei romane. Ca urmare, au fost aruncați în închisoare. Au fost nou îndemnați și apoi amenințați cu chinurile, ca să se lepede de [[Hristos]], dar ei au refuzat. Au fost apoi supuși la chinuri, ca să se lepede de credința lor: au fost înțepați cu sulița, pârjoliți în foc, puși pe cărbuni aprinși și bătuți cu toiegele; apoi li s-a turnat apă sărată peste rănile deschise și au fost târâți prin cioburi ascuțite, zdrobindu-li-se astfel fețele. Dar ei au rămas statornici în credința în Domnul [[Iisus Hristos]]. Atunci împăratul a poruncit să li se taie capetele, cei doi primind astfel cununa muceniciei.
  
 +
==Sursa==
 +
 +
*Pr. Prof. Ioan Rămureanu, [http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/181/iunie_nicandru_si_marcian_viata.html ''Sf. Mc. Nicandru și Marcian'']
 +
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
 
[[Categorie:Mucenici]]

Versiunea curentă din 8 iunie 2022 11:23

Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian au trăit în secolele III – IV. Erau ostași în armata romană de la Dunăre, încartiruiți în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea persecuției din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa muceniciei. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 8 iunie.

Mucenicia

În anul 298, împăratul Maximian decide eliminarea din armată a ostașilor creștini, considerând răspândirea creștinismului drept vinovată de decăderea Imperiului Roman.

Sfinții Nicandru și Marcian s-au declarat creștini, alături de cu alți patru sfinți ostași, anume Pasicrat, Valentin, Isihie și Iuliu, cel din urmă fiind veteran al armatei romane. Ca urmare, au fost aruncați în închisoare. Au fost nou îndemnați și apoi amenințați cu chinurile, ca să se lepede de Hristos, dar ei au refuzat. Au fost apoi supuși la chinuri, ca să se lepede de credința lor: au fost înțepați cu sulița, pârjoliți în foc, puși pe cărbuni aprinși și bătuți cu toiegele; apoi li s-a turnat apă sărată peste rănile deschise și au fost târâți prin cioburi ascuțite, zdrobindu-li-se astfel fețele. Dar ei au rămas statornici în credința în Domnul Iisus Hristos. Atunci împăratul a poruncit să li se taie capetele, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

Sursa