Nicandru și Marcian: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(reformulare articol, trecere sursa)
Linia 1: Linia 1:
−
'''Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian''' au vieţuit în secolele III – IV, fiind ostaşi în armata romană de la [[Dunăre]] şi făceau serviciul militar în cetatea [[Durostor]].
+
'''Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian''' au trăit în secolele III – IV. Erau ostaşi în armata romană de la Dunăre, încartiruiţi în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea [[persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiei]] din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa [[mucenic]]iei. [[Biserica Ortodoxă]] îi prăznuieşte pe [[8 iunie]].
  
−
În urma biruinţei asupra perşilor, împăratul [[Maximian Galeriu]] a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, în anul 298, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. El îi socotea vinovaţi de slăbirea şi decăderea [[Imperiului Roman]].
+
==Mucenicia==
  
−
Deoarece [[Sfinţi]]i Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi: [[Pasicrat şi Valentin]] şi [[Isihie de la Durostor|Isihie]] şi cu [[Iuliu Veteranul din Durostor|veteranul Iuliu]] că sunt creştini,au fost aruncaţi în închisoare din porunca împăratului. După aceea au fost din nou cercetaţi,îndemnaţi şi apoi siliţi să se lepede de [[Hristos]]. Dar ei nevrând aceasta, au fost daţi la chinuri, înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, aruncaţi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiege. După toate aceste chinuri li s-a turnat saramură peste rănile deschise şi apoi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, încât li s-au zdrobit gurile şi obrajii. Ei însă au rămas statornici în credinţa Domnului nostru [[Iisus Hristos]], iar împăratul, văzând că nu mai are ce face, a poruncit să li se taie capetele.
+
În anul 298, împăratul Maximian decide eliminarea din armată a ostaşilor creştini, considerând răspândirea creştinismului drept vinovată de decăderea Imperiului Roman.
  
−
Astfel,cei doi [[Mucenic]]i ai lui [[Hristos]] şi-au primit cununa cea neveştejită a măririi, pentru tăria credinţei lor.
+
[[Sfinţi]]i Nicandru şi Marcian s-au declarat creştini, alături de cu alţi patru sfinţi ostaşi, anume [[Pasicrat şi Valentin|Pasicrat, Valentin]], [[Isihie de la Durostor|Isihie]] şi [[Iuliu Veteranul din Durostor|Iuliu]], cel din urmă fiind veteran al armatei romane. Ca urmare, au fost aruncaţi în închisoare. Au fost nou îndemnaţi şi apoi ameninţaţi cu chinurile, ca să se lepede de [[Hristos]], dar ei au refuzat. Au fost apoi supuşi la chinuri, ca să se lepede de credinţa lor: au fost înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, puşi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiegele; apoi li s-a turnat apă sărată peste rănile deschise şi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, zdrobindu-li-se astfel feţele. Dar ei au rămas statornici în credinţa în Domnul [[Iisus Hristos]]. Atunci împăratul a poruncit să li se taie capetele, cei doi primind astfel cununa muceniciei.
  
 +
==Sursa==
 +
 +
*Pr. Prof. Ioan Rămureanu, [http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/iunie/sf_mucenici_nicandru_si_marcian.htm Sf. Mc. Nicandru şi Marcian]
 +
 +
[[Categorie:Sfinţi]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
 
[[Categorie:Mucenici]]

Versiunea de la data 21 iunie 2010 19:37

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian au trăit în secolele III – IV. Erau ostaşi în armata romană de la Dunăre, încartiruiţi în cetatea Durostor. Mărturisindu-L pe Hristos în vremea persecuţiei din timpul împăratului Maximian Galeriu, au luat cununa muceniciei. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 8 iunie.

Mucenicia

În anul 298, împăratul Maximian decide eliminarea din armată a ostaşilor creştini, considerând răspândirea creştinismului drept vinovată de decăderea Imperiului Roman.

Sfinţii Nicandru şi Marcian s-au declarat creştini, alături de cu alţi patru sfinţi ostaşi, anume Pasicrat, Valentin, Isihie şi Iuliu, cel din urmă fiind veteran al armatei romane. Ca urmare, au fost aruncaţi în închisoare. Au fost nou îndemnaţi şi apoi ameninţaţi cu chinurile, ca să se lepede de Hristos, dar ei au refuzat. Au fost apoi supuşi la chinuri, ca să se lepede de credinţa lor: au fost înţepaţi cu suliţa, pârjoliţi în foc, puşi pe cărbuni aprinşi şi bătuţi cu toiegele; apoi li s-a turnat apă sărată peste rănile deschise şi au fost târâţi prin cioburi ascuţite, zdrobindu-li-se astfel feţele. Dar ei au rămas statornici în credinţa în Domnul Iisus Hristos. Atunci împăratul a poruncit să li se taie capetele, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

Sursa

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Nicandru_și_Marcian&oldid=18518”