Nestorianism

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Nestorianismul este o erezie hristologică care a aparut în biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica rațional și de a înțelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învață că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om. De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost crucificat", pentru că ei cred ca omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Nascătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Cuprins

	1 Originea nestorianismului 
	2 Nestorianismul ca învățătură publică 
	3 Rezistența la nestorianism 
	4 Cel de-al treilea Sinod Ecumenic
	5 Nestorianismul după Sinod 
	6 Nestorianismul si cel de-al  cincilea Sinod Ecumenic 
	7 Comunitățile nestoriene astăzi 
	8 Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului 
	9 Surse 

Originea Nestorianismului Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Negând Apolinarianismul, Diodor a scris că la începutul încarnării și după încarnare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au fost complet independente fără să se unească într-un fel. Aceste idei au fost dezvoltate mai târziu de Teodor din Mopsuestia (3??-429), un învățat al școlii antiohiene. Teodor a învățat că naturile umană și divină ale lui Hristos au fost complet separate, că a fost doar un contact între ele, dar nici o uniune de vreun fel. Dezvoltând aceste idei, Teodor a scris că Omul Iisus a fost născut de Fecioara Maria în mod natural și cu toate greșelile umane și Dumnezeu Logosul (Cuvântul), cunoscând triumful Omului asupra păcatului, a ales să răscumpere umanitatea prin Omul Iisus unindu-se cu El prin Har încă de la concepția Sa. Datorită triumfului său asupra păcatului, Omul Iisus a fost demn să fie numit Fiul lui Dumnezeu în timpul Teofaniei. Apoi, după triumful său complet asupra păcatului din timpul crucificării, a fost unit mai mult cu Logosul Divin, devenind instrumentul prin care Dumnezeu a salvat umanitatea. Avînd la bază aceste idei, Teodor a fost primul care s-a opus numirii lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. De aceea, s-a opus termenilor de "Dumnezeu a fost crucificat ", "Dumnezeu a suferit ", sau "Dumnezeu s- a născut ", pentru că, credea el, numai Omul Iisus s-a născut și Dumnezeu a sălășluit în Omul Iisus. Pentru acest motiv, Teodor l-a numit pe Iisus Theofor (Purtător de Dumnezeu). S-a opus de asemenea termenului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pentru că, credea el, a dat naștere numai Omului Iisus. Convingerile lui Teodor au fost eretice, pentru că, ajungând la o concluzie logică, neagă mântuirea și salvarea; dacă numai Omul Iisus a suferit pe cruce și a murit pentru păcatele oamenilor, atunci cum suferința unui om mântuiește întreaga umanitate? Nestorianismul ca învățătură publică Ideile nestoriene s-au născut din scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia și adepții lor apropiați din Antiohia. Totuși, în anul 428, împăratul Teodor II i-a cerut preotului călugăr antiohian Nestorie, cunoscut pentru zelul său, să vină în Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el și pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. În seriile omiliilor din Constantinopol, Anastasie a negat existența une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, învățând în El o separare a persoanelor și a atacat utilizarea termenului Theotokos, utilizând termenul Anthropotokos. Acest lucru a fost destul de controversat, căci credincioșii constantinopoliteni erau obisnuiți să utilizeze termenul de Teotokos pentru Fecioara Maria. Pentru a-l apăra pe Anastasie, Nestorie a spus de asemenea o serie de omilii, predicând despre învățăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea termenului de Christotokos în loc de Antropotokos. Teologi constantinopoliteni s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat de predică împotriva ereziei lui Paul de Samosata (vezi Antitrinitarianismul). Nestorie a întrunit sinodul de la Constantinopol în anul 429 și i-a condamnat pe cei care nu au fost de acord cu el. Resistența la Nestorianism Cea mai violenta opoziție contra nestorianismului a venit din partea Sfântului Cyril din Alexandria, teolog din școala alexandrină. Intr-o serie de epistole și scrisori către Nestorie, împăratul Teodor al II-lea și împărăteasa Eudoxia, Sf Cyril a subliniat învățătura ortodoxă și l-a acuzat pe Nestorie de erezie. Sf Cyril a scris apoi papei Celestine din Roma despre învățăturile lui Nestorie. In anul 430, papa Celestine a întrunit un sinod la Roma care l-a condamnat pe Nestorie și a hotărât să fie destituit. Papa Celestine a trimis copii ale deciziilor sinodului Sf Cyril al Alexandriei, care de asemenea a întrunit sinodul din Alexandria în anul 430. La acest sinod, Sf Cyril a formulat cele 12 faimoase anateme împotriva lui Nestorie:

Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este Dumnezeu întru adevăr și în consecință Sfânta Fecioară este Maica Domnului (pentru că a purtat într-un mod omenesc Cuvântul lui Dumnezeu devenit om), să fie anatema. 
Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul și este Hristos cu trupul său și de aceea este Dumnezeu și Om, să fie anatema. 

Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere și nu o unire prin natură, să fie anatema.

Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinți despre Iisus Hristos sau de către El despre El Insuși, și le attribuite Lui ca Om, totuși separat de Cuvântul lui Dumnezeu, și altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema. 
Dacă cineva îndrăznește să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om și nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” și și-a apropriat sângele și carnea la fel ca noi, să fie anatema. 
	
Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, și nu mărturisește același Dumnezeu și Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema. 
Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu și a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o ființă separată de El, să fie anatema. 
Dacă cineva indrăznește să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat și mărit împreună cu Cuvântul Divin și să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) și nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare și o singura doxologie, chiar și "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema. 
Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălțat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El și primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate și să facă minuni printre oameni și nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema. 
Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot și apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot și apostol, devenind trup și om ca noi, dar ca și cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuși și nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema. 
Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este dătător de viață și aparține Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susține că aparține altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuință divină și nu este dătător de viață, așa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viață, să fie anatema. 
Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a suferit în trup și că trupul a fost crucificat și a gustat moartea în trup și a devenit primul născut al morții, deși Dumnezeu este viață și dătător de viață, să fie anatema. 

Cel de-al treilea Sinod ecumenic Nu toți au acceptat poziția Sf Cyril și a sinodului din Alexandria. Nestorie a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care au atribuit suferința și nașterea lui Dumnezeu. Nestorie a crezut că ei l-au negat pe Dumnezeu și cinstea datorată Lui învățând că Necircumscrisul poate fi circumscris sau că Neschimbatul poate suferi. Anumiți episcopi sirieni au sărit în apărarea lui Nestorie. Printre ei Teodoret din Cyr, care a scris un contra-argument la anatemele Sf Cyril. Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat sinodul de la Efes, care a fost convocat în ziua Pogorârii Sf Duh în anul 431. Acesta a devenit cunoscut ca fiind cel de-al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Cyril din Alexandria a sosit cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Yuvenali al Ierusalimului cu episcopi palestinieni, Thermos al Cesareei Capadociei și Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit cu episcopii săi și doi reprezentanți ai guvernului, Candidian și Irineu, reprezentându-l pe împărat. Memnon al Efesului a prezidat Sinodul. Singurii reprezentanți care nu au fost acolo au fost Ioan din Antiohia și episcopii sirieni cât și reprezentanții papei Celestin al Romei. După ce s- a așteptat timp de 10 zile sosirea delegaților absenți, Sf Cyril al Alexandriei a decis să convoace sinodul fără ei pe data de 22 iunie în anul 431. Cei 200 de episcopi prezenți au citit învățăturile lui Nestorie, învățăturile Sf Cyril al Alexandriei, scrierile părinților și au descoperit că Nestorie învăța erezii, iar scrierile Sf Cyril au reflectat poziția ortodoxiei. Deciziile sinodului au fost semnate și trimise la Constantinopol pentru împărat și credincioșii constantinopoliteni. Nestorie a fost invitat să participe și să se apere singur, dar a refuzat. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril și Memnon de convocarea unui sinod ilegal și complot împotriva lui Nestorie. Atunci Ioan al Antiohiei și 33 de episcopi sirieni au sosit la Efes. Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan și episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Cyril și împreună cu Nestorie și câțiva episcopi care s-au separat de sinodul Sf Cyril au organizat un sinod rebel. La acest sinod l-au condamnat pe Sf Cyril, Memnon din Efes și ceilalți părinți, acuzându-i în mod fals de ereziile lui Arie, Apolinarie și Eunomius. Deciziile au fost semnate și duse la Constantinopol. Împăratul Teodor nefiind sigur de buna derulare a faptelor, a ordonat ca amândouă sinoadele să se închidă, rapoartele să fie distruse și toți Parinții să convoace un sigur Sinod. În timp ce mesagerii se perindau între Palace și Efes, Sf Cyril al Alexandriei a convocat Sinodul său din nou. La a doua sesiune, Sinodul a găsit ortodoxă epistola Papei Celestin, emisă la sfârșit de delegații săi. La cea de-a treia sesiune, delegații au semnat condamnarea lui Nestorie. La cea de-a patra sesiune, Sinodul a găsit ca nevalidă condamnarea Sf Cyril și a lui Memnon de către Ioan al Antiohiei și sinodul său. La cea de-a cincea sesiune, Sf Cyril și Memnon au condamnat ereziile lui Arie, Apollinarie și Eunomie și Sinodul l-a condamnat pe Ioan al Antiohiei și sinodul rebel. La cea de-a șasea sesiune, Sinodul a decretat că nu pot fi făcute modificări sau adăugiri la Crezul din Nicene. La cea de-a șaptea și ultima sesiune, Sinodul a dat deciziile privind delimitarea anumitor dioceze.. Împăratul Teodor, în timpul influenței grupului nestorian de la palat, a ordonat ca Nestorie, Memnon și Sf Cyril să fie arestați și un nou Sinod să fie convocat. Totuși, nu s-a putut ajuns la nici o înțelegere. Între timp Sf Cyril a scris lui Abba Dalmatius în Constantinopol, rugându-l să acționeze pentru apărarea ortodoxiei. Abba Dalmatius, care de 48 de ani nu părăsise mânăstirea, a făcut un marș împreună cu credincioși din Constantinopol la palat și i-a cerut împăratului să-i elibereze pe episcopii ortodocși și să-l condamne pe Nestorie. Atunci poporul l-a anatemizat pe Nestorie. În final împăratul a ales poziția ortodoxă. Pentru ca Parinții să fie de acord, a cerut să fie trimiși la Calcedon deputați din amândouă Sinoadele. Deputații, care ii includeau pe de o parte pe delegații papei și episcopul Iuvenalie din Ierusalim și Teodoret și Ioan din Antiohia pe de altă parte, au sosit dar nu s-au pus de acord. În timp ce episcopii sirieni au fost de acord în principiu cu condamnarea lui Nestorie, ei au respins anatemele Sf Cyril, numindu-le eretice. Împăratul a ordonat apoi ca toți episcopii să se întoarcă la catedrele lor și a ordonat depoziția lui Nestorie.

Nestorianismul după Sinod Când s-au întors la scaunele episcopale, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La primul sinod, la Tars, l-au condamnat din nou pe Sf Cyril și pe Memnon. La cel de-al doilea sinod, în Antiohia, au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu deplin și Om deplin, însă fără păcat, bazat pe o unitate în El a naturilor divină și umană și de aceea Fecioara Maria poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. În consecință, ei au condamnat nestorianismul; totuși au refuzat să-l condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câțiva ani mai târziu, prin străduința lui Paul al Emessei, care l-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorie, iar pe Sf Cyril al Alexandriei să fie de acord cu crezul antiohian, însă totuși fără să nege cele 12 anateme. Totuși, sinodul din Efes nu a fost acceptat de toți din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învățăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost și Teodoret al Cyrului. Astfel, un partid puternic nestorian a apărut în bisericile siriene și mesopotiene. După ce a aderat la aceeași religie cu Sf Cyril al Alexandriei, John al Antiohiei a început să lucreze la eradicarea nestorianismului din bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere s-a făcut cu ajutorul autorităților civile, care au trimis în închisoare câțiva episcopi nestorieni. Ioan din Antiohia a ordonat distrugerea școlii teologice din Edessa, care a împrăștiat ideile nestoriene. Ibo al Edessei și alți teologi care l-au acuzat pe Sf Cyril de neortodoxie au fost exilați. În același timp, Sf Cyril a scris o repudiere a lui Teodor al Mopsuestiei, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toți. Teodoret l-a apărat pe Teodore al Mopsuestiei, dar între timp Ibo a devenit episcop al Edessei și a răspândit ideile nestoriene. În binecunoscuta scrisoare către Marius Persul, Ibo al Edessei l-a condamnat pe Nestorie pentru că a refuzat utilizarea termenului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dar l-a condamnat și pe Sf Cyril pentru predicarea Apollinarianismului. În anul 489, școala din Edessa a fost distrusă din nou și teologii nestorieni s-au grăbit să meargă în Persia unde în final s-au despărțit de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească biserică. În anul 499, la un sinod din Seleucia, cel de-al treilea Sinod Ecumenic a fost condamnat și nestorienii s-au despărțit formal de biserică. Ei au format biserica chaldeană sau asiriană care se administrază singură având Patriarhul său. Nestorienii au totuși o comunitate în India numită tomiți. Nestorianismul și cel de-al cincilea Sinod În lupta lor împotriva nestorianismului câțiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezența naturii umane în Iisus Hristos, acceptind numai o singura natură divină într-un Ipostas divin. De aceea, sunt numiți Monofiziți (care cred într-o singură natură). Condamnați la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic în Calcedon, Monofiziții au acuzat Sinodul și biserica de restaurarea nestorianismului. Baza acuzațiilor în cel de-al VI-lea secol a fost poziția neclară a bisericii despre Teodor al Mopsuestiei, Theodoret al Cyrului și Ibo al Edessei. Scrierile lor, care au devenit cunoscute ca cele Trei Capitole au fost o cauză de dezbateri ce au avut ca rezultat cel de-al Cincilea Sinod Ecumenic în anul 553. La Sinod, Biserica l-a condamnat pe Teodor al Mopsuestiei ca eretic. În plus, Biserica a condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf Cyril și scrisoarea lui Ibo al Edessei către Marius persanul. Biserica nu i-a condamnat pe Teodoret și Ibo în persoană, pentru că s-au pocăit de nestorianism și l-au condamnat pe Nestorie. Comunitățile nestoriene astăzi Biserica Asiriană de est este un corp nestorian cu jurisdicție în Irak și în Iranul de est. Se vorbește despre ea ca despre Biserica Ortodoxă Asiriană; a nu se confunda cu Biserica Ortodoxă Siriană, un corp non-calcedonian, Biserica Catolică Calcedeană, un corp uniat, sau Biserica Ortodoxă din Antiohia, o biserică locală ortodoxă. Schisma între Biserica asiriană și Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a început la Sinodul din Seleucia în anul 410, unde creștinii mesopotamieni și-au declarat independența față de patriarhul din Antiohia. Ruptura s-a întărit după condamnarea lui Nestorie la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic și distrugerea școlii teologice din Edesa. În secolul al XV-lea, biserica a decretat ca titlul de patriarh sa poată trece numai la rudele patriarhului de atunci Mar Shimun IV. Acest lucru a supărat pe multi din ierarhia bisericii și în anul 1552 a fost ales un rival al patriarhului, Mar Yohanan Soulaqa VIII. Acest rival s-a întâlnit cu papa și a intrat în comuniune cu Biserica romano-catolică. Biserica asiriană avea atunci doi lideri rivali: un patriarh ereditar în Alqosh (în zilele moderne Irakul de nord) și un patriarh numit de papă în Diyarbakir (în zilele moderne Turcia de est). Această situație a durat până în anul 1662 când patriarhul din Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, a rupt comuniunea cu Roma și si-a mutat sediul în satul Qochanis din munții Turciei. Vaticanul a răspuns prin numirea unui nou patriarh la Diyarbakir care să guverneze asirienii care au rămas fideli scaunului Episcopal. Aceasta a devenit cunoscută ca Biserica Catolică Caldeană, un corp uniat. În anul 1804 linia ereditară a patriarhilor în Alqosh a murit și ierarhia bisericii a decis să accepte autoritatea patriarhilor caldeeni. Asirienii s-au confruntat cu răzbunări sub monarhia hashemită pentru că au cooperat cu britaniicii și au fugit spre vest. Patriarhul din Babilon este stabilit în prezent în Chicago, Illinois, și mai puțin de un milion din cei 4,5 milioane de asirieni din lume rămân în Irak. Comunitatea caldeană a fost mai puțin numeroasă în timpul mandatului britanic din Palestina și nu a jucat un rol major în regulile britanice ale țării. Totuși, cu exodul asirienilor biserica catolică caldeană a devenit cel mai mare grup non musulman din Irak și mulți au venit la putere mai târziu în guvernul partidului Ba'ath cel mai important fiind deputatul Primul Ministru Tariq Aziz. În anul 1964, problema succesiunii ereditare a cauzat din nou o schismă, cu alegerea lui Mar Thomas Darmo fiind rival al celui ales pe cale ereditară Mar Simon XXIII. Mar Simon a demisionat în anul 1973 și a fost asasinat în anul 1975 în timpul negocierilor pentru posibila sa reinstalare. Mar Dinkha IV a fost ales ca succesorul lui Simon și a anunțat sfârșitul permanent a succesiunii ereditare. În timp ce acest lucru înlătură disputa subliniată, dezacordul între patriarhii rivali totuși există, cu Mar Addai ca succesor al lui Mar Thomas Darmo. În noiembrie 1994 o întâlnire istorică a lui Mar Dinkha IV și papa catolic Ioan Paul al II-lea s-a ținut în Vatican și a fost semnată o Declarație Comună Hristologică. Unul dintre efectele acestei întâlniri a fost că relația bisericii asiriene cu biserica catolică caldeană s-a îmbunătățit. Sunt un număr mare de congregații asiriene în Iran. În plus, câteva rămân în Irak, există o singură parohie în China și biserica are locațiile principale (împreună cu alte patru case de rugăciune) în Chicago, Illinois, Statele Unite. Situația de azi:

Primat: Mar Dinkha IV, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Qochanis) 
Primat: Mar Addai II, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Baghdad) 
Sedii principale: Chicago, IL 
Credincioși: aproape 4,5 milioane 

Hristologia De obicei, biserica asiriană din est neagă că învață această învățătură. Nestorianismul Pe de altă parte, a recunoscut Teodor al Mopsuestiei ca sfânt.

Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului În refuzul lor de a o venera pe Fecioara Maria, protestanții moderni evanghelici neagă utilizarea termenului de Născătoare de Dumnezeu. Apărând acest lucru, mulți protestanți evanghelici argumentează că Fecioara Maria nu ar fi putut da naștere lui Dumnezeu, ci doar Omului Iisus. De aceea ei îl separă iar pe teandricul Dumnezeu-Om în Iisus un om și o persoană divină și învață nestorianismul. Greșeala acestei gândiri rezidă în neînțelegerea complexităților Hristologiei și doctrina încarnării. Este necesară o bună înțelegere a Fecioarei Maria pentru a-L înțelege bine pe Iisus Hristos. Dacă Maria nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Hristos nu este Dumnezeu-Om. Așa cum dacă Hristos este Dumnezeu-Om, atunci Maria este Născătoare de Dumnezeu. Dacă Maria nu este Fecioară pururea, atunci Hristos nu a devenit Dumnezeu încarnat. Dacă Hristos a devenit Dumnezeu încarnat, atunci Maria este fecioară pururea. Dacă Maria nu este Regina Maria, atunci Hristos nu este Rege; dacă Hristos este Rege, atunci Maria este Regina Mamă. Pentru a cunoaște mai multe despre importanța Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și pentru a înțelege mai bine dogmele încarnării și a Trinității, citiți George S. Gabriel, Mary, the Untrodden Portal of God