Nestorianism: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (→‎Sources: en, cat)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
Nestorianismul este o erezie hristologică care a aparut în biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica rațional și de a înțelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învață că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om.  De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost crucificat", pentru că ei cred ca omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Nascătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).
  
−
'''Nestorianism''' is a [[Christology|Christological]] [[heresy]] which originated in the Church in the 5th century out of an attempt to rationally explain and understand the [[incarnation]] of the divine Logos, the Second Person of the [[Holy Trinity]] as the man [[Jesus Christ]]. Nestorianism teaches that the human and divine essences of Christ are separate and that there are two persons, the man Jesus Christ and the divine Logos, which dwelt in the man. Thus, Nestorians reject such terminology as "God suffered" or "God was crucified", because they believe that the man Jesus Christ suffered. Likewise, they reject the term ''[[Theotokos]]'' (Giver of birth to God) for the Virgin Mary, using instead the term ''Christotokos'' (giver of birth to Christ) or ''Anthropotokos'' (giver of birth to a man).
+
Cuprins
 +
1 Originea nestorianismului
 +
2 Nestorianismul ca învățătură publică
 +
3 Rezistența la nestorianism
 +
4 Cel de-al treilea Sinod Ecumenic
 +
5 Nestorianismul după Sinod
 +
6 Nestorianismul si cel de-al  cincilea Sinod Ecumenic
 +
7 Comunitățile nestoriene astăzi
 +
8 Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului
 +
9 Surse
  
 +
Originea Nestorianismului
 +
Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Negând Apolinarianismul, Diodor a scris că la începutul încarnării și după încarnare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au fost complet independente fără să se unească într-un fel.
 +
Aceste idei au fost dezvoltate mai târziu de Teodor din Mopsuestia (3??-429), un învățat al școlii antiohiene. Teodor a învățat că naturile umană și divină ale lui Hristos au fost complet separate, că a fost doar un contact între ele, dar nici o uniune de vreun fel. Dezvoltând aceste idei, Teodor a scris că Omul Iisus a fost născut de Fecioara Maria în mod natural și cu toate greșelile umane și Dumnezeu Logosul (Cuvântul), cunoscând triumful Omului asupra păcatului, a ales să răscumpere umanitatea prin Omul Iisus unindu-se cu El prin Har încă de la concepția Sa. Datorită triumfului său asupra păcatului, Omul Iisus a fost demn să fie numit Fiul lui Dumnezeu în timpul Teofaniei. Apoi, după triumful său complet asupra păcatului din timpul crucificării, a fost unit mai mult cu Logosul Divin, devenind instrumentul prin care Dumnezeu a salvat umanitatea.
 +
Avînd la bază aceste idei, Teodor a fost primul care s-a opus numirii lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. De aceea, s-a opus termenilor de "Dumnezeu a fost crucificat ", "Dumnezeu a suferit ", sau "Dumnezeu s- a născut ", pentru că, credea el, numai Omul Iisus s-a născut și Dumnezeu a sălășluit în Omul Iisus. Pentru acest motiv, Teodor l-a numit pe Iisus Theofor (Purtător de Dumnezeu). S-a opus de asemenea termenului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pentru că, credea el, a dat naștere numai Omului Iisus. Convingerile lui Teodor au fost eretice, pentru că, ajungând la o concluzie logică, neagă mântuirea și salvarea; dacă numai Omul Iisus a suferit pe cruce și a murit pentru păcatele oamenilor, atunci cum suferința unui om mântuiește întreaga umanitate?
 +
Nestorianismul ca învățătură publică
 +
Ideile nestoriene s-au născut din scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia și adepții lor apropiați din Antiohia. Totuși, în anul 428, împăratul Teodor II i-a cerut preotului călugăr antiohian Nestorie, cunoscut pentru zelul său, să vină în Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el și pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. În seriile omiliilor din Constantinopol, Anastasie a negat existența une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, învățând în El o separare a persoanelor și a atacat utilizarea termenului Theotokos, utilizând termenul Anthropotokos. Acest lucru a fost destul de controversat, căci credincioșii constantinopoliteni erau obisnuiți să utilizeze termenul de Teotokos pentru Fecioara Maria. Pentru a-l apăra pe Anastasie, Nestorie a spus de asemenea o serie de omilii, predicând despre învățăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea termenului de Christotokos în loc de Antropotokos.
 +
Teologi constantinopoliteni s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat de predică împotriva ereziei lui Paul de Samosata (vezi Antitrinitarianismul). Nestorie a întrunit sinodul de la Constantinopol în anul 429 și i-a condamnat pe cei care nu au fost de acord cu el.
 +
Resistența la Nestorianism
 +
Cea mai violenta opoziție contra nestorianismului a venit din partea Sfântului Cyril din Alexandria, teolog din școala alexandrină. Intr-o serie de epistole și scrisori către Nestorie, împăratul Teodor al II-lea și împărăteasa Eudoxia, Sf Cyril a subliniat învățătura ortodoxă și l-a acuzat pe Nestorie de erezie. Sf Cyril a scris apoi papei Celestine din Roma despre învățăturile lui Nestorie. In anul 430, papa Celestine a întrunit un sinod la Roma care l-a condamnat pe Nestorie și a hotărât să fie destituit. Papa Celestine a trimis copii ale deciziilor sinodului Sf Cyril al Alexandriei, care de asemenea a întrunit sinodul din Alexandria în anul 430. La acest sinod, Sf Cyril a formulat cele 12 faimoase anateme împotriva lui Nestorie:
 +
Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este Dumnezeu întru adevăr și în consecință Sfânta Fecioară este Maica Domnului (pentru că a purtat într-un mod omenesc Cuvântul lui Dumnezeu devenit om), să fie anatema.
 +
Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul și este Hristos cu trupul său și de aceea este Dumnezeu și Om, să fie anatema.
 +
Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere și nu o unire prin natură, să fie anatema.
 +
Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinți despre Iisus Hristos sau de către El despre El Insuși, și le attribuite Lui ca Om, totuși separat de Cuvântul lui Dumnezeu, și altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema.
 +
Dacă cineva îndrăznește să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om și nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” și și-a apropriat sângele și carnea la fel ca noi, să fie anatema.
 +
 +
Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, și nu mărturisește același Dumnezeu și Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema.
 +
Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu și a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o ființă separată de El, să fie anatema.
 +
Dacă cineva indrăznește să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat și mărit împreună cu Cuvântul Divin și să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) și nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare și o singura doxologie, chiar și "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema.
 +
Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălțat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El și primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate și să facă minuni printre oameni și nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema.
 +
Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot și apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot și apostol, devenind trup și om ca noi, dar ca și cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuși și nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema.
 +
Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este dătător de viață și aparține Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susține că aparține altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuință divină și nu este dătător de viață, așa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viață, să fie anatema.
 +
Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a suferit în trup și că trupul a fost crucificat și a gustat moartea în trup și a devenit primul născut al morții, deși Dumnezeu este viață și dătător de viață, să fie anatema.
 +
Cel de-al treilea Sinod ecumenic
 +
Nu toți au acceptat poziția Sf Cyril și a sinodului din Alexandria. Nestorie a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care au atribuit suferința și nașterea lui Dumnezeu. Nestorie a crezut că ei l-au negat pe Dumnezeu și cinstea datorată Lui învățând că Necircumscrisul poate fi circumscris sau că Neschimbatul poate suferi. Anumiți episcopi sirieni au sărit în apărarea lui Nestorie. Printre ei Teodoret din Cyr, care a scris un contra-argument  la anatemele Sf Cyril.
 +
Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat sinodul de la Efes, care a fost convocat în ziua Pogorârii Sf Duh în anul 431. Acesta a devenit cunoscut ca fiind cel de-al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Cyril din Alexandria a sosit cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Yuvenali al Ierusalimului cu episcopi palestinieni, Thermos al Cesareei Capadociei și Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit cu episcopii săi și doi reprezentanți ai guvernului, Candidian și Irineu, reprezentându-l pe împărat. Memnon al Efesului a prezidat Sinodul. Singurii reprezentanți care nu au fost acolo au fost Ioan din Antiohia și episcopii sirieni cât și reprezentanții papei Celestin al Romei.
 +
După ce s- a așteptat timp de 10 zile sosirea delegaților absenți, Sf Cyril al Alexandriei a decis să convoace sinodul fără ei pe data de 22 iunie în anul 431. Cei 200 de episcopi prezenți au citit învățăturile lui Nestorie, învățăturile Sf Cyril al Alexandriei, scrierile părinților și au descoperit că Nestorie învăța erezii, iar scrierile Sf Cyril au reflectat poziția ortodoxiei. Deciziile sinodului au fost semnate și trimise la Constantinopol pentru împărat și credincioșii constantinopoliteni. Nestorie a fost invitat să participe și să se apere singur, dar a refuzat. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril și Memnon de convocarea unui sinod ilegal și complot împotriva lui Nestorie.
 +
Atunci Ioan al Antiohiei și 33 de episcopi sirieni au sosit la Efes. Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan și episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Cyril și împreună cu Nestorie și câțiva episcopi care s-au separat de sinodul Sf Cyril au organizat un sinod rebel. La acest sinod l-au condamnat pe Sf Cyril, Memnon din Efes și ceilalți  părinți, acuzându-i în mod fals de ereziile lui Arie, Apolinarie și Eunomius. Deciziile au fost semnate și duse la Constantinopol.
 +
Împăratul Teodor nefiind sigur de buna derulare a faptelor, a ordonat ca amândouă sinoadele să se închidă, rapoartele să fie distruse și toți Parinții să convoace un sigur Sinod. În timp ce mesagerii se perindau între Palace și Efes, Sf Cyril al Alexandriei a convocat Sinodul său din nou. La a doua sesiune, Sinodul a găsit ortodoxă epistola Papei Celestin, emisă la sfârșit de delegații săi. La cea de-a treia sesiune, delegații au semnat condamnarea lui Nestorie. La cea de-a patra sesiune, Sinodul a găsit ca nevalidă condamnarea Sf Cyril și a lui Memnon de către Ioan al Antiohiei și sinodul său. La cea de-a cincea sesiune, Sf Cyril și Memnon au condamnat ereziile lui Arie, Apollinarie și Eunomie și Sinodul l-a condamnat pe Ioan al Antiohiei și sinodul rebel. La cea de-a șasea sesiune, Sinodul a decretat că nu pot fi făcute modificări sau adăugiri la Crezul din Nicene. La cea de-a șaptea și ultima sesiune, Sinodul a dat deciziile privind delimitarea anumitor dioceze..
 +
Împăratul Teodor, în timpul influenței grupului nestorian de la palat, a ordonat ca Nestorie, Memnon și Sf Cyril să fie arestați și un nou Sinod să fie convocat. Totuși, nu s-a putut ajuns la nici o înțelegere. Între timp Sf Cyril a scris lui Abba Dalmatius în Constantinopol, rugându-l să acționeze pentru apărarea ortodoxiei. Abba Dalmatius, care de 48 de ani nu părăsise mânăstirea, a făcut un marș împreună cu credincioși din Constantinopol la palat și i-a cerut împăratului să-i elibereze pe episcopii ortodocși și să-l condamne pe Nestorie. Atunci poporul l-a anatemizat pe Nestorie.
 +
În final împăratul a ales poziția ortodoxă. Pentru ca Parinții să fie de acord, a cerut să fie trimiși la Calcedon deputați din amândouă Sinoadele. Deputații, care ii includeau pe de o parte pe delegații papei și episcopul Iuvenalie din Ierusalim și Teodoret și Ioan din Antiohia pe de altă parte, au sosit dar nu s-au pus de acord. În timp ce episcopii sirieni au fost de acord în principiu cu condamnarea lui Nestorie, ei au respins anatemele Sf Cyril, numindu-le eretice. Împăratul a ordonat apoi ca toți episcopii să se întoarcă la catedrele lor și a ordonat depoziția lui Nestorie.
  
−
== Origins of Nestorianism ==
+
Nestorianismul după Sinod
−
Nestorian ideas were first developed in the writings of [[Diodore of Tarsus]] against the [[heresy]] of [[Apollinarius]]. In refuting [[Apollinarianism]], Diodore wrote that at the time of the Incarnation and after the Incarnation, the Divine and human natures of Jesus Christ were divided to such an extent that there was complete independence of natures and no union whatsoever.
+
Când s-au întors la scaunele episcopale, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La primul sinod, la Tars, l-au condamnat din nou pe Sf Cyril și pe Memnon. La cel de-al doilea sinod, în Antiohia, au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu deplin și Om deplin, însă fără păcat, bazat pe o unitate în El a naturilor divină și umană și de aceea Fecioara Maria poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. În consecință, ei au condamnat nestorianismul; totuși au refuzat să-l condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câțiva ani mai târziu, prin străduința lui Paul al Emessei, care l-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorie, iar pe Sf Cyril al Alexandriei să fie de acord cu crezul antiohian, însă totuși fără să nege cele 12 anateme.
 +
Totuși, sinodul din Efes nu a fost acceptat de toți din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învățăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost și Teodoret al Cyrului. Astfel, un partid puternic nestorian a apărut în bisericile siriene și mesopotiene. După ce a aderat la aceeași religie cu Sf Cyril al Alexandriei, John al Antiohiei a început să lucreze la eradicarea nestorianismului din bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere s-a făcut cu ajutorul autorităților civile, care au trimis în închisoare câțiva episcopi nestorieni.
 +
Ioan din Antiohia a ordonat distrugerea școlii teologice din Edessa, care a împrăștiat ideile nestoriene. Ibo al Edessei și alți teologi care l-au acuzat pe Sf Cyril de neortodoxie au fost exilați. În același timp, Sf Cyril a scris o repudiere a lui Teodor al Mopsuestiei, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toți. Teodoret l-a apărat pe Teodore al Mopsuestiei, dar între timp Ibo a devenit episcop al Edessei și a răspândit ideile nestoriene. În binecunoscuta scrisoare către Marius Persul, Ibo al Edessei l-a condamnat pe Nestorie pentru că a refuzat utilizarea termenului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dar l-a condamnat și pe Sf Cyril pentru predicarea Apollinarianismului. În anul 489, școala din Edessa a fost distrusă din nou și teologii nestorieni s-au grăbit să meargă în Persia unde în final s-au despărțit de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească biserică. În anul 499, la un sinod din Seleucia, cel de-al treilea Sinod Ecumenic a fost condamnat și nestorienii s-au despărțit formal de biserică. Ei au format biserica chaldeană sau asiriană care se administrază singură având Patriarhul său. Nestorienii au totuși o comunitate în India numită tomiți.
 +
Nestorianismul și cel de-al cincilea Sinod
 +
În lupta lor împotriva nestorianismului câțiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezența naturii umane în Iisus Hristos, acceptind numai o singura natură divină într-un Ipostas divin. De aceea, sunt numiți Monofiziți (care cred într-o singură natură). Condamnați la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic în Calcedon, Monofiziții au acuzat Sinodul și biserica de restaurarea nestorianismului.
 +
Baza acuzațiilor în cel de-al VI-lea secol a fost poziția neclară a bisericii despre Teodor al Mopsuestiei, Theodoret al Cyrului și Ibo al Edessei. Scrierile lor, care au devenit cunoscute ca cele Trei Capitole au fost o cauză de dezbateri ce au avut ca rezultat cel de-al Cincilea Sinod Ecumenic în anul 553.
 +
La Sinod, Biserica l-a condamnat pe Teodor al Mopsuestiei ca eretic. În plus, Biserica a condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf Cyril și scrisoarea lui Ibo al Edessei către Marius persanul. Biserica nu i-a condamnat pe Teodoret și  Ibo în persoană, pentru că s-au pocăit de nestorianism și l-au condamnat pe Nestorie.
 +
Comunitățile nestoriene astăzi
 +
Biserica Asiriană de est este un corp nestorian cu jurisdicție în Irak și în Iranul de est. Se vorbește despre ea ca despre Biserica Ortodoxă Asiriană; a nu se confunda cu Biserica Ortodoxă Siriană, un corp non-calcedonian, Biserica Catolică Calcedeană, un corp uniat, sau Biserica Ortodoxă din Antiohia, o biserică locală ortodoxă.
 +
Schisma între Biserica asiriană și Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a început la Sinodul din Seleucia în anul 410, unde creștinii mesopotamieni și-au declarat independența față de patriarhul din Antiohia. Ruptura s-a întărit după condamnarea lui Nestorie la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic și distrugerea școlii teologice din Edesa.
 +
În secolul al XV-lea, biserica a decretat ca titlul de patriarh sa poată trece numai la rudele patriarhului de atunci Mar Shimun IV. Acest lucru a supărat pe multi din ierarhia bisericii și în anul 1552 a fost ales un rival al patriarhului, Mar Yohanan Soulaqa VIII. Acest rival s-a întâlnit cu papa și a intrat în comuniune cu Biserica romano-catolică. Biserica asiriană avea atunci doi lideri rivali: un patriarh ereditar în Alqosh (în zilele moderne Irakul de nord) și un patriarh numit de papă în Diyarbakir (în zilele moderne Turcia de est). Această situație a durat până în anul 1662 când patriarhul din Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, a rupt comuniunea cu Roma și si-a mutat sediul în satul Qochanis din munții Turciei. Vaticanul a răspuns prin numirea unui nou patriarh la Diyarbakir care să guverneze asirienii care au rămas fideli scaunului Episcopal. Aceasta a devenit cunoscută ca Biserica Catolică Caldeană, un corp uniat. În anul 1804 linia ereditară a patriarhilor în Alqosh a murit și ierarhia bisericii a decis să accepte autoritatea patriarhilor caldeeni.
 +
Asirienii s-au confruntat cu răzbunări sub monarhia hashemită pentru că au cooperat cu britaniicii și au fugit spre vest. Patriarhul din Babilon este stabilit în prezent în Chicago, Illinois, și mai puțin de un milion din cei 4,5 milioane de asirieni din lume rămân în Irak.
 +
Comunitatea caldeană a fost mai puțin numeroasă în timpul mandatului britanic din Palestina și nu a jucat un rol major în regulile britanice ale țării. Totuși, cu exodul asirienilor biserica catolică caldeană a devenit cel mai mare grup non musulman din Irak și mulți au venit la putere mai târziu în guvernul partidului Ba'ath cel mai important fiind deputatul Primul Ministru Tariq Aziz.
 +
În anul 1964, problema succesiunii ereditare a cauzat din nou o schismă, cu alegerea lui Mar Thomas Darmo fiind rival al celui ales pe cale ereditară Mar Simon XXIII. Mar Simon a demisionat în anul 1973 și a fost asasinat în anul 1975 în timpul negocierilor pentru posibila sa reinstalare. Mar Dinkha IV a fost ales ca succesorul lui Simon și a anunțat sfârșitul permanent a succesiunii ereditare. În timp ce acest lucru înlătură disputa subliniată, dezacordul între patriarhii rivali totuși există, cu Mar Addai ca succesor al lui Mar Thomas Darmo.
 +
În noiembrie 1994 o întâlnire istorică a lui Mar Dinkha IV și papa catolic Ioan Paul al II-lea s-a ținut în Vatican și a fost semnată o Declarație Comună Hristologică. Unul dintre efectele acestei întâlniri a fost că relația bisericii asiriene cu biserica catolică caldeană s-a îmbunătățit.
 +
Sunt un număr mare de congregații asiriene în Iran. În plus, câteva rămân în Irak, există o singură parohie în China și biserica are locațiile principale (împreună cu alte patru case de rugăciune) în Chicago, Illinois, Statele Unite.
 +
Situația de azi:
 +
Primat: Mar Dinkha IV, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Qochanis)
 +
Primat: Mar Addai II, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Baghdad)
 +
Sedii principale: Chicago, IL
 +
Credincioși: aproape 4,5 milioane
 +
Hristologia De obicei, biserica asiriană din est neagă că învață această învățătură.
 +
Nestorianismul Pe de altă parte, a recunoscut Teodor al Mopsuestiei ca sfânt.  
  
−
These ideas were further developed by [[Theodore of Mopsuestia]] (3??-429), a scholar in the Antochian tradition. Theodore taught that the human and Divine natures of Christ were so completely separate that there was only contact between them, but no union of any kind. In developing his ideas, Theodore wrote that the Man Jesus was born of the Virgin Mary completely naturally and with all faults of men, and that God the Logos (Word), having foreknown the Man's triumph over sin, chose to redeem the human race through Him by becoming united with Him by Grace from the time of His conception. Because of His triumph over sin, the Man Jesus was made worthy of being called Son of God at the time of the Theophany. Then, after His complete triumph over sin during His passion, He was united even more closely with the Divine Logos, becoming God's tool for the salvation of mankind.
+
Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului
−
 
+
În refuzul lor de a o venera pe Fecioara Maria, protestanții moderni evanghelici neagă utilizarea termenului de Născătoare de Dumnezeu. Apărând acest lucru, mulți protestanți evanghelici argumentează că Fecioara Maria nu ar fi putut da naștere lui Dumnezeu, ci doar Omului Iisus. De aceea ei îl separă iar pe teandricul Dumnezeu-Om în Iisus un om și o persoană divină și învață nestorianismul.  
−
Based on these ideas, Theodore was the first to be opposed to the use of language applying to God as a description of Jesus Christ. Thus, he was opposed to the terms "God was crucified", "God suffered", or "God was born", because, he believed, only the Man Jesus was born and God dwelt in the Man Jesus. For this reason, Theodore called Jesus the Theophoros (Bearer of God). He was also opposed to the term Theotokos (Giver of birth to God) for the Virgin Mary, because, he taught, she gave birth only to the Man Jesus. Theodore's beliefs were quite heretical, since, if taken to their logical conclusion, they deny redemption and salvation; if only the Man Jesus suffered on the Cross and died for the sins of men, then how does the suffering of a man redeem the human race?
+
Greșeala acestei gândiri rezidă în neînțelegerea complexităților Hristologiei și doctrina încarnării. Este necesară o bună înțelegere a Fecioarei Maria pentru a-L înțelege bine pe Iisus Hristos. Dacă Maria nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Hristos nu este Dumnezeu-Om. Așa cum dacă Hristos este Dumnezeu-Om, atunci Maria este Născătoare de Dumnezeu. Dacă Maria nu este Fecioară pururea, atunci Hristos nu a devenit Dumnezeu încarnat. Dacă Hristos a devenit Dumnezeu încarnat, atunci Maria este fecioară pururea. Dacă Maria nu este Regina Maria, atunci Hristos nu este Rege; dacă Hristos este Rege, atunci Maria este Regina Mamă.  
−
 
+
Pentru a cunoaște mai multe despre importanța Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și pentru a înțelege mai bine dogmele încarnării și a Trinității, citiți George S. Gabriel, Mary, the Untrodden Portal of God
−
== Nestorianism as a public teaching ==
 
−
Nestorian ideas were originally confined to the writings of Diodore, [[Theodore of Mopsuestia]] and their close followers in Antioch. However, in 428, Emperor Theodore II called the Antiochian Priest-monk [[Nestorius]], known for his zeal, to come to Constantinople. Nestorius, who brought with him the [[Priest]] Anastasius was made Archbishop of Constantinople. In a series of homilies in Constantinople, Anastasius denied the existence of one Theandric Person (The Godman) in Jesus Christ, teaching in Him a division of persons, and attacked the use of the term Theotokos, using instead the term Anthropotokos. This was quite controversial, since the Constantinopolitan faithful were acustomed to using the term Theotokos for the Virgin Mary. To defend Anastasius, Nestorius also said a series of homilies, preaching the teachings of Theodore of Mopsuestia, though using the term Christotokos instead of Anthropotokos.
 
−
 
 
−
Constantinopolitan theologians rose up against the teachings of Nestorius and accused him of preaching the heresy of [[Paul of Samosata]] (see [[Antitrinitarianism]]). Nestorius then called a council at Constantinople in 429 and condemned those who disagreed with him.
 
−
 
 
−
== Resistance to Nestorianism ==
 
−
The fiercest opposition to Nestorianism came from St [[Cyril of Alexandria]], a theologian from the Alexandrian school. In a series of epistles and letters to [[Nestorius]], Emperor Theodore II, and Empress Eudoxia, St Cyril outlined the Orthodox teaching and accused Nestorius of heresy. St Cyril then wrote to Pope Celestine of Rome about the teaching of Nestorius.
 
−
In 430, Pope Celestine called a council at Rome, which condemned Nestorius and called for him to be deposed. Pope Celestine sent copies of the council's decision to St Cyril of Alexandria, who also called a council in Alexandria in 430. At this council, St Cyril issued his famous 12 [[anathema]]s against Nestorius, which stated:
 
−
 
 
−
* If anyone does not confess that Emmanuel is God in truth, and therefore that the Holy Virgin is the Mother of God (for she bore in a fleshly way the Word of God become flesh), let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone does not confess that the Word from God the Father has been united by hypostasis with the flesh and is one Christ with his own flesh, and is therefore God and man together, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone divides in the one Christ the hypostases after the union, joining them only by a conjunction of dignity or authority or power, and not rather by a coming together in a union by nature, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone distributes between the two persons or hypostases the expressions used either in the Gospels or in the apostolic writings, whether they are used by the holy writers of Christ or by him about himself, and ascribes some to him as to a man, thought of separately from the Word from God, and others, as befitting God, to him as to the Word from God the Father, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone dares to say that Christ was a God-bearing man and not rather God in truth, being by nature one Son, even as "the Word became flesh," and is made partaker of blood and flesh precisely like us, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone says that the Word from God the Father was the God or master of Christ, and does not rather confess the same both God and man, the Word having become flesh, according to the scriptures, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone says that as man Jesus was activated by the Word of God and was clothed with the glory of the Only-begotten, as a being separate from him, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone dares to say that the man who was assumed ought to be worshiped and glorified together with the Divine Word and be called God along with Him, while being separate from Him, (for the addition of "with" must always compel us to think in this way), and will not rather worship Emmanuel with one veneration and send up to Him one doxology, even as "the Word became flesh", let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone says that the one Lord Jesus Christ was glorified by the Spirit, as making use of an alien power that worked through Him and as having received from Him the power to master unclean spirits and to work divine wonders among people, and does not rather say that it was His own proper Spirit through whom He worked the divine wonders, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* The divine scripture says Christ became "the high priest and apostle of our confession"; He offered Himself to God the Father in an odour of sweetness for our sake. If anyone, therefore, says that it was not the very Word from God who became our high priest and apostle, when He became flesh and a man like us, but as it were another who was separate from him, in particular a man from a woman, or if anyone says that He offered the sacrifice also for Himself and not rather for us alone (for He who knew no sin, needed no offering), let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone does not confess that the flesh of the Lord is life-giving and belongs to the Word from God the Father, but maintains that it belongs to another besides Him, united with Him in dignity or as enjoying a mere divine indwelling, and is not rather life-giving, as we said, since it became the flesh belonging to the Word who has power to bring all things to life, let him be anathema.
 
−
 
 
−
* If anyone does not confess that the Word of God suffered in the flesh and was crucified in the flesh and tasted death in the flesh and became the first born of the dead, although as God He is life and life-giving, let him be anathema.
 
−
 
 
−
== The Third Ecumenical Council ==
 
−
Not all accepted the position of St Cyril and the Alexandrian council. Nestorius published 12 anathemas of his own, in which he condemned those who attributed suffering and birth to God. Nestorius believed that they denied God the honour due Him by teaching that the Uncircumscribable can be circumscribed or that the Changeless can suffer.
 
−
Certain Syrian bishops also rose to the defense of Nestorius. Among them was [[Theodoret of Cyrrhus]], who wrote a refutation of the anathemas of St Cyril.
 
−
 
 
−
To put an end to the dispute, Emperor Theodore II called a council at Ephesus, which was to convene on the day of [[Pentecost]], 431. This became known as the [[Third Ecumenical Council]]. St Cyril of Alexandria arrived with 40 Egyptian bishops; the other churches were represented by Yuvenali of Jerusalem with Palestinian bishops, Thermos of Caesarea in Cappadocia, and Flavian of Thessaloniki. Nestorius arrived with his bishops and two governement officials-Candidian and Ireneaus, representing the Emperor. Memnon of Ephesus hosted the Council. The only representatives not there were [[John of Antioch]] and the Syrian bishops and the legates of Pope Celestine of Rome.
 
−
 
 
−
After waiting for 10 days for the arrival of the absent delegates, St Cyril of Alexandria decided to convene the Council without them on [[June 22]], 431. The 200 bishops present read the teachings of Nestorius, the teachings of St Cyril of Alexandria, the writings of the Fathers, and found that Nestorius was teaching heresy and the St Cyril's teaching reflected the Orthodox position. The decisions of the Council were signed and sent to Constantinople for the Emperor and the Constantinopolitan faithful. Nestorius was invited to attend and defend himself, but refused to do so, and a wrote to the Emperor accusing St Cyril and Memnon of holding an illegal council and plotting against Nestorius.
 
−
 
 
−
At this time, [[John of Antioch]] and 33 Syrian bishops arrived at Ephesus. Not recognizing the decision of the Council, John and the Syrian bishops refused to enter into communion with St Cyril, and, together with Nestorius and a few bishops who defected from St Cyril's council organized a rebel council. At this council, they condemned St Cyril, Memnon of Ephesus, and the other Fathers, falsely accusing them of the heresies of [[Arius]], [[Apollinarius]], and [[Eunomius]]. The proceedings were signed and sent to Constantinople.
 
−
 
 
−
Emperor Theodore, unsure of the proper course of action, ordered both councils to close, the proceedings to be destroyed, and the all the Fathers to convene one Council. While messengers were going back and forward between the Palace and Ephesus, St Cyril of Alexandria convened his Council again. At the second session, the Council found Orthodox the epistle of Pope Celestines, finally delivered by his legates. At the third session, the legates signed the condemnation of Nestorius. At the fourth session, the Council found invalid the condemnation of St Cyril and Memnon by John of Antioch and his council. At the fifth session, St Cyril and Memnon condemned the heresies of Arius, Apollinarius, and Eunomius, and the Council condemned John of Antioch and the rebel council. At the sixth session, the council decreed that no changes or additions can be made to the [[Nicene Creed]]. At the seventh, and final session, the Council made decisions concerning the boundaries of various dioceses.
 
−
 
 
−
Emperor Theodore, at the time under the influence of the Nestorian party at the Court, ordered Nestorius, Memnon, and St Cyril to be arrested and a new council to be convened. No agreement, however, could be reached. St Cyril, meanwhile, wrote to Abba Dalmatius in Constantinople, calling him to action for the defence of Orthodoxy. Abba Dalmatius, who for 48 years never left his monastery, marched together with the Constantinopolitan faithful to the Palace and called on the Emperor to release the Orthodox bishops and to condemn Nestorius. The people then proclaimed anathema on Nestorius.
 
−
 
 
−
The Emperor finally sided with the Orthodox position. To get the Fathers to agree, he called on deputies to be sent to Chalcedon from both councils. The deputies, which included the Papal legates and Bishop Yuvenali of Jerusalem on one side and Theodoret and John of Antioch on the other arrived, but could not agree. While the Syrian bishops agreed in principle to the condemnation of Nestorius, they rejected the anathemas of St Cyril, calling them heretical. The Emperor then ordered all bishops to return to their cathedras, and ordered the deposition of Nestorius.
 
−
 
 
−
== Nestorianism after the Council ==
 
−
On their way back to their sees, the Syrian bishops called two more councils. At the first council, at Tarsus, they once again condemned St Cyril and Memnon. At the second council, in Antioch, they confessed that the Lord Jesus Christ is fully Divine and fully human, except without sin, based on a unity in Him of Divine and human natures, and that, therefore, the Virgin Mary may be called the Theotokos. Thus they condemned Nestorianism, though they refused to condemn Nestorius. Peace was restored a few years later, by the work of Paul of Emessa, who convinced John of Antioch to condemn Nestorius and St Cyril of Alexandria to agree to the Antiochian confession without, however, refuting his 12 anathemas.
 
−
 
 
−
The Ephesian Council was not, however, accepted by some in Syria. Among those who agreed with the Orthodox teaching but rejected the Council was Theodoret of Cyrrhus. Thus, a strong Nestorian party arose in the Syrian and Mesopotamian churches. After agreeing to a common confession with St Cyril of Alexandria, John of Antioch began working on eradicating Nestorianism in the Eastern churches. What could not be accomplished by conviction was done with the help of the civil authorities, who imprisoned several Nestorian bishops.
 
−
 
 
−
John of Antioch ordered the destruction of the Edessa theological school, which spread Nestorian ideas. [[Ibo of Edessa]] and other theologians who accused St Cyril of unorthodoxy were exiled. At the same time, St Cyril wrote a refutation of Theodore of Mopsuestia. However, this refutation, too, was not accepted by all. Theodoret defended Theodore of Mopsuestia. Meanwhile, Ibo became bishop of Edessa, and spread Nestorian ideas. In his famous letter to Marius the Persian, Ivo of Edessa condemned Nestorius for refusing to use the term ''[[Theotokos]]'' but also condemned St Cyril for preaching [[Apollinarianism]]. In 489, the Edessa school was again destroyed, and Nestorian theologians fled to Persia were they finally broke with the One, Holy, Catholic, and Apostolic Church. In 499, at a council in Seleucia, the [[Third Ecumenical Council]] was condemned and the Nestorians formally split from the Church. They formed the Chaldean or [[Assyrian Church of the East|Assyrian Church]], which governs itself with its own Patriarch. Nestorians also have a community in India, called the [[Thomites]].
 
−
 
 
−
== Nestorianism and the Fifth Ecumenical Council ==
 
−
In their struggle against Nestorianism, some theologians went as far as the other extreme. They denied completely the presence of human nature in Jesus Christ, accepting only one Divine Nature in one Divine Hypostasis. Thus, they are called Monophysites (believers in one nature). Condemned at the [[Fourth Ecumenical Council]] in Chalcedon, Monophysites accused the Council and the Church of restoring Nestorianism.
 
−
 
 
−
The basis for accusation in the 6th Century was the Church's unclear position on Theodore of Mopsuestia, Theodoret of Cyrrhus, and Ibo of Edessa. Their writings, which became known as the [[Three Chapters]] were a cause of debate that resulted in the calling of the [[Fifth Ecumenical Council]] in 553.
 
−
 
 
−
At the Council, the Church condemned Theodore of Mopsuestia as a heretic. In addition, the Church condemned the writings of Theodoret against St Cyril and the letter of Ibo of Edessa to Marius the Perian. The Church did not condemn Theodoret and Ibo in their persons, because they repented of Nestorianism and condemned Nestorius.
 
−
 
 
−
== Nestorian Communities Today ==
 
−
 
 
−
The Assyrian Church of the East is a Nestorian body with jurisdiction in Iraq and Eastern Iran. It is sometimes referred to as the ''Assyrian Orthodox Church'', not to be confused with the [[Church of Antioch (Syriac)|Syriac Orthodox Church]], a Non-Chalcedonian body, the [[Chaldean Catholic Church]], a [[Uniate]] body, or the Orthodox [[Church of Antioch]], an Orthodox local church.
 
−
 
 
−
The schism between the Assyrian Church and the One, Holy, Catholic, and Apostolic Church began at the Council of Seleucia in 410, where Mesopotamian Christians declared their independence from the Patriarch of [[Antioch]]. The split solidified after the condemnation of Nestorius at the [[Third Ecumenical Council]] and the destruction of the theological school at Edessa.
 
−
 
 
−
In the 15th century, the church decreed that the title of Patriarch could pass only to relatives of then-patriarch Mar Shimun IV. This upset many in the church's hierarchy, and in 1552 a rival Patriarch, Mar Yohanan Soulaqa VIII was elected. This rival Patriarch met with the Pope and entered into communion with the Roman Catholic Church. The Assyrian Church now had two rival leaders, a hereditary patriarch in Alqosh (in modern-day northern Iraq), and a Papal-appointed patriarch in Diyarbakir (in modern-day eastern Turkey). This situation lasted until 1662 when the Patriarch in Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, broke communion with Rome, and moved his seat to the village of Qochanis in the Turkish mountains. The Vatican responded by appointing a new patriarch to Diyarbakir to govern the Assyrians who stayed loyal to the Holy See. This became known as the [[Chaldean Catholic Church]], a [[uniate]] body. In 1804 the hereditary line of Patriarchs in Alqosh died out, and that church's hierarchy decided to accept the authority of the Chaldean patriarchs.
 
−
 
 
−
Assyrians faced reprisals under the Hashemite monarchy for co-operating with the British, and most fled to the West. The Patriarch of Babylon is currently based in Chicago, Illinois, and less than 1 million of the world's 4.5 million Assyrians remain in Iraq.
 
−
 
 
−
The Chaldean community was less numerous at the time of the British Mandate of Palestine, and did not play a major role in the British rule of the country. However with the exodus of Assyrians, the Chaldean Catholic Church became the largest non-Muslim group in Iraq, and many later rose to power in the Ba'ath Party government, the most prominent being Deputy Prime Minister Tariq Aziz.
 
−
 
 
−
In 1964, the issue of hereditary succession again caused a schism, with the election of Mar Thomas Darmo as a rival to the hereditary Mar Simon XXIII. Mar Simon resigned in 1973, and was assassinated in 1975 during negotiations over his possible reinstatement. Mar Dinkha IV was elected as Simon's successor, and announced the permanent end of the hereditary succession. While this removes the underlying dispute, the rift between the rival Patriarchs still exists, with Mar Addai as the successor to Mar Thomas Darmo.
 
−
 
 
−
On November 11, 1994, an historic meeting of Mar Dinkha IV and Catholic Pope John Paul II took place in the Vatican and a Common Christological Declaration was signed. One side effect of this meeting was that the Assyrian Church's relationship to the Chaldean Catholic Church was improved.
 
−
 
 
−
There are also large numbers of Assyrian congregations in Iran. In addition, a few remain in Iraq, a single parish exists in China, and the Church has its headquarters (along with four other houses of worship) in Chicago, Illinois, United States.
 
−
 
 
−
Current status:
 
−
* Primate: Mar Dinkha IV, Catholicos and Patriarch of Babylon (Qochanis)
 
−
* Primate: Mar Addai II, Catholicos and Patriarch of Babylon (Baghdad)
 
−
* Headquarters: Chicago, IL
 
−
* Faithful: about 4.5 million
 
−
 
 
−
'''Christology'''
 
−
Usually, the Assyrian Church of the East denies that it teaches [[Nestorianism]]. On the other hand, it has recognized [[Theodore of Mopsuestia]] as a [[saint]].
 
−
 
 
−
== Protestant Theology as a form of Crypto-Nestorianism ==
 
−
In their refusal to venerate the [[Virgin Mary]], modern Evangelical Protestants deny the use of the term [[Theotokos]]. In defending this, many Evangelical Protestants argue that the Virgin Mary could not have given birth to God but only to the man Jesus. They thus again separate in the Theandric Godman Jesus a human and a Divine person and teach Nestorianism.
 
−
 
 
−
The error of this thinking lies in the failure to understand the intricacies of Christology and the doctrine of Incarnation. A proper understanding of the [[Virgin Mary]] is required for a proper understanding of [[Jesus Christ]]. If Mary is not Theotokos, then Christ is not Godman. Likewise, if Christ is Godman, then Mary is Theotokos. If Mary is not Ever-Virgin, then Christ did not become God Incarnate. If Christ became God Incarnate, then Mary is Ever-Virgin. If Mary is not the Queen Mother, then Christ is not King; if Christ is King, then Mary is Queen Mother.
 
−
 
 
−
For more on the importance of Our Lady Theotokos and Ever-Virgin Mary to a proper understanding of the dogmas of the Incarnation and the Trinity, see George S. Gabriel, ''Mary, the Untrodden Portal of God''
 
−
 
 
−
== Sources ==
 
−
*Talberg, D. N., ''История Христианской Церкви (A History of the Christian Church)'', Moscow, Russia: St Tikhon's Orthodox Theological Institute.
 
−
*Gabriel, George S., ''Mary: The Untrodden Portal of God'', Ridgewood, NJ: Zephyr Publishing, 2000
 
−
 
 
−
[[Categorie:Erezii]]
 
−
 
 
−
[[ar:نسطورية]]
 
−
[[en:Nestorianism]]
 

Versiunea de la data 6 august 2008 04:01

Nestorianismul este o erezie hristologică care a aparut în biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica rațional și de a înțelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învață că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om. De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost crucificat", pentru că ei cred ca omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Nascătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Cuprins 

	1 Originea nestorianismului 
	2 Nestorianismul ca învățătură publică 
	3 Rezistența la nestorianism 
	4 Cel de-al treilea Sinod Ecumenic
	5 Nestorianismul după Sinod 
	6 Nestorianismul si cel de-al  cincilea Sinod Ecumenic 
	7 Comunitățile nestoriene astăzi 
	8 Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului 
	9 Surse

Originea Nestorianismului Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Negând Apolinarianismul, Diodor a scris că la începutul încarnării și după încarnare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au fost complet independente fără să se unească într-un fel. Aceste idei au fost dezvoltate mai târziu de Teodor din Mopsuestia (3??-429), un învățat al școlii antiohiene. Teodor a învățat că naturile umană și divină ale lui Hristos au fost complet separate, că a fost doar un contact între ele, dar nici o uniune de vreun fel. Dezvoltând aceste idei, Teodor a scris că Omul Iisus a fost născut de Fecioara Maria în mod natural și cu toate greșelile umane și Dumnezeu Logosul (Cuvântul), cunoscând triumful Omului asupra păcatului, a ales să răscumpere umanitatea prin Omul Iisus unindu-se cu El prin Har încă de la concepția Sa. Datorită triumfului său asupra păcatului, Omul Iisus a fost demn să fie numit Fiul lui Dumnezeu în timpul Teofaniei. Apoi, după triumful său complet asupra păcatului din timpul crucificării, a fost unit mai mult cu Logosul Divin, devenind instrumentul prin care Dumnezeu a salvat umanitatea. Avînd la bază aceste idei, Teodor a fost primul care s-a opus numirii lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. De aceea, s-a opus termenilor de "Dumnezeu a fost crucificat ", "Dumnezeu a suferit ", sau "Dumnezeu s- a născut ", pentru că, credea el, numai Omul Iisus s-a născut și Dumnezeu a sălășluit în Omul Iisus. Pentru acest motiv, Teodor l-a numit pe Iisus Theofor (Purtător de Dumnezeu). S-a opus de asemenea termenului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pentru că, credea el, a dat naștere numai Omului Iisus. Convingerile lui Teodor au fost eretice, pentru că, ajungând la o concluzie logică, neagă mântuirea și salvarea; dacă numai Omul Iisus a suferit pe cruce și a murit pentru păcatele oamenilor, atunci cum suferința unui om mântuiește întreaga umanitate? Nestorianismul ca învățătură publică Ideile nestoriene s-au născut din scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia și adepții lor apropiați din Antiohia. Totuși, în anul 428, împăratul Teodor II i-a cerut preotului călugăr antiohian Nestorie, cunoscut pentru zelul său, să vină în Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el și pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. În seriile omiliilor din Constantinopol, Anastasie a negat existența une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, învățând în El o separare a persoanelor și a atacat utilizarea termenului Theotokos, utilizând termenul Anthropotokos. Acest lucru a fost destul de controversat, căci credincioșii constantinopoliteni erau obisnuiți să utilizeze termenul de Teotokos pentru Fecioara Maria. Pentru a-l apăra pe Anastasie, Nestorie a spus de asemenea o serie de omilii, predicând despre învățăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea termenului de Christotokos în loc de Antropotokos. Teologi constantinopoliteni s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat de predică împotriva ereziei lui Paul de Samosata (vezi Antitrinitarianismul). Nestorie a întrunit sinodul de la Constantinopol în anul 429 și i-a condamnat pe cei care nu au fost de acord cu el. Resistența la Nestorianism Cea mai violenta opoziție contra nestorianismului a venit din partea Sfântului Cyril din Alexandria, teolog din școala alexandrină. Intr-o serie de epistole și scrisori către Nestorie, împăratul Teodor al II-lea și împărăteasa Eudoxia, Sf Cyril a subliniat învățătura ortodoxă și l-a acuzat pe Nestorie de erezie. Sf Cyril a scris apoi papei Celestine din Roma despre învățăturile lui Nestorie. In anul 430, papa Celestine a întrunit un sinod la Roma care l-a condamnat pe Nestorie și a hotărât să fie destituit. Papa Celestine a trimis copii ale deciziilor sinodului Sf Cyril al Alexandriei, care de asemenea a întrunit sinodul din Alexandria în anul 430. La acest sinod, Sf Cyril a formulat cele 12 faimoase anateme împotriva lui Nestorie: 

	Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este Dumnezeu întru adevăr și în consecință Sfânta Fecioară este Maica Domnului (pentru că a purtat într-un mod omenesc Cuvântul lui Dumnezeu devenit om), să fie anatema. 
	Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul și este Hristos cu trupul său și de aceea este Dumnezeu și Om, să fie anatema.

Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere și nu o unire prin natură, să fie anatema. 

	Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinți despre Iisus Hristos sau de către El despre El Insuși, și le attribuite Lui ca Om, totuși separat de Cuvântul lui Dumnezeu, și altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema. 
	Dacă cineva îndrăznește să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om și nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” și și-a apropriat sângele și carnea la fel ca noi, să fie anatema. 
	
	Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, și nu mărturisește același Dumnezeu și Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema. 
	Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu și a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o ființă separată de El, să fie anatema. 
	Dacă cineva indrăznește să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat și mărit împreună cu Cuvântul Divin și să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) și nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare și o singura doxologie, chiar și "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema. 
	Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălțat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El și primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate și să facă minuni printre oameni și nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema. 
	Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot și apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot și apostol, devenind trup și om ca noi, dar ca și cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuși și nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema. 
	Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este dătător de viață și aparține Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susține că aparține altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuință divină și nu este dătător de viață, așa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viață, să fie anatema. 
	Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a suferit în trup și că trupul a fost crucificat și a gustat moartea în trup și a devenit primul născut al morții, deși Dumnezeu este viață și dătător de viață, să fie anatema.

Cel de-al treilea Sinod ecumenic Nu toți au acceptat poziția Sf Cyril și a sinodului din Alexandria. Nestorie a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care au atribuit suferința și nașterea lui Dumnezeu. Nestorie a crezut că ei l-au negat pe Dumnezeu și cinstea datorată Lui învățând că Necircumscrisul poate fi circumscris sau că Neschimbatul poate suferi. Anumiți episcopi sirieni au sărit în apărarea lui Nestorie. Printre ei Teodoret din Cyr, care a scris un contra-argument la anatemele Sf Cyril. Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat sinodul de la Efes, care a fost convocat în ziua Pogorârii Sf Duh în anul 431. Acesta a devenit cunoscut ca fiind cel de-al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Cyril din Alexandria a sosit cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Yuvenali al Ierusalimului cu episcopi palestinieni, Thermos al Cesareei Capadociei și Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit cu episcopii săi și doi reprezentanți ai guvernului, Candidian și Irineu, reprezentându-l pe împărat. Memnon al Efesului a prezidat Sinodul. Singurii reprezentanți care nu au fost acolo au fost Ioan din Antiohia și episcopii sirieni cât și reprezentanții papei Celestin al Romei. După ce s- a așteptat timp de 10 zile sosirea delegaților absenți, Sf Cyril al Alexandriei a decis să convoace sinodul fără ei pe data de 22 iunie în anul 431. Cei 200 de episcopi prezenți au citit învățăturile lui Nestorie, învățăturile Sf Cyril al Alexandriei, scrierile părinților și au descoperit că Nestorie învăța erezii, iar scrierile Sf Cyril au reflectat poziția ortodoxiei. Deciziile sinodului au fost semnate și trimise la Constantinopol pentru împărat și credincioșii constantinopoliteni. Nestorie a fost invitat să participe și să se apere singur, dar a refuzat. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril și Memnon de convocarea unui sinod ilegal și complot împotriva lui Nestorie. Atunci Ioan al Antiohiei și 33 de episcopi sirieni au sosit la Efes. Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan și episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Cyril și împreună cu Nestorie și câțiva episcopi care s-au separat de sinodul Sf Cyril au organizat un sinod rebel. La acest sinod l-au condamnat pe Sf Cyril, Memnon din Efes și ceilalți părinți, acuzându-i în mod fals de ereziile lui Arie, Apolinarie și Eunomius. Deciziile au fost semnate și duse la Constantinopol. Împăratul Teodor nefiind sigur de buna derulare a faptelor, a ordonat ca amândouă sinoadele să se închidă, rapoartele să fie distruse și toți Parinții să convoace un sigur Sinod. În timp ce mesagerii se perindau între Palace și Efes, Sf Cyril al Alexandriei a convocat Sinodul său din nou. La a doua sesiune, Sinodul a găsit ortodoxă epistola Papei Celestin, emisă la sfârșit de delegații săi. La cea de-a treia sesiune, delegații au semnat condamnarea lui Nestorie. La cea de-a patra sesiune, Sinodul a găsit ca nevalidă condamnarea Sf Cyril și a lui Memnon de către Ioan al Antiohiei și sinodul său. La cea de-a cincea sesiune, Sf Cyril și Memnon au condamnat ereziile lui Arie, Apollinarie și Eunomie și Sinodul l-a condamnat pe Ioan al Antiohiei și sinodul rebel. La cea de-a șasea sesiune, Sinodul a decretat că nu pot fi făcute modificări sau adăugiri la Crezul din Nicene. La cea de-a șaptea și ultima sesiune, Sinodul a dat deciziile privind delimitarea anumitor dioceze.. Împăratul Teodor, în timpul influenței grupului nestorian de la palat, a ordonat ca Nestorie, Memnon și Sf Cyril să fie arestați și un nou Sinod să fie convocat. Totuși, nu s-a putut ajuns la nici o înțelegere. Între timp Sf Cyril a scris lui Abba Dalmatius în Constantinopol, rugându-l să acționeze pentru apărarea ortodoxiei. Abba Dalmatius, care de 48 de ani nu părăsise mânăstirea, a făcut un marș împreună cu credincioși din Constantinopol la palat și i-a cerut împăratului să-i elibereze pe episcopii ortodocși și să-l condamne pe Nestorie. Atunci poporul l-a anatemizat pe Nestorie. În final împăratul a ales poziția ortodoxă. Pentru ca Parinții să fie de acord, a cerut să fie trimiși la Calcedon deputați din amândouă Sinoadele. Deputații, care ii includeau pe de o parte pe delegații papei și episcopul Iuvenalie din Ierusalim și Teodoret și Ioan din Antiohia pe de altă parte, au sosit dar nu s-au pus de acord. În timp ce episcopii sirieni au fost de acord în principiu cu condamnarea lui Nestorie, ei au respins anatemele Sf Cyril, numindu-le eretice. Împăratul a ordonat apoi ca toți episcopii să se întoarcă la catedrele lor și a ordonat depoziția lui Nestorie.

Nestorianismul după Sinod Când s-au întors la scaunele episcopale, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La primul sinod, la Tars, l-au condamnat din nou pe Sf Cyril și pe Memnon. La cel de-al doilea sinod, în Antiohia, au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu deplin și Om deplin, însă fără păcat, bazat pe o unitate în El a naturilor divină și umană și de aceea Fecioara Maria poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. În consecință, ei au condamnat nestorianismul; totuși au refuzat să-l condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câțiva ani mai târziu, prin străduința lui Paul al Emessei, care l-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorie, iar pe Sf Cyril al Alexandriei să fie de acord cu crezul antiohian, însă totuși fără să nege cele 12 anateme. Totuși, sinodul din Efes nu a fost acceptat de toți din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învățăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost și Teodoret al Cyrului. Astfel, un partid puternic nestorian a apărut în bisericile siriene și mesopotiene. După ce a aderat la aceeași religie cu Sf Cyril al Alexandriei, John al Antiohiei a început să lucreze la eradicarea nestorianismului din bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere s-a făcut cu ajutorul autorităților civile, care au trimis în închisoare câțiva episcopi nestorieni. Ioan din Antiohia a ordonat distrugerea școlii teologice din Edessa, care a împrăștiat ideile nestoriene. Ibo al Edessei și alți teologi care l-au acuzat pe Sf Cyril de neortodoxie au fost exilați. În același timp, Sf Cyril a scris o repudiere a lui Teodor al Mopsuestiei, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toți. Teodoret l-a apărat pe Teodore al Mopsuestiei, dar între timp Ibo a devenit episcop al Edessei și a răspândit ideile nestoriene. În binecunoscuta scrisoare către Marius Persul, Ibo al Edessei l-a condamnat pe Nestorie pentru că a refuzat utilizarea termenului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dar l-a condamnat și pe Sf Cyril pentru predicarea Apollinarianismului. În anul 489, școala din Edessa a fost distrusă din nou și teologii nestorieni s-au grăbit să meargă în Persia unde în final s-au despărțit de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească biserică. În anul 499, la un sinod din Seleucia, cel de-al treilea Sinod Ecumenic a fost condamnat și nestorienii s-au despărțit formal de biserică. Ei au format biserica chaldeană sau asiriană care se administrază singură având Patriarhul său. Nestorienii au totuși o comunitate în India numită tomiți. Nestorianismul și cel de-al cincilea Sinod În lupta lor împotriva nestorianismului câțiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezența naturii umane în Iisus Hristos, acceptind numai o singura natură divină într-un Ipostas divin. De aceea, sunt numiți Monofiziți (care cred într-o singură natură). Condamnați la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic în Calcedon, Monofiziții au acuzat Sinodul și biserica de restaurarea nestorianismului. Baza acuzațiilor în cel de-al VI-lea secol a fost poziția neclară a bisericii despre Teodor al Mopsuestiei, Theodoret al Cyrului și Ibo al Edessei. Scrierile lor, care au devenit cunoscute ca cele Trei Capitole au fost o cauză de dezbateri ce au avut ca rezultat cel de-al Cincilea Sinod Ecumenic în anul 553. La Sinod, Biserica l-a condamnat pe Teodor al Mopsuestiei ca eretic. În plus, Biserica a condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf Cyril și scrisoarea lui Ibo al Edessei către Marius persanul. Biserica nu i-a condamnat pe Teodoret și Ibo în persoană, pentru că s-au pocăit de nestorianism și l-au condamnat pe Nestorie. Comunitățile nestoriene astăzi Biserica Asiriană de est este un corp nestorian cu jurisdicție în Irak și în Iranul de est. Se vorbește despre ea ca despre Biserica Ortodoxă Asiriană; a nu se confunda cu Biserica Ortodoxă Siriană, un corp non-calcedonian, Biserica Catolică Calcedeană, un corp uniat, sau Biserica Ortodoxă din Antiohia, o biserică locală ortodoxă. Schisma între Biserica asiriană și Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a început la Sinodul din Seleucia în anul 410, unde creștinii mesopotamieni și-au declarat independența față de patriarhul din Antiohia. Ruptura s-a întărit după condamnarea lui Nestorie la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic și distrugerea școlii teologice din Edesa. În secolul al XV-lea, biserica a decretat ca titlul de patriarh sa poată trece numai la rudele patriarhului de atunci Mar Shimun IV. Acest lucru a supărat pe multi din ierarhia bisericii și în anul 1552 a fost ales un rival al patriarhului, Mar Yohanan Soulaqa VIII. Acest rival s-a întâlnit cu papa și a intrat în comuniune cu Biserica romano-catolică. Biserica asiriană avea atunci doi lideri rivali: un patriarh ereditar în Alqosh (în zilele moderne Irakul de nord) și un patriarh numit de papă în Diyarbakir (în zilele moderne Turcia de est). Această situație a durat până în anul 1662 când patriarhul din Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, a rupt comuniunea cu Roma și si-a mutat sediul în satul Qochanis din munții Turciei. Vaticanul a răspuns prin numirea unui nou patriarh la Diyarbakir care să guverneze asirienii care au rămas fideli scaunului Episcopal. Aceasta a devenit cunoscută ca Biserica Catolică Caldeană, un corp uniat. În anul 1804 linia ereditară a patriarhilor în Alqosh a murit și ierarhia bisericii a decis să accepte autoritatea patriarhilor caldeeni. Asirienii s-au confruntat cu răzbunări sub monarhia hashemită pentru că au cooperat cu britaniicii și au fugit spre vest. Patriarhul din Babilon este stabilit în prezent în Chicago, Illinois, și mai puțin de un milion din cei 4,5 milioane de asirieni din lume rămân în Irak. Comunitatea caldeană a fost mai puțin numeroasă în timpul mandatului britanic din Palestina și nu a jucat un rol major în regulile britanice ale țării. Totuși, cu exodul asirienilor biserica catolică caldeană a devenit cel mai mare grup non musulman din Irak și mulți au venit la putere mai târziu în guvernul partidului Ba'ath cel mai important fiind deputatul Primul Ministru Tariq Aziz. În anul 1964, problema succesiunii ereditare a cauzat din nou o schismă, cu alegerea lui Mar Thomas Darmo fiind rival al celui ales pe cale ereditară Mar Simon XXIII. Mar Simon a demisionat în anul 1973 și a fost asasinat în anul 1975 în timpul negocierilor pentru posibila sa reinstalare. Mar Dinkha IV a fost ales ca succesorul lui Simon și a anunțat sfârșitul permanent a succesiunii ereditare. În timp ce acest lucru înlătură disputa subliniată, dezacordul între patriarhii rivali totuși există, cu Mar Addai ca succesor al lui Mar Thomas Darmo. În noiembrie 1994 o întâlnire istorică a lui Mar Dinkha IV și papa catolic Ioan Paul al II-lea s-a ținut în Vatican și a fost semnată o Declarație Comună Hristologică. Unul dintre efectele acestei întâlniri a fost că relația bisericii asiriene cu biserica catolică caldeană s-a îmbunătățit. Sunt un număr mare de congregații asiriene în Iran. În plus, câteva rămân în Irak, există o singură parohie în China și biserica are locațiile principale (împreună cu alte patru case de rugăciune) în Chicago, Illinois, Statele Unite. Situația de azi: 

	Primat: Mar Dinkha IV, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Qochanis) 
	Primat: Mar Addai II, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Baghdad) 
	Sedii principale: Chicago, IL 
	Credincioși: aproape 4,5 milioane

Hristologia De obicei, biserica asiriană din est neagă că învață această învățătură. Nestorianismul Pe de altă parte, a recunoscut Teodor al Mopsuestiei ca sfânt.

Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului În refuzul lor de a o venera pe Fecioara Maria, protestanții moderni evanghelici neagă utilizarea termenului de Născătoare de Dumnezeu. Apărând acest lucru, mulți protestanți evanghelici argumentează că Fecioara Maria nu ar fi putut da naștere lui Dumnezeu, ci doar Omului Iisus. De aceea ei îl separă iar pe teandricul Dumnezeu-Om în Iisus un om și o persoană divină și învață nestorianismul. Greșeala acestei gândiri rezidă în neînțelegerea complexităților Hristologiei și doctrina încarnării. Este necesară o bună înțelegere a Fecioarei Maria pentru a-L înțelege bine pe Iisus Hristos. Dacă Maria nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Hristos nu este Dumnezeu-Om. Așa cum dacă Hristos este Dumnezeu-Om, atunci Maria este Născătoare de Dumnezeu. Dacă Maria nu este Fecioară pururea, atunci Hristos nu a devenit Dumnezeu încarnat. Dacă Hristos a devenit Dumnezeu încarnat, atunci Maria este fecioară pururea. Dacă Maria nu este Regina Maria, atunci Hristos nu este Rege; dacă Hristos este Rege, atunci Maria este Regina Mamă. Pentru a cunoaște mai multe despre importanța Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și pentru a înțelege mai bine dogmele încarnării și a Trinității, citiți George S. Gabriel, Mary, the Untrodden Portal of God

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Nestorianism&oldid=10807”