Nepăsarea
Nepăsarea creştină este un păcat care constă în indiferenţa faţa de anumite valori şi reguli creştine, care se manifestă în variate domenii (educaţie, viaţă familială, căsătorie, sănătate, societate, justiţie, credinţă creştină). Nepăsarea în formele ei extreme (dezinteresul faţă de o minimă siguranţă materială a familiei, nepăsarea absolută faţă de cel aflat în nevoie, necredinţa îndărătnică până la moarte) îl exclude pe păcătos de la moştenirea vieţii veşnice dacă nu arată pocăinţă pentru păcatul săvârşit. Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt sporirea în virtuţile milei, prieteniei, iubirii aproapelui, mersul regulat la biserică, citirea Sfântei Scripturi.
Câteva situaţii comune
Neacoperirea unei gropi care a fost descoperită sau a fost săpată de cineva era pedepsită, în cazul morţii animalului căzut în ea, cu plata vitei în argint, urmând ca vita moartă să fie a stăpânului gropii (adică a celui neglijent).[1]Neînchiderea unui bou despre care se ştia că obişnuia să împungă era pedepsită, în cazul uciderii altui bou, cu obligaţia de a înlocui boul omorât, urmând ca boul mort să fie al vinovatului[2]. În cazul în care stăpânul nu închidea boul despre care se ştia că obişnuia să împungă, şi acesta ucidea un om, boul era omorât iar stăpânul era pasibil de pedeapsa cu moartea care putea fi înlocuită cu plata răscumpărării vieţii luate. Aceasta putea fi oricât de mare în cazul oamenilor liberi şi era de trei sicli de argint pentru sclavi.[3] Ocolirea lucrului pierdut (vită, obiect) de aproapele este un păcat[4] Apostolul Iacov îi mustră pe cei care, deşi ştiu să facă bine, nu îl fac şi preferă să se fălească cu lăudăroşenii deşarte.[5] Nepăsarea faţă de duşman nu este o atitudine creştinească. Astfel dacă cineva întâlneşte boul sau măgarul rătăcit al duşmanului să i-l ducă acasă[6]Iar dacă vrăjmaşul cuiva este flămând, acesta să-i dea să mănânce, dacă este însetat, să-i dea să bea, căci astfel adună cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îi va răsplăti.[7]
Nepăsarea în educaţia copiilor
Părintele care cruţă nuiaua îşi urăşte, de fapt, copilul, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată.[8] Nuiaua[9] şi certarea[10] dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale[11]; fără nuiaua disciplinei (corecţiei) nu va dezlipită nesăbuinţa de inima copilului.[12]. Un caz tipic este Adonia care, nefiind niciodată mustrat de tatăl său, David, s-a sumeţit până la a se întoarce împotriva propriului tată, făcându-se împărat fără ştirea acestuia.[13]
Nepăsarea copiilor faţă de sfaturile şi mustrările părinţilor
La rândul lor copiii care nu-şi ascultă părinţii, ci le nesocotesc sfaturile, mustrările şi învăţăturile[14] vor fi o amărăciune pentru aceştia[15]Cel ce uită mustrarea va apuca pe căi greşite[16] pe când cine ia seama la mustrare ajunge înţelept.[17]
Nepăsarea faţă de datoria conjugală
Apostolul Pavel le spune celor căsătoriţi să nu se lipsească unul pe altul de datoria conjugală decât prin bună-învoială pentru un timp, pentru a se îndeletnici cu postul şi rugăciunea[18] apoi să se împreuneze iarăşi pentru a nu fi ispitiţi de Satana din pricina nestăpânirii[19] care ar putea duce (pe amândoi sau pe unul din ei) spre preacurvie.
Nepăsarea faţă de sănătate
Neîngrijirea sănătăţii trupului este un atentat la ,,templul Duhului Sfânt’’”[20]
Tăinuirea
Dacă cineva, fiind pus subt jurământ ca martor, va păcătui, nespunând ce a văzut sau ce ştie, va cădea astfel sub vină. Potrivit legii ebraice, el trebuia să-şi mărturisească păcatul, apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină fie o oaie sau o capră ca jertfă ispăşitoare, fie, dacă nu-şi permitea, două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celalalt ca ardere de tot sau, dacă nu avea nici această posibilitate, să aducă un dar de ispăşire a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, iar preotul urma să facă ispăşirea păcatului acestuia şi păcatul său era iertat.[21]
Neîndeplinirea îndemnurilor predicate
Neîndeplinirea îndemnurilor şi principiilor predicate este un păcat de care se făceau vinovaţi şi cărturarii şi fariseii vremurilor lui Iisus, aşa cum ne încredinţează însuşi Mântuitorul[22]
Nepăsarea faţă de Iuda
Iuda, vânzătorul, când a văzut că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.`` ,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.`` Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat.(Mt27.3-5) Aici se vede lămurit cum nepăsarea preoţilor de seamă şi cărturarilor, care se presupune că ar fi trebuit să fie primii care să-l ajute pe Iuda cu un sfat, cu o încurajare, a facilitat căderea lui într-o adâncă deznădejde, ceea ce a dus la sinucidere.
Nesocotirea stăpânirii
Nesocotirea stăpânirii este un păcat de care se făceau vinovaţi unii păcătoşi atei.[23] Neascultarea, din mândrie, a judecătorului sau preotului însărcinat cu judecata cazurilor dificile se pedepsea cu moartea. Se scotea astfel răul din mijlocul lui Israel pentru ca tot poporul să audă şi să se teamă şi să nu se mai îngâmfe.[24]
Nepăsarea faţă de cel sărac şi lipsit
Cel nepăsător faţă de cei săraci îşi va primi răsplata încă din viaţa pământească. ,,Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, când va striga", arată Solomon.[25] ,,Cine dă săracului, nu duce lipsă, dar cine închide ochii, este încărcat cu blesteme", adaugă el.[26]
Păcate ale nepăsării care ne duc spre pedeapsa veşnică
Părintele care nu poartă grijă (eng.provide- asigurarea unui minim necesar traiului) de familia lui, şi mai ales de cei din casa lui, (căci uneori copiii nu locuiesc în aceeaşi casă) s-a lepădat prin însuşi acest fapt de credinţă, fiind mai rău decât un necredincios.[27] Este o credinţă moartă aceea lipsită de fapte bune faţă de cei goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,învaţă apostolul Iacov.[28] Indiferenţa faţă de cel bătut cu sălbăticie şi jefuit de tâlhari din pilda samarineanului milostiv este un caz elocvent şi tipic.[29]Indiferenţa faţă de săraci, văduve, orfani, străini este un păcat de care Iov s-a ferit.[30]Cei indiferenţi faţă de cel aflat în lipsuri materiale, cel străin, cel bolnav, cel aflat în temniţă se vor duce în iad, în focul cel veşnic, aşa cum ne spune însuşi Mântuitorul.[31] Stăpânirea cu asuprire şi asprime a oilor slabe, bolnave, rănite, rătăcite sau pierdute reprezintă mai mult decât nepăsare.[32] Lacomii de avere care nu dăruiesc (fiind nepăsători faţă de cei aflaţi în nevoie), necredincioşii (care sunt nepăsători faţă de adevărurile credinţei creştine) de orice fel sunt printre aceia care nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[33]
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
- English Standard Version Bible, 1971
Note
- ↑ Exod21.33-34
- ↑ Exod21.35-36
- ↑ Exod 21.28-32
- ↑ Deut22.1-4
- ↑ Iac4.17
- ↑ Exod23.4-5
- ↑ Prov25.21-22
- ↑ Prov13.24
- ↑ Prov13.24, Prov 23.13-14, Prov 19.18, Prov 29.15-17
- ↑ Prov 22.15, Prov 29.15-17
- ↑ Prov 29.15-17
- ↑ Prov 22.15
- ↑ 3Regi 1.5-6
- ↑ Prov 23:22, 13.1, 10.17, 13.1, 15.5, Deut 21.18-21
- ↑ Prov-10.1, 17.25, 19.13
- ↑ Prov 10:17
- ↑ Prov15:5,13.1
- ↑ 1Cor7.3-5
- ↑ 1Cor7.5
- ↑ 1Cor6.19
- ↑ Lev5.1
- ↑ Mt23.3
- ↑ Iuda 1.8
- ↑ Deut17.8-13
- ↑ Prov21.13
- ↑ Prov28.27
- ↑ 1Tim5.8
- ↑ Iac2.14-17
- ↑ Lc10.25-37
- ↑ Iov31.16-20,31-32
- ↑ Mt25.31-46
- ↑ Ezec34.4
- ↑ Gal 5.19-21, 1Cor6.9-10, Efes 5.3-5, Apoc21.8, Apoc22.15)