Neofit al II-lea

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 10 ianuarie 2020 07:08, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (completări și referințe)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
IPS Neofit
Neofit al II-lea.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  București
Titlul   Mitropolit al Ungro-Vlahiei
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1840-1849
Predecesor   Grigorie al IV-lea Dascălul
Succesor   Nifon al II-lea Rusailă
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1824
Hirotonire episcopală   20 aprilie 1824
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop al Râmnicului
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   1 ianuarie 1787
Locul nașterii   București
Data morții   14 ianuarie 1850
Locul morții   București

Neofit al II-lea (pe numele de mirean Neofit Gianoglu; n. 1 ianuarie 1787, București - d. 14 ianuarie 1850, București) a fost Mitropolit al Ungro-Vlahiei între anii 1840-1849.[1]

Viața

Născut în 1787 la București, Neofit Gianoglu s-a călugărit în 1818, fiind o perioadă grămătic (secretar) al PS Galaction, episcopul Râmnicului.[2] A fost hirotonit ierodiacon în același an (1818) și ieromonah la 29 martie 1824. La 5 aprilie 1824 a fost numit arhimandrit, devenind egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din București.

La 18 aprilie 1824 a fost ales Episcop al Râmnicului, fiind hirotonit arhiereu de către mitropolitul țării, IPS Grigorie al IV-lea Dascălul, la 20 aprilie.

După trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul (22 iunie 1834), PS Neofit a acceptat să fie episcop vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, împreună cu episcopii de Buzău și de Argeș, ei conducând treburile bisericești din Țara Românească.

La 29 iunie 1840 a fost ales mitropolit.[3] În timpul păstoririi sale a Bisericii Țării Românești, printre altele, a înființat patru seminarii teologice și a sprijinit trimiterea de tineri la studii teologice cu burse în Grecia și Rusia.

În iunie 1848, revoluționarii din Țara Românească, pentru a nu da naștere unor interpretări denaturate și tendențioase din partea puterii suzerane (Imperiul Otoman), l-au ales pe mitropolitul Neofit ca președinte al Guvernului Provizoriu. După înăbușirea Revoluției de la 1848, Neofit a solicitat (în calitatea sa de mitropolit) restabilirea ordinii și i-a dezavuat pe clericii care se implicaseră pe față în acțiuni revoluționare, fapt ce a determinat să fie văzut ulterior ca o personalitate controversată.[4]

La 27 iulie 1849, IPS Nifon s-a retras din scaunul de mitropolit. A decedat în anul următor, la 14 ianuarie 1850, fiind înmormântat la Catedrala patriarhală din București.[5]

Note

  1. Este al doilea mitropolit al Țării Românești cu acest nume, primul fiind Neofit Criteanul
  2. Nicolae Iorga (1909), Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, p. 249
  3. Nicolae Iorga (1909), Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, p. 331
  4. Neofit, mitropolitul care a devenit șef al guvernului, 13 iunie 2019, Descopera.ro, accesat la 10 ianuarie 2020
  5. 157 de ani de la trecerea la cele veșnice a mitropolitului Neofit, 15 ianuarie 2007, Crestinortodox.ro, accesat la 10 ianuarie 2020

Bibliografie


Casetă de succesiune:
Neofit al II-lea
Precedat de:
Grigorie al IV-lea „Dascălul”
Mitropolit al Ungro-Vlahiei
1840 - 1849
Urmat de:
Nifon al II-lea Rusailă